Arhiva pentru anul: 2023

La doar câteva zile de la lansarea celui mai mare proiect de colectare din România, Returo, simt nevoia să duc tema mai departe. Pentru că o mai bună reciclare este bine-venită în raport cu situația de fapt, dar insuficientă în raport cu reducerea consumului de materie primă, materiale și emisii pe care ar trebui să le facem ca să ținem direcția neutralității climatice. 

Bătălia reciclare vs. reutilizare se poartă deja de ceva timp și s-a intensificat odată cu lansarea de către Comisia Europeană a unui Regulament care include ținte de reutilizare pentru diferite sectoare economice. Principalul argument al criticilor sistemului, și unul legitim, este că sistemul generează foarte multe de emisii din transport, iar înverzirea transportului este, de asemenea, o temă cu bătaie lungă (pentru distanțe medii și lungi unde este nevoie de camioane, căci camionetele au deja un avans în electrificare).

Un raport comandat de Zero Waste Europe ne arată că o continuare a utilizării, în sectorul băuturilor, a ambalajelor de PET (în special), sticlă și aluminiu la aceeași amploare nu conduce spre atingerea țintelor din 2050. Un alt raport, comandat de Rethink Plastic Alliance, prezintă dezavantajele ambalajelor de unică folosință din hârtie care au luat locul, în ultimul timp, celor de plastic, drept o alternativă mai sustenabilă în sectorul alimentar – o industrie care consumă intensiv resurse și are un impact negativ în mai multe puncte din lanțul de aprovizionare (ex. pădurile și fabricarea hârtiei, produsele chimice cu care vin adesea însoțite ambalajele de hârtie, etc.). Iar reutilizarea are, de asemenea, contestatarii ei: un studiu pentru European Paper Packaging Alliance compară ciclul de viață (LCA) al  ambalajelor de unică folosință pe bază de hârtie cu cele reutilizabile din plastic dintr-un lanț de fast-food din Europa, concluzionând – prvizibil, de altfel, având în vedere cine a comandat și comunicat studiul – că atât emisiile cât și consumul de apă sunt considerabil mai mari pentru modelul reutilizabil. 

Amploarea lanțurilor de aprovizionare, a impactului general și a ipotezelor, fac din această temă a ambalajelor de unică folosință vs. reutilizabile o temă complexă, polarizată în raport cu interesele industriilor și greu de judecat “la suprafață”. Dar când apare un studiu pe tema aceasta care, susținut și de industriile vizate, vine cu o propunere constructivă și realistă pentru scalarea ambalajelor reutilizabile, merită atențai noastră. Pentru că la cum se prefigurează acordul politica la nivel UE, nu mai este nici cale de întors de la acest model. 

ȘI TOTUȘI, CE E DE FĂCUT ?

În studiul Unlocking a reuse revolution: scaling returnable packaging, Ellen McArthur Foundation pleacă de la premisa că o astfel de scalare este critică pentru a rezolva criza poluării cu plastic.  Cele 4 segmente de larg consum pe care studiul le analizează sunt:

• Băuturile
• Îngrijirea personală
• Alimentele proaspete
• Alimentele neperisabile

Scenariile pe care studiul le are în vedere, cu scopul de a determina performanța de mediu (emisii GES, apă, materiale și deșeuri) și performanța economică, sunt:

• Schimbare sistemică – o cotă mare în piață, cu o rețea extinsă de infrastructură cu utilizare largă de toți actorii
• Abordare colaborativă – infrastructură dezvoltată și parțial utilizată în comun de toți actorii din piață
• Eforturi fragmentate – o cotă mică de piață și infrastructură limitată și fragmentată

Scenariile arată o scădere semnificativă a emisiilor, de până la +60% pentru anumite tipuri de ambalaje dacă se instituie cel puțin un mecanism colaborativ, care are și șanse ca treptat să ducă spre schimbare sistemică. 

Pentru ca un astfel de sistem să fie și viabil din punct de vedere economic, studiul identifică 3 direcții de dezvoltare:

1. Infrastructură comună, la scară – pentru ca procesele de colectare, sortare, curățare și transport să fie eficiente, este nevoie de scară. Tot amplitudinea ar reuși să aducă o rată de utilizare mare prin accesibilitatea pentru clienți.
2. Standardizarea și comasarea ambalajelor, astfel încât mai puține modele să fie utilizate de cât mai mulți producători. Rămâne ca diferențierea de brand să se facă prin etichetare. 
3. Rate de returnare ridicate, care se pot obține cu 1 și 2 și cu garanții adecvate.

Concluzia, din fericire, este că scalarea este posibilă cu acțiune colectivă a tuturor actorilor implicați, companii, instituții financiare și decidenți în cel puțin trei direcții:

• Adoptarea acestei noi mentalități despre schimbare sistemică necesară
• Inițierea tranziției prin implementarea unor sisteme colaborative multibrand și multi-comerciant (ca să evite un start fragmentat)
• Scalarea acestor sisteme pentru mai multe produse, sectoare și în teritoriu

Și dacă nu vă puteți imagina cum ar arăta un astfel de sistem, studiul este generos cu detalii și exemple foarte practice. 

Cu Regulamentul european adoptat cu ținte de reutilizabil, utilizarea modelului SGR (sau ce învățăm din implementarea) pentru o dezvoltare similară în implementarea unor sisteme generalizate de ambalaje reutilizabile. Studiul ne arată, iată, că viabilitatea economică în contextul respectării unor obligații de mediu poate fi menținută prin cooperarea între cei implicați, atât în cadrul sectorului, pe lanțul de aprovizionare, cât și în afara lui cu inovatori, finanțatori, autorități.

Este important de înțeles și asumat și că, odată cu standardizarea, când ambalajele vor însemna mai puțin din decizia de cumpărare, calitatea va prima și marketing-ul se va reinventa.  Astfel, tranziția poate costa afacerile mai mult sau mai puțin în funcția de direcția pe care o aleg pentru implementarea ambalajelor reutilizabile.  

Autor: Adelina Dabu

Avem (și) un Plan Național pentru Economie Circulară

Săptămâna trecută a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial HG 927/2023 pentru completarea Strategiei naţionale privind economia circulară, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.172/2022, adică  Planul de acţiune pentru Strategia naţională privind economia circulară. Despre Strategie au scris colegii de la Ecoteca la momentul publicării; față de aceasta, Planul vine să aducă mai multă concretețe în abordarea sectoarelor cu cel mai mult potențial în dezvoltarea circularității. 

Pornind de la indicatorul de succes al unei tranziții verzi, respective decuplarea dezvoltării

economice de utilizarea resurselor naturale și degradarea mediului, dă câteva direcții care ar trebui să ghideze procesul de tranziție:

• reducerea consumului de materii prime virgine prin activități durabile de extracție, reciclare și recuperare;
• reducerea consumului de bunuri de consum prin prelungirea duratei de viață a produselor;
• reducerea impactului activităților de producție asupra mediului;
• reducerea impactului activităților de gestionare și de eliminare a deșeurilor și a apei reziduale asupra mediului;
• îmbunătățirea coerenței politicilor și guvernanței, comunicarea și colaborarea dintre autoritățile locale, regionale și naționale.

În completare acestor direcții din Strategie, Planul propune acțiuni concrete pentru dezvoltarea economiei  circulare, cu precădere în sectoarele prioritare.

Obiectivele generale sunt: 

• acordarea de prioritate producției locale în fața produselor și materialelor importate;
• consolidarea competitivității economice și a forței de muncă;
• aprovizionarea responsabilă și durabilă cu materii prime;
• promovarea cu prioritate a inovării și cercetării în domeniul economiei circulare;
• prezervarea, conservarea și utilizarea sustenabilă a resurselor naturale;
• prevenirea generării de deșeuri și gestionarea sustenabilă a deșeurilor;
• promovarea consumului responsabil și a educației de mediu;
• protecția ecosistemelor și a sănătății cetățenilor.

Planul include șapte sectoare prioritare și două sectoare transversale, fiecare dintre ele fiind însoțite de obiective generale și specifice, acțiuni prioritare și alte acțiuni specifice care să contribuie la creșterea gradului de circularitate din fiecare sector. 

1. agricultură și silvicultură
2. auto
3. construcții
4. alimente și băuturi
5. ambalaje precum sticla, hârtia, materialele plastice, lemn și materiale metalice
6. textile
7.  echipamente electrice și electronice și baterii
8. deșeuri
9. apă și ape uzate

Cu titlu de exemplu, ce ar trebui să vedem în agricultură:

• Creșterea gradului de utilizare a biomasei provenite din activități agricole și forestiere pentru producerea de energie și a biofertilizatorilor.
• Utilizarea apelor uzate tratate în sistemele de irigații
• Implementarea unor metode agricole durabile care să conserve și să regenereze fertilitatea naturală a solurilor și să asigure protecția și refacerea ecosistemelor
• Construcția de centre logistice şi infrastructură de depozitare şi distribuție a produselor agrosilvice şi alimentare în vederea facilitării accesului la piețe specializate
• Instrumentelor de finanțare adaptate pentru fermieri și silvicultori și care sprijină cercetarea-dezvoltarea în sector

Sună bine atât pentru afacerile agricole și pentru fermieri (mai multe resurse, optimizarea celor existente, acces la piață și la finanțare, potențial de dezvoltarea afacerilor), cât și pentru consumatori (acces (mai facil) la resurse agricole/de hrană mai curate). Similar în celelalte sectoare, Planul include o serie de oportunități de dezvoltare cu beneficii pentru toate părțile interesate, pornind de la actorii economici din sistem. 

Cu ce fonduri și prin ce mecanisme se pot totuși realiza aceste acțiuni și materializa aceste beneficii potențiale?

Planul include o listă de oportunități de finanțare (în mare parte fonduri UE) care, în realitate, spre a fi direcționată către sectoarele prioritare va trebui să câștige competiția cu alte nevoi de finanțare naționale și, atunci când a câștigat-o, să intre pe piața finanțărilor cu criterii inteligente, care să recunoască gradul de noutate pentru unele dintre subiecte și tehnologii, să încurajeze inovarea și parteneriatele. 

Cine se ocupă de implementarea Planului?

Avem un Comitet de Coordonare, condus de șeful Cancelariei prim-ministrului, în calitate de președinte și un secretariat asigurat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Membrii Comitetului sunt ministerele de linie și alte câteva structuri guvernamentale. 

Fiecare sector prioritar va avea Comisie dedicată care va coordona și supraveghea realizarea acțiunilor specifice pe baza unui plan de monitorizare sectorială. Temele trans-sectoriale ar urma să fie abordate prin intermediul unor structuri de implementare constituite de la caz la caz.
Consiliul Consultativ ar trebui să asigure inputul constant din partea mediului de afaceri, academic și societatea civilă. 

În fapt, Planul ar trebui să ofere direcțiile pentru dezvoltarea unor politici publice și a unor linii de finanțare care să încurajeze economia circulară, comitetele sectoriale ar trebui să lucreze pentru eliminarea barierelor specifice și să furnizeze expertiză specializată pentru politici și finanțare. Economia circulară va fi făcută de mediul de afaceri, mai mult sau mai puțin în funcție de oportunitățile pe care politicile și finanțarea le eliberează. Oportunități sunt, atât listate în Plan cât și în afara lui, rămâne de văzut în ce măsură vor fi fructificate sau cel puțin neîncurcate. 

Autor: Adelina Dabu

Sau ce spun companiile/produsele/serviciile despre impactul lor asupra mediului și despre durabilitate. Ați remarcat, probabil, influxul de ambalaje verzi și natur și mențiuni precum “natural”, “sustenabil”, “ambalaj reciclat” și ați auzit despre controversele legate de afirmația privind caracterul zero-waste al unui lanț comercial de la noi sau despre sustenabilitatea materiei prime pentru un brand de snack-uri. Dincolo de aspectele etice pe care le putem dezbate îndelung, aspectul pragmatic relevant pentru companii este cel ce vizează concurența – pe măsură ce aspectele de sustenabilitate devin mai relevante pentru consumatori, companiile au nevoie de condiții de concurență echitabilă pe piață, care să lase cât mai puțin loc de dezinformare sau trunchiere a informației în relațiile comerciale. Practic, utilizarea verdelui nu se poate interzice, dar orice frunză în plus, trebuie justificată. 

Odată ce a luat amploare practica afirmațiilor, parte dintre ele s-au dovedit îndoielnice, chiar jumătate dacă ne uităm la cifrele publicate de Uniunea Europeană, care a și a luat această temă în serios și, deși pornește de la obiectivul de a da mai multă putere consumatorilor când fac alegeri de natură comercială, asigură astfel și concurența mai loială în Piața Unică. Astfel, UE a propus o directivă tematică – Directiva privind responsabilizarea consumatorilor pentru tranziția ecologică / Directive on Empowering Consumers for the Green Transition, aflată în acest moment în proces decizional european.

Până ajunge Directiva în forma finală și se transpune în statele membre (să zicem, în cel puțin 2 ani), companiile vor vrea să promoveze în continuare lucrurile bune pe care le fac, fie că vorbim de compensarea emisiilor de carbon, ambalaje mai durabile sau materii prime mai naturale. Pe cât sunt de noi aceste practici pentru companii și consumatori, pe atât sunt de noi pentru autoritățile care pot verifica veridicitatea acestor declarații, respectiv, în România, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC). Așa că un teren echitabil, care să asigure un echilibru între ce fac companiile și cum comunică, trebuie gestionat, până la venirea Directivei, cu criterii mai ferme, măcar pe câteva principii. Și am regăsit astfel de principii în Ghidul tematic pentru mediul de afaceri/ Environmental and sustainability claims – Draft guidance for business  din Australia (încă în forma de draft, pentru că ei lasă 2 luni pentru consultare publică). Principiile propuse, drepte recomandări pentru afirmațiile mediului de afaceri:

1. Faceți afirmații exacte și veridice, ceea ce implică să:

• Nu exagerați gradul de acceptare științifică
• Nu exagerați beneficiile pentru mediu
• Faceți doar afirmații semnificative
• Vă asigurați că orice comparație este transparentă și echitabilă
• Aveți motive întemeiate pentru a face o afirmație despre viitor

2. Aveți dovezi care să vă susțină afirmațiile, inclusiv certificare de terțe părți
3. Nu ascundeți informații importante (inclusiv cu privire la întregul ciclu de viață; nici măcar cu litere mici)
4. Explicați orice condiții sau calificări cu privire la declarații 
5. Evitați afirmațiile prea generale și necalificate
6. Folosiți limbaj ușor de înțeles
7. Elementele vizuale nu ar trebui să creeze impresia greșită (un logo în plus nu este suficient)
8. Fiți direcți și deschiși cu privire la tranziția de sustenabilitate pe care o implementați

Criteriile acestea sunt detaliate și însoțite de studii de caz și de exemple care sunt utile pentru înțelegerea practică a acestor principii. În final, Australia propune și  amenzi considerabile dacă se constată o încălcare, ceea ce este semn că le iau foarte în serios. 

Modelul european propus de Comisie pe care îl vom vedea și în România este mai prescriptiv, solicitând criterii clare, precum și o terță parte certificată care să verifice aceste afirmații. Este doar o chestiune de abordare cu privire la libertatea de implementare, dar, în fond companiile are trebui să aplice aceleași principii ca să rămână într-un cadru concurențial, iar consumatorii să poată face alegeri informate. 

În concluzie, cum să se pregătesc companiile pentru noua legislație europeană privind afirmațiile verzi? Să interiorizeze acest set de principii încă de pe-acum și le va fi mai ușor să respecte criteriile clare care vor veni prin Directivă.

Autor articol: Adelina Dabu