BRD și ECOTECA lansează CumStam.ro – primul instrument gratuit care te ajută să vizualizezi într-un singur loc date și statistici de interes public din România

 

WhatsApp Image 2023 06 21 at 13.48.16

CumStam.ro este un „one stop shop” gratuit pentru date, statistici, grafice de interes public din România
• La data lansării, platforma găzduiește circa 50 de indicatori publici, cantitativi, din domeniul mediului, educației, economiei, culturii
• Platforma își propune să sprijine documentarea și structurarea datelor pentru jurnaliști, activiști de mediu, dar și pentru instituții publice, actori privați și publicul larg

BRD și Asociația ECOTECA lansează platforma CumStam.ro, un instrument gratuit care arată starea României prin date, statistici și grafice ușor de urmărit și interpretat. CumStam.ro, dezvoltat împreună cu mindIT.io, poate genera schimbare la 180 grade în societate, pentru că ajută în luarea unor decizii informate mult mai rapid și în baza unor indicatori relevanți.

În general, datele publice (sau de interes public) din România sunt: disparate, uneori mai greu accesibile, dificil de analizat și de auditat; în multe cazuri nu sunt cunoscute sursele și metodologiile prin care au fost colectate și analizate.

De pe urma acestor constrângeri și neajunsuri suferă toți beneficiarii acestor date: cercetătorii, presa, investitorii în infrastructură de mediu și comunitară (educație, siguranță socială, sănătate, securitate etc) și mai ales cetățenii, atât direct (prin documentare proprie din multiplele surse disparate unde sunt disponibile datele momentan), cât și indirect (din mass-media, care întâmpină propriile piedici în timpul desk research-ului și când încearcă să acceseze date publice sau accesibile doar prin interogare în baza unor legi etc).

De aceea, CumStam.ro este o necesitate presantă, un proiect ce își propune să elimine dificultățile în a identifica și cuantifica situația reală a diverșilor indicatori relevanți pentru managementul public: poluare, spații verzi, reciclare, economie circulară, eficiență energetică, consumuri specifice, biodiversitate, indicatori forestieri, abandon școlar, probleme sociale, indicatori de benchmarking pentru investiții etc.

Totodată, platforma ajută la aducerea pe agenda publică a unor probleme ignorate, minimizate sau complet necunoscute, prin simpla agregare a datelor de interes public și oferirea unor instrumente de vizualizare și interpretare rapidă, pe modelul platformelor din majoritatea țărilor din UE.

Raul poza oficiala„La Ecoteca, am pornit ca ONG verde, specializat în managementul corespunzător al deșeurilor. Însă, ne-am dat seama destul de repede că misiunea noastră e cu atât mai dificilă cu cât datele care ne pot ajuta să înțelegem și să eficientizăm colectarea deșeurilor în România ori erau incomplete, ori lipseau cu desăvârșire. Și mai des ne loveam de faptul că realitatea din teren era total diferită de cea raportată. De aici nevoia să răspundem la întrebarea «Cum stăm?», nu doar pentru a ne ușura nouă munca, ci pentru a oferi oricui posibilitatea să înțeleagă care este starea de fapt în diverse domenii ale societății românești. A rezultat o platformă robustă, scalabilă, simplu de folosit și, poate cel mai important, colaborativă, deschisă publicului larg, presei și autorităților publice locale. Iar BRD s-a dovedit un partener care înțelege necesitatea stringentă a unui proiect de această anvengură”, a spus Raul Pop, Director de programe al Asociației ECOTECA.

 

Captura Flavia Popa

Flavia Popa, sursa foto Linked In

„Contribuția BRD Groupe Société Générale la o lume sustenabilă și informată a fost una dintre constantele acțiunilor noastre din ultimii ani, atât prin proiectele proprii de ESG, cât și prin susținerea unor idei care croiesc drumurile tranziției ecologice a economiei. CumStam.ro este întocmai tipul de proiect complementar misiunii Lumea9, reperul care ne ghidează eforturile de construire a unei lumi mai curajoase, care pune în centrul ei grija pentru planetă și pentru oameni. Nu este de ajuns să avem dreptul la liberă exprimare și accesul teoretic la informațiile care ni se cuvin ca cetățeni, dacă nu deținem uneltele necesare pentru a le înțelege, interpreta și folosi în angrenarea unor eforturi active pentru schimbare. Platforma dezvoltată împreună cu Ecoteca completează tocmai acest gol și își propune să devină o sursă importantă de informare pentru jurnaliști, cercetători, dar și pentru autorități publice, actori privați și mai ales pentru publicul larg. În plus, toți beneficiarii pot fi, la rândul lor, și contribuitori ai platformei. Fiindcă a ști «cum stăm» în domenii critice este o cale esențială prin care putem avea un viitor mai bun împreună”, a declarat Flavia Popa, Secretarul General al BRD Groupe Société Générale.

 

În acest moment, varianta pilot a site-ului pune la dispoziție circa 50 de indicatori din zonele de mediu și social, precum:

  • gradul de reciclare al deșeurilor,
  • investitițiile din PNRR,
  • capacitatea de depozitare a deșeurilor,
  • suprafața împădurită,
  • apelurile la 112 pentru semnalarea furtului de lemne,
  • numărul de tractoare la mia de hectare de culturi agricole,
  • numărul de elevi per profesor etc.
  • În această primă fază, funcționalitatea este preponderent de vizualizare de date la nivel județean și comparabilitate la nivel național. Până la finalul anului, însă, platforma va depăși 200 de indicatori importanți și va dobândi noi capabilități analitice și, foarte important, adaptare pentru ecranele mici.

Cea mai importantă valoare adaugată a platformei este caracterul său colaborativ: toți cei care au acces la date, indiferent că este vorba de un cercetător, o instituție publică, un ONG, un actor privat sau un cetățean de rând, vor putea prezenta propriile seturi de date cu ajutorul lui CumStam.ro.

Oricine dorește să contribuie și caută soluții tehnice pentru a se face ușor înțeles de către nespecialiști și specialiști deopotrivă, își poate crea un cont pe site, poate apoi descărca un șablon și încărca date. Acestea vor deveni disponibile în lista de indicatori și vor deveni utile imediat sub formă de hărți și grafice comparative, ușor de exportat și folosit în documentarea unui articol, a unei prezentări sau a unei știri video.

De altfel, cei cărora CumStam.ro le va deveni imediat util vor fi probabil jurnaliștii și activiștii de mediu. Aceștia vor scurta mult traseul documentării, accesând sau prezentând datele de care au nevoie într-un singur loc. În același timp, vor putea verifica rapid sursa, vor genera automat materiale vizuale ușor de înțeles, gata de prezentat direct în articolele sau informările lor.

Și pentru cine are nevoie, la început de drum, tutorialele de folosire a platformei pot fi găsite

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

BRD – Groupe Société Générale este cea de-a treia mare bancă a României.

Bancă universală care oferă servicii atât persoanelor fizice, cât și companiilor, BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Lumea9 este platforma de sustenabilitate care reunește toate temele pe care BRD le consideră importante pentru construirea unui viitor mai bun, de la economie sustenabilă, produse și servicii bancare cu impact pozitiv, la educație, cultură, societate, știință, tehnologie, mediu și biodiversitate.

Ca parte a Grupului Société Générale, semnatar al Pactului Global al Națiunilor Unite (ONU) din 2003, Grupul BRD integrează principiile referitoare la drepturile omului, condițiile de muncă și lupta împotriva corupției în toate activitățile sale și participă în mod activ la promovarea principiilor din lanțul valoric. În plus, Grupul BRD sprijină și contribuie la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale ONU, recunoscând importanța acestora în abordarea celor mai mari provocări societale ale lumii. Platforma Lumea9 se sprijină și pe proiectele fondate și finanțate de BRD – Groupe Société Générale ce țin de dezvoltarea societății românești. În ultimii 10 ani, investițiile BRD în aceste programe au fost de peste 20 de milioane de euro. Axele principale au în comun investiția în noua generație, fie că vorbim despre cultură, educație, tehnologie, inovare sau sport.

Asociația ECOTECA
Un ONG verde, specializat în managementul corespunzător al deșeurilor. Misiunea principală: protejarea mediului în care trăim și curățarea lui, atât cât este cu putință. ECOTECA crede în puterea exemplului și în gesturile mici care fac diferența.
Și pentru că uneori este dificil să ajungi la verde, Ecoteca a ales să înceapă cu deșeurile care-l acoperă.

Printre cele mai importante proiecte ale asociației se numără: ECOLocal, Reporting: Climate, ECOfficeASAP.

Producătorii de băuturi care se încadrează în normele Sistemului Garanție-Returnare pot semna, începând de astăzi, contractele cu RetuRO Sistem Garanție Returnare în platforma www.returosgr.ro

Contractele de prestări servicii pot fi accesate în contul de utilizator de către toți producătorii de băuturi care au finalizat înregistrarea

 

RetuRO Sistem Garanție Returnare, administratorul Sistemului național de Garanție-Returnare (SGR), anunță toți producătorii de băuturi din categoriile apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase, care pun pe piață ambalaje primare nereutilizabile din plastic, aluminiu sau sticlă, cu dimensiuni între 0,1 litri și 3 litri și care au finalizat înregistrarea pe www.returosgr.ro că, începând din data de 20 iunie 2023, este disponibil în platformă și poate fi semnat  Contractul de prestări servicii pentru Producători.

Documentul poate fi accesat din contul de utilizator, la secțiunea “Producător/ Documente și Contracte”. Mai multe detalii privind semnarea contractului sunt disponibile în platformă, accesând secțiunea „Profilul meu/ Tutoriale video și ghiduri utilizatori/ Semnare contract”.

Contractul de prestări servicii pentru Producători a fost disponibil pentru consultare, în perioada 18 aprilie – 2 mai 2023, pentru cei înregistrați în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare, producătorii fiind rugați să trimită toate observațiile și recomandările pe care le au cu privire la conținutul acestui document.

Semnarea contractului poate fi realizată doar de către producătorii care au finalizat întregul proces de înregistrare. După deschiderea unui cont de utilizator în platformă, sunt câțiva pași preliminari care trebuie urmați de producători înainte de semnare:

  1. Persoana desemnată în relația cu administratorul SGR completează toate informațiile solicitate, în conformitate cu prevederile legale, respectiv: numărul de unități de ambalaje SGR și greutatea aferentă a ambalajelor, exprimată în kilograme, introduse pe piața națională în anul 2022, defalcate pe fiecare lună, categorii de produse conținute, tip de material pe subcategorii, inclusiv culoarea materialului (pentru plastic) și dacă plasticul conține barieră de oxigen (în principal pentru produsele alcoolice), volumul (număr de mililitri) pe unitate de ambalaj. Mai multe detalii sunt disponibile în “ghidul de raportare pentru producători pe tipuri de ambalaj” https://youtu.be/vNIXCTXN8aw și în secțiunea de întrebări și răspunsuri disponibilă pe site: https://returosgr.ro/info-producatori-faq.
  2. Reprezentantul legal semnează Formularul Standard de Înregistrare care este generat automat, fiind completat cu datele deja introduse (mai multe detalii legate de modalitatea de semnare puteți găsi aici: https://youtu.be/aYyUISlrOf4).

De asemenea, tot din această săptămână, vor fi disponibile pe site-ul www.returosgr.ro, în secţiunea “Info Producători”, cerinţele privind codul de bare şi logo-ul SGR.

Înregistrarea în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare și semnarea contractelor cu administratorul sistemului reprezintă o obligație legală conform Hotărârii de Guvern nr. 1074/2021.

Companiile vizate pentru înregistrare sunt producătorii și importatorii de băuturi, dar și companiile care comercializează băuturi către consumatorii finali, inclusiv magazinele online, operatorii care vând prin intermediul automatelor, industria HoReCa dar și cei care comercializează aceste produse ca și gamă complementară (ex. librării, magazine de electrocasnice și electronice etc).

Toți operatorii economici care încă se află în etape intermediare sunt încurajați să finalizeze cât mai repede procesul de înregistrare pe platforma www.returosgr.ro, acesta fiind o condiție legală obligatorie pentru desfășurarea, în continuare, a activității comerciale.

Hotărârea de Guvern care reglementează funcționarea Sistemului Garanție Returnare prevede sancțiuni pentru producătorii și comercianți care nu vor fi înregistrați în platforma informatică. Sistemul Garanție Returnare este unul dintre cele mai ample și de impact proiecte de mediu pe care le va implementa România, în următorii ani.

RetuRO Sistem Garanție Returnare oferă pe toată perioada înscrierii asistență prin call-center, la numărul de telefon: 021 207 00 09. Accesul la un operator este disponibil de luni până vineri între orele 09:00 – 18:00, cu excepția sărbătorilor legale.

Până în acest moment, s-au înscris în platforma RetuRO 63.233 operatori economici (comercianți și producători), dintre care 1.557 sunt producători. Din totalul operatorilor economici aflați în sistem, 42.466  au parcurs toate etapele procesului de înregistrare.

 

__________________________

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. ( www.returosgr.ro ) a fost creat de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu, Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate și Asociația Retailerilor pentru Mediu și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

 

RetuRO, administratorul SGR, va asigura transparență asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

Raport de avertizare al Comisiei Europene – Care sunt statele membre care riscă să rateze obiectivele de reciclare pentru anul 2025

Potrivit ultimului raport de avertizare publicat ieri de Comisia Europeană, 10 state membre riscă să rateze obiectivele de reciclare atât pentru deșeurile municipale (55%), cât și pentru totalul deșeurilor de ambalaje (65%) în 2025.

FIG4 158751 Recycling targets v3.eps .75dpi

Sursa foto: Agenția Europeană de Mediu

Nouă state membre (Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Germania, Italia, Luxemburg, Țările de Jos și Slovenia)  vor îndeplini probabil obiectivele de reciclare atât pentru deșeurile municipale, cât și pentru deșeurile totale de ambalaje, dar doar 4 dintre ele vor reuși probabil să îndeplinească  obiectivele de reciclare pentru toate categoriile de ambalaje impuse: hârtie/carton, metal, aluminiu, sticlă, plastic, lemn.

Ambalajele din plastic sunt cel mai solicitant flux de deșeuri de ambalaje de reciclat. 19 state membre se vor lupta să atingă obiectivul de reciclare de 50% în 2025.

2

Sursa foto: Agenția Europeană de Mediu

 

Care e situația României? #CumStam

 

Că vom rata țintele pentru 2025, nu mai reprezintă nici o surpriză  pentru nimeni.

Pe lângă rata de reciclare scăzută raportul prezintă și alte statistici importante:

Captura

Sursa foto: Raportul de avertizare al Comisiei Europene

4

Sursa foto: Raportul de avertizare al Comisiei Europene

Găsiți raportul Comisiei pentru România aici.

Găsiți rapoartele pentru celelalte state aici.

 

Puteți citi și:

Eurostat: În 2021 România a reciclat 11,3% din deșeurile municipale

Eurostat: În 2019 România a reciclat 44,6 % din deșeurile de ambalaje

Evoluția ambalajelor puse pe piață și valorificate în perioada 2009 -2022 în România

Curtea Europeană de Conturi: Peste 50% din deșeurile periculoase generate în UE sunt depozitate

Eurostat: Unde au fost exportate deșeurile UE în 2021?