Spuneam (aici și aici), că parcurgem studiul pe care Comisia Europeană l-a publicat în iulie 2012 în legătură cu modul în care statele membre „își fac treaba” în ceea ce privește administrarea deșeurilor. România, mereu (ne)surprinzătoare, se află pe ultimele locuri. Are 2-3 indicatori la care stă mai bine decât alte state, unele avansate.
Fără cazuri de infringement. Deocamdată
Prima categorie la care stăm bine e că nu avem – în deșeuri, da? – cazuri de infringement sau litigii deschise de Comisia Europeană la Curtea de Justiție. Asta e o slabă consolare: lucrurile se pot schimba peste noapte, atâta vreme cât problema de fond există și persistă (legislația șchioapă și „spălatul pe mâini” al autorităților). Da, da… nu se spală pe mâini, fac și ei ce pot. Atât că nu se vede în realitatea zilnică!
Decuplarea: consumul crește, deșeurile nu
Un indicator interesant la care stăm bine este cel din titlul cel complicat de sus. În traducere, asta înseamnă că o creștere a nivelului de trai (adică a cumpărărilor de bunuri, că ele sunt relevante pentru noi) nu generează o creștere proporțională a deșeurilor generate. Adică cele două creșteri sunt „decuplate”. E de bine, nu? Da și nu!
Asta nu spune altceva decât că românii au lipsuri, că ceea ce vor cumpăra NU sunt produse consumabile, deci nu se vor arunca imediat. Românii au nevoie de frigidere, televizoare, mașini de spălat, automobile. De-aia nu le vor arunca imediat! De-aia nu apar pe loc deșeuri în cantități corespondente. Bunurile cumpărate nu înlocuiesc alte bunuri care vor fi, la rândul lor, aruncate.
Pe scurt e un indicator al sărăciei.
Probabil că unele țări din Africa stau cel mai bine la indicatorul ăsta. Luat singur, nu e DELOC un motiv de mândrie. La polul opus, cel mai prost la acest indicator stau Austria, Danemarca, Luxemburg, Italia…
Din punct de vedere al responsabilității sociale, e de bine. Nu cumpărăm de dragul consumului, încă nu am ajuns (la scară mare, relevantă) să ne schimbăm frigiderul la 5-6 ani pt că nu mai e la modă. Ideal ar fi să nici nu ajungem la asta, chiar dacă ne-am putea-o permite, din considerente de consum responsabil. Dar asta e altă discuție…
Ce putem însă reține de aici este că niciun indicator nu este mai bun sau mai rău decât îl interpretează cel care îl citește (și îl folosește în argumentație). Sau în administrarea unui fenomen…