Deșeurile nevăzute – Războiul orașelor cu grăsimile din canalizări

În general, deșeurile din canalizări suscită interesul doar atunci când ploile torențiale transformă străzile în mici „râuri” (vedeți cazul Timișoarei de acum o lună). În rest, ele provoacă pagube uriașe stațiilor de epurare fără să aibă vreun ecou semnificativ asupra populației.

Nu mai puțin de 35 de milioane de euro au fost investiți în stația de epurare a Timișoarei, care a fost pusă în funcțiune în 2011.

Munții de grăsime din rețelele de canalizare reprezintă un flagel în întreaga lume și pot „crește” până la lungimea unui Boeing 747, potrivit The Guardian.

Orașe ca Londra, Cardiff, Melbourne, New York și Denver caută în permanență soluții pentru reducerea deșeurilor subterane, în condițiile în care majoritatea străzilor lumii riscă să fie inundate în orice clipă din cauza cantităților uriașe de deșeuri aflate în canalizări. Acum 2 ani, un „munte” de grăsime dintr-o canalizare din Bristol a provocat o deversare accidentală a apelor uzate în râul Trym din Marea Britanie, provocând moartea a sute de pești.

Principalii vinovați pentru munții de grăsime, pe lângă consumatorii casnici, sunt industriile de tip Horeca.

Educația, prima armă

Până în prezent, educația este arma primară în marile orașe. New York, Dallas și Newcastle au lansat programe de informare a locuitorilor cu privire la problemele generate de aruncarea grăsimilor în canalizări. Campanii ca „Cease the Grease” („Opriți grăsimea!”) sau „Love your drain” („Iubește-ți canalizarea”) învață cetățenii să reducă deșeurile din sistemele de scurgere.

Anul trecut, acțiunile de înlăturare a grăsimii din canale au costat municipalitatea din New York 4,65 milioane $.

În oraș, fiecare afacere care generează grăsimi și ulei trebuie să aibă interceptoare de grăsimi pentru a împiedica substanțele să ajungă în canalizări, în conformitate cu reglementările de canalizare din oraș. O „capcană” este conectată la țevile unei chiuvete și separă grăsimile din apele uzate. În interceptor, grăsimile și uleiul plutesc până când pot fi adunate, în timp ce apele uzate trec prin separator și ajung în sistemul de canalizare. Inspectorii orașului verifică frecvent echipamentul, asigurându-se că interceptoarele sunt instalate și folosite corespunzător. Firmele pot fi amendate cu până la 10.000 $ pe zi pentru fiecare încălcare.

Soluții tehnologice

Există numeroase soluții tehnologice prin care se încearcă diminuarea acestei probleme. În Belfast, Irlanda de Nord, o companie furnizoare de apă oferă un dispozitiv pâlnie, care permite strângerea grăsimii într-o sticlă înainte de a ajunge în canalizare. Studenții de la Universitatea Sheffield au inventat „fatberglar” („hoțul de grăsimi”), un dispozitiv care poate fi montat sub chiuvetă, „însămânțat” cu bacterii special concepute pentru degradarea grăsimilor.

Compania EcoSciences din New York încearcă să convingă municipalitățile să folosească o mică tabletă care degradează aerob deșeurile organice atunci când este adăugată în sistemele de scurgere.

Numeroase orașe solicită firmelor să instaleze „capcane” pentru grăsimi, pentru a bloca substanțele înainte de a ajunge la liniile de canalizare. Din păcate, companiile privatizate care se ocupă de îngrijirea canalizărilor (cum e, de exemplu, Thames Water în Londra) nu au, de cele mai multe ori, dreptul de a inspecta hotelurile și restaurantele pentru a se asigura că gestionează corespunzător grăsimile.

Modelul Dublin

Un caz fericit este cel al Dublinului, unde compania care se ocupă de furnizarea apei, Irish Water, se află în proprietatea statului. Orașul cheltuiește 1 milion de euro anual pentru menținerea canalizării sale, iar din 2008 Consiliul a introdus un program de control și prevenire a deșeurilor din canalizări. O echipă de conformitate efectuează 8.000 de inspecții pe an, în timp ce o „hartă de risc” dezvoltată de Irish Water îi permite să programeze mai bine inspecțiile și acțiunile de întreținere preventivă. Potrivit lui Tom Curran, de la University College Dublin, Consiliul a redus numărul de blocaje de canalizare de la 1.000 pe an până la 50. Ultimul mare blocaj de grăsime a fost acum cinci ani.

Grăsimile ca resursă

Alte orașe încearcă să găsească utilizări legitime ale grăsimilor și uleiurilor. În San Francisco și Atlanta, ele sunt transformate în combustibil biodiesel, care este folosit pentru alimentarea autobuzelor școlare, autoturismelor și diverselor echipamente.

Compania Thames Water din Londra, care se confruntă cu un cost estimat de 1 milion £ în fiecare lună pentru a menține cei 109.000 km de canalizare în stare corespunzătoare, are, probabil, cel mai inovator plan dintre toate: alimentarea cu energie și căldură rezultate din grăsimi a stației de epurare din cartierul londonez Beckton.

Stația de valorificare a grăsimilor, dezvoltată de compania de utilități 2OC printr-o înțelegere de 200 de milioane £ cu Thames Water, oferă energie din surse regenerabile și căldură stației de epurare din Beckton. Când va deveni pe deplin operațională, în această lună, va furniza 130 GWh de energie electrică pe an, mai mult de jumătate provenind din grăsimile urbane, 30 de tone pe zi, colectate de la restaurante și din canalizări, apoi lichefiate. (Restul de combustibil necesar centralei va veni din grăsimi animale și uleiuri vegetale uzate; nu se folosesc uleiuri virgine în cadrul stației.)

Metoda este inovatoare și eficace. Cu toate acestea, planurile de a construi încă 7 stații de acest tip au fost scufundate. În primul rând, o directivă europeană privind generarea și transmiterea de energie a forțat compania de electricitate National Grid să întrerupă colaborarea cu 2OC. În al doilea rând, deși stația Beckton a fost acreditată pentru furnizarea de energie regenerabilă cu Renewables Obligation Certificate (principala schemă de suport pentru proiectele de energie electrică din UK), Guvernul Conservator a decis să retragă toate subvențiile pentru acest domeniu (excepție fac proiectele offshore privind energia eoliană); în acest caz, modelul Beckton nu poate fi replicat.

Se pare că și în UK statul pune piedici industriilor din domeniul energiei regenerabile, lucru care se întâmplă frecvent în România.

Și în România

Între timp, până să ajungem la astfel de soluții „SF” pentru România, ne consolăm cu inițiative pilot (dar lăudabile) de colectare a deșeurilor de grăsimi și ulei de la populație cu cargobiciclete (Uleiosul în București și Borcanul cu ulei în Timișoara).

Găsiți articolul integral aici.