Despre noi

Suntem un ONG verde, printre primele ONG-uri verzi din România, activ din 2010

ECOTECA este un ONG de mediu, activ din 2010, specializat în sustenabilitate și managementul deșeurilor. Ne implicăm în politici publice, actualizarea legislației, monitorizare, transparentizarea datelor și responsabilităților legale. Oferim modele de operare și sprijin organizațiilor publice și private în administrarea a deșeurilor, în special prevenirea și valorificarea deșeurilor, și promovarea economiei circulare. Ne ocupăm, în principal, de aspectele tehnice ale gestionării deșeurilor, de la logistică și până la raportări oficiale și administrarea datelor privind deșeurile și surselor de emisii GES. Sprijinim companii și instituții să respecte cel puțin obligațiile legale care le revin și, acolo unde există preocupare, să facă mai mult de atât.

Misiune

ECOTECA aduce împreună cetățenii, instituțiile și mediul de afaceri pentru a construi un viitor sustenabil. Transformăm managementul deșeurilor în România prin furnizarea de date riguroase, transfer de expertiză și soluții practice de economie circulară care generează impact real în comunitate.

Viziune

O societate în care responsabilitatea pentru mediu este norma, iar deșeurile devin resurse gestionate inteligent printr-un sistem transparent, bazat pe date și colaborare între toți actorii implicați.

Valori

Suntem ceea ce ne definește și ne ghidează în tot ce facem. Ele sunt esențiale în munca noastră de zi cu zi:

  • Sustenabilitate – Ne dorim un viitor sustenabil, în care să trăim în echilibru cu natura. De aceea, tot ce facem are în centru protejarea mediului și utilizarea responsabilă a resurselor.
  • Transparență – Credem că oamenii merită să știe adevărul. Ne străduim să fim cât mai deschiși în tot ce facem, fie că e vorba de informații despre gestionarea deșeurilor sau de proiectele noastre.
  • Educație și informare – Schimbarea începe cu cunoașterea. De aceea, ne dedicăm să îi informăm pe toți despre cum pot contribui la protejarea mediului prin gesturi mici, dar importante.
  • Inovație – Ne place să găsim soluții noi și să venim cu idei proaspete. În domeniul deșeurilor, lucrurile se schimbă rapid, așa că suntem mereu în căutare de noi metode de a face treaba mai bine.
  • Colaborare – Suntem de părere că împreună putem face mai mult. De aceea, colaborăm cu autorități, firme și alte ONG-uri pentru a crea un impact cât mai mare și mai pozitiv.

Alătură-te comunității Ecoteca și fii parte din schimbarea de care avem nevoie.
Descoperă oamenii din spatele proiectelor ECOTECA
Specialiști, consultanți și colaboratori care transformă expertiza în soluții concrete pentru mediu și sustenabilitate.
Inapoi sus