ECOTECA se numără printre organizațiile care îi solicită președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, lansarea unui raport independent și bazat pe date științifice, care să fundamenteze un plan european de eliminare treptată a combustibililor fosili. Apelul a fost transmis înaintea discursului privind starea Uniunii, programat pentru 16 septembrie 2026.

Într-o scrisoare adresată Ursulei von der Leyen, datată 24 august 2026, organizații ale societății civile, rețele europene și internaționale și asociații profesionale cer Comisiei Europene să transforme actuala criză energetică într-un punct de cotitură pentru reducerea dependenței de combustibilii fosili.
Semnatarii solicită ca lansarea raportului să fie anunțată în cadrul discursului privind starea Uniunii din 16 septembrie. În fiecare an, acest discurs prezintă bilanțul activității Comisiei Europene și principalele priorități pentru perioada următoare.
Raportul propus ar urma să fie coordonat de o personalitate independentă și elaborat împreună cu reprezentanți ai mediului academic, ai societății civile, ai partenerilor sociali și ai companiilor. Obiectivul său ar fi definirea unei viziuni strategice comune pentru perioada rămasă din actualul mandat al Comisiei și elaborarea unui plan european de renunțare la combustibilii fosili.
Costurile economice și umane ale dependenței de combustibilii fosili
Scrisoarea pornește de la impactul pe care dependența energetică îl are asupra gospodăriilor, companiilor și economiei europene. Potrivit documentului, a doua criză a combustibililor fosili din ultimii patru ani a adăugat peste 50 de miliarde de euro la factura energetică a Europei pentru gospodării și întreprinderi.
Semnatarii atrag atenția și asupra costurilor asociate crizei climatice. Valurile succesive de căldură înregistrate în Europa începând din luna mai au adus temperaturi record, incendii de vegetație și secete severe. Numai valul de căldură din luna iunie este asociat, potrivit estimării citate în scrisoare, cu cel puțin 14.000 de decese în Europa.
În opinia organizațiilor semnatare, dependența de combustibili fosili afectează prosperitatea Europei și expune populația și economia la fluctuațiile prețurilor și la decizii geopolitice luate în afara Uniunii Europene.
Cinci priorități pentru planul european
Scrisoarea propune ca raportul independent să fundamenteze un plan de renunțare la combustibilii fosili construit în jurul a cinci priorități.
1. Evaluarea costului integral al dependenței
Raportul ar trebui să cuantifice costurile suportate anual de gospodării, industrie și bugetele publice. Evaluarea ar urma să includă factura importurilor, expunerea la fluctuațiile prețurilor, efectele asupra sănătății și mediului și pagubele produse de schimbările climatice.
2. Stabilirea celei mai rapide traiectorii competitive de ieșire
Pentru fiecare sector economic ar trebui identificate vulnerabilitățile generate de utilizarea combustibililor fosili și soluțiile cu cel mai bun raport între costuri și rezultate.
Printre soluțiile menționate explicit se află energia regenerabilă, eficiența energetică, economia circulară, modernizarea rețelelor și soluțiile curate de flexibilitate a sistemului energetic. Planul ar trebui să includă și lanțuri de aprovizionare sigure pentru materiile prime critice necesare industriei europene.
Semnatarii avertizează că această traiectorie nu ar trebui construită în jurul unor tehnologii insuficient testate, care pot întârzia tranziția și pot afecta ecosistemele.
3. Alinierea finanțărilor cu obiectivul de renunțare la combustibilii fosili
Raportul ar trebui să identifice finanțările, subvențiile și cheltuielile europene și naționale care continuă să prelungească dependența de combustibili fosili și să recomande măsuri pentru redirecționarea lor către tranziția energetică.
4. Asigurarea unei tranziții echitabile
Organizațiile solicită identificarea mecanismelor de guvernanță și a sprijinului financiar necesar pentru protejarea gospodăriilor vulnerabile, a lucrătorilor, a companiilor și a regiunilor afectate. Organizațiile lucrătorilor ar trebui să participe direct la proiectarea acestor măsuri.
5. Creșterea investițiilor în soluții bazate pe natură
O altă prioritate este mobilizarea investițiilor în păduri, zone umede și soluri care captează carbon, lunci care contribuie la reducerea riscului de inundații și spații verzi care diminuează temperaturile din orașe.
Raportul ar trebui să analizeze de ce aceste soluții rămân insuficient finanțate, deși eficiența lor este cunoscută, și să excludă măsurile care pot produce efecte negative asupra naturii.
Citește și:
Oportunitățile politicilor privind cererea pentru reducerea emisiilor de carbon