Ministerul Mediului a lansat în dezbatere publică o Hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 1074/2021 privind Sistemul Garanție-Returnare (SGR)

Sistemul garanție-returnare
Sursa foto: Ecoteca

Ministerul Mediului a publicat în data de 2 iunie un proiect de hotărâre pentru completarea și modificarea HG 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile.

După 3 ani de analize și studii de fezabilitate realizate de industrie pentru a găsi cele mai bune soluții de implementare a SGR și după dezbateri peste dezbateri, în loc să clarifice toate aspectele semnalate de industrie, autoritățile sunt preocupate să naționalizeze și SGR.

Societatea RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. s-a constituit conform cadrului legal ca administrator al sistemului și a depus dosarul de acreditare în termenul stabilit (4 martie a.c.). Conform legii, RetuRO avea la dispoziție 30 de zile pentru a coopta ca acționar statul român, prin autoritatea publică pentru protecția mediului.

Deși au început formalitățile de cooptare a statului român (formalități tergiversate de autorități până în prezent), iată ce modificare aduce noua propunere legislativă:

Art. 19 alin. (51), propunere

„[…] în situația în care administratorul SGR nu poate fi constituit în termen de 120 de zile […] administratorul SGR va putea fi constituit având ca unic acționar statul român, prin autoritatea publică centrală în domeniul protecției mediului; […] membrii Consiliului de administrație vor fi nominalizați de acționarul unic.”

O prevedere imposibil de realizat

În condițiile în care toți reprezentanții industriei spun la unison, de luni bune, că SGR nu poate fi demarat la data de 1 octombrie 2022, următoarea prevedere ar fi trebuit revizuită:

HG 1074/2021

Articolul 19 (9) Desemnarea administratorului SGR (…) își încetează aplicabilitatea de drept în următoarele situații: (…) c) în cazul în care administratorul SGR nu realizează cel puțin jumătate din obiectivele de colectare ale producătorilor prevăzute la art. 4 alin. (2), pentru fiecare tip de material;

Art. 4 (2) Producătorii sunt obligați să realizeze următoarele obiective minime anuale de returnare a ambalajelor SGR:

Perioada Sticlă Plastic Metal
a) 1 octombrie – 31 decembrie 2022 65% 65% 65%
b) 2023 65% 65% 65%
c) 2024 75% 80% 80%
d) începând cu 2025 85% 90% 90%

Chiar și în situația miraculoasă în care SGR ar fi demarat la data de 1 octombrie 2022, țintele de la litera a) sunt imposibil de atins în 3 luni.

Completări relevante propuse în noua hotărâre

Proiectul de hotărâre

Art. 3 (1) Producătorii care introduc pe piața națională produse în ambalaje primare nereutilizabile (…) au obligația să se înregistreze în SGR în termen de 90 de zile de la data publicării pe pagina de internet a autorității publice centrale pentru protecția mediului a anunțului privind desemnarea administratorului SGR.

Art. 17 (8) distanța până la punctul de returnare realizat nu poate fi mai mare de 500 m față de fiecare structură de vânzare a comerciantului din acordul de parteneriat, pentru structurile de vânzare din mediul rural, respectiv 150 m pentru structurile de vânzare din mediul urban.

Art. 18 (6) Cota aferentă statului român reprezentat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, prevăzută la alin. 2, din capitalul social al Administratorului Sistemului garanție-returnare, prevăzută la alin. 1, se asigură din bugetul Administrației Fondului pentru Mediu.

Deși distanța a fost mărită de la 150 m la 500 m în mediul rural, amplasarea punctelor de colectare va fi în continuare o provocare: sunt situații în care distanța între 2 magazine este și de 1 km, iar punctele de colectare din mediul rural ar trebui organizate de primării tocmai în scopul de a deservi mai multe magazine; în această situație, distanța de 500 m nu va putea fi respectată.

Aspecte care necesită clarificări legislative, dar nu au fost luate în seamă (din nou!) în noua propunere

  • Problema stocurilor de produse neetichetate conform SGR. Din perspectiva comercianților, dar și a producătorilor, pentru simbolurile SGR aplicate pe etichetă trebuie să existe o perioadă suficientă de tranziție (stoc de tranziție), pentru a evita sincopele în lanțul de aprovizionare sau risipa de produse în stare bună care nu mai pot fi comercializate fiindcă nu poartă marcajele care le încadrează în sistemul SGR (identificatorul SGR și un cod de bare național).
  • Este necesar să fie elaborată și adoptată o metodologie nouă de raportare: SGR vine cu un sistem de raportare diferit, la nivel de unități de ambalaje (nu se va raporta în tone de material, așa cum se procedează în prezent pentru restul tipurilor de deșeuri).
  • În continuare sunt necesare clarificări fiscale, mai ales privind modul în care va fi tratată din punct de vedere fiscal valoarea garanției (în mod normal, garanția nu ar trebui să fie purtătoare de TVA, model adoptat și în celelalte state care au implementat SGR).
  • Importanța securizării investițiilor (de 80 de milioane EUR) de către statul român, proporțional cu obligațiile care îi revin ca parte din acționariat (cu un procent de 20%).
  • Dacă identificarea ambalajelor se va face la nivel de sortiment (adică un singur cod de bare pentru toate sticlele dintr-un anumit produs), cum va putea SGR să identifice și să deconteze ambalajele vândute în România dintre cele care au un singur cod de bare pentru mai multe țări (iată aici numeroase exemple)? Asta înseamnă returnare de garanții pentru ambalaje pentru care aceste garanții nu au fost încasate. Va plăti producătorul român (și, mai departe, consumatorul român) garanțiile ambalajelor din statele din regiune?
  • Trebuie să obțină magazinele care vor organiza punctele de returnare autorizații de construire și de mediu?
  • Fiecare comerciant, mare sau mic, va avea obligația de a asigura colectarea ambalajelor incluse în sistem, măsură obligatorie atât pentru comercianții care au magazine de peste 200 m² suprafață de vânzare, cât și pentru cei care sunt sub 200 m². În fapt, însă, reglementarea spune altceva: comercianții mici ca suprafață se pot asocia și pot organiza puncte de colectare cu primăriile. Nu vor fi arondați pe regiuni sau alte criterii, fiecare comerciant va avea această obligație. Modul în care și-o vor îndeplini este însă neclar. Câți comercianți se vor asocia, care este criteriul de distanță până la cumpărători, cum arată o astfel de asociere, care sunt responsabilitățile fiecărui asociat, cine pe cine plătește, unde se amplasează punctele de colectare și cine le administrează? E neclar.
Dezbatere publică

Persoanele și organizațiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 zile de la data publicării, la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Direcția Generală Deșeuri și Situri Contaminate. Persoane de contact: Ion Nae Mușetoiu și Ecaterina Maria Gîldău, consilieri, e-mail: ionut.musetoiu@mmediu.ro și ecaterina.gildau@mmediu.ro.

Puteți consulta noua propunere legislativă aici și nota de fundamentare aici.

Studiu în Brașov: aproape jumătate din ambalajele de băuturi colectate separat în gospodării sunt din plastic

Aproape jumătate din ambalajele de băuturi colectate separat în gospodăriile românilor din mediul urban sunt din plastic, arată o statistică realizată de compania de salubritate Brai-Cata, după centralizarea datelor înregistrate pe parcursul a nouă luni de trei aparate inteligente de reciclare a recipientelor din plastic, aluminiu și sticlă. Conform rezultatelor furnizate de automatele de colectare, dintr-un total de 2.737.362 de unități contorizate, 44% sunt recipiente de tip PET, 34% doze din metal și 22% sticlă.

2.737.362ambalaje colectate în 9 luni de 3 aparate
44%PET
34%doze din metal
22%sticlă

Sistemele automate de colectare a ambalajelor reciclabile au fost instalate în municipiul Brașov, în cadrul Forumului Orașelor Verzi, într-un proiect derulat de municipalitate împreună cu partenerii privați Envipco și Brai-Cata.

Un sistem-pilot care în câteva luni a colectat peste 2 milioane de bucăți de ambalaje, într-un singur oraș, cu doar 3 puncte amplasate în diferite zone ale orașului, arată cât de important și eficient este SGR pentru îmbunătățirea managementului deșeurilor la nivel național.

Articol scris în colaborare ECOTECA și www.ExpertDeseuri.ro.

Alătură-te comunității Ecoteca și fii parte din schimbarea de care avem nevoie.
Articole similare