MMAP lansează Consiliul Consultativ al Tinerilor privind Clima și Mediul. Înscrierile sunt deschise până la 31 august

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Platforma Tinerilor pentru Sustenabilitate și UNICEF în România au lansat procesul de selecție a membrilor Consiliului Consultativ al Tinerilor privind Clima și Mediul (CCT-CM), un nou mecanism de participare dedicat copiilor și tinerilor cu vârste între 14 și 35 de ani.

MMAP lansează Consiliul Consultativ al Tinerilor privind Clima și Mediul
Sursa: Minsterul Mediului, Apelor și Pădurilor

Consiliul va reuni 20 de copii și tineri din diferite regiuni și medii sociale din România, care vor putea participa la consultări și vor formula recomandări privind politicile publice în domeniul climei și mediului.

„Deciziile pe care le luăm astăzi în domeniul mediului și al climei îi privesc direct pe tineri și le vor influența viitorul. De aceea, este important ca vocea lor să nu fie doar ascultată, ci să aibă un cadru real și constant prin care să poată contribui la politicile publice. Prin acest Consiliu vrem să aducem la aceeași masă tineri din medii și regiuni diferite, să le ascultăm ideile și argumentele și să construim un dialog bazat pe date, știință și informații verificate. Avem nevoie de o generație care nu doar cere schimbare, ci participă la construirea ei”, a declarat Diana Buzoianu, ministra mediului, apelor și pădurilor.

Ce teme va aborda Consiliul

Activitatea Consiliului Consultativ al Tinerilor privind Clima și Mediul va viza mai multe teme de interes pentru politicile publice de mediu:

  • schimbările climatice și adaptarea la efectele acestora;
  • biodiversitatea;
  • poluarea;
  • gestionarea deșeurilor;
  • educația climatică și de mediu;
  • participarea publică.

Membrii CCT-CM vor participa la consultări cu instituții, experți, comunități și alți tineri, vor analiza teme actuale de climă și mediu și vor putea formula recomandări de politică publică.

De asemenea, membrii Consiliului vor contribui la inițiative de informare și comunicare și vor putea urmări modul în care recomandările lor sunt analizate în cadrul proceselor instituționale.

Cine se poate înscrie

Procesul de selecție este deschis copiilor și tinerilor cu vârste între 14 și 35 de ani care locuiesc în România și sunt interesați de:

  • climă;
  • mediu;
  • participare civică;
  • comunicare;
  • educație;
  • domenii conexe.

Experiența profesională anterioară în domeniul climei, mediului sau politicilor publice nu este necesară.

Selecția va avea în vedere motivația candidaților, capacitatea de analiză și argumentare, gândirea critică, interesul pentru verificarea informațiilor, disponibilitatea de implicare și capacitatea de colaborare.

În procesul de selecție se va urmări și reprezentarea teritorială și socială, participarea copiilor și tinerilor din mediul urban și rural, echilibrul între diferite categorii de vârstă, precum și includerea unor experiențe, perspective și contexte de viață cât mai diverse.

Cum va funcționa Consiliul

Platforma Tinerilor pentru Sustenabilitate va asigura Secretariatul tehnic al CCT-CM.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va asigura componenta instituțională și conectarea activității Consiliului cu procesele relevante de politică publică.

UNICEF în România va sprijini participarea copiilor și aplicarea unor metode adaptate vârstei, cu respectarea standardelor de protecție și siguranță.

Potrivit organizatorilor, obiectivul este ca participarea copiilor și tinerilor să nu se limiteze la consultări punctuale, ci să existe un mecanism prin care opiniile și recomandările acestora să poată fi formulate, transmise și urmărite în procesele instituționale.

„Ne dorim ca tinerii să fie implicați constant și structurat în deciziile care îi privesc, iar CCT-CM răspunde unei nevoi formulate foarte clar în ultimii ani. În cadrul Conferinței Naționale a Tinerilor privind Schimbările Climatice (LCOY România), peste 1.500 de copii și tineri au contribuit la Declarația Națională și la Planul de Acțiune al Tinerilor privind Schimbările Climatice, evidențiind nevoia unui dialog mai clar cu instituțiile și a unor mecanisme prin care recomandările lor să poată fi urmărite în procesul decizional. CCT-CM creează acest cadru și adaugă o componentă importantă de comunicare bazată pe știință și informații verificate. Le mulțumim Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și UNICEF în România pentru deschiderea de a transforma aceste solicitări într-un mecanism concret și pentru susținerea unei viziuni în care copiii și tinerii au un rol activ în deciziile de astăzi, nu doar în cele de mâine”, a declarat Elena-Alexandra Miron, președinta Platformei Tinerilor pentru Sustenabilitate.

Inițiativa este legată și de rezultatele Conferinței Naționale a Tinerilor privind Schimbările Climatice – LCOY România. În cadrul acesteia, peste 1.500 de copii și tineri au contribuit la Declarația Națională și la Planul de Acțiune al Tinerilor privind Schimbările Climatice.

Una dintre nevoile evidențiate în acest proces a fost existența unui dialog mai clar cu instituțiile și dezvoltarea unor mecanisme prin care recomandările formulate de tineri să poată fi urmărite în procesul decizional.

UNICEF: politicile publice sunt mai eficiente când sunt construite împreună cu beneficiarii lor

UNICEF în România va avea rolul de a sprijini participarea copiilor în cadrul Consiliului și de a contribui la utilizarea unor metode adaptate vârstei, cu respectarea standardelor de protecție și siguranță.

„Schimbările climatice îi afectează disproporționat pe copii și tineri, iar șocurile climatice tot mai frecvente și mai puternice arată clar că trebuie să acționăm de urgență pentru a-i proteja. Consiliul Consultativ al Tinerilor privind Clima și Mediul va crea pentru copii și tineri un cadru sigur și relevant pentru a-și exprima ideile și soluțiile, contribuind în mod real la luarea deciziilor. Politicile publice sunt mai eficiente și mai echitabile atunci când sunt construite împreună cu beneficiarii lor direcți”, a declarat Anna Riatti, reprezentantă UNICEF în România.

Calendarul selecției

Aplicațiile pentru Consiliul Consultativ al Tinerilor privind Clima și Mediul pot fi transmise până la 31 august 2026, ora 23:59 EEST.

Calendarul procesului de selecție este următorul:

  • până la 31 august 2026, ora 23:59 EEST – transmiterea aplicațiilor;
  • 1–4 septembrie 2026 – evaluarea aplicațiilor;
  • 8–11 septembrie 2026 – interviurile cu persoanele selectate pe lista scurtă;
  • 12 septembrie 2026 – anunțarea celor 20 de membri ai Consiliului;
  • 14–18 septembrie 2026 – perioada în care este planificată prima întâlnire fizică a CCT-CM.

Cheltuielile necesare participării la prima întâlnire, inclusiv transportul și cazarea participanților din afara localității în care aceasta va avea loc, vor fi acoperite de organizatori.

Prin noul Consiliu, MMAP, Platforma Tinerilor pentru Sustenabilitate și UNICEF în România urmăresc crearea unui cadru permanent în care copiii și tinerii să poată participa la discuțiile privind politicile publice de climă și mediu, să formuleze recomandări și să urmărească modul în care acestea sunt analizate în procesele instituționale.

Citește și:

Cum și ce învățăm ca să navigăm complexitatea schimbărilor climatice

Alătură-te comunității Ecoteca și fii parte din schimbarea de care avem nevoie.
Articole similare