Noile obligații europene stabilite pentru 2030 sunt gata să sune clopotul de pornire, în timp ce piața noastră internă de reciclare nu are încă o structură adecvată care să asigure îndeplinirea obiectivelor pentru 2020.
Jurnaliștii de la The Diplomat au discutat cu reprezentanții autorităților de mediu și cu marii „jucători” din domeniu pentru a afla cum poate România să îmbunătățească sistemul.
Noile ținte europene pentru 2030
Să ne amintim că vara trecută Comisia Europeană a prezentat o strategie pe termen lung pentru a stimula și încuraja în continuare recuperarea deșeurilor în țările membre UE. Pe data de 2 iulie 2014, CE a adoptat o propunere legislativă de revizuire a obiectivelor legate de deșeuri din Directiva 2008/98/CE, Directiva 1999/31/CE privind depozitele de deșeuri și Directiva 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje.
Scopul propunerii, după cum arată Comisia, este de a transforma Europa într-o economie circulară, prin stimularea reciclării, securizarea accesului la materiile prime, noi locuri de muncă și creștere economică.
Principalele obiective ale propunerii sunt:
- ținta de reciclare și pregătire pentru reutilizare a deșeurilor municipale să fie ridicată la 70% până în 2030;
- reciclarea și pregătirea pentru reutilizare a deșeurilor de ambalaje să fie ridicată la 80% până în 2030;
- țintele pentru diverse materiale să crească gradual între 2020 și 2030 (pentru a ajunge la 90% pentru hârtie, 60% pentru plastic, 80% pentru lemn și 90% pentru metale feroase, aluminiu și sticlă până la sfârșitul anului 2030);
- depozitarea deșeurilor reciclabile să fie eliminată până în 2025.
Noua propunere s-ar putea potrivi ca o mănușă pentru țările din vestul Europei care reușesc să obțină în fiecare an rate record de reciclare; însă pentru România aceste ținte par imposibil de atins, având în vedere rușinoasa rată de 1% reciclare obținută de ani buni.
Experții locali cred totuși că România reușește să recicleze în jurul valorii de 5-6% din deșeurile menajere generate, o cifră ușor mai ridicată datorită cantității de deșeuri colectate de persoanele fără adăpost, așa-numiții „colectori informali”, date care nu sunt monitorizate de UE.
Presupunând că această statistică este cea reală, aceste cifre sunt în continuare foarte mici în raport cu media europeană de 42%. Având în vedere că până în 2020 obligația asumată de România este de a recicla 50% din deșeurile municipale (din masa totală de deșeuri de hârtie, metal, plastic și sticlă), sunt necesare măsuri urgente pentru a pune România pe „harta verde” în următorii 5 ani.
Care sunt soluțiile propuse de „actorii” din domeniu
Primul pas și cel mai puternic „combustibil” pentru a propulsa țara este introducerea taxei pe depozitarea la groapă. Să nu uităm că în prezent costul depozitării, în România, este de numai 10-15 euro/tonă, în timp ce în alte țări depășește 100 de euro/tonă. Taxarea ar fi trebuit aplicată deșeurilor depozitate din 2014, dar în decembrie 2013 autoritățile au amânat taxa până în 2017; așadar, începând cu 1 ianuarie 2017, taxa va fi de 80 lei/tonă (17,7 euro) și va crește la 120 lei (26,6 euro) pe tonă în 2018.
Taxa de depozitare ar obliga jucătorii din domeniu să recicleze mai mult, pentru a nu-și asuma plata acestei taxe, și în plus ar determina autoritățile să închidă gropile de gunoi; oricum majoritatea depozitelor sunt neconforme și trebuie închise cât mai repede.
„Tratatul de aderare, Capitolul 22 – Mediu stabilește un calendar convenit cu Uniunea Europeană în care depozitele de deșeuri neconforme trebuie închise în etape până în 2017. În România, au fost 79 de gropi de gunoi în funcțiune la sfârșitul anului 2012, inclusiv 30 de depozite de deșeuri conforme și alte 49 de depozite de deșeuri neconforme. La sfârșitul lunii iulie 2013 au fost 33 de depozite de deșeuri conforme și 46 de depozite de deșeuri neconforme. Mai mult decât atât, în 2014, patru depozite de deșeuri neconforme au fost închise, în timp ce în acest an urmează să se închidă încă șapte.”
Declarația îi aparține lui Toma Florin Petcu, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).
În plus, față de această taxă ar trebui să existe o interdicție legală de depozitare a deșeurilor reciclabile, consideră Constantin Damov, co-fondator Green Group, cel mai mare investitor din industria reciclării deșeurilor din România.
Responsabilitatea producătorilor
România se luptă să găsească un bun mix de politici, legi și practici și în ceea ce privește ambalajele și deșeurile de ambalaje. Începând cu anul 2004, obligațiile naționale de reciclare a deșeurilor de ambalaje au fost atribuite industriei responsabile, cu pedepse severe pentru eșec (care nu sunt, din păcate, aplicate suficient).
Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, în 2015, obiectivele de reciclare a ambalajelor sunt aceleași ca în 2014 și 2013:
| Material | Obiectiv de reciclare 2015 |
|---|---|
| Hârtie și carton | 60% |
| Sticlă | 60% |
| Metal | 50% |
| Plastic | 22,5% |
| Lemn | 15% |
Președintele ANPM declară că aceste obiective au fost atinse în 2012, în timp ce în prezent sunt colectate datele pentru 2013: „Obiectivele stabilite de legislația specifică pentru aceste fluxuri de deșeuri au fost efectuate până în prezent, cu excepția celor pentru colectarea DEEE-urilor și deșeurilor de baterii și acumulatori”. Păcat că aceste statistici ale ANPM nu se reflectă și în statisticile europene…
Responsabilitatea producătorilor de ambalaje a crescut anual, cu excepția perioadei de recesiune economică din 2009-2011. Piața națională cunoscută are mai mult de un milion de tone de deșeuri de ambalaje, iar obiectivele sunt atinse, în general, prin „colectarea și reciclarea a aproximativ 650.000 de tone de deșeuri de ambalaje, cel puțin, statistic”. Acest lucru se datorează faptului că mulți producători nu declară toate ambalajele sau alții declară cantități foarte mici, potrivit lui Ionuț Georgescu, general manager Intersemat, asociație colectivă de preluare a responsabilității producătorilor de ambalaje.
„Cea mai mare problemă vine de la operatorii economici, așa-numiții colectori sau reciclatori care dau rapoarte false. Dacă facem o scurtă analiză, cel puțin 100.000 de tone de deșeuri sunt raportate în acest fel, în fiecare an, un fapt care poate crea pagube de imagine și financiare de până la aproximativ 50 de milioane de euro, prin lipsa impunerii sancțiunilor necesare pentru neîndeplinirea țintelor.”
Cu toate acestea, există modalități de îmbunătățire a sistemului actual de gestionare a deșeurilor și România trebuie să caute un model european adecvat. Georgescu consideră că sistemul pus în aplicare în state precum Franța, Italia și Spania este cel mai bun și se va potrivi României, cu unele îmbunătățiri strategice:
- introducerea taxei pe depozitare începând cu 2015;
- implementarea unui sistem de urmărire a ciclului de viață al deșeurilor de ambalaje;
- re-autorizarea națională a tuturor operatorilor care se ocupă cu deșeuri;
- primăriile trebuie să-și asume responsabilitatea de a colecta selectiv deșeurile, de a le transporta la stațiile de sortare și de a supraveghea reciclarea acestora.
„Cantitățile de deșeuri de ambalaje reciclate vor crește semnificativ până în 2018-2020 numai în cazul în care modificările legislative vor reglementa strict modul de colectare a deșeurilor generate de populație și modul în care deșeurile municipale sunt gestionate. În caz contrar, ele vor rămâne constante și obligațiile vor fi plătite doar de o parte din jucătorii de pe piață, cum ar fi producătorii și importatorii de bunuri ambalate.”
Declarația îi aparține lui Sorin Cristian Popescu, general manager Eco-Rom Ambalaje, organizație colectivă de preluare a responsabilității producătorilor de ambalaje.
Ce facem cu deșeurile electrice și electronice?
La nivelul UE, Directiva 2012/19/UE privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) introduce ținte mai mari pentru colectarea DEEE începând cu 2016. În conformitate cu cadrul legal, rata de colectare actuală de 4 kg/cap de locuitor rămâne în vigoare până la începutul lui 2016, urmând ca de la mijlocul anului rata de colectare minimă să fie de 45% din greutatea echipamentelor electrice și electronice (EEE) introduse pe piețele naționale.
A doua etapă a directivei prevede că, începând din 2019, rata de colectare minimă realizată anual este de 65% din greutatea medie a EEE introduse pe piață în cei trei ani precedenți în fiecare stat membru sau, alternativ, 85% din volumul de DEEE generate de statul respectiv.
Din păcate, Directiva nu se regăsește în legislația românească în prezent, deși trebuia transpusă în legislația națională anul trecut.
Între timp, România nu și-a îndeplinit nici ținta de colectare de 4 kg DEEE/cap de locuitor. „Statisticile arată că sunt colectate în medie doar 1,5-2 kg/cap de locuitor”, potrivit lui Valentin Negoiță, președintele Ecotic, asociație colectivă de preluare a responsabilității producătorilor de echipamente electronice.
Analiza completă și obiectivele marilor „jucători” din domeniu pentru următorii ani le găsiți aici.
