Parlamentul European ne avertiza, în noiembrie 2011, că europenii aruncă jumătate din mâncare (180 Kg/persoană/an), în timp ce 80 milioane de europeni trăiesc sub limita de sărăcie (16% din total) iar 16 milioane de europeni depind de mâncarea primită de la organizații caritabile…
Ce recomandă Parlamentul European
Tot Parlamentul European recomandă: regândirea modului de ambalare al alimentelor, educația anti-risipă, etichetarea suplimentară (cu data până la care produsul poate fi consumat sau utilizat, chiar dacă este expirat) și, ceea ce nouă ni se pare cel mai eficace: includerea obligației contractuale pentru furnizorii de mâncare gătită (firme de catering, restaurante, hoteluri, organizatori de evenimente) ca alimentele rămase să fie donate către organizații caritabile sau bănci de alimente, organizarea de „last minute markets” pentru alimente nevândute și aflate în prag de expirare… (apropo: știți că la Kaufland legumele și fructele se ieftinesc semnificativ înainte cu 30′ de ora de închidere?)
Compostarea, pentru alimentele alterate
Totuși, există și alimente alterate, iar acestea nu ar trebui omise din întreaga dezbatere. Pentru marea lor majoritate, obligația de-a le preda într-un centru de compostare le-ar transforma – până la urmă – în sol fertil, cu impact tot în ceea ce privește securitatea alimentară (și estetica urbană și peri-urbană).

Iar dacă deocamdată infrastructura pentru compostare este insuficientă, adoptarea unei astfel de prevederi legislative nu ar face nimic altceva decât să stimuleze și accelereze introducerea compostării, pe scară largă, în economie. Și dacă apar și niște mici întreprinderi familiale, un pic de compostare la domiciliu pe ici pe colo… începem și noi să vedem zorii civilizației… :)
A, mai multe detalii despre compostare… aici. Și nu vă mai ascundeți după deget: se poate, e la îndemână și deja există recipiente pentru compostare prin magazinele de bricolaj (Praktiker, Bricostore, Mr. Bricolage, Dedeman, Hornbach, Obi, Baumax, etc…).
Happy composting!