image1

Scalarea returnării ambalajelor, o abordare constructivă

La doar câteva zile de la lansarea celui mai mare proiect de colectare din România, Returo, simt nevoia să duc tema mai departe. Pentru că o mai bună reciclare este bine-venită în raport cu situația de fapt, dar insuficientă în raport cu reducerea consumului de materie primă, materiale și emisii pe care ar trebui să le facem ca să ținem direcția neutralității climatice. 

Bătălia reciclare vs. reutilizare se poartă deja de ceva timp și s-a intensificat odată cu lansarea de către Comisia Europeană a unui Regulament care include ținte de reutilizare pentru diferite sectoare economice. Principalul argument al criticilor sistemului, și unul legitim, este că sistemul generează foarte multe de emisii din transport, iar înverzirea transportului este, de asemenea, o temă cu bătaie lungă (pentru distanțe medii și lungi unde este nevoie de camioane, căci camionetele au deja un avans în electrificare).

Un raport comandat de Zero Waste Europe ne arată că o continuare a utilizării, în sectorul băuturilor, a ambalajelor de PET (în special), sticlă și aluminiu la aceeași amploare nu conduce spre atingerea țintelor din 2050. Un alt raport, comandat de Rethink Plastic Alliance, prezintă dezavantajele ambalajelor de unică folosință din hârtie care au luat locul, în ultimul timp, celor de plastic, drept o alternativă mai sustenabilă în sectorul alimentar – o industrie care consumă intensiv resurse și are un impact negativ în mai multe puncte din lanțul de aprovizionare (ex. pădurile și fabricarea hârtiei, produsele chimice cu care vin adesea însoțite ambalajele de hârtie, etc.). Iar reutilizarea are, de asemenea, contestatarii ei: un studiu pentru European Paper Packaging Alliance compară ciclul de viață (LCA) al  ambalajelor de unică folosință pe bază de hârtie cu cele reutilizabile din plastic dintr-un lanț de fast-food din Europa, concluzionând – prvizibil, de altfel, având în vedere cine a comandat și comunicat studiul – că atât emisiile cât și consumul de apă sunt considerabil mai mari pentru modelul reutilizabil. 

Amploarea lanțurilor de aprovizionare, a impactului general și a ipotezelor, fac din această temă a ambalajelor de unică folosință vs. reutilizabile o temă complexă, polarizată în raport cu interesele industriilor și greu de judecat “la suprafață”. Dar când apare un studiu pe tema aceasta care, susținut și de industriile vizate, vine cu o propunere constructivă și realistă pentru scalarea ambalajelor reutilizabile, merită atențai noastră. Pentru că la cum se prefigurează acordul politica la nivel UE, nu mai este nici cale de întors de la acest model. 

ȘI TOTUȘI, CE E DE FĂCUT ?

În studiul Unlocking a reuse revolution: scaling returnable packaging, Ellen McArthur Foundation pleacă de la premisa că o astfel de scalare este critică pentru a rezolva criza poluării cu plastic.  Cele 4 segmente de larg consum pe care studiul le analizează sunt:

  • Băuturile
  • Îngrijirea personală
  • Alimentele proaspete
  • Alimentele neperisabile

Scenariile pe care studiul le are în vedere, cu scopul de a determina performanța de mediu (emisii GES, apă, materiale și deșeuri) și performanța economică, sunt:

  • Schimbare sistemică – o cotă mare în piață, cu o rețea extinsă de infrastructură cu utilizare largă de toți actorii
  • Abordare colaborativă – infrastructură dezvoltată și parțial utilizată în comun de toți actorii din piață
  • Eforturi fragmentate – o cotă mică de piață și infrastructură limitată și fragmentată

Scenariile arată o scădere semnificativă a emisiilor, de până la +60% pentru anumite tipuri de ambalaje dacă se instituie cel puțin un mecanism colaborativ, care are și șanse ca treptat să ducă spre schimbare sistemică. 

A screenshot of a computer  Description automatically generated

Pentru ca un astfel de sistem să fie și viabil din punct de vedere economic, studiul identifică 3 direcții de dezvoltare:

  1. Infrastructură comună, la scară – pentru ca procesele de colectare, sortare, curățare și transport să fie eficiente, este nevoie de scară. Tot amplitudinea ar reuși să aducă o rată de utilizare mare prin accesibilitatea pentru clienți.
  2. Standardizarea și comasarea ambalajelor, astfel încât mai puține modele să fie utilizate de cât mai mulți producători. Rămâne ca diferențierea de brand să se facă prin etichetare. 
  3. Rate de returnare ridicate, care se pot obține cu 1 și 2 și cu garanții adecvate.

Concluzia, din fericire, este că scalarea este posibilă cu acțiune colectivă a tuturor actorilor implicați, companii, instituții financiare și decidenți în cel puțin trei direcții:

  • Adoptarea acestei noi mentalități despre schimbare sistemică necesară
  • Inițierea tranziției prin implementarea unor sisteme colaborative multibrand și multi-comerciant (ca să evite un start fragmentat)
  • Scalarea acestor sisteme pentru mai multe produse, sectoare și în teritoriu

Și dacă nu vă puteți imagina cum ar arăta un astfel de sistem, studiul este generos cu detalii și exemple foarte practice. 

Cu Regulamentul european adoptat cu ținte de reutilizabil, utilizarea modelului SGR (sau ce învățăm din implementarea) pentru o dezvoltare similară în implementarea unor sisteme generalizate de ambalaje reutilizabile. Studiul ne arată, iată, că viabilitatea economică în contextul respectării unor obligații de mediu poate fi menținută prin cooperarea între cei implicați, atât în cadrul sectorului, pe lanțul de aprovizionare, cât și în afara lui cu inovatori, finanțatori, autorități.

Este important de înțeles și asumat și că, odată cu standardizarea, când ambalajele vor însemna mai puțin din decizia de cumpărare, calitatea va prima și marketing-ul se va reinventa.  Astfel, tranziția poate costa afacerile mai mult sau mai puțin în funcția de direcția pe care o aleg pentru implementarea ambalajelor reutilizabile.  

Autor: Adelina Dabu