04 05 gunoi shutterstock 04 465x215

Taxa la groapa se modifica. Proiectul de ordonanta de urgenta, in dezbatere publica

04 05 gunoi shutterstock 04 465x215In urma cu 2 sapamani va prezentam care este „situatia” taxei de depozitare in Europa si eram oarecum sceptici cu privire la mentinerea acestei taxe in Romania.

Cum era de asteptat, taxarea la groapa nu a fost primita cu bratele deschise. Am vazut multe presiuni, firme de salubrizare care refuza sa plateasca taxa, masini impiedicate sa depoziteze deseurile la o groapa de gunoi din jurul Bucurestiului, dezbateri pentru amanarea taxei, contestatii din partea Asociaţiei Române pentru Managementul Deşeurilor, care reuneşte operatori economici din salubrizare, reciclare şi depozitare a deşeurilor etc.

N-a trecut prea mult timp si Ministrul Mediului, Daniel Constantin a anuntat ca taxa nu va fi incasata pentru fiecare tona de deseuri depozitata, cum era prevazut initial, ci se va aplica pentru diferența dintre cantitatea de deșeuri care trebuie reciclată potrivit țintelor asumate și cea efectiv reciclată.

Vom avea o țintă de valorificare de 20 sau 30%. Dacă (operatorii) ating doar 10% în primul an, vor plăti 80 de lei la diferența de 20% pe care nu au reciclat-o, deci o valoare mult mai mică, ce nu îngreunează nici cetățenii și care ne ajută pe noi, Ministerul Mediului, să ajungem mult mai repede la țintele pe care ni le-am asumat la nivel european”, declara saptamana trecuta Daniel Constantin.

Noul proiect de lege care va modifica forma actuala a OUG 196/2015 privind Fondul pentru Mediu (lege care a reiterat taxa de depozitare in iunie 2016) a fost lansat in dezbatere publica joia trecuta. Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 de zile de la data publicării pe site, la Ministerul Mediului – Administratia Fondului pentru Mediu. Mai multe detalii aici.

Ce modificari propune proiectul de lege

Noul proiect de OUG prevede ca taxa de depozitare sa ramana la aceasi valoare de 80 lei/t in 2017 (~18 euro/t), urmand să crească la 120 de lei/tona (~27 Euro/tona) în 2018, insa schimba substantial regulile de aplicare a acesteia.

• Taxa de 80 lei/tona va fi platita de operatorii economici care asigură serviciul de salubrizare al localităţilor şi de unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, care realizează în regim propriu salubrizarea localităţilor, care încredinţează deşeuri municipale nepericuloase şi deşeuri inerte în vederea eliminării finale prin depozitare, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 2, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor minime privind deşeurile prevăzute în anexa nr. 2.1 (propusa in noul proiect de lege) şi cantităţile de deşeuri efectiv reciclate;”

obiective

Anexa nr. 2.1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 introdusa in noul proiect de OUG

• Categoriile de operatori economici și unitățile administrativ teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) (operatorii economici utilizatori de noi terenuri pentru depozitarea deşeurilor valorificabile, în limitele prevăzute în anexa nr. 2) şi z) (proprietarii sau, după caz, administratorii de depozite pentru deşeurile nepericuloase şi deşeurile inerte încredinţate de alţi operatori economici decât cei prevăzuţi la art. 9 alin (1) lit. c) în vederea eliminării finale prin depozitare) sunt obligate să declare trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile de deşeuri nepericuloase şi deşeuri inerte colectate, cantităţile de deşeuri nepericuloase şi deşeuri inerte valorificate.

Sa nu uitam ca primariile sunt obligate de ani buni sa plateasca o contribuţie de 100 lei/tonă, în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de reducere cu 15% a cantităţilor de deşeuri municipale eliminate prin depozitare, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantitatea efectiv depozitată şi cantitatea reprezentând 85% din cea depozitată în anul anterior; (obligatie care se regaseste la art. 9, alin 1, lit p) in aceeasi OUG 196/2005 care urmeaza sa fie modificata prin prezentul proiect de lege).

Cunoasteti vreo primarie care a platit taxa de 100 lei pe tona, pentru neindeplinirea tintei de reducere cu 15%? Daca stiti, spuneti-ne si noua!

Asteptam cu interes sa vedem cum va responsabiliza noua masura toti operatorii economici si primariile care „uita” an de an sa pastreze evidenta gestiunii deseurilor si sa transmita rapoartele de evidenta la autoritatile de mediu…

• Bineinteles taxa de 80 lei/tona prevazuta pentru operatorii economici care asigură serviciul de salubrizare se plăteşte numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor minime privind deşeurile, prevăzute în anexa nr. 2.1.

• La articolul 11, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(1) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a), b), e), f) şi s) se declară şi se plătesc lunar de către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activităţile respective, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea.

• La articolul 11, alineatul (2^1) se modifică şi va avea următorul cuprins: „ (2^1) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c), q) şi z) se declară şi se plătesc trimestrial de către persoanele juridice care desfăşoară respectivele activităţi, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care s-a desfăşurat activitatea.

Asteptam ca de aceasta data legea sa fie pusa in aplicare si sa nu le mai permita marilor salubristi sa „doarma” ca pana acum. Infringementul ne „paste” de prea mult timp … nu mai poate fi amanata la nesfarsit implementarea sistemului de colectare separata la nivelul populatiei ….

Pana vom vedea ce efecte va produce noul proiect de lege, daca va fi aprobat in aceasta forma, sa urmarim cum este prezentata situatia deseurilor din Romania in Nota de fundamentare a acestuia, sa ne reamintim astfel in ce punct ne aflam si cat ne urgente sunt transformarile …

Aplicarea nivelului în vigoare al taxei de depozitare (80 lei/t sau aproximativ 18 euro/t în 2017 și 120 Lei/t sau aproximativ 27 euro/t în 2018) a condus la dublarea costului mediu al depozitării de la 14 euro/t în prezent la 32 euro/t în 2017 și estimăm că în 2018 va atinge un nivel de la 41 euro/t; cu toate acestea, nivelul tarifului de depozitare ar continua să fie sub nivelul tarifului total perceput în țări din Europa Occidentală, însă va exercita un șoc financiar asupra utilizatorilor și va avea ca și consecință imediată aruncarea/depozitarea ilegală a deșeurilor în spații nepermise. Însă, pentru obținerea de rezultate, este necesară o creștere constantă a valorii taxei.

În România se generează anual aprox. 6 mil. tone de deșeuri, deci fiecare cetățean generează în medie 350 kg/an (aprox. 0,35 tone/an). În condițiile aplicării taxei la nivelul de 80 lei/tonă, fiecare cetățean ar plăti o taxă pentru depozitarea deșeurilor de aprox. 2,5 lei/lună/pers, pe lângă existenta taxă de salubrizare, care la nivelul țării este cuprinsă între 2 și 9 lei/lună/pers. Acest fapt ar conduce la dublarea, în unele cazuri, a cuantumului taxelor legate de gestionarea deșeurilor care trebuie plătite de cetățean.

Situația actuală a gestionării deșeurilor municipale din România se caracterizează prin:

– acoperire incompletă cu servicii de colectare a deșeurilor (în 2012 doar 80% din populație era deservită de serviciile de salubrizare), aproximativ 800.000t/an de deșeuri sunt estimate ca generate si necolectate, deci abandonate);

– sistemele existente de colectare sunt preponderent sisteme de tip puncte de colectare pentru materiale reciclabile (hârtie și carton, metale, materiale plastice, sticlă);

– rată de reciclare a deșeurilor in jur de 5%, în condițiile în care obiectivele de reciclare sunt de 50%;

dependență mare de eliminare prin depozitare a deșeurilor (peste 90% din deșeurile municipale colectate sunt în prezent eliminate final în depozitele de deșeuri, dintre care multe sunt neconforme);

– eliminarea finală a deșeurilor se face fără ca acestea să treacă printr-o operațiune de tratare, deoarece capacitatea de tratare este în prezent insuficientă iar deseurile pleaca neseparate de la gospodarii;

În conformitate cu Directiva nr. 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive, România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, are obligația de a îndeplini următoarele obiective:

să atingă, în anul 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală a cantităţilor de deşeuri, cum ar fi hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere şi, după caz, provenind din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din deşeurile menajere;

– să atingă, în anul 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială, inclusiv operaţiuni de umplere rambleiere care utilizează deşeuri pentru a înlocui alte materiale, de minimum 70% din masa cantităţilor de deşeuri nepericuloase provenite din activităţi de construcţie şi demolări;

– să atingă un obiectiv de 60% de valorificare a deşeurilor de ambalaje din total ambalaje introduse pe piaţa naţională;

– să atingă, anual, o cantitate colectată de 4Kg/locuitor de deşeuri electrice;

Potrivit raportărilor la EUROSTAT, rata de reciclare în România la nivelul anului 2013 a fost de 4,3, rata de compostare este de 13,4%, iar rata de depozitare de peste 85 %, în timp ce obiectivele de reciclare ale României sunt de 50 %.

Apreciem că, anual, cantităţile de deşeuri eliminate prin depozitare vor scădea cu 10% în anul 2017, cu 20% în anul 2018, cu 30% în anul 2019 iar în anul 2020 cu 40%. Astfel, în anul 2017 se vor reduce cantităţile de deşeuri depozitate cu 508.508 tone, în anul 2018 cu 1.017.017 tone, în anul 2019 cu 1.525.525 tone ,iar în anul 2020 cu 2.034.033 tone.
Din sumele astfel colectate, Administraţia Fondului va finanţa proiecte şi programe pentru protecţia mediului, inclusiv închiderea depozitelor de deşeuri neconforme.”

Puteti citi si:

Sondaj național: Cautam proiecte/bune practici de managementul deseurilor

Avem, in sfarsit, taxa la groapa! Este valoarea ei echitabila comparativ cu celelalte state europene?

La inceput de an, sa ne amintim ce solutii propune UE de ani buni pentru deseurile din Romania

Bilant Ministerul Mediului – Ce masuri s-au luat in 2016 in privinta gestionarii deseurilor

OUG pentru modificarea Legii 211/2011 privind regimul deseurilor – Autoritățile locale vor aplica opțional principiul “Plăteşti pentru cât arunci”

Draftul Planului National de Gestionare a Deseurilor va fi gata in luna decembrie

Depozitarea deseurilor, o solutie cu viitor incert

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy