Avem, în sfârșit, taxă la groapă! Este valoarea ei echitabilă comparativ cu celelalte state europene?

Taxa la groapă, anunțată cu surle și trâmbițe încă de anul trecut, a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2017. Credeam că nu mai apucăm să vedem „minunea”, deși e cerută de ani buni în majoritatea întâlnirilor avute cu reprezentanții autorităților de mediu.

N-are rost să mai discutăm că ea a fost solicitată în mod expres de nenumărate ori de către Uniunea Europeană și a fost promisă aproape în fiecare an de guvernanți.

Pe măsură ce se apropia 1 ianuarie 2017, primul gând a fost că se vor găsi „soluții” de amânare pe ultima sută de metri (cum s-a întâmplat în 2013). Dar uite că am trecut și de luna decembrie și minunea s-a produs (să sperăm c-o să și dureze).

Bineînțeles, nici nu a intrat bine în vigoare și deja au apărut contestatari: jurnaliști care sperie populația că va sărăci din cauza taxei de depozitare, reprezentanți ai autorităților locale care caută tertipuri s-o amâne, firme de salubrizare care au solicitat în fiecare an amânarea taxei de depozitare invocând costurile logistice prea mari (același motiv fiind menționat și atunci când li se solicită să depună eforturi pentru creșterea gradului de colectare în rândurile populației) și tot felul de „pricepuți”…

Ce este cert până acum

1. Taxa recent intrată în vigoare, prevăzută inițial în Legea 384 din 2013 și reiterată în OUG 39/2016 pentru modificarea OUG 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, are valoarea de 80 de lei/tona de deșeuri depozitată la gropile de gunoi (~18 euro/t), urmând să crească la 120 de lei/tona (~27 euro/tona) în 2018.
2. Taxa se aplică „deșeurilor inerte și nepericuloase încredințate în vederea eliminării finale prin depozitare”; ea va fi încasată de la proprietarii sau administratorii de depozite de deșeuri, care vor colecta la rândul lor taxa de la operatorii care aleg să aducă deșeurile la depozitele de gunoi și refuză să le transporte la stații de transfer pentru a fi sortate și trimise către fabrici de reciclare, unități de procesare a deșeurilor cu recuperare de energie etc.
3. Ea nu mai poate fi ignorată. De ani buni „pisica” este pasată dintr-o parte în alta între autoritățile locale și firmele de salubrizare; toți se plâng că taxele sunt prea mari, costurile de implementare a sistemelor de colectare separată în rândurile populației sunt prea mari și în fiecare an raportăm același grad rușinos de 3-5% reciclare. Deși ar fi trebuit să începem colectarea separată la „sursă” (la populație) încă din anul 2011, după 6 ani ne ascundem în continuare după deget, dăm din umeri și spunem că nu avem fonduri pentru investiții în programele de colectare, asta în timp ce fabricile de reciclare românești importă deșeuri din alte state pentru a-și menține unitățile de producție.

Probabil în 2020, când UE ne va întreba de ce nu am atins ținta de 50% grad de reciclare, vom spune tot că desființarea ghenelor de gunoi și colectarea selectivă la populație implică fonduri prea mari și nu are cine să le suporte…

Aha… și pe cei care încă mai afirmă că aplicarea taxei de depozitare nu are nicio legătură cu creșterea gradului de reciclare îi invităm să citească analiza de mai jos…

Cât de mare e taxa de depozitare în România, comparativ cu celelalte state membre UE?

Este foarte interesant cum țări ai căror cetățeni și companii au un comportament asemănător în ceea ce privește consumul și gradul de dezvoltare impun modalități diferite de taxare atunci când vine vorba de deșeurile ce se depun la groapă. Faptul că unele dintre ele dețin instalații de incinerare schimbă în mod radical modul în care se depun deșeurile la groapă; politicile populiste sunt și ele un factor important, iar gradul de conștientizare în ceea ce privește managementul deșeurilor al țărilor nou intrate în UE justifică diferitele căi de aplicare a taxei la depozitare.

Să nu uităm însă că, pe lângă taxa de depozitare ce intră în vigoare acum și care ar fi destinată exclusiv investițiilor legate de protecția mediului, operatorii și administratorii depozitelor suportă și costurile de deschidere, administrare și închidere a depozitului de deșeuri, așa-numitele „taxe la poartă”, pe care le veți găsi mai jos evidențiate separat în câteva cazuri.

În România, de exemplu, costul de administrare a depozitelor de gunoi este de 10-15 euro/t.

Să revenim așadar și să urmărim atent felul în care este aplicată această taxă, încercând să ne imaginăm „dificultățile” și controversele prin care au trecut sau trec autoritățile și populația fiecărei țări. Pentru că întotdeauna taxele dor, iar aplicarea lor, cel puțin în domeniul mediului, ține de educație și viziune pe termen lung.

Dintre toate statele membre UE, doar Lituania și România au avut taxă zero pentru depunerea la groapă a deșeurilor în 2016 (deși, spre deosebire de România, Lituania aplică interdicția de depozitare a deșeurilor biodegradabile din grădini și parcuri), după cum indică cewep.eu.

Vecinii României și alte state europene

Trecem în revistă vecinii României, începând cu Bulgaria, care aplică o taxă la depozitare de 18 euro/tonă pentru depunerea deșeurilor la gropile conforme din punctul de vedere al Directivei Europene, continuând cu Ungaria, care percepe o taxă la depozitare netă medie de 25 euro/tonă, ajungând să plătească 35 euro/t din cauza TVA-ului de 25% și a costului cu depozitarea, cu interdicții importante care se aplică din 2003 anvelopelor și deșeurilor de cauciuc, și care ar trebui să aplice deja, încă din 2015, interdicții privind depunerea la groapă a deșeurilor netratate în prealabil.

Continuând să răsfoim, descoperim că Cehia aplică o taxă de 20 euro/tonă, cu taxe la poarta gropii de 32-48 euro/tonă, planificând ca din 2020 să crească taxa la 36 euro/t și având un plan național de gestionare a deșeurilor ambițios, până în 2025, în timp ce Polonia taxează cu 26 euro/t în medie deșeul depus la groapă, însă estimările privind cantitățile ce vor fi preluate de incineratoare demonstrează că decizia de a construi 6 incineratoare în următorii trei ani va modifica în mod esențial depunerea de deșeuri la groapă.

Spania aplică taxe de depunere la groapă de aprox. 35 euro/tonă, în timp ce Catalonia taxează cu 40 euro/t deșeul livrat la groapă. În apropiere, Portugalia își taxează populația doar cu 5 euro/tonă, iar taxele se modifică în fiecare an în funcție de politicile populiste.

Simțind nevoia să investighez această valoare a taxei, care este de departe cea mai mică aplicată în UE, am descoperit că noul Plan Strategic pentru Deșeuri Municipale, elaborat în 2014, a definit prioritățile pentru colectarea deșeurilor municipale, capitala Lisabona introducând schemele de colectare selectivă door-to-door cu un succes neașteptat, lucru care a adus Lisabonei titlul de Capitală Verde Europeană, înaintea multor altor capitale aspirante; pentru îmbunătățirea practicilor, municipalitatea Lisabonei a creat o bază de date cuprinzătoare, pe care cetățenii sunt invitați să lanseze sugestii de îmbunătățire, dar și critici și reclamații. În acest fel, rata de colectare selectivă națională a ajuns la 33% în 2016, ce-i drept încă destul de departe de ținta de 55% din 2020. Incinerarea cu recuperare de energie se aplică pe scară largă în Portugalia; numai 10% din cantitatea totală de deșeuri este depusă la groapă și doar 18% din deșeul municipal solid este reciclat sau reutilizat.

Olanda aplică o taxă medie de 40-50 euro/t, în timp ce Norvegia taxează în medie cu 80 euro/t, iar Suedia taxează cu 55 euro/t în medie, în condițiile în care incineratoarele consumă 50% din cantitatea totală de deșeuri generate pentru a produce energie electrică și căldură. Autoritățile din Suedia recunosc însă că nu reciclează și nu reutilizează suficient și că, dacă ar face-o, ar consuma mai puțină energie decât consumă incinerând și reconstruind de la zero.

Situația din România

La acest moment, România se confruntă cu o situație complexă: doar 80% din populație este acoperită de servicii de colectare a deșeurilor și aproximativ 800.000 de tone/an de deșeuri sunt abandonate ilegal, o rată de reciclare a materialelor de aproximativ 5% și o dependență aproape totală de eliminarea în depozite fără tratare în prealabil. Conform rezultatelor studiilor realizate, atunci când valoarea totală a tarifului perceput pentru depozitarea deșeurilor este mare, rata de depozitare scade.

Nivelul propus pentru taxa de depozitare de 80 de lei/t sau 18 euro/t în 2017 și 120 lei/t, adică 27 euro/t, în 2018 ar duce de la 14 euro/t (taxa la poarta depozitului) la 32 euro/t în 2017 și la 41 euro/t în 2018, ceea ce ar aduce România la nivelul Franței în această privință, care taxează cu 40 euro/t gropile autorizate, în condițiile în care Franța aplică și TVA de 19,6% pentru deșeul industrial și 5,5% pentru cel municipal.

E mult, e puțin? Vă lăsăm pe voi să decideți… dar să nu uităm că până acum nu s-au făcut eforturi prea mari în creșterea gradului de reciclare, deși taxa la groapă a fost 0 RON ani buni, iar principalii responsabili de gestionarea deșeurilor au avut de cele mai multe ori „mână liberă” să-și organizeze și planifice activitatea cum doresc; erau conștienți că taxa nu va putea fi amânată la nesfârșit, dar au preferat să ignore fenomenul ani la rând și să refuze orice fel de dialog și investiții… trebuie făcută o schimbare, iar aceasta de cele mai multe ori este luată în serios doar atunci când se apelează la măsuri coercitive.

Oricum ar fi, România respiră încă aerul poluat de gropile neconforme și o va mai face încă cel puțin un an, când, teoretic cel puțin, sistemele de management integrat al deșeurilor finanțate de UE devin operaționale.

Promitem să revenim cu o analiză detaliată a câtorva modele adoptate în țările europene, pentru a identifica idei și metode ce ne-ar putea ajuta în explicarea necesității implementării taxei la depozitare populației și factorilor decidenți din România.