Păi să vedem:
Deșeuri din echipamente electrice
La deșeuri din echipamente electrice, țintele de colectare sunt de 4 kg/cap de locuitor. Atât. Orice defalcare sau responsabilizare individuală – în baza căreia se pot da amenzi – lipsește. De 7 ani (!) de când există obligativitatea europeană de 4 kg, Ministerul Mediului nu a reușit să stabilească cât din cele 4 kg sunt frigidere, cât sunt becuri, mașini de spălat, etc. În concluzie, nu are pe cine amenda și, deci, nimănui nu-i pasă decât declarativ.

Baterii
La baterii există ținte, exprimate procentual din cât pune fiecare brand pe piață. Atâta că, în cazul ăsta, Ministerul Mediului – în înțelepciunea sa incontestabilă – a hotărât că neîndeplinirea țintelor se pedepsește cu… obligativitatea producătorului de-a se afilia într-o asociație colectivă de profil. Deci… tot nimic! Nu-mi fac ținta, nu-i nimic: intru într-o asociație colectivă care fie nu are ținte fie nu-i pasă de ele și la un moment dat, într-un an doi, se închide. Dar, până una alta, am scăpat de bătăi de cap (și costuri).

Uleiuri uzate
Uleiurile uzate au ținte, tot procentuale, însă nu există reglementări care să permită producătorilor să formeze asociații colective prin care să construiască un sistem de colectare național. Deci nici aici nu se întâmplă nimic, în fapt.

Toate normativele relevante le găsiți aici.
Dar noi „ne îndreptăm spre o societate a reciclării”. Ar fi ironic, dacă nu ar fi tragic.