Toate abordările moderne ale administrării deșeurilor încearcă să identifice și să sugereze (sau sa impună) măsuri pentru diminuarea deșeurilor depozitate la groapă.
Eliminarea prin depozitare este alternativa cea mai neeconomică de gestionare a deșeurilor, întrucât nu se recuperează niciun fel de materiale utile sau valoroase și, în plus, cantitățile de deșeuri sunt în continuă creștere, generând în continuare costuri și emisii inclusiv după ce au fost depozitate.
Ca o mică recompensă, în unele depozite moderne de deșeuri, gazul metan generat prin descompunerea anaerobă a deșeurilor in celulele de depozitare acoperite este captat și utilizat ca sursă de energie alternativa. Totuși, economiile nete astfel obținute sunt mult mai mici decât plusul de valoare pe care le-ar fi generat materialele recuperate. În plus, metanul necaptat este un gaz de doua ori mai nociv decât dioxidul de carbon în ceea ce privește efectul de seră.
Conceptul de “management al deșeurilor” se referă – în majoritatea cazurilor – la operațiunile la care deșeurile sunt supuse după apariția lor.
O abordare complementară – adiacentă “managementului deșeurilor” – se referă la minimizarea cantităților de deșeuri prin abordări premergătoare sfârșitului “vieții” produselor care devin deșeuri. În acest caz vorbim despre politici și eforturi de prevenire, minimizare și reutilizare a materialelor, înainte de-a le categorisi ca deșeuri.