Sa lamurim cum e cu tintele de reciclare a electronicelor

Recent, am avut o discutie de genul:

ewaste pic2„- Producatorii de electrice si electronice nu au tinte de reciclare in Romania!
– Ba au!
– Ba n-au!
– Ba au, ca este in lege (NB: HG 1037/2010).
– Ba este pe naiba, ca HG-ul o lasa in aer!
…
Ba nu, ba da, ba nu, ba da”

 

Pai sa o lamurim, zic (normele respective le gasiti aici):

HG 1037/02.11.2010 zice la art. 5.13 si 5.14 ca producatorii de echipamente trebuie sa colecteze si recicleze o cantitate de deseuri electrice care se va calcula conform unui alt ordin, care va fi emis in 90 de zile. Deci….nimic, deocamdata!

Ordinul de ministru repectiv (OM 2264/14.09.2011; da, stiu, nu-s 90 de zile, sunt vreo 300, dar astea sunt detalii in Romania…) zice, dup-aia, ca tintele se calculeaza dupa formula:

4 Kg/cap de locuitor X nr de locuitori (adica vreo 80-84 mii tone)
––––––––––––––––––––––––––––––      ….. (si se exprima procentual)
media vanzarilor de echipamente in ultimii doi ani (in tone)
 

Conform articolului 2.3 (tot din OM 2264), ANPM publica pana la data de 15 mai a fiecarui an cuantumul tintei de colectare. E logic, pentru ca ANPM este singura entitate care, prin „Registrul Producatorilor”, tine evidenta vanzarilor de echipamente (in teminologia specifica „puse pe piata”).

Problema este ca ANPM nu a publicat NICIODATA  tintele de colectare. Asadar, de facto, producatorii de echipamente electrice si electronice nu au si nu au avut niciodata tinte de colectare.

QED. Hai sa ne mai „aburim” un pic!

Energie din deseuri

Am tot vorbit despre reciclare, am tot vorbit despre reduce-reuse-recycle… Azi, insa, le-a venit randul deseurilor cele mai „sarace” (dar totusi nu chiar atat de sarace incat sa ajunga intr-o groapa de gunoi). Azi vorbim despre deseurile care se ard (sau „incinereaza”, ca sa fim fitzosi) si dau, in schimb, energie termica. In unele cazuri energia termica se transforma (prin turbine cu aburi)  in energie electrica. Dar sa le luam pe rand.

In engleza (ca de-acolo rasare soarele, nu?) i se zice waste-to-energy. M-as abtine sa traduc, suna ciudat. Pe scurt, selectam deseurile, le pastram pe cele cu putere calorica, ele se ard intr-o camera de ardere si incalzesc o cantitate impresionanta de apa. Da, impresionanta, pentru ca astfel de instalatii sunt rentabile doar daca functioneaza la scara mare. Apoi  apa se transforma in aburi, invarte niste turbine care antreneaza un generator (cam ca si in cazul hidro-energiei), el face curent si voila…se face lumina’n sat! Eh, in oras, ca o astfel de uzina functioneaza la capacitati mari, cum ziceam.

Am gasit un filmuletz pe youtube, care spune povestea mult mai bine. Chiar e bine facut, are doar 5 minute si il puteti urmati aici: How a waste-to-energy plant works. Multumim inginerilor povestitori (si youtuberi) de la Engineering Timelines!

District heating plant spittelau ssw crop1Daca nu vrem (sau nu ne tin balamalele) sa o convertim in energie electrica, o putem distribui mai departe ca apa calda menajera. Asta incearca sa faca cei de la Usitall, o firma suedeza care incearca sa faca ceva concret in Romania, dupa 4 ani de tatonari. Am aflat asta dintr-un articol Mediafax. Se vorbeste de sute de milioane de euro, care isi taie drumul cu maceta prin jungla reglementarilor (si a infrastructurii) din Romania.

Poza alaturata este a instalatiei de waste to energy din Spittelau, care alimenteaza cu apa calda un district din Viena. De pe Wikipedia.

Pana una alta, sa aruncam cu voiosie in continuare la groapa 7.3 milioane tone de deseuri pe an, zic! Cica e mai ieftin! Si sa ne jucam cu gigacaloria din carbuni. Care cica se scumpeste!

Mineritul, de 5 ori mai scump decat reciclarea

O stire elvetiana reia o tema mai veche (mmm, nu v-ati plictisit sa auziti aceleasi adevaruri, insa fara un efect ulterior? Noi da!) Iat-o aici, multumesc Adrian Lupu! 

Revenind: 1 tona de circuite electronice reciclate poate genera pana la 250 de grame de aur. Circuitele integrate reprezinta, sa zicem, cca 5% din greutatea unui deseu electronic, deci vorbim de 20 de tone de deseuri electronice. Asadar, cca 10 gr de aur per tona de deseuri electrice.

Mining vs recyclingPrin comparatie, o tona de minereu prelucrat contine cca 2-3 grame. Deci de vreo 5 ori mai putin. Tragand linie, de ce credeti ca obtinerea aurului prin minerit este preferata celei prin reciclare?

Ne putem gandi la 3 cauze, posibile si probabile:
1. autoritatile publice sunt implicate mai putin (spre deloc) in exploatarea curenta, deci nu depinde de inertia lor.
2. capitalul si profitul sunt concentrate la un singur decident, deci exista motivare
3. activitatea este mai predictibila (daca explorarea s-a facut corespunzator).

Iata, aceste 3 motive sunt suficiente pentru a determina capitalul sa aleaga o optiune de 5 ori mai putin productiva.

Sunteti de acord? Vedeti si alte motive?
(atentie, e o intrebare capacana: s-ar putea sa mai existe un motiv suprem. Idei?)

Scrisoare Deschisa Ministrului Mediului

In urma cu cateva saptamani, impreuna cu alte ONG-uri interesate de o schimbare in ceea ce priveste administrarea deseurilor, am demarat un dialog pentru o pozitie comuna, oficiala, catre Ministerul Mediului. Aceasta pozitie s-a concretizat intr-o SCRISOARE DESCHISA, semnata de 30 de ONG-uri. O gasiti aici, impreuna cu lista ONG-urilor semnatare. Daca vreti sa va alaturati si voi, gasiti formularul de co-semnare aici (sa nu uitati sa ni-l trimiteti pe mail, semnat si stampilat!).

Astazi, 18 septembrie 2012, in cadrul conferintei “Deseuri: Cele 18 criterii ale Comisiei Europene si drumul Romaniei spre performanta”, organizata la Palatul Parlamentului de Green Report impreuna cu Ministerul Mediului si Padurilor Scrisoarea a fost inmanata:

– Doamnei Rovana Plumb – Ministrul Mediului si Padurilor,

– Doamnei Elena Dumitru – Secretar General al Ministerului Mediului si Padurilor,

– reprezentantilor presei prezenti la conferinta.

In cursul zilei de maine, o copie a scrisorii deschise va fi depusa la Registratura Ministerului Mediului si Padurilor.

Pasul urmator, in viziunea noastra, este organizarea grupului de lucru pe problematica deseurilor in cadrul Ministerului, grup de lucru la care speram sa fim invitati pentru instrumentarea tehnica (adica includerea intr-o initiativa legislativa) a detaliilor de implementare a solicitarilor noastre din Scrisoarea Deschisa.

Pe scurt, cerem acolo includerea de responsabilitati de colectare selectiva si pentru generatori (care acum arunca cam ce, cum si unde vor), introducerea unui sistem unitar de raportare (capabil de-a depista rapid raportarile false) si alte cerinte mai „soft”. Cititi scrisoarea, s-ar putea sa va regasiti multe idei in ea!

Sa auzim de bine, va tinem la curent!

Update, 25 septembrie. S-au mai alaturat in calitate de co-semnatari, urmatoarele ONG-uri: Asociatia MaiMultVerde (Bucuresti), Asociatia I.C.A.R. (Costesti, AG), Asociatia C.Z.E.A (Craiova, DJ), Asociatia ARIN (Braila, BR), Asociatia VIRA (Barlad, VS),  Asociatia „Ecologie-Sport-Turism” (Bucuresti), Centrul pentru Promovarea Invatarii Permanente (Timisoara, TM).

Povestea unei capitale de secol 21: Cairo

Articolul se afla mai jos, dar rezumatul lui zice cam asa:

– strazile sunt inundate de gunoaie, pana la un nivel care incurca circulatia. Nu exista tomberoane (ele erau metalice si au fost vandute la fier vechi).

– deseurile organice erau (pana recent) mancate de porci care umblau liberi pe strada. Insa in 2009 a fost o epidemie de gripa procina si „reciclatorii suini” au fost sacrificati in masa.

egypt garbage (AP Press)

– in orasul (de 18 mil locuitori!) legea o fac clanurile de „gunoieri”, iar deseurile apar pe strada din fiecare cladire, in pungi, saci sau golite direct din galeti. Cca 150,000 de indivizi, umbla din casa in casa dupa gunoaiele altora. Cei care sunt crestini, dau resturile organice la porci. Musulmanii nu (din motive cunoscute).

– un hey-rup cu voluntari (un fel de Let’s do it, Cairo!) a curatat cateva zone din Cairo. Efectul a durat…cateva ore.

– incercarile de introducere a unui sistem de colectare oficial au esuat, in lupte teritoriale, lipsa de finantare si boicot din partea locuitorilor.

Deci se poate si mai rau. Sugestie pt autoritatile publice locale din Romania: haideti sa ne comparam cu Cairo! Asa n-o sa mai fim pe ultimul loc. Ca oricum Bulgaria se pare ca ne-o ia inainte si ramanem fara repere de (contra)performanta.

Iata articolul: http://www.waste-management-world.com/index/from-the-wires/wire-news-display/1736770968.html

Deseuri periculoase! Stiti despre ce vorbim?

In general, cand auzim de deseuri periculoase, gandul ne duce la deseuri radioactive, proiectile neexplodate, containere cu mercur si alte asemenea grozavii de care am vazut in filme sau poate am mai vazut cate o stire (la ora 5)…

In realitate, insa, deseurile periculoase sunt mai aproape de noi decat va imaginati. Unele le folosim zilnic: bateriile – care contin diversi electroliti, frigiderele – care contin agenti de racire pe baza de freon, becurile economice – care contin metale grele si mercur. Concentratiile substantelor nocive ale fiecaruia sunt, in general, mici. Din fericire.

Insa ele sunt peste tot. Iata si alte exemple de deseuri periculoase care ne inconjoara si de unde vin ele:

MedicalWaste seringes

Din baruri, restaurante, hoteluri: uleiuri arse sau alterate, ape uzate (contaminate cu detergenti, dezinfectanti, etc), materiale rezultate din renovari (vopsele, lacuri, solventi, etc).

De la laboratoare, saloane, clinici, spitale, farmacii: deşeuri infecţioase, tăietoare–înţepătoare, contaminate, reactivi pt analize si solventi, substante pt activitati foto (revelatoare, fixator, filme), dezinfectanti, medicamente si substante de laborator, produse expirate.

Household Hazardous

De la spalatorii chimice si auto: uleiuri uzate, dezinfectanti, detergenti, filtre de ulei, substante de lustruire, lichid de parbriz, lichid de frana, antigel.

De la benzinarii si statii de reincarcare: uleiuri, lichide auto diverse, reziduuri petroliere, combustibili, ape uzate.

Tipografii, ateliere de productie publicitara, ateliere foto: cerneluri, soluţii de spalare, ambalaje contaminate, lavete imbibate, revelator, fixator, ambalajele lor.

Deseuri din agricultura: ingrasaminte chimice, substante anti-daunatori (pesticide, ierbicide, raticide), ambalaje ale lor.

Deseuri din productie industriala: uleiuri si grasimi industriale, deseuri petroliere, ape uzate si namoluri, diversi reactivi chimici, reziduuri galvanice, aditivi, lacuri si vopsele, materiale izolatoare imbibate cu diverse substante, condensatoare cu PCB (poli-clor-bifenili), aditivi, coloranti, arome, ambalajele tuturor acestor substante.

Lista e lunga si poate continua.  Aaa, si ca sa intelegeti de ce este relevant: TOATE deseurile de mai sus genereaza  probleme de sanatate, malformatii, intoxicatii. Ce-ar fi sa nu mai fim indiferenti?

Si nu uitati: Garda Nationala de Mediu poate fi sesizata si online, in 30 de secunde, pe https://www.gnm.ro/sitenou/sugesti_prim.php.

Stiti care sunt mai verzi orase din Europa?

Tarile nordice si-au creat deja o reputatie in Europa ca avand cei mai nestresati locuitori. Conchidem ca principalul motiv e legat calitatea vietii: emisii CO2 reduse pe cap de locuitor, folosirea surselor de energie regenerabile, folosirea transportului public in detrimentul celui privat, puritatea aerului si apei.

copenhagen lakes

Locul 1 a fost adjudecat de Copenhaga, mai multe detalii poti citi aici. Din urma vin vertiginos Stockholm, Oslo, Viena, dar si Amsterdam, la fel de apreciate pentru strategiile de crestere a calitatii vietii. Sa nu cautati Bucurestiul, nu e pe-acolo …

Intr-un interviu acordat unei publicatii online, seful departamentului de mediu din Stockholm dezvaluia modalitatea fericita prin care orasul a fost transformat din cel mai sarac, intr-un oras infloritor, prin preocuparea fata de imbunatatirea conditiilor de viata. Politici publice precum: curatarea lacurilor de pe langa si din oras, reducerea emisiilor de carbon cu pana la 40% in 20 de ani, reducerea circulatiei auto prin introducerea unor taxe, investitii in piste pentru biciclete, s-au dovedit a fi castigatoare.

La polul opus, Bucuresti a fost desemnat cel mai poluat oras in Europa. Daca pentru noi provocarea consta in a crea o infrastructura practicabila pentru biciclete, in a schimba mentalitati, in a invata cum sa colectam deseurile in mod selectiv (strategii implementate cu succes de foarte mult timp in partea de nord), Stockholm, de exemplu, urmareste sa reduca la maximum folosirea combustibililor fosili, aspira catre construirea unor locuinte fara a folosi spatiile verzi, menajand astfel zonele de recreere.

Si noi vrem aer curat, plimbari in spatii verzi si neatinse de mana rauvoitoare a „needucatului”, fara a fi incomodati de masini parcate pe pistele de biciclete si fara a suporta izul greu al gunoaielor in descompunere…

Domnilor de la PMB, avem sperante ca asa ceva sa se intample?

Azi, despre amatorism la primarie

 

Intr-un comunicat, o primarie de sector – 3, mai precis – zice 2 lucruri:

1. ca de-acum cetatenii nu vor mai plati pentru ridicarea gunoiului si 2. ca primaria isi face propriul serviciu de salubritate si, deci, renunta la licitatii pt acet serviciu.

Acuma, intrebam si noi, de pe margine: deci, cine plateste cheltuielile pentru salubrizarea sectorului? Daca nu cetatenii, prin contract, inseamna ca primaria, din bugetul local, nu? Care, apropo, este alimentat de cetateni, prin taxe si impozite, nu? Sau doneaza cineva banii astia pentru functionarea acestui serviciu?

Iar un serviciu nou, inca nespecializat si care trebuie sa investeasca, de la zero, intr-un parc de autospeciale si alte dotari necesare (instalatii de sortare, infrastructura stradala de colectare: containere, cosuri, etc) cum poate fi competitiv (in ceea ce priveste costurile) pe o piata in care … refuza sa concureze?

Ca o ultima intrebare: cat este acum costul pentru o tona (sau metru-cub, cum vreti) si cat va fi in noua organizare? Este diferenta intre cele doua costuri capabila sa acopere investitiile si tot aparatul administrativ?

Pana nu exista un raspuns cantitativ verificabil la intrebarea asta (macar), toata discutia e praf in ochi si circ pentru prosti !

Ca de colectare selectiva si reciclare nu mai vorbesc, ca deja e science-fiction…

Articolul intreg, in b365.realitatea.net.

Fata nevazuta a insulelor Maldive

Cine ar fi crezut ca insulele Maldive, ravnite de peste 750 de milioane de turisti anual, ce aleg aceasta destinatie pentru cele mai fine plaje albe, lagune turcoaz si bungalow-uri pe apa, ascund un adevarat dezastru ecologic?

Iata ca una dintre insulele arhipeleagului, Thilafushi, aflata la doar 7 km de vestita capitala Male, a fost sacrificata de guvern, fiind transformata intr-o groapa de gunoi, la propriu. Se pare ca aceasta a fost singura solutie gasita la criza cu care s-a confruntat Male, in ceea ce priveste evacuarea deseurilor, in conditiile in care un singur turist produce pe zi 3.5 kg de gunoaie (iata si sursa).

Insula Thilafushi groapa de gunoi

Desi frumusetea acestui arhipeleag consta tocmai in pastrarea intacta a conditiilor naturale, unul dintre”coltisoarele de rai” a platit un pret extrem de mare. In prezent insula este acoperita de sticle, ambalaje din plastic, metale toxice, azbest si plumb iar imaginea este una dezolanta cu nori negri si toxici ce plutesc deasupra.

Insula Thilafushi Nu se stie daca din cauza supraincarcarii insulei, sau datorita constientizarii problemei reale, insa Guvernul a decis stoparea transportului de gunoaie pe insula Thilafushi, in schimb, acesta va fi trimis cu feribotul in India.

 

Ar fi pacat sa nu mai existe acele destinatii la care sa ravnim… ce natura creeaza, omul trebuie sa respecte..

Azi ne ocupam de PET-uri…

PET-urile sunt un produs ciudat… O sticla-nesticla, love it or hate it. Ne place ca e usor si rezistent, nu ne place pentru ca ramane sute de ani acolo unde il aruncam (noi!).

Ne place ca Dorna  are acum un ambalaj nou, mult mai putin risipitor de plastic (adica cu o proportie mult mai mica a greutatii ambablajului fata de cea a produsului), in timp ce Aqua Carpatica e … pe dos. Sticlele de „jumate” de Aqua C, le poti calca cu tractorul si de-abia se indoaie. Adica, pe scurt, cumparam (si aruncam) mult mai mult ambalaj, pentru acelasi produs. Le-am scris odata asta, intr-o postare pe Facebook, dar ne-au ignorat imperial…

Revenind la PET (denumirea completa iti cam limba-plimba-n gura: polietilena tereftalata), filosofia e simpla: e reciclabil, deci trebuie adunat, curatat, separat, maruntit si topit. Se transforma in fulgi, din care se fac fibre, peleti sau … un nou PET. Simplu? Deloc! (dupa cum ne-o arata statisticile)

Daca va intereseaza cum patimeste PET-ul in procesul de reciclare, am gasit un filmulet pe youtube. Uite-l aici: PET recycling plant.

PETswimming

Asadar, se poate si sa nu ajunga pe camp sau in ape. Trebuie doar lasat intr-un container stradal (cel galben, pt plastic). Sa nu uitati sa-l presati, ca sa ocupe mai putin spatiu!

Aaa…iata si o analiza facuta de www.manager.ro, acum un an si-un pic. De-acolo am luat si poza.

Ciao!

Risipim si suferim. De foame. In era lui iPad si Cloud Computing.

Parlamentul European ne avertiza, in noiembrie 2011, ca europenii arunca jumatate din mancare (180 Kg/persoana/an), in timp ce 80 milioane de europeni traiesc sub limita de saracie (16% din total) iar 16 milioane de europeni depind de mancarea primita de la organizatii caritabile…

Tot Parlamentul European recomanda: regandirea modului de ambalare al alimentelor, educatia anti-risipa, etichetarea suplimentara (cu data pana la care produsul poate fi consumat sau utilizat, chair daca este expirat) si, ceea ce noua ni se pare cel mai eficace: includerea obligatiei contractuale pentru furnizorii de mancare gatita (firma de catering, restaurante, hoteluri, organizatori de evenimente) ca alimentele ramase sa fie donate catre organizatii caritabile sau banci de alimente, organizarea de „last minute markets” pentru alimente nevandute si aflate in prag de expirare… (apropo: stiti ca la Kaufland legumele si fructele se ieftinesc semnificativ inainte cu 30′ de ora de inchidere?)

CompostingLadyTotusi, exista si alimente alterate, iar acestea nu ar trebui omise din intraga dezbatere. Pentru marea lor majoritate, obligatia de-a le preda intr-un centru de compostare le-ar transforma – pana la urma – in sol fertil, cu impact tot in ceea ce priveste securitatea alimentara (si estetica urbana si peri-urbana).

Iar daca deocamdata infrastructura pentru compostare este insuficienta, adoptarea unei astfel de porevederi legislative nu ar face nimic altceva decat sa stimuleze si accelereze introducerea compostarii, pe scara larga, in economie. Si daca apar si niste mici intreprinderi familiale, un pic de compostare la domiciliu pe ici pe colo…incepem si noi sa vedem zorii civilizatiei… :)

A, mai multe detalii despre compostare… aici. Si nu va mai ascudeti dupa deget: se poate, e la indemana si deja exista recipienti pentru compostare prin magazinele de bricolaj (Praktiker, Bricostore, Mr. Bricolage, Dedeman, Hornbach, Obi, Baumax, etc…).

Happy composting!

Despre faliment in industria deseurilor

Faliment portofoliuAzi m-am hotarat sa pun degetul intr-o rana adanca, deocamdata tinuta deoparte de ochii … ranitilor. Da, stiu, suna cam metaforic pentru un subiect atat de prozaic, insa sper la ingaduinta Dumneavoastra.

Hai sa sarim in subiect: producatori, va pandeste ceva!  Cand spun „producatori” ma refer la sensul tehnic, din legislatia de deseuri, la acele companii care produc sau importa (adica „pun pe piata”) ambalaje, echipamente electronice, baterii, uleiuri si lubrifianti…

Din perspectiva obligatiilor legale privind managementul deseurilor, costurile vor creste de pana la 10 ori. De exemplu: in 2012, cei care pun pe piata uleiuri vor cotiza la AFM cca 1.2 lei / litru de ulei vandut (adica 2 lei/litru X 60% tinta de colectare/reciclare). La o piata estimata de 100,000 tone/an, asta inseamna cam 28 de miloane de EUR, anual. Asta incepand din 2012. In 2011 (acum se calculeaza) o sa fie o perioada de tranzitie: contributia la Fondul de mediu va fi de „doar” 19 mil EUR. Iata detaliile legale, aici.

La echipamente electrice, costul real al gestionarii unui echipament (asa cum este el, de altfel, calculat de catre ANPM, aici) este mai mare, in medie, cu 900% (adica de 10 ori!) fata de asa-numitul „timbru verde”.

La o rata de colectare de 45%, asta inseamna ca pentru fiecare 1 leu incasat ca „timbru verde”  – nu va blocati in denumire, ea nu este oficiala – trebuie cheltuiti 4.5 lei pentru a se realiza colectarea si reciclarea deseurilor.

Si acum, faceti pariurile: cine va da faliment primul?

Indiciu: sunt doar vreo 8 pretendenti imediati la titlu.

A, si o intrebare suplimentara: ce se va intampla dupa?  Raspunsul la aceasta intrebare il vor afla, cel mai repede, companiile care pun pe piata baterii si uleiuri/lubrifianti.