Depozitarea deseurilor, o solutie cu viitor incert

Landfill compactor

Landfill – a victim of successful policies (by WMW)

Daca Romania tocmai a descoperit ca taxarea depozitarii deseurilor este importanta – e adevarat cu un „ajutor” direct si cam imperativ al Comisiei Europene – in Olanda, politicile publice si-au atins obiectivul.

„Am vrut deseuri mai putine depozitate in sol, am rezolvat!” pot sa-si spuna guvernantii olandezi.

Asta inseamna, sintetic, ca doar 2-3% din totalul deseurilor generate mai ajunge intr-o groapa de gunoi. Este asemanator cu volumul care NU ajunge la groapa in Romania. Doar putin pe dos!

Intre 1991 si 2013, numarul depozitelor din Olanda a scazut de la 80 la 21. Cele care au ramas au cifre de afaceri scazute dramatic, pana la pericolul de-a nu mai putea functiona. Intre timp, guvernul Olandez a eliminat taxarea la groapa. Pur si simplu nu mai este necesara.

In aceeasi perioada, in Romania functionau peste 3500 (!!!) de depozite (sau gramezi de gunoi, le putem numi). Este adevarat, in aceeasi perioada, taxele de depozitare in Olanda au fost de 108 EUR/t (sau 16 EUR/t) pentru deseuri care nu au trecut mai intai printr-un proces de incinerare. In Romania, au fost…zero!  De anul viitor vor fi de cca 11 EUR, din 2015 urca la 17 si apoi la 27. Mai vedem…

O analiza mai cuprinzatoare a evolutiei „afacerii” de depozitare a deseurilor in Olanda o gasiti in articolul asta, la www.waste-management-world.com)

La Campulung Muscel arde cianura…

incendiu

gandul.info, 2 oct.2013

De vreo 6-7 luni (mai precis de prin luna aprilie), la Campulung s-a „spart o buba” cu deseuri, cianura, controale, poluare. E doar una dintre zecile de probleme acute cu gestionarea deseurilor in Romania, insa e una din care putem invata mult. Probabil ca nu o vom face (am mai vazut dezastre ecologice din care nu am invatat nimic), insa picatura cu picatura… poate ne mai desteptam si noi.

Societatea produce deseuri, unele periculoase. Asta e clar. Asa s-a dezvoltat omenirea, in ansamblul ei: luam chestii din natura, le transformam in substante toxice si le intoarcem in aer, apa si sol. De acolo le inhalam sau le inghitim. Dar destul cu filosofiile inutile. Sa revenim la Campulung.

Ce se intampla in Campulung?

Acolo, pe fosta platforma ARO -acum o amestecatura de hale vechi, mormane de fieratanii si platforme candva betonate – se depoziteaza (si) deseuri. Dupa cum arata controalele Garzii de Mediu Arges, unele sunt periculoase. Jurnalistii de la Evenimentul Muscelean au acoperit pe larg subiectul. Iata unul dintre cele mai recente articole, in care se vorbeste de incalcari ale Codului Penal, investigate de Politia Campulung, pe linia „traficului sau detinerii de stupefiante sau substante toxice”. Si Antena 3 a preluat subiectul din mers.

Din fericire, implicarea Politiei da greutate subiectului, acolo unde Garda de Mediu are o abordare mai … moale. Poate o sa facem candva o discutie cu privire la instrumentele de interventie (si eficacitatea interventiilor) Garzii de Mediu. Deocamdata nu e cazul…

Este imbucurator insa sa vedem mobilizarea societatii civile locale, care a initiat un protest impotriva poluarii respective. Probabil este si principala cauza pentru care autoritatile au ales sa iasa din amorteala. Dupa cum s-a vazut in cele 6-7 luni precedente, ies greu. Autoritatile. Din amorteala.

In sfarsit, depozitarea deseurilor costa!

In noiembrie 2012 am spus, in aprilie 2013 am spus din nou, in august 2013 am repetat: cresteti taxarea depozitarii deseurilor la groapa! Nu exista alternative, nu o mai amanati inutil!

In sfarsit, in 27 august a aparut Ordonanta 31/2013 care reglementeaza taxarea progresiva a depozitarii, incepand cu 50 RON/tona din 2014, 80 RON/tona din 2015 si 120 RON/tona cu incepere din 2016.  Si e de asteptat sa fie crescuta suplimentar in urmatorii ani, ca sa ajunga la un nivel comparabil (adica de 50-70 EUR) cu tarile din apropiere.

E un inceput. E important! Iar noi suntem deocamdata in coada Europei. Nu intamplator, nivelul taxarii la groapa este perfect invers proportional cu cel al cantitatilor depozitate.

Priviti:

image original

Taxarea la groapa

 

eurostat graph

Landfilled waste

 

 

Companiile si sustenabilitatea

Intr-un studiu din 2008 (da, e cam vechi, dar azi e chiar mai relevant decat atunci, o sa vedeti!), The Economist Intelligence Unit a incercat sa afle care este legatura intre politicile de sustenabilitate si performanta companiilor. A intervievat peste 1200 de directori de mari companii si a aflat cateva chestii interesante:

1. pe primul loc in ceea ce priveste sustenabilitatea, directorii companiilor au plasat – in proportie de 61% – …comunicarea acestor politici catre public si actionari :)). Da, exact: e mai important sa ne laudam cu ce facem decat …sa facem! Sad but true!
 
Dar, trecand peste asta, pe locurile 2, 3  si 4 au fost:
– politicile de reducere a risipei si de reciclarea materialelor – 57%
– imbunatatirea eficientei utilizarii energiei – 52%
designul sustenabil al produselor – 51%
 
2. 40% dintre directori sunt de acord ca sustenabilitatea ar putea fi impusa prin masuri regulatorii, in timp ce alti 50% spun ca este necesara o combinatie de masuri voluntare si stimulente legislative.
 
3. 20% spun ca cea mai mare provocare la adresa sustenabilitatii companiilor este impunerea unor standarde de sustenabilitate furnizorilor.
 
si 4. Costurile implementarii masurilor de sustenabilitate sunt mai mici decat beneficiile obtinute in urma acestora – 57%. 
 
Cam de aici pornim…

Romania – drumul gunoiului

Unii au Drumul Matasii, altii al mirodeniilor… Noi il avem pe al gunoiului. Revista Capital face o mica analiza (chiar mica) despre cat/cum si de  ce gunoiul Europei emigreaza in Romania. Articolul aici.

Chiar daca o exprima mai nesigur, Capital spune – si el – ceea ce noi am spus – pentru a cata oara ?!?! – aici:  CRESTETI TAXAREA LA GROAPA!

04091553 1044334984Pana nu se intampla asta, toti „pareristii” pot bate campii cat vor: ba ca e scump, ba ca e „chestie de mentalitate, domnule!”, ba ca „trebuie sa incepem din scoala”. Povesti mediocre care nu arata altceva decat intelegerea superficiala a subiectului. Si noi ramanem tot in … gunoi!

Doamna Ministru, e ATAT de simplu: cata vreme avem cea mai mica taxa de depozitare a deseurilor  vom avea cele mai mari cantitati depozitate. Si gata! Restul sunt trageri de timp.

Si polistirenul alimentar se recicleaza…

Dart Container este cel mai mare producator de „vesela” din polistiren: pahare, farfurii, caserole, etc. Tot ei snt si cel mai mare reciclator. Iata, de exemplu, cum arata harta punctelor de colectare doar din Michigan:

https://www.dartcontainer.com/web/environ.nsf/pages/micorecy.html

recycCup arrows

PS cups recycling

Voi cate puncte de colectare a ambalajelor de polistiren de unica folosinta ati vazut? Nu ma refer la containerele stradale galbene, acolo sunt toate felurile de plastic (si nu numai). Ma refer la o colectare selectiva reala, de materiale similare gata de reciclare. Nu trebuie sa raspundeti, e o intrebare retorica….

A, si inca ceva: cine vrea sa faca colectare selectiva, chiar face. In California este in plina dezbatere reglementarea publica privind colectarea separata a saltelelor uzate. Deja functioneaza, dar trebuie imbunatatita. La fel pentru covoare….

 

Cresteti, domnilor si doamnelor, taxarea la depozitarea deseurilor!

De ani de zile vorbim vorbiri si … de facut … nimic! Toata Europa, toata industria, toate organizatiile profesionale tipa de ani de zile: nu va mai jucati cu reciclarea, guvernantilor, cresteti odata taxarea la groapa daca tot va laudati ca vrem sa ne integram in „Europa – o societate a reciclarii!”

Studiul CE din 2012 situeaza Romania – statul cu cea mai mica rata a reciclarii din Europa – pe ultimul loc in ceea ce priveste taxarea depozitarii deseurilor. Cele doua se lega direct: cu cat e mai ieftin sa arunci gunoiul in groapa, cu atat mai putin va fi reciclat. E logic! E evident! E direct masurabil!

Guvernul invoca „lipsa de suportabilitate”. Europa e ferma: e prima masura pe care trebuie sa o luati! Asa ca … cresteti domnilor taxarea la depozitare! Ce asteptati, infringementul?!?!

Pe scurt, sunt doua masuri direct conectate intre ele:
 
– stabilirea unei taxe de depozitare progresive, incepand de la 10 EUR/t si crescatoare, an de an, pana la un nivel comparabil cel putin cu al celorlalte tari din zona (adica spre 35-45 EUR/t).
 
– utilizarea fondurilor astfel obtinute pentru dezvoltarea infrastructurii de reciclare, desfiintarea ghenelor de bloc si constientizarea generatorilor de deseuri. 
 

Hai sa nu ne mai mintim singuri: reciclarea NU se intampla fara niste argumente economice. E simplu si inevitabil! E dovedit de altii: la englezi, taxa e de 85 EUR/t, la austrieci e vreo 40 EUR/t.

Noi stam dintototdeauna la o depozitare de 99% din totalul deseurilor, iar tintele sunt de 50% pana in 2020. Cum credeti ca se intampla? Prin magie?

Waste to energy sau „energie din gunoi”

Azi avem o schema si trei vorbe. Din Huffington Post:

Pe scurt, Shawn Lawrence Otto isi pune o intrebare foarte cinica: „Reduce, reuse, recycle …and then what?” adica…”si mai ce?”. Ce facem cu deseurile care au aparut, insa nu le putem recicla? Ele exista. Da, stiu, trebuia sa le prevenim dar am ratat ocazia. Acum ce facem ?!?!

Tot pe scurt: le transformam in energie (mai bine decat sa le aruncam intr-o groapa, nu?). Iata cum functioneaza o instalatie de-asta:

Covanta Process Diagram

Waste to energy plant

Ecoteca la Reporterii Realitatii, in aceasta seara de la 21.00, pe Realitatea TV

Update (03 iun): puteti gasi inregistrarea emisiunii aici. Chiar daca colectarea selectiva in scoli nu a fost atinsa explicit, subiectele dezbatute (depozitarea deseurilor, raportarea datelor, aplicarea prea blanda a legii) sunt toate importante si definitorii pentru situatia deseurilor in Romania.
In aceasta seara, Ecoteca discuta despre colectarea selectiva si Campionatul Scolar de Reciclare la TV.
Incepand cu orele 21.00, Raul Pop (initiatorul Campionatului de Reciclare si manager de programe Ecoteca) este invitat la emisiunea „Reporterii Realităţii” pe Realitatea TV, pentru o discutie despre colectare selectiva in Romania, proiectul educativ de colectare in scoli „Campionatul Scolar de Reciclare” si importanta implicarii societatii in proiecte de ecologizare si reciclare.
La doar cateva saptamani de la lansarea proiectului pilot de colectare selectiva, „Campionatul Scolar de Reciclare”, dorinta manifestata de scoli si alte institutii pentru a intra in sesiunea de toamna a proiectului arata interesul ridicat pentru sustinerea colectarii selective si dezvoltarea unui comportament eco, inca din bancile scolii.
Despre asta si alte aspecte privind colectarea selectiva, va invitam sa urmariti emisiunea „Reporterii Realitatii” din aceasta seara, pe Realitatea TV, de la 21.00.

Campionatul scolar de reciclare este in plina desfasurare

Saptamana trecuta am lansat o noua campanie in scoli: Campionatul Scolar de Reciclare in doua scoli din Bucuresti: Scoala nr. 13 si Liceul Greco Catolic „Timotei Cipariu”. In mai putin de o saptamana, s-au inscris deja in concurs mai multe echipe, care au inceput colectarea selectiva.

Competitia Campionatul Scolar de Reciclare face parte din proiectul–pilot “Să reciclăm împreună!, proiect pilot premiat în cadrul proiectului “Rolul dialogului social in dezvoltarea incluziunii sociale active”.

Comunicatul de presa transmis la lansarea proiectului:

 “Să reciclăm împreună!”

proiect–pilot premiat în cadrul proiectului

“Rolul dialogului social in dezvoltarea incluziunii sociale active”

Asociațiile ECOTECA și PROGENIES, cu sprijinul Primăriei Capitalei și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului – Sector 1 București, lansează proiectul-pilot “Să reciclăm împreună!”–proiect pilot co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Operațional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și dezvoltat în cadrul proiectului “Rolul dialogului social pentru promovarea incluziunii sociale active” demarat de Centrul pentru Resurse și Initiațive Etice și Solidare (CRIES).

Programul pilot de colectare selectivă și raportare a deșeurilor în cadrul instituțiilor de învățământ preuniversitar din România este găzduit de Școlile Generale Nr. 13 și respectiv 180 din București și derulat cu ajutorul companiei PMC Green Environment.

Lansarea va avea loc în data de 8 mai 2013, ocazie cu care Școlile Generale nr. 13 și respectiv 180 din București vor inaugura sistemul de raportare a deșeurilor conform legislației în vigoare, devenind astfel primele școli din România care îndeplinesc toate cerințele legale privind raportarea deșeurilor (cf. L.211/2011, L.132/2010, HG 856/2005).

În implementarea proiectului vor fi implicați elevii celor două școli, care vor participa în competiția “Campionatul școlar de reciclare” și vor colecta selectiv deșeuri de hârtie și sticle de plastic, pe care le vor depune la școala lor. Hârtia și sticlele de plastic vor fi ridicate de partenerul PMC Green Environment, iar procesul de colectare, ridicare și raportare se va desfășura conform standardelor legale prin intermediul platformei online puse la dispoziție de Asociația Ecoteca.

Campionatul școlar de reciclare” din cadrul proiectului–pilot “Să reciclăm împreună!”se desfășoară în perioada 10 mai -10 iunie 2013 în cadrul celor două școli participante, Școala Generală nr. 13 și Școala Generală nr. 180, din sectorul 1, București.

Competiția se va finaliza cu o festivitate de premiere, în care elevi din echipele cu cea mai mare contribuție și cel mai mare volum de hârtie și sticle de plastic colectate vor primi premii constând în rechizite și materiale didactice.

Asociația PROGENIES, prin proiectul “Să reciclăm împreună!” derulat acum în cele două școli aflate în  sectorul 1 din București, propune să se construiască un mecanism de stimulare a bunăstării sociale și de rezolvare a unor probleme sociale ale comunității prin propriile forţe, utilizând și oportunitatea de-a colecta selectiv deșeurile reciclabile și a le preda în schimbul unor resurse materiale necesare în procesul de învăţământ.

Totodată, proiectul “Să reciclăm împreună!” promovează şi o soluţie concretă la problema colectării selective a deşeurilor, aceea a unei platforme on-line care asigură organizarea procesului de colectare selectivă a deşeurilor şi raportarea datelor, platformă pusă la dispoziţia Primăriei şi/sau instituţiilor de învăţământ, în mod gratuit, de către Asociația Ecoteca. Mai multe detalii despre platforma on-line puteţi găsi pe www.RaportareDeseuri.ro.

Proiectul “Să reciclăm împreună!” facilitează și realizarea de acţiuni comune, dialogul şi schimbul de informaţii dintre autorităţile publice locale din Sectorul 1 (Primarie, DGASPC), instituţii de învăţământ (Școlile Generale Nr. 13 și respectiv 180 ), organizaţii non-guvernamentale (PROGENIES, ECOTECA, CRIES, etc.)  şi cetăţeni, cu precădere,  în ceea ce priveşte colectarea selectivă a deşeurilor ca un mijloc de creștere a bunăstării cetățenilor.

Incercari de dialog

Va spuneam ca in noiembrie am  depus si a doua scrisoare privind situatia dezastruoasa a deseurilor in Romania, din partea a 43 de ONG-uri de mediu si a Coalitiei pentru Mediu din Romania. Asadar vreo 115 ONG-uri au spus ca situatia e dureroasa. Ministerul nu e de aceeasi parere. Sau, cel putin, nu ne-a impartasit-o si noua; nu am primit nici un raspuns.

In paralel se discuta Strategia Nationala privind Gestiunea Deseurilor. Puteti gasi cea mai recenta versiune a ei aici. Si la asta, impreuna cu Coalitia pentru Mediu, am intervenit cu o pozitie oficiala in care am spus, in esenta, ca nu e altceva decat o compunere plina de generalitati si ambiguitati. Eh, de data asta Ministerul ne-a raspuns. Iata raspunsul aici. Pe scurt, se poate reformula cam asa: „Da, Strategia Nationala e un joc de glezne, dar o sa scoatem Planul National…si sa vedeti voi atunci masuri concrete!”

Nu se precizeaza cand si care anume vor fi aspectele care se vor clarifica cu acea minunata ocazie.

Intre timp, noi suntem tot acolo, la concurenta cu Bulgaria… Ia priviti aici ultimul studiu al Agentiei Europene de Mediu, sau descarcati-l de aici. Si, daca vreti sa gasiti Romania, uitati-va pe grafice la indicatorii cei mai slabi. Despre cauzele reale, vom reveni – din nou si din nou – cu referiri concrete.

Si nu e pentru ca nu avem o noua strategie. E pentru ca avem doar asta! Si – proasta sau mirobolanta – eficacitatea implementarii ei se vede, zi de zi. Iat-o, mai jos (de exemplu).

gunoi

via www.ecomagazin.ro

Amenzi deseuri; obligatii si interdictii legate de deseuri

UPDATE amenzi deseuri:

S-a lansat prima aplicatie online de automatizare a raportarilor aferente administrarii deseurilor. Adio amenzi deseuri! Gasiti mai multe detalii pe www.RaportareDeseuri.ro. De ce e nevoie de ea, vedeti mai jos… Sau pe pagina dedicata de pe Facebook.

Dragilor, ca tot v-am scris cam ce se mai vede prin „legile deseurilor” in Romania, ma gandeam ca v-ar fi utila si o mica lista (gen rezumat). Iata ce anume zice legea ca e voie si ce nu e voie sa facem cu gunoaiele astea (in calitatea noastra de generatori)….

Pe scurt, „detinatorul de deseuri” (adica, conform legii, „producătorul deşeurilor sau persoana fizică ori juridică ce se află în posesia acestora”) are obligatia de a:

  • clasifica, tine evidenta si raporta cantitativ deseurile predate spre valorificare sau eliminare (L.211/2011, art.49); amenda – 15.000-30.000 RON.
  • colecta separat cel putin deseurile din hartie, metal, plastic si sticla (L.211/2011, art. 14.1); amenda – 20.000-40.000 RON.
  • preda separat deseurile din baterii si acumulatori, in vederea reciclarii (HG.1132/2008, art. 7.18);  amenda – 5.000-7.500 RON.
  • desemna o persoana (angajat sau tert) care sa urmareasca circuitul deseurilor (L.211/2011, art. 22.3); amenda –  15.000 – 30.000 RON.
  • colecta separat,  stoca si preda, in vederea reciclarii, uleiurile uzate (HG. 235/2007, art. 5.1); amenda – 7.500 – 10.000 RON.

In plus, detinatorului de deseuri nu-i sunt permise:

  • abandonarea deseurilor (L.411/2011, art. 19.3); amenda – 20.000-40.000 RON.
  • eliminarea deseurilor din baterii amestecate cu cele menajere (HG.1132/2008, art. 10.1); amenda – 25.000-30.000 RON.
  • eliminarea deseurilor electrice prin depozitare finala (HG. 1037/2010, art. 5.2);   amenda – 5.000-10.000 RON
Amenzi deseuri

Amenzi pentru deseuri? Da, si inca ce amenzi!

Din pacate, dupa cum se vede, aceste obligatii legale sunt “imprastiate” in mai multe acte normative. Asadar, de cele mai multe ori, sunt dificil de urmarit si de aplicat. Ce sa mai vorbim de evitarea unor amenzi pentru deseuri! Pe de alta parte, penalizarile pentru incalcarea acestor prevederi sunt semnificative.

Sau, mai simplu: cine nu recicleaza – plateste! Speram sa nu fie cazul, dar  trebuie inceput de undeva, nu?

A, sa va spun si despre „producator„. Conform terminologiei tehnice de deseuri, producator nu inseamna [numai] fabricant. Este oricine „pune pe piata” produse care se vor transforma in deseuri reglementate. Asadar chiar daca le aduce prin import sau prin transfer intra-comunitar (adica din UE). Vorbim despre ambalaje (hartie-carton, plastic, sticla, metal, lemn) dar si despre echipamente electrice si electronice, baterii si acumulatori, uleuri minerale sau anvelope.

Obligatiile „producatorilor” sunt de a colecta si valorifica (prin reciclare sau altfel) o anumita pondere din cantitatea pusa pe piata in anul respectiv. Adica, pentru hartie-carton, obiectivul este de 60% si pentru fiecare kg de deseu care ar fi trebuit valorificat si nu a fost valorificat se plateste o contribuite la Fondul de Mediu de 2 lei/kg. Mai multe detalii, gasiti in regulamentul de functionare al AFM (OUG 196/2005, cu completarile ulterioare), pe care o gasiti aici.

Spor la reciclat, asadar!  :)