Responsabilitatea extinsă a producătorului, cine urmează? Câteva argumente pentru textile
Dacă tot ne-am obișnuit cu responsabilitatea extinsă a operatorilor care pun pe piață băuturi odată cu implementarea SGR în România, să vorbim despre acest concept și în alte sectoare care pun pe piață cantități mari de produse și, în cele din urmă generează foarte multe deșeuri.
Responsabilitatea extinsă a producătorului este o abordare de politică care atribuie producătorilor responsabilitatea pentru sfârșitul duratei de viață a produselor, atât responsabilitatea financiară, cât și responsabilitatea operațională; valoarea și tipul acestora pot fi diferite. Practic, este un mecanism prin care producătorii trebuie să urmărească impactul pe care îl au produsele/ambalajele pe care le pun pe piață și după ce au ieșit de pe poarta fabricii și apoi să strângă.
Raportul tematic Ellen Macarthur Foundation aduce un atenție un astfel de concept pentru textile pentru ca acest sector se dovedește a fi nu doar un mare poluator, dar și în urmă cu colectarea și reciclarea deșeurilor generate în etapa finală, de consumatori. Marea majoritate a textilelor (peste 80%) ies din sistem atunci când sunt aruncate: sunt incinerate sau depozitate în gropi de gunoi. Produsele nu sunt de obicei proiectate să dureze mai mult de un sezon și sunt greu de reciclat. Când tragem linie, impactul este de 10% din totalul emisiilor de carbon.
Sunt doar câteva țări care au adoptat acest principiu la nivel de reglementare pentru textile: Olanda, Franța, Ungaria. Producătorii obligați sunt, de obicei, mărci, comercianți cu amănuntul și piețe online care plasează îmbrăcăminte, încălțăminte și textile de uz casnic de pe piață.(2 ) Responsabilitatea impusă acestor producători poate fi financiare, organizaționale sau ambele. În majoritatea statelor, inclusiv România, sistemele de colectare ale deșeurilor textile sunt extrem de limitate și nu asigură nici o capacitate rezonabilă în raport cu amploarea deșeurilor generate și nici trasabilitatea acestora după colectare. În principal din cauza gradului redus de reciclabilitate a textilelor și a nivelului mare de investiții necesar pentru implementarea unui sistem pe scară largă, care să reușească să absoarbă mari cantități de textile, să le recicleze și să și fie economic viabil pentru actori care ar intra voluntar pe o astfel de piață.
Pentru a institui sisteme de colectare separată funcțional, la scară, este nevoie de finanțare structurală pentru a acoperi costul net asociat gestionării tuturor textilelor casate, nu doar fracțiunea cu valoare de piață ridicată (care ajunge pe piața secundară sau care este ușor de reciclat). Sisteme de colectare separată existente, finanțate în mare parte prin fracțiunea de îmbrăcăminte reutilizabilă, are o deja presiune semnificativă (atât de la produsele noi puse pe piață, cât și de la noile modele alternative de business care recirculă doar produsele cu valoare mare) și nu poate susține o extindere suplimentară la nivel teritorial sau în raport cu tipurile de materiale colectate dacă nu se pune în aplicare o finanțare specifică pentru a acoperi costurile.
În acest moment, sistemul textilelor este dominat de un model linear:
- Îmbrăcămintea este, în general, livrată prin modele de afaceri liniare, cu vânzare unică, care nu prevăd operațiuni de preluare, revânzare sau reparații.
- Nici piețele secundare nu au suficientă cerere să acopere cel puțin toate cantitățile cu valoarea ridicată și nu sunt în toate cazurile viabile din punct de vedere comercial.
- În prezent, produsele nu sunt întotdeauna proiectate să dureze și sunt greu de reciclat.
- Infrastructura de colectare separată este subdezvoltată și nu cuprinde toate tipurile de textile.
Răspunsul la aceste provocări este un model circular care să asigure colectarea extinsă, la scară, a cantităților enorme de deșeuri textile generate. Raportul propune o politică de REP care plasează responsabilitatea asupra producătorilor în ceea ce privește colectarea, sortarea și repunerea în circulație a produselor pe care le introduc pe piață, ceea ce duce la o finanțare dedicată, continuă și suficientă pentru gestionarea produselor textile atunci când acestea sunt aruncate. Fără o politică REP, este puțin probabil ca colectarea, reutilizarea și reciclarea textilelor să fie scalate în mod semnificativ și zeci de milioane de tone de textile vor continua să fie depozitate, incinerate sau se vor scurge în mediu în fiecare an. Într-o lume a resurselor finite, politica REP contribuie la crearea de noi sectoare și locuri de muncă dedicate activităților cu ciclu invers, cum ar fi colectarea, sortarea, reutilizarea, repararea și reciclarea. Ca atare, aceasta poate contribui la schimbarea echilibrului economic de la producția de noi produse și materiale.
Pentru cei mai sceptici, sistemul SGR, un model REP pentru ambajale de băuturi, stă mărturie că, deși perfectibil, poate fi o soluție viabilă la scară. Doar să nu rămână colectarea singura soluție, ci ultima soluție de a închide bucla, cu alte măsuri mai devreme în proces, de la design la producție și vânzare.