Sezonul de toamnă al Academiei „Reporting: Climate” ediția a II-a

Asociația ECOTECA și agenția GRF+ anunță lansarea sezonului de toamnă din cadrul celei de-a doua ediții a Academiei de Jurnalism de Mediu „Reporting: Climate”. Acest program, destinat jurnaliștilor și creatorilor de conținut din presa locală și națională din România, are ca scop oferirea instrumentelor necesare pentru a aborda în mod profesionist și cuprinzător subiecte de mediu și sustenabilitate.

ecoteca reporting climate jurnalisti mediu

Programul din această toamnă vine cu un format îmbunătățit, abordând teme noi și perspective actuale oferite de experți recunoscuți. Printre subiectele principale se numără gestionarea resurselor de apă, eficiența energetică și economia circulară, toate fiind teme esențiale pentru viitorul societății.

„Comunicarea responsabilă în domeniul crizei climatice ar trebui să fie deja în fișa de post a oricărui comunicator – de la inflația de mesaje de mediu, avem acum datoria să dezvoltăm acțiuni constructive care pot crește mobilizarea în mod concret. Programul Reporting: Climate reprezintă o soluție colaborativă pentru consolidarea unei comunități de jurnaliști și creatori de conținut pregătiți să abordeze teme de mediu într-un mod profesionist, documentat și responsabil.”, a spus Irina Ciocan-Stănescu, CEO GRF+.

„Este esențial ca publicul să înțeleagă complexitatea problemelor de mediu și să fie informat despre soluțiile disponibile, mai ales în contextul actual,” a declarat Raul Pop, Director de Programe la Asociația ECOTECA. „Am ales să abordăm în această toamnă teme importante precum gestionarea resurselor de apă, eficiența energetică și economia circulară. Prin colaborarea cu experți și practicieni, oferim jurnaliștilor instrumentele necesare pentru a explora în profunzime aceste teme, a le înțelege provocările și rolul diverselor instituții, astfel încât să devină adevărați ambasadori ai schimbării.”

Calendarul sesiunilor următoare

Gestionarea resurselor de apă:

  • Offline, București – 19 septembrie: Gestionarea sustenabilă a resurselor de apă și impactul său asupra societății.
  • Online – 25 septembrie: Tehnici și tehnologii pentru economisirea și reciclarea apei.

Eficiență energetică:

  • Offline, București – 24 octombrie: Eficiența energetică în clădiri și infrastructură urbană.
  • Online – 30 octombrie: Tehnologii inovatoare pentru eficiența energetică: studii de caz și bune practici.

Economie circulară:

  • Offline, București – 14 noiembrie: Principiile economiei circulare și aplicarea lor în industrie și societate.
  • Online – 19 noiembrie: Implementarea economiei circulare: soluții practice și studii de caz.

Detalii de participare

Participarea în programul „Reporting: Climate” este gratuită pentru jurnaliști și creatori de conținut, în limita locurilor disponibile. Înscrierile se pot face prin completarea formularului disponibil pe site-ul Asociației ECOTECA – https://ecoteca.ro/proiecte/reporting-climate-2024#formular-de-inscriere.

Academia de Jurnalism de Mediu „Reporting: Climate” este susținută de BCR, în calitate de partener fondator, alături de Coca-Cola HBC România, partener al celei de-a doua ediții.