Sistemul Garanție – Returnare (SGR) – Ce măsuri sunt necesare pentru a deveni funcțional. Acum nu e.

Sursa foto: ecologic

Începând cu data de 1 octombrie 2022 Sistemul de Garanție – Returnare ar trebui să fie demarat, adică fiecare dintre noi ar trebui să poată să returneze o sticlă sau o doză de aluminiu, pentru băuturi, la un magazin din apropiere.  În realitate, însă, data lansării e o fata morgana, pe cale să se amâne din nou, conform ultimelor afirmații ale ministrului mediului.

Temerea că pornim cu stângul este deja laimotivul subiectului. Chiar este programată, săptămâna viitoare, o conferință de damage control, numită sugestiv “Cum evităm eșecul SGR?”. Vă puteți înscrie aici, eveniment pe pagina Green Report.

Sistemul garanție-depozit (engl. „deposit refund system” – DRS) este o modalitate prin care diferitele părți angrenate în lanțul producător-consumator-reciclator organizează un sistem de returnare voluntară a ambalajelor – fie că sunt de de unică folosință, fie că sunt  reutilizabile -, prin folosirea unui stimulent financiar (garanție).

Sistemul pornește de la producător, care trimite produsele sale ambalate către retailer. De acolo, produsele sunt preluate de consumator, reținându-i-se o garanție financiară pentru fiecare ambalaj; după folosirea conținutului, ambalajele goale sunt returnate (clientul recuperându-și garanția), către centrele de colectare (care pot fi în cadrul aceluiași magazin, la alt magazin sau la puncte de colectare independente). Mai departe, ambalajele sunt transportate de la centrul de colectare la centrele de numărare, de unde pleacă apoi la reciclator sau – acolo unde legislația e ceva mai avansată, spre sterilizare și reumplere -, care le va recicla și vinde către îmbuteliator  sub formă de ambalaj nou, gata să fie umplut.

Până la momentul acela, însă, mai sunt necesare anumite măsuri pentru pregătirea sistemului. Suntem pregătiți să implementăm acest sistem în 8 luni? Păi, să vedem:

Principalii reprezentanți ai industriei de ambalaje au declarat în cadrul unei conferințe de profil că implementarea unui astfel de sistem ar avea nevoie de cel puțin 18 luni. Termenul nu se bazează pe vreun studiu, însă experiența statelor care au mai implementat SGR cam asta indică.

Ministrul Mediului, Barna Tánczos, a anunțat săptămâna trecută ca o nouă Hotărâre de Guvern de modificare a Sistemului Garanție –Returnare va intra în prima ședință de Guvern după data de 26 ianuarie. Aceasta va completa și modifica Hotărârea nr. 1.074/2021 (publicată la data de 6 octombrie 2021) – desigur! – privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile și sperăm, va îmbunătăți prevederile adoptate până acum pentru implementarea și funcționarea sistemului.

Timpul este foarte scurt și trebuie adoptate cât mai rapid anumite măsuri menite să asigure funcționarea corespunzătoare a SGR (unele sunt corecții la reglementarea existentă, cam pripită):

Administratorul SGR

Întregul sistem va fi administrat de un „Administrator SGR” care va fi reprezentat de o societate pe acțiuni, persoană juridică română, înființată exclusiv cu scopul de a implementa și a asigura gestionarea și finanțarea SGR.

Administratorul va fi constituit de către:

  • structurile asociative ale producătorilor care deţin împreună o cotă de piaţă de cel puţin 30%, raportat la numărul de unităţi de ambalaje SGR introduse pe piaţă în ultimul an fiscal încheiat anterior depunerii documentaţiei pentru acreditare;
  • statul român reprezentat de autoritatea centrală pentru protecţia mediului cu un procent de 20%. (detaliu extrem de discutabil, vedem mai jos; a mai scris despre asta și colegul nostru, Raul Pop, aici);
  • Din acţionariat pot face parte şi structurile asociative ale comercianţilor care introduc şi comercializează pe piaţa naţională produse ambalate în ambalaje SGR.

Reprezentații industriei nu înțeleg rolul statului român ca acționar într-un sistem al producătorilor, cum își va asuma statul responsabilitatea în acest proces. Și nu e de mirare. Chiar dacă înțelegem apetitul “statului” pentru diverse sinecuri – ca întotdeauna, evident -, în cazul acesta sunt necesare niște răspunsuri:

1. Cine controlează statul-acționar? Cum răspunde statul-acționar dacă SGR nu-și îndeplinește obiectivele de colectare și reciclare? Dar dacă un director fuge cu banii (exagerare pentru argumentare) sau administratorul face o fraudă?

2. Ca acționar, cum participă “statul” la investiții, profit și pierderi? Ce se întâmplă cu programul de investiții, intensiv cel puțin în primii 3-5 ani, dacă “statul nu are buget disponibil”?

3. Dacă sistemul va genera profit, cine încasează dividendele?

4. DE CE ARE SISTEMUL DE GARANȚIE-RETURNARE VOIE SĂ FACĂ PROFIT? Banii neconsumați provin din costuri impuse producătorilor, care le recuperează prin încărcarea costului către consumatorul final. Administratorul ia ce rămâne și împarte între acționari?

5. Care este responsabilitatea producătorilor, – asociați într-o asociație făra patrimoniu, la rândul ei co-acționar într-un S.A. – dacă administratorul comite o fraudă sau o… eroare oarecare?  În faza de executare silită, împotriva cui se îndreaptă executorul ca să recupereze, să zicem, 1 milion de Euro?  Tot Raul a mai pus aceste întrebări, rămase nerăspunse aici.

6. Care producători vor face parte din acționariatul SGR și care nu? Care retaileri vor face parte din acționariatul SGR și care nu? De ce?

7. Dacă vor fi mai multe asocieri care doresc să preia administrarea SGR, cum va decide Ministerul Mediului pe cine va autoriza pentru asta? Dacă această decizie va fi contestată, cum va impacta acest fapt data de lansare a SGR?

Pregătirea infrastructurii de colectare la nivel național va fi o provocare

Ministrul a declarat că fiecare comerciant – mare sau mic – va avea obligația de a asigura colectarea ambalajelor incluse în sistem, măsură obligatorie atât pentru comercianții care au magazine de peste 200 mp suprafață de vânzare cât și pentru cei care sunt sub 200 mp. În fapt, însă, reglementarea spune altceva: comercianții mici ca suprafață se pot asocia și pot organiza puncte de colectare cu primăriile. Nu vor fi arondate pe regiuni sau alte criterii, fiecare comerciant va avea această obligație. Modul în care și-o vor îndeplini este însă neclar. Câți comercianți se vor asocia, care este criteriul de distanță până la cumpărători, cum arată o astfel de asociere, care sunt responsabilitățile fiecărui asociat, cine pe cine plătește, unde se amplasează punctele de colectare și cine le administrează? E neclar. Așteptați-vă să returnați ambalaje, cel puțin într-o primă etapă, doar în supermaketuri și hypermarketuri.

Ambalajele care vor fi incluse în sistemul de garanție-returnare sunt ambalajele primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal cu volume cuprinse între 0,1 l și 3 l (de exemplu: sticle de apă, ulei, diverse băuturi sau doze de bere etc). Când sistemul va funcţiona, clientul va își va recupera garanția de 50 de bani la returnarea ambalajului în orice magazin.

Întrebările firești venite din partea reprezentanților industriei: de unde luăm camioane de transport, avem capacitate logistică să implementăm sistemul, sunt gata echipamentele la timp?

Vor fi magazinele gata de implementare? Trebuie să obțină magazinele care vor organiza punctele de returnare autorizații de construire și de mediu? – aici avem un exemplu pozitiv din Scoția, unde actorii cu responsabilități în implementarea sistemului au beneficiat de suportul autorităților și s-a exceptat obținerea autorizațiilor de construire și de mediu – o procedură greoaie – pentru a fluidiza procesul.Doinița MIHAI, Vicepreședinte Governmental Affairs Eastern Europe South, TOMRA

Scutirea garanției de la plata TVA

Am avut primele discuții cu privire la tarife, la elementele de cheltuială care trebuie incluse. Când vom avea compania, vom detalia, depinde și de planurile de afaceri. Regimul TVA e o problemă, din punctul meu de vedere ambalajele nu sunt purtătoare de TVA, nici garanția. Ar trebui să circule fără TVA pe tot lanțul…” a declarat Ministrul Mediului.

Digitalizarea sistemului (respectiv a ambalajelor care trec prin el)

Numeroase incidente din trecut (și din prezent, fie vorba între noi) ne-au demonstrat că lipsa trasabilității ascunde de cele mai multe ori fraude semnificative.

Fără o digitalizare clară și ambițioasă (de la acțiuni aparent banale ca monitorizarea mașinilor de colectare prin GPS, asigurarea de cântare digitale pe fiecare mașină până la asigurarea unor sisteme informatice (FUNCȚIONALE – vezi SIM) care să monitorizeze tot procesul  nu vom asista la o responsabilizare reală a producătorilor și până la urmă, la o funcționare corespunzătoare a acestui sistem. Sperăm să nu îl facă Statul, că suntem destul de pățiți cu ratări pentru sarcini muuuult mai simple decât SGR.

Și totusi, rămân câteva vulnerabilități care, deși semnalate, se pare că ministerului îi plac (de ce?!):

1. dacă identificarea ambalajelor se va face la nivel de sortiment (adică un singur cod de bare pentru toate sticlele dintr-un anumit produs), cum va putea SGR identifica și deconta ambalajele vândute în România dintre cele care au un singur cod de bare pentru mai multe țări (iată aici numeroase exemple). Asta înseamnă returnare de garanții pentru ambalaje pentru care aceste garanții nu au fost încasate. Va plăti producătorul român (și, mai departe, consumatorul român) garanțiile ambalajelor din statele din regiune?

2. Scrie HG-ul că garanția poate fi revendicată în termen de 24 de luni de la data cumpărării produsului. Păi cum poate cineva să determine (consumator sau operator de punct de returnare) când a fost cumpărat produsul ca să vadă dacă a implinit sau nu cei doi ani? Vă reamintim că identificarea se face doar în baza codului de bare, identic pt toate produsele de același tip, indiferent când și unde au fost văndute.

SGR acoperă în principal ambalajele de băuturi, ce facem cu restul ambalajelor?

Din păcate, discuția despre SGR în România se centrează exclusiv pe ambalajele de băuturi, în timp ce ambalajele altor tipuri de produse, în cantități semnificative (alcool sanitar, cosmetice, lactate, chimicale casnice, toate borcanele) şi care s-ar preta aceluiaşi regim, sunt lăsate în continuare „captive” lipsei de performanță privind colectarea separată de către autoritățile publice locale.  Ce vină are producătorul de alcool sanitar sau de șampon că ministerul nu s-a gîndit că și el ar avea dreptul să-și recupereze ambalajele printr-un sistem performant cum este SGR-ul?

Cum va putea același producător de alcool sanitar, șampon sau lactate să își îndeplinească țintele de reciclare de 100% la plastic, dacă accesul lui în SGR este interzis de statul român? Va plăti aproape 1 EUR pentru fiecare kg de ambalaj de plastic nereciclat. De unde va lua sumele astea, nu tot de la consumator?

În Europa, în acest moment, există o discuție foarte activă privind extinderea gamei de ambalaje incluse în SGR, includerea ambalajelor returnabile care pot fi reumplute şi chiar adoptarea unor reguli pan-europene de funcționare a sistemelor naționale. România nu doar că nu participă la aceste discuții dar chiar se face că ele nu există. Și, uite așa, pe când lansăm noi SGR-ul românesc, el va fi deja învechit.

Conform prevederilor legale, încă din 2005 producătorii și importatorii care pun pe piața românească produse ambalate de orice fel au obligația de a recicla o fracţiune importantă din ele; alternativ, trebuie să plătească o contribuție de 2 lei/kg de ambalaj nereciclat către Fondul pentru Mediu. Producătorii trebuie să prezinte actele doveditoare și să asigure trasabilitatea cantităților și realitatea datelor raportate. Cu aceste instrumente, ambalajele reciclate din România au ajuns la cca 60% din totalul ambalajelor puse pe piață. Sau, în fine, așa ne spun datele oficiale (dar asta e cu totul altă discuție).

Conform noii hotărâri, producătorii, prin intermediul administratorului SGR, sunt obligaţi să realizeze următoarele obiective minime anuale de returnare a ambalajelor SGR:

a) 65% sticlă, 65% plastic, 65% metal pentru perioada cuprinsă între data de 1 octombrie 2022 şi data de 31 decembrie 2022;

b) 65% sticlă, 65% plastic, 65% metal pentru anul 2023;

c) 75% sticlă, 80% plastic, 80% metal pentru anul 2024;

d) 85% sticlă, 90% plastic, 90% metal, începând cu anul 2025.

În România anului 2022, deşeurile reciclabile de ambalaje provin în cea mai mare parte din deşeurile menajere a căror colectare separată – condiție indispensabilă pentru reciclare – este dependentă de performanța autorităților publice locale care, însă, nu acordă atenția cuvenită acestei activități.

De peste zece ani, autoritățile publice locale (cu mici excepții) amână implementarea unui sistem de colectare separată la sursă (la nivelul populației) pentru minimum 4 fracții menționate în lege: hârtie, plastic, metal, sticlă. (cerință menționată clar in Legea 211/2011 abrogată ulterior de OUG 92/2021 – care din fericire, păstrează această măsură).

Implementarea unui sistem eficient de colectare separată la nivel național ar fi contribuit semnificativ la atingerea obiectivului european de reutilizare şi reciclare a minimum 50% din masa totală a cantităţilor de deşeuri, cum ar fi hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere până în anul 2020, un obiectiv pe care l-am ratat cu ușurință. Obiectivul, vechi de un deceniu, este imposibil de atins, dat fiind nivelul mediu actual, de 14% reciclare din total deșeuri municipale (așadar nu doar ambalaje, a nu se confunda!).

Sancțiunile Comisiei Europene pentru neîndeplinirea obiectivelor de reciclare sunt semnificative și nu mai pot fi neglijate ca până acum; singura măsură care ne poate ajuta să recuperăm cât mai repede o parte din decalajul uriaș este implementarea sistemului de garanție – returnare (bineînțeles, implementarea acestui sistem ar trebui să fie sprijinită și de alte măsuri necesare, ca respectarea principiului „plătești pentru cât arunci”, implementarea unui sistem național de colectare „door to door” etc). Ca rezultat final, SGR poate sa aducă încă aprox 7-10% reciclare din totalul deșeurilor municipale, aducând performanța națională la cca 20% din total deșeuri municipale.

În cele 11 state UE care au aceste sisteme funcţionale rata de returnare variază între 87 şi 96%:

  • Suedia – a implementat sistemul din 1984,
  • Islanda – din 1989,
  • Norvegia – din 1999,
  • Finlanda – din 1996,
  • Danemarca – din 2002,
  • Germania – din 2003,
  • Olanda – din 2005,
  • Estonia – din 2005,
  • Croația – din 2006,
  • Lituania – din 2016.
  • Slovacia – din 2022

Alte state/provincii care s-au angajat să implementeze sistemul garanție depozit sunt:

  • Malta – din 2020,
  • Belarus – din 2020,
  • Scoția – din 2021,
  • Portugalia – din 2022,
  • Letonia – din 2022,
  • Irlanda – din 2022
  • Turcia – din 2023,
  • Grecia – din 2023,
  • Ungaria – din 2023,
  • Anglia – din 2023/2024,
  • Polonia – din 2024
  • Cipru – din 2024/2025
  • Austria – din 2025.

Articol scris in colaborare ECOTECA – www.ExpertDeseuri.ro

Puteți citi și:

Retrospectiva 2021 – noi reglementari privind gestionarea deseurilor … au fost necesare sau nu?

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Noi oportunități de finanțare în sectorul de mediu

Scurtă analiză a programelor de finanțare lansate de AFM pentru anul 2022

Vizita Ecoteca – Cum functioneaza stația de epurare a apelor uzate a Municipiului Buzău