Tot ce trebuie să știi despre serviciul de salubrizare în România (I)
Autor: Alina Mazilu
Serviciul de salubrizare reprezintă unul dintre cele mai importante servicii publice care asigură curățenia localităților și protecția mediului. Acesta este reglementat printr-un cadru legislativ complex, care integrează norme naționale și europene pentru a asigura o gestionare eficientă a deșeurilor.

Sursă foto: Facebook
În România, serviciul de salubrizare face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice, fiind reglementat prin Legea nr. 51/2006, care stabilește cadrul general pentru toate serviciile de acest tip. Complementar, Legea nr. 101/2006 definește specific organizarea și funcționarea salubrizării, în timp ce OUG 92/2021 oferă detalii despre regimul deșeurilor. Aceste acte normative stabilesc cadrul organizatoric, activitățile specifice și responsabilitățile autorităților publice și ale operatorilor. Cu toate acestea, implementarea acestora întâmpină provocări operaționale și juridice.
Cadrul legislativ pentru serviciul de salubrizare
Articolul 2 din Legea nr. 101/2006 stabilește cadrul legal pentru organizarea și funcționarea serviciului public de salubrizare al localităților din România.
Art. 2 din Legea 101/2006 este structurat astfel:
a) Organizarea și coordonarea serviciului de salubrizare
Conform alin. (1) și (2), serviciul de salubrizare se află sub controlul autorităților publice locale sau al asociațiilor de dezvoltare intercomunitară (ADI), având drept scop satisfacerea nevoilor comunităților locale.
- Implicațiile: Autoritățile locale și ADI-urile joacă un rol esențial în implementarea sistemului de salubrizare, respectiv gestionare si monitorizare.
Activități incluse în serviciul de salubrizare
Alin. (3) definește activitățile specifice ale serviciului de salubrizare, care includ:
- Colectarea și transportul separat al deșeurilor menajere și similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat;
- Operarea centrelor de colectare prin aport voluntar a deșeurilor de la persoanele fizice;
- Transferul deșeurilor municipale în staţii de transfer, inclusiv transportul separat al deşeurilor reziduale la depozitele de deşeuri nepericuloase şi/sau la instalaţiile integrate de tratare, al deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă colectate separat la staţiile de sortare şi al biodeşeurilor la instalaţiile de compostare şi/sau de digestie anaerobă;
- sortarea deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţii de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică;
- tratarea aerobă și anaerobă a biodeșeurilor colectate separat fie in instalații de compostare (pentru tratarea aerobă), fie în instalaţii de digestie anaerobă.
- tratarea deşeurilor municipale cu potenţial energetic în instalaţii de incinerare
- tratarea mecanobiologică a deşeurilor reziduale în instalaţiile de tratare mecanobiologice
- Activități conexe, cum ar fi măturatul, spălatul și stropitul căilor publice, curățarea zăpezii, dezinfecția și deratizarea.
Remarcăm însă o eroare de reglementare a art. 2, alin. (3), lit. i) care prevede faptul ca instalațiile de tratare mecanobiologică (TMB) sunt considerate ca parte a activităților din cadrul serviciului public de salubrizare. Totuși, includerea acestor instalații ca serviciu poate ridica probleme de interpretare și aplicare. Acestea sunt mai degrabă facilități industriale de gestionare a deșeurilor.
Din această perspectivă, instalațiile TMB ar trebui tratate ca infrastructură destinată sprijinirii proceselor de gestionare a deșeurilor, nu ca servicii publice de salubrizare. Clasificarea lor ca serviciu poate genera confuzii privind responsabilitatea autorităților publice locale sau a operatorilor implicați și poate complica procesul de delegare sau reglementare a activităților. Așadar, poziționarea TMB ca infrastructură ar permite o mai bună claritate operațională și legală.
Definiții relevante
Alin. (4) introduce definiții esențiale pentru înțelegerea articolului, incluzând:
- Biodeșeuri;
- Colectare separată;
- Deșeuri menajere, municipale și similare;
- Insulă ecologică digitalizată.
Aceste definiții au ca scop armonizarea legislației românești cu reglementările Uniunii Europene și sunt bazate pe directivele relevante.
Obligații ale autorităților publice locale
Conform alin. (5):
-
- Autoritățile locale sunt responsabile de implementarea unui sistem de gestionare a deșeurilor structurat pe patru fracții (hârtie, metal, plastic, sticlă), dar și a biodeșeurilor, și de introducerea unor sisteme moderne, cum ar fi colectarea din „poartă într-o poartă”.
- Se introduce obligația colectării separate a deșeurilor textile și periculoase până la 1 ianuarie 2025.
- Aspecte remarcabile: Implementarea acestor obligații necesită finanțare semnificativă și colaborare interinstituțională. Nerespectarea poate duce la sancțiuni sau pierderea unor finanțări europene.
Limitări și interdicții
Alin. (9) și (10) interzic operatorilor prestarea activităților de transfer, sortare, tratare și eliminare fără contracte de delegare încheiate cu autoritățile locale. Totodată, Unităţile administrativ-teritoriale au calitatea de deţinător legal al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare, depozitate în recipientele amplasate în aria lor teritorială.
VA URMA