De Ziua Reciclării, România rămâne blocată într-un sistem care nu livrează

Autor: Alexandra Ghenea, vicepreședinte Asociația ECOTECA

Pe 18 martie este marcată Ziua Globală a Reciclării, un moment care readuce în discuție rolul reciclării în economie și în politicile de mediu. În România, însă, datele publice privind gestionarea deșeurilor municipale arată că diferența dintre obiectivele asumate și realitatea din teren rămâne semnificativă. Țara continuă să recicleze puțin și să depoziteze mult, iar dincolo de campanii și mesaje publice, sistemul continuă să aibă probleme de funcționare, de la colectarea separată insuficientă și infrastructura dezvoltată inegal până la rezultate aflate sub țintele asumate.

Un raport al Gărzii Naționale de Mediu, elaborat după controlul tematic desfășurat în 2025 pentru anul de referință 2024, arată că România este încă departe de un sistem capabil să transforme reciclarea într-un rezultat constant. Instituția precizează însă și o limită metodologică importantă: datele centralizate în urma controalelor nu pot fi corelate în mod absolut cu statisticile naționale validate oficial, inclusiv pentru că numărul UAT-urilor verificate diferă de la un an la altul. Raportul trebuie citit, așadar, ca un instrument de diagnoză și avertizare, nu ca o serie statistică perfect omogenă. Chiar și în aceste condiții, concluziile sale sunt relevante pentru felul în care sistemul funcționează în practică.

La nivelul întregii țări au fost verificate 3.128 de entități: 3.060 de unități administrativ-teritoriale, 42 de asociații de dezvoltare intercomunitară și 26 de consilii județene. Controlul a vizat tocmai zona în care România ar fi trebuit să facă pași decisivi în ultimii ani: colectarea separată, tratarea, reciclarea și reducerea depozitării deșeurilor municipale.

Reciclarea rămâne la un nivel redus

Imaginea de ansamblu este una slabă. În 2024, conform datelor raportate de UAT-uri și centralizate de comisarii GNM, în România au fost colectate 5.485.673,81 tone de deșeuri municipale. Din această cantitate, doar 659.767,38 tone au fost reciclate, ceea ce corespunde unei rate de 12,03% raportate la totalul colectat. În același timp, 4.118.840,79 tone au fost depozitate, iar 3.052.445,68 tone au ajuns la groapă fără tratare, ceea ce reprezintă 74,11% din totalul deșeurilor depozitate. De asemenea, devierea de la depozitare a fost de doar 24,92%, deși pentru anul 2035 ținta este de 90%.

Raportul arată și cum se compune această performanță modestă. Din totalul colectat, 87,97% a rămas nereciclat, chiar și după includerea cantităților provenite din Sistemul de Garanție-Returnare și a celor pregătite pentru reutilizare. Mai exact, reciclarea clasică a reprezentat 8,04% din totalul colectat, pregătirea pentru reutilizare doar 0,17%, iar aportul SGR a fost de 3,82%. Aceste date sugerează că, deși unele mecanisme noi contribuie la rezultate, ele nu schimbă încă suficient imaginea generală a sistemului.

Privită în comparație cu anii anteriori, evoluția nu indică un progres clar și susținut. În tabelul comparativ 2022–2024 din raport, procentul de atingere a țintei este de 12,92% în 2022, 9,36% în 2023 și 12,03% în 2024. Cu alte cuvinte, România nu a intrat pe o curbă stabilă de îmbunătățire, ci oscilează în jurul unui nivel foarte scăzut. În același timp, pragul minim care trebuia atins încă din 2020 este de 50%, ceea ce arată dimensiunea decalajului dintre obligațiile asumate și rezultatele efective.

Diferențele din teritoriu arată limitele implementării

Stagnarea nu se vede doar în indicatorii agregați, ci și în capacitatea concretă a administrațiilor locale de a pune în aplicare instrumentele de bază. Dintre UAT-urile controlate, doar 71 au atins nivelul minim de 50% privind pregătirea pentru reutilizare și reciclare, în timp ce 3.080 nu au atins această țintă. Acest contrast arată că, la scară națională, performanța rămâne mai degrabă excepția decât regula.

Un alt indicator relevant este implementarea instrumentului economic „plătește pentru cât arunci”. Acesta era aplicat în doar 600 de UAT-uri, în timp ce 2.458 nu îl implementaseră. În lipsa unor astfel de mecanisme, care leagă mai clar comportamentul generatorului de costul serviciului, colectarea separată și reducerea cantităților eliminate rămân mai greu de susținut în practică.

La fel de relevantă este și infrastructura minimă disponibilă pentru colectarea separată. Doar 1.441 de UAT-uri asigurau spațiile necesare pentru colectarea separată extinsă a fluxurilor principale de deșeuri, în timp ce 1.617 nu le asigurau. Pentru deșeurile periculoase provenite de la populație, situația este și mai slabă: 1.423 de UAT-uri aveau astfel de spații, iar 1.635 nu aveau. Asta arată că, în multe comunități, cetățeanul nu are încă la dispoziție infrastructura de bază necesară pentru a colecta corect.

Raportul notează și câteva evoluții administrative care pot fi privite ca semnale pozitive, dar care nu schimbă încă rezultatul final. Gradul calculat de acoperire cu servicii de salubrizare a ajuns la 96,2%. Colectarea separată pentru hârtie, metal, plastic și sticlă este raportată de 2.563 de UAT-uri pe domeniul public și de 2.930 de UAT-uri de la generatori. De asemenea, colectarea separată a biodeșeurilor este organizată în mai multe localități decât în anii anteriori. Cu toate acestea, raportul sugerează clar că îmbunătățirile de ordin administrativ nu se traduc încă într-un salt real al reciclării la nivel național.

Sistemul are nevoie de infrastructură, reguli aplicate și instrumente economice eficiente

Documentul GNM enumeră explicit cauzele care mențin sistemul la acest nivel de performanță: lipsa colectării separate, lipsa infrastructurii de tratare, costul prea mic al depozitării comparativ cu tratarea, organizarea deficitară a colectării biodeșeurilor și textilelor, calitatea slabă a colectării separate și lipsa spațiilor necesare pentru colectare. Garda notează fără echivoc că multe dintre aceste concluzii se repetă față de anii anteriori și că, în lipsa unor schimbări de fond, măsurile propuse rămân în mare aceleași.

Una dintre cele mai importante observații din raport privește raportul economic dintre tratare și depozitare. Documentul arată direct că tariful de depozitare scăzut, comparativ cu costurile de tratare, explică reticența de a utiliza instalațiile de tratare acolo unde acestea există. Cu alte cuvinte, depozitarea rămâne în practică varianta mai accesibilă, iar acest dezechilibru descurajează schimbarea de model.

Poate cea mai directă formulare din întregul raport este și cea mai relevantă: „sistemul nu funcţionează așa cum ar trebui”. Dincolo de datele punctuale, aceasta este concluzia de fond a controlului. Ea rezumă nu doar nivelul scăzut al reciclării, ci și distanța dintre arhitectura formală a obligațiilor și capacitatea reală a sistemului de a le transforma în rezultate.

Nici componenta de control și sancțiune nu pare să fi produs încă schimbarea de fond așteptată. În 2025, pe întreg tematicul controlului, GNM a aplicat 900 de amenzi, în valoare totală de 24.988.500 lei, plus 18 sesizări penale. Doar la nivelul UAT-urilor au fost aplicate 845 de amenzi, în valoare de 24.028.000 lei.

Datele arată o activitate de control consistentă, dar și limitele evidente ale sancțiunilor. Ele pot corecta punctual neconformități, însă nu pot compensa, singure, lipsa infrastructurii, dezechilibrele economice și deficiențele structurale ale sistemului.

Dincolo de formulările administrative, concluzia raportului rămâne simplă. Rezultatele sunt mult sub ceea ce ar trebui să producă un sistem funcțional de gestionare a deșeurilor municipale, iar cât timp reciclarea rămâne excepția și depozitarea regula, România continuă să fie blocată într-un sistem care nu livrează.

Citește și:

Ce se raportează în București privind gestionarea deșeurilor versus realitatea din teren – Ecoteca