COP30 începe oficial la Belém, în Brazilia. Primele decizii și inițiative lansate înaintea sesiunilor plenare

Astăzi se deschid oficial lucrările COP30, conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice, găzduită la Belém, Brazilia. Deși sesiunile plenare debutează astăzi, direcțiile principale ale reuniunii au fost deja conturate în ultimele zile, printr-o serie de întâlniri și anunțuri care au început pe 6 noiembrie: lansarea Fondului Tropical Forest Forever Facility (TFFF), a programului internațional pentru reducerea metanului și semnarea Declarației de la Belém privind acțiunea climatică centrată pe oameni.

COP30 începe oficial la Belém, în Brazilia

Sursa foto: flickr.com

  • Secretarul general al ONU, António Guterres, a calificat eșecul de a menține creșterea temperaturii globale sub 1,5°C drept „o neglijență mortală și o greșeală morală”, cerând statelor să transforme promisiunile în rezultate.
  • Președintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, a descris COP30 drept „conferința adevărului”, subliniind că „accelerarea tranziției energetice și protejarea naturii sunt cele mai eficiente moduri de a limita încălzirea globală”.

Primele decizii adoptate înaintea deschiderii oficiale

Pe 6 noiembrie a fost lansat Tropical Forest Forever Facility (TFFF) – un mecanism financiar menit să asigure protejarea permanentă a pădurilor tropicale. Fondul a fost creat sub coordonarea Braziliei și reunește, până acum, 53 de țări semnatare, dintre care 34 dețin peste 90% din pădurile tropicale din statele în curs de dezvoltare.

Valoarea totală estimată a fondului este de 125 miliarde USD, din care 25 de miliarde vor proveni din surse publice și 100 de miliarde din investiții private.

Până la deschiderea COP30 au fost deja confirmate angajamente financiare în valoare de 5,5 miliarde USD, provenite din:

  • Norvegia – 3 miliarde USD pe 10 ani,
  • Brazilia și Indonezia – câte 1 miliard USD,
  • Franța – până la 500 milioane EUR până în 2030,
  • Portugalia – 1 milion USD,
  • Țările de Jos – 5 milioane USD pentru Secretariatul TFFF.

Fondul va recompensa anual statele care mențin sau extind suprafața împădurită, folosind monitorizarea satelitară pentru verificarea rezultatelor.

Cel puțin 20% din resurse vor fi direcționate către comunitățile indigene și populațiile locale, iar Banca Mondială va acționa ca administrator interimar.

Ministrul brazilian al mediului, Marina Silva, a declarat că lansarea TFFF „reprezintă o schimbare structurală în modul în care lumea finanțează conservarea pădurilor tropicale – o trecere de la proiecte temporare la un mecanism global permanent”.

Reducerea metanului și a gazelor non-CO₂

Reprezentanții Braziliei, Chinei și Regatul Unit, cu sprijinul Președinției COP30, au organizat Summitul pentru metan, dedicat reducerii emisiilor de metan, protoxid de azot și hidrofluorocarburi.

În cadrul evenimentului a fost lansat Super Pollutant Country Action Accelerator, un program implementat prin Climate and Clean Air Coalition (CCAC), care va sprijini 30 de țări în curs de dezvoltare să reducă aceste emisii până în 2030.

Inițiativa pornește cu o finanțare de 25 milioane USD destinată primului grup de state participante – Brazilia, Cambodgia, Indonezia, Kazahstan, Mexic, Nigeria și Africa de Sud – și are ca obiectiv mobilizarea a 150 milioane USD în prima fază.

Programul va crea Unități Naționale pentru Poluanți Majoritari, după modelul unităților naționale stabilite prin Protocolul de la Montreal.

54908226833 a76aacb01a c

Sursa foto: flickr.com

Tot în cadrul summitului, Regatul Unit a lansat Declarația pentru Reducerea Drastică a Emisiilor de Metan în Sectorul Combustibililor Fosili, semnată de Canada, Franța, Germania, Japonia, Kazahstan, Norvegia și Uniunea Europeană, cu sprijinul Comisiei Europene, Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) și OLADE.

Documentul prevede:

  • încetarea arderilor și ventilațiilor de rutină până în 2030,
  • verificarea independentă a emisiilor,
  • crearea unui sistem de raportare și a unei piețe cu intensitate scăzută a metanului.

Ministrul energiei din Regatul Unit, Ed Miliband, a afirmat că reducerea metanului „este una dintre cele mai rapide și eficiente modalități de a încetini încălzirea globală și de a îmbunătăți calitatea aerului”.

Declarația de la Belém privind acțiunea climatică centrată pe oameni

43 de state și Uniunea Europeană au semnat Declarația de la Belém privind Foamea, Sărăcia și Acțiunea Climatică Centrată pe Oameni, document care recunoaște impactul disproporționat al schimbărilor climatice asupra populațiilor vulnerabile.
Textul subliniază că degradarea mediului, pierderea biodiversității și criza climatică agravează insecuritatea alimentară, afectează sănătatea publică și amplifică inegalitățile.

Declarația propune opt obiective măsurabile, printre care:

  • creșterea anuală cu 2% a acoperirii prin programe de protecție socială,
  • extinderea capacității statelor de anticipare a riscurilor climatice,
  • orientarea finanțării către proiecte care generează locuri de muncă și venituri locale.

Documentul completează inițiativa Global Alliance Against Hunger and Poverty, lansată de Brazilia în 2024 sub președinția G20, și stabilește direcții clare pentru integrarea dimensiunii sociale în politicile climatice.

54906980742 9b62ef50a9 c

Sursa foto: flickr.com

Din faza negocierilor în faza implementării

La deschiderea COP30, António Guterres a declarat că „nu mai este vreme pentru noi tratate, ci pentru implementare, implementare și iar implementare”.

Președintele Lula a vorbit despre necesitatea „apropierii dintre limbajul tehnic al negocierilor și realitatea de zi cu zi a oamenilor”, iar ambasadorul André Corrêa do Lago, președintele desemnat al conferinței, a sintetizat momentul într-o frază care a devenit motto-ul evenimentului:

„Am încheiat un ciclu al cuvintelor pentru ca lumea să poată deschide un ciclu al acțiunii.”