Risipa alimentară: când produsele ajung deșeu și legea încearcă să țină pasul

Autor: Ruxandra Micle

Risipa alimentară este una dintre cele mai mari provocări ale lumii moderne, iar gestionarea și prevenirea deșeurilor alimentare au devenit o prioritate majoră la nivel global, cu implicații semnificative asupra mediului, economiei și societății. Dezvoltarea durabilă este, în esență, o promisiune ambițioasă: să satisfacem nevoile generației prezente fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi.

Sună frumos, nu? Ca o rețetă gourmet a echilibrului. Problema este că, de cele mai multe ori, uităm ingredientul principal: responsabilitatea individuală — cât de mult ne scufundăm în confort și plăceri și cât conștientizăm prețul pe care îl plătim pentru propriile noastre satisfacții.

România și realitatea cifrelor

Într-o lume în care se aruncă aproximativ o treime din alimentele produse, termenul „durabilitate” pare uneori doar un slogan reciclat de pe ambalajele verzi. România, de pildă, aruncă anual peste 2,5 milioane de tone de alimente, suficient cât să hrănim întreg județul Cluj timp de un an — risipim cam 130 kg/an/cap de locuitor.
Și totuși, discutăm despre risipa alimentară, dar aruncăm iaurtul din frigider cu o zi înainte de data inscripționată pe ambalaj. Dacă ne-am schimba puțin perspectiva — spre măsuri preventive pentru a nu risipi alimentele — am rămâne cu câțiva bani în plus pe card și am contribui la protejarea mediului. Risipa alimentară costă Uniunea Europeană peste 130 de miliarde de euro în fiecare an și afectează milioane de gospodării.

În septembrie 2025, Parlamentul European a adoptat un regulament care stabilește obiective obligatorii de reducere a risipei alimentare, ce trebuie îndeplinite până în 2030:

  • Reducerea cu 10% a risipei alimentare în producție și procesare;
  • Reducerea cu 30% a risipei alimentare pe cap de locuitor în comerț, restaurante, servicii alimentare și gospodării.

Țintele se vor calcula față de media anilor 2021–2023, iar pentru atingerea lor este nevoie de planuri de gestionare, colectare de date reale și monitorizare la nivel local.
La nivel european, se estimează că 88 de milioane de tone de alimente sunt aruncate anual, generând pierderi economice majore și emisii semnificative de gaze cu efect de seră.

Ce prevede legea românească

Prin Legea nr. 217/2016, actualizată prin Legea nr. 49/2024, România și-a asumat obiective de prevenire și reducere a risipei alimentare. Operatorii economici — magazine, restaurante, cantine — trebuie să aplice cel puțin două măsuri concrete înainte de eliminarea alimentelor:

  • donarea către ONG-uri, bănci de alimente sau cantine sociale;
  • reducerea prețurilor la produsele aproape de termenul-limită;
  • valorificarea ca hrană pentru animale sau compost.

Cadrul legislativ este bine-venit, dar incomplet. Lipsa normelor clare, a datelor exacte, a controalelor și a sancțiunilor reduce eficiența legii. În paralel, comportamentele de consum și practicile comerciale accentuează problema: cumpărături impulsive, ambalaje prea mari, stocuri supraestimate, marketing agresiv.

Între responsabilitate și pierdere economică

Operatorii din sectorul agroalimentar și HORECA ar trebui să evite risipa, nu doar să o gestioneze după apariție. Problema se află undeva între responsabilitate socială și pierdere economică.

Dacă aplicăm principiul „poluatorul plătește”, atunci este logic să discutăm și despre responsabilitatea extinsă a producătorului (REP): producătorul să fie implicat nu doar în calitatea și igiena produsului, ci și în prevenirea transformării acestuia în deșeu.

Totodată, ambalajele contaminate cu resturi alimentare reduc eficiența reciclării. Un design responsabil de ambalaj — adaptat cantităților reale și diferențiat între „A se consuma de preferință înainte de” și „Expiră la” — ar putea limita atât risipa alimentară, cât și poluarea. Un aliment pierdut înseamnă un ambalaj pierdut, costuri suplimentare și un impact dublu asupra mediului.

Donarea, excepțiile și rolul consumatorilor

Legea prevede că donarea produselor alimentare se face de către operatorii receptori sau consumatorii finali, care nu pot revinde produsele primite.

Excepție: asociațiile și fundațiile înregistrate la Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară, care pot vinde produsele donate la preț redus, doar pentru acoperirea costurilor de funcționare (art. 3 alin. 2 din Legea 217/2016).

Donarea băuturilor alcoolice este interzisă, însă sticlele pot fi valorificate prin Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) sau redirecționate către industrii care pot utiliza alcoolul (farmaceutică, cosmetică, energetică).

Conform EUROSTAT, peste 50% din risipa alimentară provine din gospodării. Deși cetățenii nu sunt sancționați, au o obligație morală: a arunca mâncarea înseamnă a irosi apă, energie, muncă și teren agricol.

Educație, infrastructură și specialiști

România are nevoie de educație practică pentru prevenirea risipei, dar și de infrastructură pentru bio-deșeuri — sortare, compostare, digestie anaerobă. Lipsurile sunt vizibile mai ales în orașele mici și mediul rural.

Deși legislația europeană și campaniile educative încearcă să modeleze comportamentele, realitatea arată că risipa alimentară persistă. Mesajele sofisticate și prevederile stricte se lovesc de banalitatea frigiderului domestic, transformând prevenția într-un exercițiu individual de responsabilitate.

Pentru a transforma risipa în resursă, avem nevoie de specialiști în managementul deșeurilor și protecția mediului, de măsuri coerente și de o abordare integrată.
Ceea ce alegem să aruncăm fără rost nu afectează doar farfuriile noastre, ci întreaga lume — pentru că sensul vieții cere responsabilitate și față de resursele care ne susțin existența.