scoala verde

Metodologia de organizare a programului „Săptămâna verde” aprobată prin OM 6755/2023

scoala verde

Sursa foto: Ecoteca

Săptămâna verde” este un program care se desfăşoară la nivel naţional, în acord cu prevederile raportului „Educaţia privind schimbările climatice şi mediul în şcoli sustenabile”, elaborat de către grupul de lucru de la nivelul Administraţiei Prezidenţiale centrat pe Strategia naţională privind educaţia pentru mediu şi schimbări climatice 2023-2030.

Unităţile şi instituţiile de învăţământ beneficiază de sprijinul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor în colaborare cu Ministerul Educaţiei, prin punerea la dispoziţie a instrumentelor educaţionale utile în organizarea şi implementarea programului „Săptămâna verde”.

Programul are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi se desfăşoară în baza unei planificări, la decizia fiecărei unităţi de învăţământ, conform prevederilor ordinului ministrului educaţiei privind structura anului şcolar, valabil în anul şcolar respectiv.

Programul „Săptămâna verde” nu se derulează simultan cu Programul „Şcoala altfel”.

Lansat anul trecut, programul s-a desfășurat ușor haotic, multe școli fiind nevoite să-l implementeze fără prea multe resurse, indicații sau sprijin din partea autorităților. ONG-urile de mediu au oferit sprijin și de această dată fiind parteneri frecvenți ai instituțiilor de învățământ în implementarea de proiecte de mediu dar din păcate, numărul lor este redus și nu au acoperire națională.

Pentru a îmbunătăți această situație, Ministerul Educației a publicat la data de 14 decembrie 2023 Ordinul nr. 6755/2023 privind aprobarea Metodologiei de organizare a programului „Săptămâna verde”.

Metodologia oferă clarificări importante pentru implementarea programului. Cele mai relevante aspecte dincolo de procedura propriu-zisă de organizare și raportare a activităților sunt clarificările financiare:

  • Părinţii pot decide să susţină financiar activităţile desfăşurate în cadrul programului „Săptămâna verde”, prin asociaţia de părinţi cu personalitate juridică, cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar, sau pot face demersuri privind atragerea de resurse financiare extrabugetare. Este interzisă şi constituie abatere disciplinară implicarea elevilor sau a personalului din unitatea de învăţământ în strângerea de fonduri de la părinţi şi/sau gestionarea fondurilor asociaţiei de părinţi utilizate în derularea programului „Săptămâna verde”(artic. 8, alin. 5).
  • activităţile propuse pentru „Săptămâna verde” trebuie să se poată desfăşura fără contribuţii financiare din partea preşcolarilor/elevilor, a părinţilor/reprezentanţilor legali, a cadrelor didactice şi a unităţilor de învăţământ preuniversitar; pentru activităţile care implică suport financiar, unitatea de învăţământ se asigură că există resursele necesare pentru ca toţi copiii unei grupe/clase care au optat pentru acestea să poată participa la ele; (artic. 19, alin. 2d)

Administrația Fondului pentru Mediu a lansat la în martie 2023 programul de finanțare „Educaţia şi conştientizarea publicului privind protecția mediului” care poate cuprinde proiecte implementate în Săptămâna verde. Probabil, la începutul anului viitor vor fi anunțate proiectele selectate.

Prin OUG 96/2023 privind unele măsuri de eficientizare a gestionării deşeurilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative adoptată în data de 3 noiembrie programul „Săptămâna Verde” în școli este inclus oficial printre proiectele finanțate de Fondul pentru Mediu.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet declara în vară în cadrul conferinței regionale „Reciclăm în România” organizată la Brașov:

„Există un parteneriat între Ministerul Mediului – România și Ministerul Educației – România – pentru #Săptămânaverde din anul școlar viitor ne propunem să alocăm 100 milioane lei în finanțarea educației de mediu a copiilor. (…)

Detaliile de finanțare urmează să fie stabilite printr-o hotărâre de Guvern.

„Am creat cadrul legal pentru acordarea de finanţare Ministerului Educaţiei din Fondul de Mediu pentru derularea Programului „Săptămâna verde”. Este o discuţie mai veche pe care am avut-o împreună cu doamna ministru al Educaţiei, Ligia Deca, şi împreună cu ceilalţi colegi din Guvern să putem să finanţăm aceste activităţi, pentru că de multe ori ele sunt costisitoare, de multe ori ele presupun deplasarea copiilor la diferite instituţii, în arii naturale protejate, la muzee sau în parcuri, lucruri pe care nu întotdeauna părinţii şi le permit. Şi, atunci, am decis să luăm o parte din bani şi vom reveni cu o hotărâre de guvern în acest sens pentru a putea să finanţăm şi acest program”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Puteți consulta metodologia aici.

 

Puteți citi și:

Tot ce trebuie să știe școlile despre colectarea separată, într-un ghid de bune practici creat de ASAP România și ECOTECA

10 pasi care iti garanteaza succesul unei campanii sustenabile de reciclare in scoli