1513732 10152937356029442 2800698545007224155 n

Reutilizarea, reducerea risipei şi a deşeurilor: Către o economie circulară, socială, durabilă!

1513732_10152937356029442_2800698545007224155_n

Sursa foto: Ateliere fara Frontiere

In cursul zilei de ieri, 19 martie, o parte din echipa Ecoteca a participat la Conferinta europeana                   „Reutilizarea, reducerea risipei şi a deşeurilor: către o economie circulară, socială şi durabilă”, organizata de Asociatia Ateliere Fara Frontiere impreuna cu Asociatia Ecotic si RREUSE.

Ateliere Fara Frontiere este o asociatie infiintata in 2008 care are ca scop insertia socio-profesionala a persoanelor defavorizate, prin promovarea principiilor economiei circulare: reducere, reutilizare si reciclare. Cel mai important proiect al organizatiei este Atelierul de insertie socio-profesionala. Angajatii atelierului (persoane care provin din categorii defavorizate), reconditioneaza echipamente IT uzate care sunt ulterior donate catre alte organizatii (ong-uri, scoli, etc). Un alt proiect al asociatiei este REMESH – un brand socialware de produse unice, realizate din reciclarea bannerelor publicitare.

ECOTIC este o organizatie nonprofit care preia responsabilitatile ce revin producatorilor si importatorilor de echipamente electrice si electronice pentru realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare si valorificare a deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE). Ecotic  este unul din partenerii Asociatiei Ateliere Fara Frontiere in promovarea principiilor economiei circulare.

RREUSE  este reteaua europeana a intreprinderilor sociale de reutilizare si reciclare. Ea cuprinde 28 de membri din 15 state europene si un membru din SUA.

Tema conferintei a fost evolutia politicilor publice si a cadrului legislativ in Romania din perspectiva obligatiilor europene din domeniul economiei sociale, circulare si dezvoltarii durabile.

Ce ne-a placut la conferinta

Ne-au placut modelele inspirationale de economie circulara prezentate de colegi din alte state europene ca Austria, Spania si Belgia. Vom promova si noi aceste exemple in niste articole viitoare!

Ne-a facut placere sa ne reintalnim cu o parte din colegii nostri (cei de la Ateliere fara Frontiere, Viitor Plus, Ecotic, SOMARO) oameni minunati care au reusit sa dezvolte intreprinderi sociale si sa promoveze economia circulara si in Romania, in ciuda tuturor dificultatilor si dezinteresului autoritatilor!

Intalnirea ne-a amintit ca politicile publice romanesti din domeniul economiei circulare, ca de altfel si din domeniul economiei sociale, sunt in continuare „timide”. Autoritatile competente din domeniul mediului si nu numai, nu sunt preocupate sa sprijine astfel de initiative (desi la nivel de discursuri publice sunt foarte „inflacarate”).

Reprezentantii autoritatilor de mediu prezenti in cadrul conferintei nu ne-au scutit (nici de aceasta data!) de pledoariile „pompoase”, care nu se concretizeaza niciodata, in strategii reale adoptate la nivelul sistemului …

Cu aceasta ocazie, Raul Pop, Manager Programe in Ecoteca, speaker in cadrul evenimentului a reamintit o parte din „piedicile” puse de autoritatile de mediu in dezvoltarea unei economii circulare „reale” (ne bucuram cu aceasta ocazie, ca din audienta au facut parte si reprezentanti ai institutiilor de mediu; speram ca vor transmite mesajul nostru si colegilor!):

Apropo de instrumentele Ministerului Mediului care ne ajuta sa ramanem in stadiul asta, sa va spun ca Bugetul Fondului de Mediu pentru acest an are prevazute incasari din nerespectarea tintei de valorificare care echivaleaza cu 0,83% din necesar? Noi ar trebui pe an sa reducem depozitarea la groapa cu 15%, n-o reducem iar Fondul de Mediu nici macar nu vrea sa incaseze contributii pentru neindeplinirea acestei tinte! Avem legislatie, n-avem enforcement! Nu exista amenzi pentru cei care incalca legislatia!

Nu avem nici un fel de tinte la generator! Poate sa faca ce vrea in continuare! Avem tinte la asociatia producatorilor care este o asociatie cu interese comerciale! Hai sa fim seriosi! Producatorii isi reduc aceste costuri de compliance, nu fac altceva, nu vor face altceva! Taxa de depozitare este 0, exista numai niste costuri de depozitare care sunt undeva pe la un 10-15 euro, in functie de zona despre care vorbim, in conditiile in care in Europa taxa de depozitare depaseste 100 de euro in tari ca Marea Britanie, spre exemplu. Noi ne-am facut c-o adoptam, dupa care am amanat-o pana in 2017.

Avem aceeasi situatie cu pay-as-you-throw („platesti cat arunci”): nu exista nici un fel de corelatie intre ce se arunca si cum se arunca si plata care se face pentru serviciul de colectare. Pay-as-you-throw ni s-a cerut explicit de Comisia Europeana in 2012 dar noi il ignoram in continuare!

Politicile de finantare publica nici n-are rost sa le atingem! Nu exista nici un fel de dialog intre linia de finantare pe zona de mediu versus zona de deseuri, zona de schimbari climatice, zona de protectie sociala! Nu se intalnesc, nu vorbesc intre ei! Daca avem nevoie sa obtinem o opinie de la doua entitati din cadrul Ministerului Mediului trebuie s-o plimbam noi intre doua departamente si trebuie sa-i convingem ca trebuie sa fie pe aceeasi idee cu colegii lor din celalalt departament! Sa mai vorbim despre finantare din partea autoritatilor publice care ar trebui sa fie direct interesate ca sa-si ocupe forta de munca excedentara?! Putem vorbi, este tot zero!”

Ne bucuram ca aceasta conferinta ne-a oferit ocazia sa descoperim modele europene (inspirationale!) de economie circulara si in acelasi timp, ne-a permis sa ne mai spunem putin „of-ul” in fata autoritatilor de mediu!

Felicitari organizatorilor si speakerilor!

Puteti urmari inregistrarea conferintei aici.

Puteti citi si:

Upside Down – compania care da o noua viata deseurilor

Raport: Reutilizarea si reciclarea deseurilor ar putea crea 200.000 de locuri de munca doar in Marea Britanie

UseTogether – un pas concret spre acelasi obiectiv: consum responsabil, reducere-reutilizare-reciclare