Raport Confederația Patronală Concordia – „Economia circulară în bussinessul românesc. Mic ghid de bune practici pentru o creștere durabilă
La 7 ani de la publicarea primului pachet legislativ privind economia circulară de către Comisia Europeană, în România nu sunt cunoscute prea multe politici concrete care să încurajeze tranziția către o dezvoltare sustenabilă.
Ca în cazul gestionării deșeurilor, cele mai multe inițiative vin din partea sectoorului privat dar aceste practici nu sunt suficient promovate și cu atât mai puțin, nu sunt suținute de politici publice naționale, pentru a fi adoptate de alte companii.
Pentru a analiza cum este percepută economia circulară în mediul de afaceri românesc și ce măsuri au adoptat companiile pentru a se adapta cerințelor europene, Confederația Patronală Concordia a publicat un ghid care prezintă practicile de economie circulară implementate de peste 20 de companii din diferite sectoare ale economiei (Horeca, retail, producători, bănci, energie, etc.).
Practici referitoare la materia primă, materialele și ambalajele utilizate
Majoritatea companiilor au redus materiile prime primare utilizate în producție prin adoptarea unor măsuri precum:
- reducerea utilizării anumitor tipuri de materiale,
- utilizarea materiei prime/materialelor reciclate,
- implementarea unor tehnici pentru reutilizarea anumitor materiale (rezultate din procesul de producție, ambalaje, etc.)
- creșterea nivelului de colectare și procesare a deșeurilor rezultate în urma procesului de producție.
Practici referitoare la designul de produse și servicii
- reducerea materiei prime
- extinderea perioadei de utilizare atât a produsului, cât și a materialelor
- design care să permită reutilizarea materialelor
Exemple de măsuri implementate în vederea utilizării îndelungate a produsului/serviciului
Auchan a realizat un parteneriat cu start-up-ul fenix.ro; astfel Auchan a instalat în două magazine din București stand-uri de la care pot fi achiziționate smartphone-uri recondiționate.
Depanero este cea mai mare firmă de service din România în domeniile electro- IT, electrocasnice mici și mari, tablete și telefoane mobile, parte din grupul eMAG.
Compania oferă servicii de reparații pentru o gamă foarte variată de produse, de la telefoane, tablete, televizoare, aparate foto, laptopuri, echipamente de rețea, până la aspiratoare, mașini de spălat rufe sau vase, frigidere, aer condiționat, purificatoare de aer, centrale termice.
Pentru a încuraja clienții să aleagă repararea unui produs în detrimentul înlocuirii acestuia cu unul nou, Depanero oferă servicii care să faciliteze întregul proces, cum ar fi: service gratuit la domiciliu, pick-up & return gratuit, reparații rapide și status tracking, achiziție retroactivă a serviciului și un cost accesibil. De asemenea, compania oferă serviciul de garanție extinsă, care asigură extinderea perioadei de garanție standard a produselor oferită de producători, cu unul sau doi ani, precum și garanție la reparație.
În cursul anului 2021, eMAG a investit în start-up-ul românesc din economia circulară Flip.ro, o platformă online dedicată achiziționării smartphone-urilor secondhand și recondiționate.
Pentru a facilita repararea sau îmbunătățirea produselor, IKEA oferă gratuit sau la prețuri modice piese de schimb (șuruburi, fitinguri), scânduri și plăci aglomerate.
În sectorul HORECA, Accor Hotels a anunțat că începând cu 2022 vor renunța la produsele cosmetice în miniatură puse la dispoziția clienților în cameră, care vor fi înlocuite cu dozatoare mai mari pentru săpun, șampon, gel de duș. Acestea vor fi reumplute pe măsura consumului.
Măsuri implementate în faza încheierii ciclului de viață
Carrefour oferă clienților posibilitatea de a schimba gratis sacoșele de rafie achiziționate de la casă, în cazul în care sunt deteriorate sau nu mai pot fi folosite din cauza faptului că sunt murdare. Cele colectate sunt reciclate și utilizate ca materie primă pentru producerea sacoșelor noi.
IKEA România reciclează deșeurile generate în magazine, cu sortare pe mai mult de 35 de fracții, procentul mediu de reciclare fiind de 88%:
- toate deșeurile organice sunt transformate în compost, iar la magazinul IKEA Pallady există o instalație de compostare;
- deșeul de carton este reutilizat ca material de protecție pentru comenzile online, de la implementarea instalației „Cushionpack” utilizându-se peste 100 de tone de carton și evitându-se astfel achiziția de material de umplutură din materia virgină;
Puteți consulta ghidul aici și analiza dacă măsurile adoptate de companiile participante la studiu sunt soluții eficiente care contribuie la tranziția către economia circulară.
Articol scris in colaborare ECOTECA – www.ExpertDeseuri.ro
Puteți citi și:
Cum obligă principiul european „Do no significant harm”(DNSH) organizațiile să devină sustenabile