Situația deșeurilor textile în România: în ce stadiu suntem și ce mai e de făcut. Ce măsuri pot lua consumatorii.

Haine arse într-un depozit din regiunea Alicante, Costa Blanca, Spania. Sursa foto: Shutterstock (Ernest Rose)

Industria textilă este una din cele mai mari consumatoare de resurse la nivel mondial. Numai pentru producerea unui tricou de bumbac sau a unei perechi de blugi se irosesc nu mai puţin de 2.700 litri de apă.

În ultimii ani, industria modei și îmbrăcămintei s-a confruntat cu o atenție sporită în ceea ce privește problemele de mediu și condițiile de muncă, aceste probleme fiind intensificate recent și de criza pandemică COVID-19.

Criza a obligat majoritatea industriilor să găsească noi soluții pentru adaptarea la situația actuală; industria textilă nu face excepție de la acest demers, dimpotrivă, este probabil una dintre cele mai afectate industrii, mai ales dacă avem în vedere schimbările în comportamentul consumatorilor, consumatorii preferând shopping-ul online mult mai des decât înainte de pandemie.

Cu shopping-ul online vin si probleme logistice care de obicei nu sunt familiare consumatorului, spre exemplu o rată mărită de returnări către brand sau retailer. Aceste retururi, depinzând de cantitatea și prețul inițial al produsului pot fi sau nu puse în circulație din nou, facilitând astfel un mult mai mare grad de risipă a articolelor care au fost încercate și scoase din ambalajul original.

Luisa Balaban, consultant in sustenabilitate în cadrul WRAP și eco-designer. Sursa foto: linkedin.com

Potrivit Luisei Balaban, consultant în sustenabilitate în cadrul WRAP (organizație nonprofit, înregistrată în Marea Britanie care colaborează cu organizații, indivizi și comunități în implementarea măsurilor de economie circulară, ajutându-le să reducă deșeurile, să dezvolte produse durabile și să utilizeze resursele într-un mod eficient) și eco-designer: „Consumatorii ar trebui să ia în considerare impactul asupra mediului al îmbrăcămintei pe care o poartă. Să ne gândim la tot procesul, de la fibra brută din care este făcută o piesă vestimentară până la procesele pe care le-a suferit pentru a ajunge la etapa finală,  fie că este vorba de croire, albire, vopsire sau imprimare până la distribuție/transport.”

Se estimează că industria modei generează 10% din emisiile de gaze cu efect de seră de la nivel mondial – mai mult decât toate zborurile internaționale și transporturile maritime la un loc. De asemenea, aceeași industrie generează 20% din apa reziduală poluantă la nivel modial potrivit Băncii Mondiale.

Fiind una dintre cele mai poluante industrii, presiunea publică asupra sectorului textil a crescut semnificativ în ultimii ani; în acest context, tot mai multe branduri textile caută soluții pentru a reduce poluarea și consumul de resurse și a îndeplini astfel, atât cerințele legale cât și așteptările consumatorilor privind sustenabilitatea și trasabilitatea.

Una din cercetările Luisei Balaban analizează utilizările durabile ale microalgelor și ale altor pigmenți naturali tradiționali precum foile de ceapă, turmericul și cojile reziduale de avocado, modul în care acestea pot fi utilizate în industria textilă și nu numai. Potrivit Departamentului de Comerț din SUA, Administrația Națională a Oceanelor și Atmosferei, aproximativ 50% din oxigenul de pe Pământ este produs și menținut de microalge.

La nivel global, mai puțin de 1% din haine sunt reciclate ca îmbrăcăminte, parțial din cauza faptului ca tehnologia de reciclare și separare a fibrelor de proveniență naturală sau parțial naturală (vâscoză, bumbac,) și a celor de proveniență chimică (precum polyesterul și elastanul) este în stadiu incipient. O companie care dezvoltă procese de reciclare și separare a fibrelor este Worn Again Technologies, dar acest proces este încă în stadiul de cercetare și dezvoltare, cu mari șanse de succes în implementarea unei economii circulare.

 

Măsuri propuse de Comisia Europeană pentru reducerea și reciclarea deșeurilor textile

Eticheta ecologica UE. Sursa foto: http://ec.europa.eu/

În temeiul Directivei privind deșeurile aprobată de Parlamentul European în 2018, țările din UE vor avea obligația ca până în 2025 să introducă colectarea separată a deșeurilor textile. Noua strategie a Comisiei conține și măsuri care susțin procesele de producție și materialele circulare, contribuie la reducerea substanțelor chimice periculoase și îi ajută pe consumatori să aleagă materiale textile sustenabile.

Totodată să nu uităm că există o etichetă ecologică a UE, pe care producătorii care respectă criteriile ecologice o pot aplica pe produsele lor, aceasta fiind garanția pentru uzul limitat de substanțe periculoase și o poluare redusă a apelor și a aerului.

 

Care e situația deșeurilor textile în România

În România aspectele legate de deșeurile textile sunt reglementate prin OUG 92/2021, care impune următoarele măsuri pentru gestionarea deșeurilor textile:

  • Art. 13 (2): măsuri pentru prevenirea generării deşeurilor; (…) încurajează reutilizarea produselor şi instituirea de scheme care promovează activităţile de reparare şi reutilizare pentru textile.
  • Art. 17 (3): producătorii de deşeuri şi deţinătorii de deşeuri au obligația să implementeze colectarea separată până la data de 1 ianuarie 2025 pentru textile.
  • Art. 60 (1) (h): autorităţile administraţiei publice locale asigură spaţiile necesare pentru colectarea separată a deşeurilor, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deşeu şi dezvoltă în mod corespunzător centrele înfiinţate, pentru a oferi populaţiei posibilitatea de a se debarasa, fără plată, de deşeuri de textile
  • în Anexa nr. 1 la punctul 13, deşeuri municipale sunt definite ca deşeuri amestecate inclusiv textilele.

Din păcate, în România deșeurile textile nu prezintă un interes semnificativ pentru autoritățile publice locale și pentru producătorii din industrie.

În lipsa unor reglementări clare și a unor investiții în reciclare majoritatea deșeurilor textile ajung fie la depozitele de deșeuri, fie sunt valorificate energetic prin incinerare în fabricile de ciment.

Dacă înainte de 1989, majoritatea fabricilor de textile găseau soluții cel puțin pentru deșeurile rezultate din producția proprie (spre exemplu erau tocate și folosite ca umplutură pentru saltele și alte obiecte), o dată cu extinderea fibrelor sintetice (ex. polyester), foarte puține deșeuri textile ajung să fie reciclate. La nivel național mai sunt doar câteva fabrici care aleg să transforme deșeurile de bumbac în lavete și umplutură pentru diverse industrii.

MINET SA este singurul reciclator autorizat de deşeuri textile din România. Investiţiile tehnologice din ultima perioadă în acest sector le permite să recicleze o arie foarte mare şi diversificată de deşeuri textile, concentrându-și activitatea pe deşeuri postindustriale (recuperate de la colectori autorizaţi sau generatori, pe care le transformă în fibre reciclate prin destrămare mecanică).

Cezar Bulacu, directorul de cercetare şi dezvoltare al societăţii MINET SA punctează foarte bine principalele probleme din sectorul reciclării deșeurilor textile: „Nu există în România organizaţii de transfer de responsabilitate (OTR) pentru industria textilă” (care să-i determine pe producători să găsească soluții pentru recuperarea și reciclarea deșeurilor textile). (…)

Din motive tehnice şi economice, în prezent deşeurile textile nu sunt utilizate suficient de bine pentru a justifica instalaţii industriale la scară medie sau mare pentru a prelucra această materie primă. Colectarea separată obligatorie la textile necesită soluţii eficiente din punct de vedere economic, care pot fi reproduse în întreaga Europă pentru ca autorităţile să gestioneze colectarea şi să ofere astfel afacerii o valoare semnificativă. (…)

O altă problemă tehnică cu care ne confruntăm în ultima perioadă este partea de testare şi analizare a materialelor textile pe care le producem. Materialele noastre interacţionează cu foarte multe domenii şi din păcate testele cerute de clienţii noştri – fie că vorbim de parte chimică, mecanică sau fizică – se pot realiza numai în străinătate. Cred că un centru ştiinţific pentru textilele tehnice este ceea ce lipseşte poate cel mai mult acestei industrii. Iar aceasta este cu siguranţă una dintre problemele întregii industrii din România.”

Ca să încheiem într-o notă pozitivă, din fericire, în ceea ce privește îmbrăcămintea, apar tot mai multe inițiative de colectare a hainelor folosite de populație și donarea lor către categoriile defavorizate.

Astfel de inițiative demarate de diverse asociații neguvernamentale, au fost preluate și de unele branduri de îmbrăcăminte iar în unele cazuri s-au creat parteneriate și cu autorități publice locale. Găsiți câteva exemple de bune practici aici.

Totodată, hainele second hand au început să fie tot mai populare și în țara noastră. Până vom vedea niște măsuri clare venite din partea producătorilor și autorităților publice locale pentru prevenirea, reducerea și reciclarea deșeurilor textile, singura soluție care ne rămâne este schimbarea la nivel de individ: să încercăm să cumpărăm responsabil, haine realizate din fibre naturale, produse local sau haine second hand, să nu mai cumpărăm „din impuls” ci doar când avem nevoie, să donăm hainele pe care nu le mai folosim sau să încercăm să le găsim o altă întrebuințare (ex. lavete pentru curățenie, așternut pentru animale etc.).

Cel mai sustenabil tricou sau articol vestimentar, este cel pe care nu l-ai cumpărat” este „lozinca” reprezentanților industriei textile care au înțeles că domeniul nu mai poate funcționa ca până acum și trebuie luate măsuri concrete pentru a deveni sustenabil.

„Dacă nu se poate adopta această soluție care poate părea utopică pentru unii, variantele la îndemână sunt utilizarea de produse second-hand sau schimbul de produse cu prieteni, rude etc”. (Luisa Balaban, consultant in sustenabilitate în cadrul WRAP și eco designer).

 

Puteți citi și:

Cum obligă principiul european „Do no significant harm”(DNSH) organizațiile să devină sustenabile

Aluminiul, „ambalajul nobil”, reciclabil 100% – de ce se colectează atât de greu în România

Legea compostului – unde (nu) este aplicată la 2 ani de la publicare

Sistemul Garanție – Returnare (SGR) – Ce măsuri sunt necesare pentru a deveni funcțional. Acum nu e.

Scurtă analiză a programelor de finanțare lansate de AFM pentru anul 2022

OUG nr. 136/2021 – Modificari privind Fondul pentru Mediu pentru UAT-uri

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Noi oportunități de finanțare în sectorul de mediu

Retrospectiva 2021 – noi reglementări privind gestionarea deșeurilor … au fost necesare sau nu?

Vizita Ecoteca – Cum functioneaza stația de epurare a apelor uzate a Municipiului Buzău