Ambalajele reutilizabile: o soluție sustenabilă pentru un viitor fără deșeuri

Autor: Iuliana Ilie

Pe fondul noilor reglementări europene în domeniul ambalajelor și reciclării aduse în Regulamentul nr. 40/2025 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, Uniunea Europeană face pași importanți spre un viitor mai sustenabil. Printre obiectivele stabilite în regulamentul recent adoptat este și acela de creștere a utilizării ambalajelor reutilizabile.

Ambalajele reutilizabile: o soluție sustenabilă pentru un viitor fără deșeuri

Sursa foto: TOMRA

Mai exact, una din obligațiile operatorilor economici din statele membre este ca până în anul 2030, cel puțin 10% din produsele pe care le pun la dispoziție consumatorului să fie în ambalaje reutilizabile. Acest lucru reprezintă o schimbare semnificativă în modul în care produsele sunt ambalate, transportate și livrate consumatorilor. 

Ambalajele reutilizabile – aspecte generale

Spre deosebire de ambalajele de unică folosință care sunt destinate unei singure utilizări devenind apoi deșeuri, ambalajele reutilizabile sunt concepute pentru a rezista mai multor cicluri de utilizare.

Ele pot fi reumplute sau reutilizate, în același scop pentru care au fost create inițial. Acest tip de ambalaj este considerat deșeu doar atunci când își încheie ciclul de viață.

Ambalajele reutilizabile pot lua forma recipientelor aduse de utilizator cu scopul de a fi umplute la comerciant sau pot reprezenta o opțiune pe care comerciantul o oferă clientului în schimbul unui depozit ce va fi returnat când ambalajul este adus înapoi. 

Materialele din care sunt fabricate cum ar fi plasticul dur, sticla sau metalul, sunt alese tocmai pentru a rezista unui proces repetat de utilizare, curățare și igienizare.

Însă nu orice ambalaj durabil este automat și sustenabil. Pentru ca un ambalaj reutilizabil să fie cu adevărat ecologic, acesta trebuie să poată fi folosit de suficiente ori încât impactul său de producție și gestionare să fie depășit.

Provocări și beneficii 

Reutilizarea ambalajelor vine cu anumite avantaje precum reducerea cantității de deșeuri generate, economisirea de resurse naturale, scăderea amprentei de carbon a întregului lanț logistic și crearea de noi locuri de muncă.

În cazul recipientelor returnate de consumator, există și provocări precum transportul ambalajelor goale înapoi la centrele de colectare lucru care poate genera emisii suplimentare. Totodată, curățarea și igienizarea ambalajelor va consuma resurse importante de apă și energie.

În practică acest sistem este implementat sub diverse forme în mai multe țări din Europa. De exemplu, în orașul Aarhus din Danemarca este implementat un proiect pilot prin care consumatorii au posibilitatea de a returna recipientele de alimente și băuturi primite în urma livrărilor la domiciliu.

De asemenea, în țări precum Marea Britanie, Germania și chiar România există conceptul de magazine zero waste în care oamenii vin cu propriul recipient pentru a cumpăra diverse produse de bază.

Sunt multe aspecte de luat în considerare în ceea ce privește ambalajele reutilizabile. Trecerea la aceasta formă de ambalaj nu este doar o modificare tehnică, ci și una de mentalitate – atât pentru producători, cât și pentru consumatori.

Ea presupune o colaborare mai strânsă între companii, autorități și cetățeni pentru a construi sisteme funcționale de colectare, curățare și redistribuire. De aceea, deși implementarea lor vine cu provocări logistice și de infrastructură, beneficiile pe termen lung susțin importanța acestora în economia circulară.

Citește și:

Conformitatea ambalajelor în contextul articolelor 35–39 din Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje

Reducerea consumului de pungi de transport din plastic

Ambalajele reutilizabile și obligațiile operatorilor economici în noul Regulament european

Reducerea ambalajelor la minimum și combaterea ambalajelor excesive: obligații pentru fabricanți și importatori până în 2030

Articolul 6 din Regulamentul nr. 40/2025: Reglementări privind ambalaje reciclabile

Articolul 5 din Regulamentul nr. 40/2025: Cerințe stricte privind substanțele periculoase din ambalaje

Regulamentul (UE) 2025/40: Noi măsuri pentru ambalaje sustenabile