Directiva (UE) 2025/1892: răspunderea extinsă a producătorilor pentru textile – Partea I
Autor: Alina Mazilu
Adoptată în cadrul Pactului Verde European și al Strategiei UE pentru Textile Durabile și Circulare, Directiva (UE) 2025/1892 modifică Directiva-cadru privind deșeurile (2008/98/CE) și a intrat în vigoare la 16 octombrie 2025. Actul legislativ introduce un cadru armonizat la nivelul Uniunii Europene pentru reducerea impactului de mediu al sectorului textil, unul dintre cele mai intensive în utilizarea resurselor, și vizează diminuarea cantităților de deșeuri textile generate anual în UE.
Scheme EPR obligatorii pentru textile și încălțăminte
Directiva instituie, pentru prima dată la nivel UE, scheme obligatorii de răspundere extinsă a producătorilor (EPR) pentru produsele textile, produsele asociate textilelor și încălțăminte enumerate în noua Anexă IVc, inclusiv îmbrăcămintea purtată sau uzată, accesoriile de îmbrăcăminte și încălțămintea. Statele membre pot decide, opțional, extinderea schemelor EPR și la saltele. Producătorii stabiliți în alte state membre sau în țări terțe care introduc aceste produse pe piața națională au obligația de a desemna un reprezentant autorizat local, responsabil de îndeplinirea obligațiilor EPR, inclusiv prin delegarea acestora către organizații care implementează EPR.
Responsabilitățile și costurile producătorilor
Producătorii preiau integral responsabilitatea financiară și operațională pentru gestionarea deșeurilor textile generate de produsele lor la sfârșitul ciclului de viață. Aceasta include finanțarea colectării separate, transportului, sortării, reutilizării, pregătirii pentru reutilizare, reciclării – inclusiv fibră-la-fibră – și eliminării corecte, precum și costurile pentru informare publică, colectarea și raportarea datelor, anchete privind compoziția deșeurilor municipale mixte și sprijin pentru cercetare și dezvoltare în design ecologic, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1781. Contribuțiile financiare sunt eco-modulate, pentru a stimula durabilitatea, reparabilitatea și circularitatea produselor și pentru a descuraja practicile de tip fast fashion.
Implementare, control și termene
Statele membre trebuie să definească clar rolurile tuturor actorilor implicați – producători, organizații EPR, operatori de deșeuri, autorități locale și entități din economia socială – și să asigure mecanisme de transparență și control. Platformele online și furnizorii de servicii logistice au obligații de verificare a conformității producătorilor, cu posibilitatea suspendării serviciilor în caz de neconformitate. Prevederile directivei trebuie transpuse în legislația națională până la 17 iunie 2027, iar schemele EPR trebuie să fie operaționale cel târziu la 17 aprilie 2028, cu derogări pentru microîntreprinderi.
Citește și:
Cristina Dan, designer „circular” – Rolul designului în reducerea deșeurilor textile – Ecoteca



