Implementarea ambalajelor reutilizabile în cafenele – un studiu de caz

Autor: Iuliana Ilie

Începând cu 12 februarie 2028, cafenelele și restaurantele din Uniunea Europeană vor avea obligația de a oferi clienților opțiuni de ambalaje reutilizabile pentru produsele alimentare și băuturi, conform Regulamentului (UE) nr. 40/2025 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje.

Având în vedere aceste noi reglementări, operatorii economici din sectorul HORECA trebuie să analizeze și să implementeze soluții viabile, care să le permită conformarea cu legislația fără a compromite echilibrul financiar al afacerii.

Paharele de unică folosință: o soluție comodă, dar nesustenabilă

Industria cafelei este într-o continuă expansiune, iar după pandemia de COVID-19, consumul de băuturi la pachet a crescut și el semnificativ. La nivel global, se produc anual aproximativ 500 de miliarde de pahare de cafea. În 2024, piața globală a paharelor de unică folosință a fost evaluată la aproximativ 17,4 miliarde de dolari, cu o rată anuală de creștere de 3,7% până în 2030.

Din cauza restricțiilor tot mai numeroase asupra plasticului, majoritatea acestor pahare sunt realizate din carton căptușit cu un strat subțire de plastic pentru a deveni impermeabile.

Totuși, acest lucru le face practic nereciclabile, iar după o singură utilizare ele ajung la groapa de gunoi unde se descompun foarte greu. Elementele auxiliare precum capacele, lingurițele și paiele sunt de asemenea dificil de reciclat. Astfel, deși paharele de carton par o opțiune mai bună decât cele din plastic, ele nu reprezintă o soluție sustenabilă, deoarece nu pot fi integrate într-un sistem circular real. 

Sistemul de ambalaje reutilizabile

Pentru a răspunde atât cerințelor legale, cât și nevoilor consumatorilor, cafenelele pot implementa sisteme de ambalaje reutilizabile cu garanție. Acestea pot fi de diverse tipuri:

  • BYO (Bring Your Own)

Consumatorii își aduc propriile recipiente pentru a fi umplute cu băuturi. Implementarea acestui sistem presupune un efort minim din partea comerciantului. 

  • Recipiente reutilizabile oferite de cafenea pentru consum în locație

Cafeneaua pune la dispoziție recipiente reutilizabile în care clienții servesc băuturile comandate cât timp sunt în locația respectivă. Implementarea acestui sistem presupune un efort moderat din partea operatorilor deoarece implică achiziționarea de recipiente, debarasarea și curățarea acestora.

  • Recipiente reutilizabile oferite de cafenea pentru consum la pachet

Cafeneaua pune la dispoziție recipiente reutilizabile în schimbul unei garanții iar consumatorii le returnează după utilizare și își recuperează garanția. Implementarea acestui sistem presupune un efort mai ridicat deoarece la cele menționate în punctul anterior se adaugă și gestionarea logisticii returnării. O parte din aceste sarcini pot fi totuși externalizate către firme specializate pe acest segment. 

Pentru a încuraja adoptarea oricăreia din aceste opțiuni, pot fi create reclame, oferite reduceri sau stimulente financiare consumatorilor.

Ambalajele reutilizabile: o soluție sustenabilă pentru un viitor fără deșeuri

Beneficii pentru comercianți

Companiile își pot face o idee atât despre impactul economic, cât și despre cel ecologic al unui sistem de ambalaje returnabile, cu ajutorul calculatoarelor oferite de firmele producătoare de ambalaje.

Există diverse variante ale acestor calculatoare însă cei trei factori principali în estimarea economiilor unei cafenele sunt: numărul de pahare de unică folosință vândute zilnic, costul de achiziție al acestora și numărul de recipiente reutilizabile necesare pentru a le înlocui. 

De exemplu, să presupunem că o cafenea este deschisă 6 zile pe săptămână și vinde, în medie, 100 de băuturi pe zi, servite în pahare de unică folosință. Dacă prețul unui astfel de pahar, incluzând și elementele auxiliare (capac, linguriță, pai etc.), este de 0,5 lei, costul anual de achiziție ajunge la aproximativ 15.600 lei.

Prin înlocuirea acestor pahare cu recipiente reutilizabile, costurile inițiale pot fi amortizate după aproximativ 100 de utilizări per recipient. În funcție de material, un pahar reutilizabil poate rezista la cel puțin 500 de cicluri de utilizare.

Așadar, beneficiile economice ale unei astfel de investiții devin vizibile începând cu anul al treilea de funcționare.

Desigur, există și provocări: achiziționarea unui stoc suficient de recipiente, costurile cu spălarea sau externalizarea acestui serviciu și timpul necesar pentru ca utilizatorii să returneze ambalajele. Însă avantajele sunt consistente: conformarea cu legislația europeană, costuri mai mici pentru gestionarea deșeurilor și o reputație mai bună în fața consumatorilor atenți la mediu.

Un alt aspect de luat în considerare este standardizarea dimensiunii paharelor acceptate în acest sistem de returnare astfel încât ele să poată fi utilizate cu ușurință împreună cu dispozitivele deja existente în cafenele. 

Perspectiva consumatorilor

În rândul consumatorilor interesul pentru astfel de soluții este în creștere. Mulți clienți sunt deja familiarizați cu ideea de reutilizare și sunt dispuși să se implice, dar au câteva așteptări clare: sistemul trebuie să fie convenabil, ușor de înțeles și să nu presupună costuri ascunse.

Valoarea garanției, de exemplu, ar trebui să fie suficient de mică încât să nu devină un obstacol, dar suficient de mare încât să motiveze returnarea.

Igiena este un alt criteriu esențial, recipientele trebuie să fie curate și sigure pentru utilizare. La fel de importantă este comunicarea, informațiile despre cum funcționează sistemul trebuie să fie clare, vizibile și ușor accesibile.

Designul contează și el. O cană care arată bine, este ușor de transportat și de spălat va fi aleasă mai des de clienți. În ceea ce privește materialele, plasticul dur și inoxul sunt cele mai frecvent preferate, datorită rezistenței și aspectului plăcut.

Și nu în ultimul rând, contează și motivația financiară: o reducere la prețul cafelei pentru cei care aduc cana reutilizabilă poate face diferența între un sistem folosit sporadic și unul care devine parte din rutină.

Astfel, implementarea unui sistem de ambalaje reutilizabile nu doar că răspunde cerințelor legale, dar reprezintă și o oportunitate de a reduce costurile operaționale, de a îmbunătăți imaginea brandului și de a loializa clienții preocupați de mediu.

Deși obiectele de unică folosință par a fi opțiunea mai accesibilă la început, ele pe termen lung nu reprezintă o soluție din punct de vedere economic.

Este adevărat că provocările logistice sunt reale însă prin planificare eficientă, comunicare transparentă și implicarea activă a consumatorilor, cafenelele pot contribui la protejarea mediului și la construirea unei relații mai strânse cu consumatorii lor.

Citește și:

Noile obligații privind ambalajele și deșeurile de ambalaje în Uniunea Europeană. Articolele 43–47 din Regulamentul UE

Conformitatea ambalajelor în contextul articolelor 35–39 din Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje

Reducerea consumului de pungi de transport din plastic

Ambalajele reutilizabile și obligațiile operatorilor economici în noul Regulament european

Reducerea ambalajelor la minimum și combaterea ambalajelor excesive: obligații pentru fabricanți și importatori până în 2030

Articolul 6 din Regulamentul nr. 40/2025: Reglementări privind ambalaje reciclabile

Articolul 5 din Regulamentul nr. 40/2025: Cerințe stricte privind substanțele periculoase din ambalaje

Regulamentul (UE) 2025/40: Noi măsuri pentru ambalaje sustenabile