Monitorizarea sănătății solului în UE și implicațiile noului cadru legislativ pentru România

Autor: Ruxandra Micle

Uniunea Europeană a adoptat în 2025 Directiva (UE) 2025/2360 privind monitorizarea și reziliența solului, cunoscută și ca Soil Monitoring Law, act care a intrat în vigoare în decembrie 2025. Directiva stabilește un cadru comun la nivel european pentru monitorizarea stării solului, evaluarea rezilienței sale și gestionarea riscurilor asociate siturilor contaminate.

Este pentru prima dată când Uniunea Europeană încearcă să construiască un sistem unitar de evaluare a sănătății solului în toate statele membre. Prima tentativă de reglementare a fost Soil Framework Directive, propusă de Comisia Europeană în 2006, însă proiectul a fost blocat și retras ulterior. Noul cadru legislativ vine în contextul EU Soil Strategy for 2030, care stabilește obiectivul ca toate solurile din Uniunea Europeană să ajungă într-o stare sănătoasă până în 2050.

Intervenția legislativă a fost determinată de degradarea accentuată a solurilor europene, cu efecte directe asupra agriculturii, biodiversității, stocării carbonului și securității alimentare. În acest context, directiva introduce obligații pentru statele membre în materie de monitorizare, evaluare și raportare.

Printre elementele urmărite se numără conținutul de materie organică, biodiversitatea solului, contaminarea chimică, compactarea, eroziunea, salinizarea și alte procese de degradare. Evaluarea sănătății solului se face prin indicatori standardizați, pentru a permite comparații între statele membre și pentru a urmări evoluția degradării în timp. Directiva tratează și problema soil sealing, adică acoperirea solului cu beton, asfalt sau alte suprafețe artificiale, fenomen asociat dezvoltării urbane și infrastructurii.

Un cadru european nou pentru o problemă mai veche

Un sol sănătos este un ecosistem viu, format din minerale, materie organică, apă, aer și organisme vii. Calitatea lui depinde de echilibrul dintre aceste componente și de capacitatea de a susține funcții esențiale pentru mediu, agricultură și economie.

Din punct de vedere agronomic, un sol fertil are nevoie de un echilibru între macronutrienți, macronutrienți secundari și micronutrienți, alături de materie organică, microorganisme benefice, o structură stabilă și un pH echilibrat.

Principalii nutrienți care contribuie la fertilitatea solului pot fi grupați astfel:

Pe lângă componenta nutritivă, un sol sănătos trebuie să aibă o structură granulară stabilă, să permită circulația apei și a aerului și să susțină activitatea biologică necesară menținerii fertilității.

La polul opus, un sol contaminat este un sol în care concentrația anumitor substanțe depășește nivelurile naturale sau limitele admise prin legislația de mediu. Contaminarea poate fi cauzată de activități industriale, depozitarea necontrolată a deșeurilor, agricultură intensivă sau exploatări miniere.

Printre contaminanții frecvent întâlniți se numără metalele grele, hidrocarburile petroliere, pesticidele, solvenții industriali și poluanții organici persistenți. Din acest motiv, politicile de mediu au devenit tot mai stricte în privința gestionării deșeurilor și a controlului poluării, pentru a limita degradarea solului și efectele acesteia asupra mediului și sănătății umane.

Decontaminarea solului reprezintă procesul prin care poluanții sunt eliminați sau reduși până la niveluri considerate sigure. După remediere, terenul poate redeveni utilizabil în condiții de siguranță. Printre metodele folosite se numără bioremedierea, fitoremedierea, spălarea solului și stabilizarea chimică.

Un alt fenomen important este artificializarea solului, cunoscută și sub denumirea de soil sealing. Aceasta apare atunci când solul este acoperit cu beton, asfalt sau alte structuri asociate dezvoltării urbane. Efectele sunt multiple: scăderea fertilității, reducerea infiltrării apei, creșterea riscului de inundații și afectarea organismelor vii din sol.

Monitorizarea calității solului presupune urmărirea constantă a unor indicatori fizici, chimici și biologici. În plus, tehnologia permite deja utilizarea unor senzori pentru monitorizare în timp real, inclusiv pentru umiditate, pH, temperatură, conductivitate electrică și concentrația anumitor nutrienți.

România intră într-o etapă în care monitorizarea trebuie să devină mai coerentă

În România, monitorizarea solului este realizată de mai multe instituții, între care Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului și autoritățile teritoriale de mediu.

Totuși, protecția solului rămâne un domeniu fragmentat din punct de vedere legislativ și administrativ. România nu are încă un sistem complet integrat și ușor accesibil publicului pentru monitorizarea calității solului și evidența siturilor contaminate.

Legea nr. 246/2020 privind utilizarea, conservarea și protecția solului a încercat să ofere un cadru mai coerent pentru protejarea terenurilor agricole, prevenirea degradării și monitorizarea calității solului. În paralel, la nivel european, protecția solului a fost mult timp tratată indirect, prin acte normative privind deșeurile, emisiile industriale sau nitrații. Intrarea în vigoare a Directivei (UE) 2025/2360 încearcă să acopere tocmai această lipsă a unui cadru unitar.

Printre problemele care rămân vizibile în România se numără lipsa unui sistem național integrat de monitorizare, absența unei baze de date publice complete privind siturile contaminate și presiunea exercitată de dezvoltarea urbanistică asupra terenurilor agricole și asupra permeabilității solului.

În perspectivă, integrarea datelor de monitorizare în sisteme GIS ar putea fi una dintre soluțiile utile. O astfel de abordare ar permite cartografierea mai clară a degradării și contaminării și ar face informațiile mai ușor de utilizat în urbanism, construcții, agricultură sau planificare de mediu. La nivel european, astfel de instrumente pot fi completate și prin utilizarea datelor din programul Copernicus.

Intrarea în vigoare a Directivei (UE) 2025/2360 marchează un pas important în consolidarea protecției solului la nivel european. Pentru România, noul cadru poate însemna mai multă coerență în monitorizare, criterii mai clare de evaluare și o presiune mai mare pentru construirea unor instrumente administrative și tehnice care astăzi sunt încă insuficient dezvoltate.