Gestionarea deșeurilor periculoase – partea I

Autor: Alina Mazilu

OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor stabilește responsabilitățile legale pentru gestionarea acestora de către producători, deținători, operatori economici, precum și de către autoritățile publice, în conformitate cu cadrul normativ național și european. Articolele 27–30 din actul normativ reglementează în detaliu aceste aspecte.

Articolul 27 – Controlul deșeurilor periculoase

Producătorii, deținătorii și operatorii economici autorizați din punct de vedere al protecției mediului au obligația de a colecta, transporta și stoca separat categoriile de deșeuri periculoase, în funcție de proprietățile fizico-chimice, compatibilitățile acestora și tipurile de substanțe de stingere aplicabile în caz de incendiu.

Se asigură trasabilitatea completă a deșeurilor – de la momentul generării până la destinația finală – conform art. 48 din actul normativ, pentru a proteja sănătatea populației și mediul înconjurător, potrivit art. 21.

Instituțiile competente, în special Garda Națională de Mediu, efectuează inspecții privind generarea, colectarea, transferul, depozitarea temporară și tratarea deșeurilor periculoase, verificând aspecte precum: originea, destinația, ambalarea și etichetarea acestora.

Transferul deșeurilor periculoase pe teritoriul național este reglementat prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 28 – Interzicerea amestecării deșeurilor periculoase

Este interzisă amestecarea diferitelor tipuri de deșeuri periculoase între ele sau cu alte deșeuri, substanțe ori materiale, de către producători, deținători, comercianți și brokeri care intră fizic în posesia acestor deșeuri. Amestecarea include și diluarea substanțelor periculoase.

Amestecarea poate fi permisă doar cu autorizația autorităților competente pentru protecția mediului, cu respectarea următoarelor condiții:

  • operațiunea este efectuată de un operator economic autorizat conform art. 34;
  • sunt respectate cerințele prevăzute la art. 21 (fără a genera riscuri de contaminare pentru apă, aer, sol, floră, faună; fără disconfort olfactiv sau zgomot; fără a afecta negativ peisajul), astfel încât să nu rezulte efecte negative suplimentare asupra sănătății sau mediului;
  • se utilizează cele mai bune tehnici disponibile (BAT);
  • caracterizarea deșeurilor periculoase, conform art. 8 alin. (4).

În cazul amestecurilor ilegale, deținătorul are obligația de a separa deșeurile, dacă acest lucru este fezabil tehnic și necesar conform art. 21. Dacă separarea nu este posibilă, deșeurile amestecate trebuie tratate într-o instalație autorizată conform art. 34 și 35.

Articolul 29 – Ambalarea și etichetarea deșeurilor periculoase

Gestionarea deșeurilor periculoase presupune ca acestea să fie ambalate și etichetate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008. Transferul pe teritoriul național trebuie să fie însoțit de documentul de identificare prevăzut în Anexa IB la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

Aceste obligații nu se aplică deșeurilor periculoase mixte sau fracțiunilor separate provenite din gospodării, cu excepția cazului în care acestea sunt gestionate de operatori autorizați conform art. 34 și 35.

Articolul 30 – Gestionarea deșeurilor periculoase din gospodării

Până la data de 1 ianuarie 2025, autoritățile publice locale sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară trebuie să implementeze sisteme de colectare separată a fracției de deșeuri periculoase generate în gospodării, asigurând tratarea acestora conform art. 4 și 21, fără a contamina alte fluxuri de deșeuri municipale.

Persoanele fizice au obligația de a depune deșeurile periculoase (inclusiv uleiurile vegetale uzate) în sistemele de colectare autorizate, conform Legii nr. 101/2006. Persoanele fizice care deţin în gospodărie uleiuri vegetale folosite sunt obligate să predea cu titlu gratuit întreaga cantitate numai operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de salubritate, colectare, valorificare şi/sau de eliminare a uleiurilor uzate.

Prin aceste prevederi (art. 27–30), OUG nr. 92/2021 stabilește un cadru strict pentru gestionarea deșeurilor periculoase, atât din mediul economic, cât și din gospodării. Respectarea acestor obligații este esențială pentru a preveni riscurile asupra sănătății populației și a mediului și pentru a asigura trasabilitatea completă a acestor fluxuri de deșeuri.

Citește și:

Deșeurile medicale în România: când responsabiliatea este prost proiectată

Control tematic la depozitele municipale de deșeuri. Amenzi de 1,8 milioane de lei și probleme recurente semnalate de autorități

Reglementări economice și tarife în gestionarea deșeurilor