PROIECTUL SIMBA: Sisteme de invatare bazate pe munca prin burse antreprenor pentru doctoranzi si postdoctoranzi

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, în calitate de Beneficiar, impreuna cu Asociatia ECOTECA, in calitate de Partener de implementare, anunţă lansarea, în data de, luni, 15 iulie 2019 a proiectului – Sisteme de invatare bazate pe munca prin burse antreprenor pentru doctoranzi si postdoctoranzi – SIMBA – Cod SMIS 124705, în baza contractului nr. 51668/09.07.2019, proiect cofinanţat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020, Axa Prioritara 6 – Educaţie şi competenţe.

Valoarea totală a Contractului de Finanțare este 6.924.060,71 lei, din care finanțare nerambursabilă 6.801.649,22 lei iar perioada de implementare a proiectului este de 18 luni: 10 iulie 2019 – 9.01. 2021.

Proiectul SIMBA se incadreaza in prioritatile strategice ale POCU 2014-2020 privind dezvoltarea resurselor umane inalt calificate, cresterea inteligenta si durabila, valorificarea potentialului fortei de munca, crearea conditiilor pentru cresterea gradului de participare pe piata muncii si accesul la locuri de munca de calitate.

Obiectivul general al proiectului il reprezinta cresterea ratei de insertie pe piata muncii a 70 de doctoranzi si 30 de cercetatori postdoctorat in domeniile Chimie, Inginerie chimica si Ingineria materialelor, realizata prin activitati de instruire la un potential loc de munca, ca urmare a parteneriatelor cu agenti economici si institutii din domeniul CDI (Cercetarii, dezvoltarii tehnologice si inovarii), cu accent pe sectoarele economice cu potential competitiv conform SNC (societatilor in nume colectiv) si pe domeniile de specializare inteligenta conform SNCDI (Strategiei Naţionale de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020) prin participarea la programe de formare a competentelor antreprenoriale si transversale, in sprijinul cresterii utilitatii si calitatii sistemelor de educatie si formare profesionala.

Sprijinul financiar acordat, în cadrul proiectului, grupului țintă:

– bursa doctorand antreprenor: 1800 Lei/luna, pentru 12 luni consecutive

– bursa cercetător postdoctorat antreprenor: 2700 Lei/luna, pentru 12 luni consecutive;

Pe site-ul UPB gasiti  metodologia de selectie a doctoranzilor si cercetatorilor.


Pentru mai multe informaţii:

Manager proiect: Prof. Tudor Prisecaru 

Expert Comunicare: Chira Cornel

Telefon: 0753 064 854  / 021 402 94 65

E-mail: chira.cornel@upb.ro

Antet SIMBA

UrbanWINS lansează Toolkit-ul UrbanWINS pentru elaborarea unor politici si actiuni mai eficiente privind deșeurile

  • Toolkit-ul UrbanWINS reprezintă unul dintre cele mai importante rezultate ale acestui proiect finanțat de UE și vizează îmbunătățirea dezvoltării durabile a orașelor, considerând deșeurile drept o resursă
  • Documentul conține cele mai bune practici, recomandări, considerații teoretice și practice, putând fi descărcat gratuit

Toolkit coverEchipa UrbanWINS a lansat setul final de instrumente, Toolkit-ul UrbanWINS- „Un ghid privind utilizarea metabolismului urban și a proceselor participative pentru elaborarea de politici mai eficiente privind deșeurile urbane”.

Documentul încurajează decidenții politici, alți factori de decizie, experții în gestionarea deșeurilor și alti stakeholderi să contribuie la îmbunătățirea dezvoltării durabile a orașelor lor prin interpretarea problemelor și a politicilor privind deșeurile într-un mod inovator. Toolkit-ul UrbanWINS este un ghid teoretic și practic pe care utilizatorii îl pot descărca gratuit de pe site-ul_proiectului.

Documentul este împărțit în trei secțiuni.

Prima secțiune este compusă din cele mai bune 70 de practici de gestionare a deșeurilor implementate în întreaga Uniune Europeană, acoperind toate fluxurile de deșeuri relevante care pot fi sursă de inspirație pentru alții și merită sa fie replicate (ex. deșeuri de ambalaje, textile, deșeuri electrice și electronice, uleiuri uzate etc.).

A doua secțiune se concentrează pe metabolismul urban și instrumentele sale de implementare, cum ar fi aplicabilitatea Evaluării Ciclului de Viață –Life Cycle Assesment (LCA) sau indicatorii metabolismului urban si alte instrumente de lucru inovatoare.

A treia secțiune evidențiază procesele și tehnicile de implicare a părților interesate(stakeholderilor). Obiectivul acestui capitol este de a arăta cum pot fi demarate mecanismele participative, astfel încât părțile interesate să poată fi implicate în luarea în comun a deciziilor privind o mai bună prevenire și gestionare a deșeurilor.

Scopul final al Toolkit-ului UrbanWINS este de a prezenta abordarea urmată de cele 8 orașe pilot implicate în proiect și de a stimula replicarea acesteia în alte orașe și localități din Europa. Autoritățile locale și cercetătorii pot, de asemenea, iniția acest proces pornind de la rezultatele obținute.

Cremona, Albano Laziale, Torino și Pomezia (Italia), București (România), Leiria (Portugalia) și Manresa și Sabadell (Spania) și-au împărtășit experiențele, ca participanți la proiect, în scopul realizării acestui set de instrumente. Recomandările lor fac, de asemenea, parte din toolkit, astfel încât alte orașe să poată învăța despre provocările pe care trebuie să le depășească.

Informații generale

UrbanWINS este un proiect de trei ani care a început în luna iunie 2016 și este finanțat de Programul de Cercetare și Inovare al Uniunii Europene Orizont 2020. Pe perioada derulării lui, proiectul a analizat modul în care orașele consumă resurse și produse, precum și modul în care acestea elimină deșeurile generate, în vederea dezvoltării și testării de planuri și soluții eco-inovatoare care vizează o mai bună prevenire și gestionare a deșeurilor. Abordarea participativă a constituit o valoare adăugată a proiectului UrbanWINS, prin luarea în considerare a viziunii tuturor actorilor relevanți pentru generarea și gestionarea deșeurilor la nivel urban.

Puteți viziona videoclipul final al proiectului aici și afla care sunt toate acțiunile pilot implementate de cele opt orașe europene implicate în UrbanWINS.

Capture

disclaimer

Piața reciclării este blocată din cauza OUG 74/2018 (L. 31/2019)

Aceasta este concluzia la care au ajuns cei mai importanti reprezentanti din industria deseurilor ieri, in cadrul unei conferinte organizate de Coalitia pentru Economia Circulară.

1

Am participat si noi la conferinta „Mecanisme de raportari si decontari – OUG 74/2018 (L31/2019) … am asistat si de aceasta data la strigatul disperat al reprezentantilor industriei de reciclare si ca de fiecare data, am ascultat raspunsurile evazive ale reprezentanților autoritatilor de mediu.

Dupa toate criticile aduse Ordonantei de Urgenta 74/2018 (aprobata pe data de 17 iulie 2018), in data de 10 ianuarie 2019 a fost adoptata Legea 31/2019 care aproba toate modificarile OUG 74/2018 cu „mici” completari.

Legea vine ca o „binecuvantare” după recentul cadou de Crăciun acordat de Ministerul Mediului Organizațiilor de Transfer de Responsabilitate.(Ordinul 1362/2018 privind aprobarea Procedurii de autorizare, avizare anuală şi de retragere a dreptului de operare a organizaţiilor care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului adoptat pe 28 decembrie 2018, care a intrat in vigoare la 15 ianuarie 2018).

Legea 31/2019 a intrat in vigoare oficial pe 17 ianuarie si a creat haos in toata industria de reciclare. In momentul de fata gradul de colectare a deșeurilor a scazut, sunt numeroși colectori care au in stocuri tone de deseuri și nu stiu cum sa procedeze cu ele, organizatiile de transfer de responsabilitate se pregatesc sa se reautorizeze dar nu se stie sigur cand va fi posibil acest lucru, asta in timp ce multe UAT-uri si ADI-uri nu cunosc inca noile prevederi legislative si nu au inceput nici o formalitate …

Stim cu totii ca in ultimii ani industria reciclarii a functionat in mare parte datorita eforturilor organizatiilor private (generatori, producatori, organizatii de transfer de responsabilitate a producatorilor – OTR, colectori, firme de reciclare, cateva firme de salubrizare).

In timp ce majoritatea tintelor impuse producatorilor pentru deseurile de ambalaje au fost atinse in ultimii ani, autoritatile publice locale au preferat, cu mici exceptii, „sa stea de-o parte” si sa trimita deseurile municipale, generate de populatie, direct la groapa.

Desi au contractat in exercitiul bugetar 2007-2013 al Uniunii Europene proiectele pentru realizarea celor 32 de Sisteme de Management Integrat al Deseurilor, doar cateva sunt functionale in prezent.

Reprezentantii industriei sunt de acord ca nu avem cum sa atingem tintele de reciclare din 2020 fara cresterea gradului de colectare separata a deseurilor municipale generate de populatie (administrate de primarii prin delegarea firmelor de salubrizare) insa modalitatile propuse de legiuitor in OUG 74/2018,  L. 31/20 si OM 1362/2018 sunt considerate incorecte.

Ele  duc la o nationalizare a pietii deseurilor, oferind un monopol nejustificat autoritatilor publice locale  – Unitatilor Administrativ Teritoriale -UAT si Asociatiilor de Dezvoltare Intercomunitară, in detrimentul celorlalti actori de pe piata (care au demonstrat competenta in acest sector).

Amintim ca Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) sunt forme de asociere pe care localitățile și județele au fost obligate să le construiască, aceasta fiind în lipsa regionalizării o condiție esențială pentru accesarea fondurilor de mediu de la Uniunea Europeană. Pe baza acestei organizări s-au finanțat cele 32 de Sisteme de Management Integrat al Deșeurilor-SMID.

In conditiile in care mare parte din ADI-uri nu au dovedit pana acum ca pot administra corespunzator SMID-urile ce garantie pot oferi pentru administrarea corespunzatoare a deseurilor de acum incolo?!

In mod cert UAT-urile si ADI-urile au nevoie de sprijinul operatorilor privati pentru a deveni performante dar sunt necesare conditii echitabile pentru ambele parti ….

Care sunt principalele probleme ridicate de reprezentantii industriei

OTR-urile:

  • vor trece printr-o procedură de reautorizare care impune o serie de condiții greu de îndeplinit pentru unele, ceea ce va duce în mod inevitabil la scăderea numărului acestora
  • pentru a fi autorizate, organizațiile vor fi obligate să constituie o garanție de două milioane lei în favoarea Administrației Fondului pentru Mediu sub forma unui depozit în numerar sau a unei scrisori de garanție bancară sau a altui instrument de garantare emis de o societate bancară, valabil pentru întreaga perioadă de autorizare.

OTR-urile nu stiu insa ce se intampla in cazul in care eventualele penalitati primite depasesc garantia de 2 milioane lei … A cui este raspunderea in acest caz?

  • Ordinul 1362 anuleaza dreptul OTR-urilor de a oferi bonificatii colectorilor care colecteaza deseuri de la persoane fizice (drept existent in OUG 74/2018)
  • OTR-urile sunt obligate sa aiba acelasi tarif pentru toti producatorii
  • Asociatiile de Dezvoltare Intercomunitară si Primariile vor avea dreptul sa solicite si sa incaseze de la organizatiile colective care indeplinesc obligatiile privind raspunderea extinsa a producatorului (OTR) sumele reprezentand costurile de gestionare pentru deseurile municipale care fac obiectul raspunderii extinse a producatorului; astfel, producatorii de deseuri avertizeaza ca vor ajunge prin sumele acordate OTR-urilor sa finanteze doua sisteme, cel tip „depozit” si pe cel municipal.

Colectorii:

  • In conditiile in care preturile ambalajelor au scazut foarte mult iar procesul de colectare este destul de costisitor (infrastructura, transport, sortare), colectorii afirma ca reuseau sa supravietuiasca datorita bonificatiilor primite de la OTR-uri; in lipsa acestor bonificatii activitatea lor este in pericol
  • In aceasi situatie sunt si unii reciclatori care nu vor sa mai primeasca deseuri in lipsa bonificatiilor

Pe scurt, reprezentantii industriei afirma ca ADI-urile si UAT-urile vor fi sprijinite de producatori, OTR-uri si colectori in vederea implementarii sistemului de colectare separata la „sursa” (populatie) si cresterii gradului de reciclare a deseurilor municipale, insa doar primele 2 entitati vor avea beneficii economice in acest „parteneriat”.

Ce asigurari au dat reprezentantii autoritatilor publice in cadrul Conferintei

  • Penalitatile catre AFM pentru tintele neindeplinite din noua lege se vor aplica din 2020; astfel in 2019 se vor plati penalitatile din vechea OUG 196/2005.
  • Din iunie 2019 va fi obligatoriu sa se raporteze cantitatile de deseuri in softul AFM
  • Saptamana viitoare va fi publicat Ordinul pentru infiintarea Comisiei de Supraveghere a OTR-urilor

Ce se va intampla in perioada urmatoare

Reprezentantii Coalitiei pentru Economia Circulara au invitat toti reprezentantii industriei, participanti in cadrul intalnirii, sa se alature in formularea unei pozitii comune cu privire la neregulile prezentei legi si sa solicite amendamentele necesare prin toate mijloacele posibile, astfel incat noile modificari legislative sa aduca solutii echitabile pentru toti actorii din industria deseurilor.

Puteti urmari inregistrarea conferintei aici.

 

Puteti citi si:

Deseuri: plateste pentru cat arunci (Pay-As-You-Throw)

Asigurarea unui sistem de colectare selectiva a deseurilor municipale generate de populatie Ce, cum, unde?

Deseuri – Schimbari majore privind gestionarea deseurilor municipale de catre primarii

 

UrbanWINS – Newsletter #7

IN THIS ISSUE
1. Project news
2. Related news
3. Updates Produced by the Bloggers
 
4. Upcoming events

1. PROJECT NEWS

Improving separate collection of recyclable waste generated during public events in Bucharest

The UrbanWINS pilot action in Bucharest pursues to mitigate the negative effects that various public events have on the environment, allowing local actors to acquire tools, guidelines and strategies to manage waste and create economic opportunities in the recycling chain.

The information needed for the project is collected over a seven-month period. By assessing the largest public events that generate problems in terms of contamination and poor functioning of environmental structures, this pilot action takes into account the indicators developed in UrbanWINS and incorporates an urban metabolism approach.

The action has already kicked off in some large events in the city, where prevention programs and awareness raising for recycling option has been implemented The number of participants at each of them varied between 15,000 and 155,000 participants, while the amount of waste generated was up to 10 tons per event. It has been recorded a maximum daily rate generation of 4.5 tons of waste per day, while the recycling rates for different events varied between 5% and 75% from the total quantity produced, depending on the tested prevention and awareness actions and the provided recycling infrastructure.

This action has confirmed a very positive impact on Bucharest. The guidelines on how to prevent waste and increase recycling rates developed for this pilot action can be used by other cities facing similar waste management difficulties, and aiming at improving separate collection, reducing polluting and improving waste management strategies.

unnamed

Bucharest Days 2018 Festival, 155,000 participants in 3 days of festival, Pilot project implementation has improved separate collection rate of waste from 0% to 75%.

Green Sounds 2018 Festival: Developing strategies to increase awareness and participants waste management education

   9849108d 0e39 431f ab4a 44acf279d270  5908d525 b563 4c31 b18e 5125b08e4c34


Torino focuses on circularity

The City of Torino has already started implementing its UrbanWINS pilot actions.

Circular events: The objective of the city is to have a standard process in place to organise circular events. Currently, a scenario analysis is being conducted. This November, members of the city authorisation committee have been interviewed to identify possible constraints and opportunities of a new regulation. This city authorisation committee is a specific work group participated by several Divisions and Sectors of the Municipality in charge of specific issues (Waste management, green public areas management, public land occupation), by representatives of the eight districts and by the Mayor team for public events and security.

The final product will be a guide, expected to be ready by March 2019. This document will help to identify and manage a system of incentives to encourage circular events.

223543ec bff2 4e48 8af0 74e5a057a636Hub for Circular Economy: A total of four events to understand the journey of the circular economy will be organised. Each of them will focus on a different aspect: the circular supply chain (November 17th), product life cycle extension (November 21st), upcycling (January 19th), and circular food (February 15th). Each event will consist of a conference and a workshop. The idea is to bring together entrepreneurs, researchers and civil servants to discuss and share different points of view on circularity. For more information, click here.

Water stand posts: Having identified plastic bottles as one of the main waste problems of the city, water stand posts will be installed this November in the Central Register office. The results of this pilot action will be assessed until March 2019. Different stakeholders are involved: from city officials, to citizens, environmental experts and the private-public company in charge of water supply.


The Catalan experiences

Sabadell and Manresa have already started to put into practice all the „lessons learned” since the UrbanWINS project started. All in all, six pilot actions will be developed in both cities.

In Manresa, a local plan for waste management, a specific training campaign addressing singular producers, as well as a series of networking sessions aimed at exploring new business models, will be implemented in the upcoming months.

Sabadell will develop an innovative website that will promote information exchange with the citizens. The city will also create a dedicated space for eco-awareness, specifically related to waste and its reuse. The third action will be a real environment test for a new commercial door-to-door collection system.

These experiences will be the basis of the Local Strategic Action Plans to be developed in the municipalities that have to shape the urban development towards a future zero-waste-impact scenario.


Cremona’s update on pilot actions

The municipality of Cremona has already defined its pilot actions, a total of five activities to improve its waste prevention and management.

The Italian city wants to organise a last minute market to reduce food waste. The meetings with large scale retailers and local associations that recover and donate food surpluses and expired products have already started. Some supermarkets already filled in the survey to quantify unsold food fluxes and to suggest possible solutions to reduce the surpluses.

An agreement between the municipality and local associations has been signed in order to create a network and start planning future activities on this topic.

Cremona also plans to introduce a punctual tariff charging system. The Municipality met other municipalities that are already implementing this tariff. Starting from the results of a study in a city area, the possibility to expand the charging system to all the city is being assessed.

The third pilot action aims at improving lifestyles habits. For that, the municipality has approached schools and some will have a „habits journal”, to write down what they do at home in terms of waste production, separate collection, energy saving, etc. Some schools will also test the redistribution of edible leftovers from canteens to elderly people or needy families. Based on the results, the action will be replicated by other schools.

Together with the Università Cattolica del Sacro Cuore, Cremona is working on the reuse of vegetative waste. A fifth action focuses on waste in farming sites: first meetings with farmers will lead to training activities, and development of opportunities for waste collection and reduction and recovery of plastic waste.


The UrbanWINS Toolkit – the instrument that integrates all project activities

The UrbanWINS team has started developing the UrbanWINS Toolkit, a set of tools to plan waste management in a participatory way that will be ready by spring 2019 and that will be one of the main outcomes of the project.

59520896 7105 4902 b571 02ecf8f5f0e8

Over the past 2 years, many tools have been tested to support the project stakeholders in having a better understanding of waste prevention and management strategies in their cities, namely:

  • Stakeholders in the six participating countries from the project were interviewed to identify 50 best waste management strategies and practices from Europe;
  • Online and face-to-face meetings – „agoras” were organised to analyse and establish  objectives and indicators for the development of Strategic Plans for waste prevention and management within the eight pilot cities involved the project and
  • A series of actions aimed at preventing and improving the waste management system in pilot cities have started.

The toolkit will contain best practices that can be inspirational for others, challenges and opportunities of the pilot actions in the UrbanWINS cities, and tips to prevent and improve waste management processes. Ecoteca Association, responsible for the development of this toolkit supported by the other project partners, is also working on other categories of the toolkit.

Once finalised, the toolkit will be published as an online instrument that can be used by any European public authority, urban policy maker and other organisations looking for effective ideas to prevent and reduce waste and improve waste management.


National Conference held in Italy

d12e91b5 93c3 400e a457 0a83b8e3e796  bddae570 5d89 4212 ba9d fc91e2d4d7c9

Picture copyright: UrbanWINS team

The UrbanWINS Italian National conference took place on 19th October 2018, at the Forum CompraVerde-BuyGreen, International Forum of Green Procurement, in Rome (Italy).

The conference was held under the title of „Managing the consumption of resources at urban level: indicators and participatory processes” and set out to recap the results achieved by the four Italian pilot cities – Albano Laziale, Cremona, Pomezia and Torino – involved in the project implementation.

The conference explored the opportunities to replicate the approaches and methodologies adopted within UrbanWINS in other urban and regional contexts. At the roundtable discussions, representatives of the pilot cities shared their experience, inspiring leaders from other cities to learn from the UrbanWINS expertise in applying the Urban Metabolism approach.

The event was attended by around 50 people who represented a very heterogeneous audience ranging from local and regional authorities, to public and private research institutes, national press, environmental consultants and scholars.


UrbanWINS Webinar – From citizen participation to local action: How cities pilot circular economy actions to fight urban waste

To watch the webinar, click the image

2. RELATED NEWS

UrbanWINS CityMatch to take place in Zurich and Malmö

CityMatch is the UrbanWINS Exchange Programme. It brings practitioners from different cities together to develop competences, share knowledge, ideas and working methods on sustainable and innovation procurement in the waste and resources sector. Two CityMatches are planned for 2019:

The city of Zurich (Switzerland) will host a CityMatch on 23 – 25 January. Its focus will be the reuse of concrete used for buildings (recycled concrete). Experts from the city of Zurich, including staff from the building construction and health and environment department, public procurement professionals, and concrete suppliers will showcase the approach Zurich is taking towards a circular economy, and will open the conversation for new ideas and innovations.

The city of Malmö (Sweden) invites interested practitioners from 6 – 8 March to learn more about contract management for strategic, sustainable public procurement. Participants will immerse themselves in a day in the department, working together on issues such as socially responsible service contracts.

If you are interested in joining this UrbanWINS activity, please contact Philipp Tepper: philipp.tepper@iclei.org

The full programme of both CityMatch activities can be found here.


UrbanWINS at EcoProcura

In October, UrbanWINS was present at the EcoProcura conference, which took place in Nijmegen (the Netherlands). The conference brought together representatives of the European Commission, Mayors of leading cities, business leaders and some of the brightest procurement minds to inspire innovations in the field of sustainable, strategic, and circular procurement. UrbanWINS was in the midst of this vibrant event, inspiring attendees to rethink urban waste and move towards circular and inclusive waste management models. Read a full recap of the event on the EcoProcura website.

bcfaee28 dbd2 4485 889e c4defa26ed3f


Circular Textile Collection in the Netherlands

In our latest Sector Watch, we zoom in on a textile sorting centre in the Netherlands, that managed to implement some ground breaking innovations thanks to a visionary procurement process.

For this, we talked to Michiel Westerhoff of Circulus-Berkel, the public waste management company that serves eight municipalities with around 440,000 inhabitants in the Dutch Province Gelderland, about their new textiles sorting centre. In July 2018, the centre starting operating and in the interview we learn from Michiel about how they got to where they are today. Read on to learn about the procurement process and how the centre tackles some of the major issues of the textile chain in a sustainable way here.


3. UPDATES PRODUCED BY THE BLOGGERS
Featured today: Micael Sousa reporting from Leiria (Portugal)

In one of his latest blog posts, Micael Sousa describes how board games helped to tackle serious issues at the UrbanWINS agoras in Leiria. This blog has been nominated as runner up for the #EUinMyRegion 2018 blogging contest.

Micael writes: „In 2017, during the first agora (a participatory community meeting) of the UrbanWINS project (…) an idea was born. We needed an ice-breaker. After taking part in intensive training on collaborative methodologies at the New University of Lisbon under the directorship of Lia Vasconcelos, it became obvious to me that these projects offered a great deal of scope for the use of alternative methodologies … In summary, we can say that it was the innovative nature of the UrbanWINS project that opened the door to an alternative way to use the games.

Read the full story of how Micael used board games as a tool to facilitate the discussion during the Urban Agoras in Leiria in his blog post.


4. UPCOMING EVENTS

UrbanWINS Spanish National Conference
The UrbanWINS Spanish National Conference will take place next 23rd November in Sabadell (Spain). The conference invites participants to discuss the importance of innovation and the challenges of adapting waste management to the circular economy. UrbanWINS project outcomes will also be presented. CTM, together with the Spanish partners, is organising this event. For more information on the programme go here.

When? 23rd November 2018
Where? Sabadell (Spain)

World Resources Forum

UrbanWINS partners will be hosting a workshop on ‘The UrbanWINS approach: citizen-driven priority action for waste prevention, resources management and innovative circular business models’ at the World Resource Forum in Antwerp (Belgium). It is one of the largest conferences in the world on the subject of resources and in 2019, it will focus on ‘closing loops – transitions at work’. At the interactive UrbanWINS workshop, participants will experience how to integrate the urban metabolism approach within city policies – inspired by examples from the project and a live citizen engagement as used during the Urban Agoras.

When? 24th – 27th February 2019
Where? Antwerp (Belgium)
Website: https://www.wrf-antwerp2019.be/register



For more information: 
www.urbanwins.eu

Visit us on: TwitterFacebook and Instagram – @UrbanWINS

Join the conversation: #UrbanWINS

Saptamana viitoare ne vedem la GreenTech Film Festival

Sursa foto: GreenTech Film Festival

In perioada 12-14 noiembrie va asteptam la a doua editie a GreenTech Film Festival.

Cea de-a doua ediţie a GreenTech Film Festival prezintă filme şi evenimente care au ca subiect tehnologiile verzi şi va avea loc în perioada 12-14 noiembrie 2018, la Cinema Elvire Popesco din Bucureşti, şi pe 20 noiembrie, în cadrul unei ediţii speciale organizată la Institutul Francez din Cluj-Napoca.

In acest an suntem bucurosi sa organizam in cadrul festivalului un atelier de reciclare manuala destinat copiilor cu varste cuprinse intre 7-10 ani. Atelierul se va desfasura miercuri, 14 noiembrie intre orele 13:15-16:30. In cadrul atelierului voluntarii Ecoteca vor ajuta participantii sa recicleze „creativ” deseuri de sticle de plastic tip PET, doze de aluminiu si deseuri textile in obiecte care pot fi refolosite. Totodata, in cadrul evenimentului copiii vor avea ocazia sa admire si alte produse reciclate manual de catre voluntarii Ecoteca (studenti ai Universitatii de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu”), produse realizate in cadrul Centrului de Dezvoltare Durabila Polizu.

Atelierul este organizat in parteneriat cu ALUCRO (Every Can Counts).

„GreenTech Film Festival este un eveniment inedit, desfăşurat într-un format în care atât invitaţii, cât şi documentarele selectate sunt menite să ajute publicul larg la o mai bună înţelegere a impactului pe care îl are tehnologia asupra noastră, a societăţii. Totodată, festivalul aduce în atenţia publicului modul în care inovaţia poate servi la rezolvarea problemelor de mediu.” – Nicoleta Talpeş, Media Image Factory, organizatorul festivalului.

Poster GreenTechFest2018

Ediţia a doua a GreenTech Film Festival la Bucureşti îl are ca invitat special pe singurul explorator român din comunitatea National Geographic, Sergiu Jiduc, stabilit în prezent la Londra. Sergiu Jiduc va veni în faţa publicului din România pe 13 noiembrie, ora 20.30, pentru a vorbi despre experienţa sa în calitate de cercetător în științele pământului și expert în strategiile de dezvoltare sustenabilă.

Festivalul include proiecţii de film documentar care aduc în atenţia spectatorilor imaginea omenirii de peste 25 de ani, aşa cum o prezintă istoricul israelian Yuval Noah Harari în „Oameni, Zei şi Tehnologie”, cum funcţionează tehnologia online („Viitorul creat de noi”)şi crearea de conţinut video („YouTube, Vloggeri şi Tu”), dar şi relaţia dintre economie şi tehnologie. Totodată, publicul va putea urmări avanpremiera celui de-al doilea sezon al documentarului MARTE, o producţie National Geographic, în parteneriat cu producătorul Brian Grazer („Apollo 13”, „A Beautiful Mind”) şi regizorul Ron Howard („The Da Vinci Code”, „Solo: A Star Wars Story”), care prezintă scenariul în care pământenii devin primii locuitori ai planetei MARTE.

Relaţia dintre tehnologie şi economie va fi abordată prin proiecţia filmului The Big Short” („Brokerii Apocalipsei”), urmată de un Q&A, dar şi prin prezentarea „Când tehnologia serveşte economia. Criptomonede: mize şi perspective„ susţinută de Joëlle Toledano, profesor de economie la Universitatea Paris Dauphine, în prezenţa altor specialişti români în domeniul economiei.

Din program mai fac parte şi atelierele MiniGreenTech, dedicate elevilor. Aceştia dar şi despre programare, robotică şi realitate virtuală.

Detalii despre programul complet, bilete şi rezervări sunt disponibile pe site-ul www.greentechfilmfestival.ro, la secţiunea Program, dar şi pe pagina de Facebook www.facebook.com/GreenTechFilmFestival.

GreenTech Film Festival este un proiect iniţiat de Media Image Factory. Ediţia din 2018 este organizată împreună cu Ambasada Franţei, Institutul Francez din Bucureşti, Institutul Francez din Cluj-Napoca, Every Can Counts România şi Asociaţia Alucro.

Cu sprijinul: Ambasadei Franţei, Institutului Francez din Bucureşti, Every Can Counts România, Institutului Francez din Cluj-Napoca, Asociaţiei  Alucro

Parteneri: National Geographic, Cărtureşti, Ecoteca, Liga Studenţilor Electronişti, Ecotic, UniVRse, Undesigned

Parteneri media: TANĂNANA, Zile şi Nopţi, Ziare.com, Business24, Ştiinţă&Tehnică, GreenReport, The Institute, Movie News, PR Wave, Filme-Cărţi, Modernism

Partener monitorizare: Media Trust                                                                                      Maşina oficială: Groupe Renault

Contact presă:                                                                                                                            Media Image Factory                                                                                                    office@imagefactory.ro

Deseuri – Schimbari majore privind gestionarea deseurilor municipale de catre primarii

gunoi

Finalul de an 2018 vine cu o serie de schimbari majore privind gestionarea deseurilor municipale de catre primarii. Ele se concretizeaza – deocamdata, atentie! – in prevederile OUG 74/2018.

Impunerile la nivelul Uniunii Europene trebuie respectate fara echivoc si de Romania; reglementarile ar trebui sa tina cont atat de specificul national (infrastructura, nivel de performanta, cadru institutional, obiceiuri de consum etc.) cat si de directia generala de politica publica comunitara, marcata de dificultatile majore in a recicla deseuri si a reduce depozitarea. Ar trebui. Acum haideti sa vedem ce se intampla in mod concret.

Autoritatilor locale, fie ca sunt ele primarii sau ADI-uri, li se atribuie o serie de obligatii importante, unele cu efect imediat, altele incepand cu anul viitor. Chiar si pentru acele masuri care urmeaza sa-si creeze efecte incepand cu 1 ianuarie 2019, pregatirea implementarii acestora trebuie sa se realizeze inca de pe acum.

Iata cateva dintre provocari:

  • Asigurarea unui sistem de colectare selectiva a deseurilor municipale generate de populatie (cel putin pentru hartie si carton, metale, plastic si sticla);
  • Atingerea tintei de reciclare a deseurilor municipale produse (minim 50% din masa totala generata pana la 30 decembrie 2020);
  • Contributia pentru economia circulara (suportata de salubristi) (de la 1 ianuarie 2019), pentru cantitatile de deseuri care ar fi trebuit valorificate dar nu au fost;
  • Includerea tarifelor distincte pentru gestionarea deseurilor colectate selectiv, in caietele de sarcini si in contractele de delegare a serviciului de salubrizare (de la 1 ianuarie 2019);
  • Respectarea indicatorilor de performanta pentru activitatile din cadrul serviciului de salubrizare si aplicarea de penalitati pentru nerealizarea lor (de la 1 ianuarie 2019);
  • Respectarea instrumentului economic “plateste pentru cat arunci”, pe baza volumului de deseuri, a frecventei de colectare, greutatii si/sau numarului de saci de colectare personalizati; Tarifele si sanctiunile asupra beneficiarului serviciului de salubrizare sunt stabilite de catre Primarie (de la 1 ianuarie 2019);
  • Respectarea principiului “Raspunderea extinsa a producatorului”, concretizat in finantarea la bugetul local pentru acoperirea costurilor de colectare si valorificare a deseurilor din ambalaje din partea organizatiilor producatorilor de produse ambalate (de la 1 ianuarie 2019).

Asadar, modificarile din sistemul de gestionare a deseurilor presupun atentie si implicare din partea Primariilor. Dupa cum puteti vedea din formularea obligatiilor legale de mai sus, detaliile si eforturile de implementare sunt lasate la interpretarea si decizia primariilor, in calitatea lor de furnizori – directi sau indirecti – de servicii publice catre populatie si de beneficiari ai contractelor de salubrizare, in timp ce controlul periodic al implementarii masurilor se va realiza de catre comisii din cadrul autoritatilor competente.

Nerespectarea obligatiilor de mediu va atrage sanctiuni si amenzi care pot fi evitate insa necesita know-how, organizare si decizii. Cele mai recente obligatii provin, cum spuneam la inceputul articolului, din prevederile OUG 74/2018, pentru modificarea si completarea Legii 211/2011 privind regimul deseurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor si a deseurilor de ambalaje si a OUG 196/2015 privind Fondul pentru mediu. Varianta integrala a normativului o gasiti aici.

Articol realizat cu sprijinul colegilor de la Green Business Management www.raportare-mediu.ro

UrbanWINS – Newsletter #6

1. PROJECT NEWS

UrbanWINS puts forward 50 Best Practices for waste prevention and management

The collection of Best Practices on waste prevention and management brings together circular economy tools that improve the state of the art for municipalities. They serve as examples for municipalities in developing their own circular waste prevention and management strategies. When developing the assessment criteria and format of the template, a number of key elements were taken into account: the needs of the municipalities, the context of the project, the background of the partners and the EU Tools – European Commission Directives and handbooks.

The Best Practices collection thereby addresses the needs of municipalities in waste prevention and management. It puts replicability, innovation, relevance for urban metabolism, effectiveness, sustainability and stakeholder engagement central. The Best Practices are heterogeneous, covering different EU countries, waste hierarchy areas, relevant waste streams for local authorities, tools and policy types and economic sectors. The full report can be found on the UrbanWINS website.

This report is an important component of the UrbanWINS toolkit to be developed as final result of the project. The toolkit will serve urban policy makers, offering them strategic and operational tools to better address urban waste policies in relation to urban metabolism processes, by using participatory decision-making processes. It will also address various urban stakeholders (such as NGOs, engaged citizens and community organizations, technology providers etc.) that can develop innovative urban waste prevention and management actions in collaboration with local authorities.

The toolkit will include the following components:

  • A collection of urban waste prevention and management recommended practices for different scenarios;
  • UrbanWINS Tools – Material Flow Analysis, Urban Metabolism, DIPSIr Model, SWOT, TOWS, Life Cycle Assessment analysis results in waste decision making;
  • Guidelines for the selection and implementation of adequate stakeholder engagement techniques.

Ecoteca and Global Innovation Solutions put together the collection of 50 Best Practices, with the support CTM, IUAV, Cree, Consorci del Bages, Linea Gestioni, Ecosistemi, SERI.


State of the art of pilot cities activities and urban stakeholders engagement processes

The UrbanWINS project used a unique stakeholder engagement process – the urban agoras – which was implemented in each of the eight UrbanWINS pilot cities. This engagement process brought together citizens and other stakeholders in the realm of waste management and prevention to find innovative solutions and come up with concrete actions. All UrbanWINS pilot cities have completed the participatory process during which they:

  • Identified priorities and objectives for waste prevention and management;
    Selected actions they perceived as most important and urgent to be included in the strategic planning frameworks, and;
  • Identified suitable actions for piloting purposes (at least 3 for each city).

Each pilot city has developed a Strategic Planning Framework (SPF) and the Local Strategic Action Plans (LSAP) are being finalised. As for the SPF, the introductory part of the UrbanWINS Deliverable 4.2, published on the project website (link), gives a good overview of the Plans’ contents.

The first phase of the participatory process resulted in each of the pilot cities identifying a selection of „TOP 6 actions”. This was completed in March 2018. Between the end of March and the beginning of May 2018, participants evaluated these TOP 6 actions and defined a group of 3 actions to be selected for pilot implementation. The comparative methodology used in these Face to Face Agoras allowed participants to compare actions two by two by type of tool (voluntary measures, regulatory measures and awareness raising measures) and at the end of the process, each of the eight pilot cities came up with TOP 3 actions to be implemented.

Pilot cities are now implementing different actions. After the implementation, stakeholders will meet again at the urban agoras to discuss the results of the pilot actions and evaluate their effectiveness.

24beadc0 6b27 47f0 a2af 349e2bf8f856

Picture copyright: UrbanWINS team


From participatory sessions to actions!

Pilot cities have accomplished their last step of the participatory process to set up the UrbanWINS Pilot Actions. In the last round of the Face to Face Agoras stakeholders worked on how to evaluate the Pilot Actions: the Evaluation Plan.

Pilot actions are now being implemented in each city by the municipalities. Join and get involved! You can also follow the actions development through the Online Agoras Platform.
In the first quarter of 2019, stakeholders will meet up again, now to evaluate the pilot actions implementation!


2. RELATED NEWS

UrbanWINS European Advisory Board member, the European Environmental Bureau (EEB) has launched a Europe-wide product reuse campaign. Together with a range of European NGO’s the EEB calls on policy makers to take measures to ensure products placed on the market are designed to last and be repaired. For more information on the campaign check EEB’s website.


Check out REPAiR – UrbanWINS’ sister project with a research focus. The objective of REPAiR is to provide local and regional authorities with an innovative transdisciplinary open source geodesign decision support environment (GDSE). This is developed and implemented in living labs in six metropolitan areas. The Metropolitan Area of Naples is one case study for the REPAiR project, a strategic area in the peri-urban concurbation, where waste flows and wastescapes shape the territory. The research will result in a co-design/co-production of Eco-Innovative Solutions and Strategies to solve waste management issues and regenerate wastescapes. Find out more on the REPAiR their website.

1d3bff3a e639 4911 941d e3bb7a3a2ebc


3. UPDATES PRODUCED BY THE BLOGGERS

Featured today: Cremona and Bucharest

Both cities Cremona and Bucharest have been busy involving their citizens in planning initiatives that tackle urban waste. The series of public Agoras held in the cities is now coming to an end – with some phenomenal outcomes. Learn the latest from bloggers Valerio (Cremona) and Matei (Bucharest).

Cremona

Valerio from Cremona regularly reports on the city’s projects regarding waste management and citizen participation. You can check out his posts on the online agoras (log in required). The latest initiative, called „piccoli passi” is a game set up for school children that encourages them to save and separate waste.

Cremona is also heading for zero food waste with two initiatives. It joined the “No waste” association, which promotes an app to connect citizens to restaurants and food vendors with food surpluses – encouraging the citizens to buy nearly expired food.

And as part of the „Keep the rest” initiative restaurants were handed aluminum boxes to let customers take home the leftovers from their meal in reusable containers – avoinding food waste and packaging waste at once. Cremona was also invited to SUM 2018, a symposium on environmental sustainability that was held in Bergamo, to talk about UrbanWINS and their choice of pilot actions.

Bucharest
Matei from ecologic magazine reports the latest outcomes of the urban Agoras in Bucharest. Citizens came up with plenty of ideas to tackle urban waste and eventually selected three priorities: Waste separation at public events, awareness campaigns around reducing waste in public schools, and a plan toward zero food waste pilot action in restaurants. Read more about these amazing outcomes on his website (In Romanian).


4. UPCOMING EVENTS

UrbanWINS Webinar

From citizen participation to local action: How cities pilot circular economy actions to fight urban waste

The next UrbanWINS webinar is all about cities experiences in selecting and implementing innovative circular waste management policies. We zoom in on the UrbanWINS pilot cities Torino and Leiria and will hear about their activities on the ground.
And we will hear how cities can learn from each other: The participants of the UrbanWINS exchange program CityMatch are interviewed about their experience visiting a new city and learning from their colleagues about waste prevention and management.

When? 12th June 2018, 15:00 – 16:30 CET
Website: UrbanWINS Webinar
How?

1. Go to link
2. Click „Register”.
3. On the registration form, enter your information and then click „Submit”.


Connecting Cities | Local solutions for global challenges

Annual conference of the European network of cities Climate Alliance.
Fondazione Ecosistemi has been invited to present the UrbanWINS approach in the side session “Connecting Circle: Co-creating circular cities and regions” on 02 October 2018 (11:30 – 13:30).

When? 30th September to 3rd October 2018
Where? Barcelona, Spain
Website: Climate Alliance
Registration deadline: 16 September 2018
Contact: europe@climatealliance.org


EcoProcura

International Conference on sustainable and innovation procurement.
UrbanWINS will be present!

When? 3rd to 5th October 2018
Where? Nijmegen, Netherlands
Website: EcoProcura
Contact: ecoprocura2018@iclei.org


RECUWASTE 2018

The congress of international reference, organized by the Consortium for the Treatment of Solid Urban Wastes of the Maresme, together with the Generalitat of Cataluña and the Diputación de Barcelona, and in collaboration with various public and private entities.
The main goals and the status of pilot actions in Manresa and Sabdell (UrbaWINS pilot cities) will be presented in this congress.

When? 8th and 9th October 2018
Where? Mataró, Spain
Website: RECUWASTE
Contact: info@recuwaste.com


UrbanWINS Italian National Conference

UrbanWINS Italian national conference will be held within the framework of a bigger event that is the Forum CompraVerde-BuyGreen, International fair and conference on green procurement.

When? 19th October 2018
Where? Rome, Italy
Website: Forum Compra Verde
Contact:info@recuwaste.com 


UrbanWINS Spanish National Conference
UrbanWINS project partner CTM is organizing a national conference in Sabadell (Spain). It is inviting project partners and local governments to learn about innovative ways of waste prevention and citizen participation. UrbanWINS project outcomes will be presented and new models of waste management that promote infrastructure for a circular economy are showcased. To find out more, contact UrbanWINS partner CTM.

When? 23th November 2018
Where? Sabadell, Spain
Website: CTM


outline dark twitter 48 Tweet
outline dark linkedin 48 Share
outline dark facebook 48 Share
outline dark forwardtofriend 48 Forward

For more information: www.urbanwins.eu

Visit us on: Twitter, Facebook, and Instagram –          @UrbanWINS

                                                  Join the conversation: #UrbanWINS

6edeea58 2f9c 4364 a093 0108b8a828b5

Copyright: All articles and images  in this publication – except for the information regarding the REPaiR project for which contact with the REPaiR consortium is required – can be replicated and built upon, however they must be attributed to the UrbanWINS project.

Copyright © 2016, ICLEI – Local Governments for Sustainability l All rights reserved.

Our mailing address is:
info@urbanwins.eu

 

Puteti citi si:

Agorele UrbanWINS – actiuni concrete de prevenire si gestionare a deseurilor in Bucuresti

Un an de UrbanWINS

UrbanWINS lansează Agorele (dezbaterile) publice privind managementul corespunzator al deseurilor

UrbanWINS lanseaza agorele online, un spatiu virtual pentru dezbateri dedicate managementului deseurilor

Concluziile conferintei de lansare a proiectului Urban_Wins

Lansarea oficiala “Urban Wins” – prilej de dezbatere a strategiilor de prevenire si gestionare a deseurilor la nivel european

Managementul Deşeurilor Urbane la un nou nivel – prin participarea la Proiectul European Urban_WINS

Agorele UrbanWINS – actiuni concrete de prevenire si gestionare a deseurilor in Bucuresti

35836865 1267808090019183 3567023201785479168 oAcum un an incepeam Agorele UrbanWINS, o serie de dezbateri/intalniri tehnice initiate de Primaria Municipiului Bucuresti impreuna cu partenerii romani din cadrul UrbanWINS in cadrul carora au fost invitati cei mai importanti actori din industria deseurilor (firme de reciclare si valorificare, generatori de deseuri, colectori si producatori de deseuri, consultanti, reprezentanti ai Primariilor de sector, alte autoritati publice, ONG-uri de mediu, grupuri de initiativa civica, autoritati de mediu, institute de cercetare, institutii de invatamant, cetateni, etc.)

Spre deosebire de conferintele „clasice” organizate frecvent in acest domeniu, in cadrul carora actorii din industria deseurilor isi spun nemultumirile dar rareori ajung la niste puncte comune, aceste intalniri organizate in cadrul proiectului UrbanWINS finantat prin programul Orizont2020 al Uniunii Europene, au fost stabilite inca de la inceput sub forma unor grupuri de lucru tehnice in cadrul carora sa fie identificate, analizate si selectate actiuni concrete pentru prevenirea si gestionarea corespunzatoare a deseurilor in Bucuresti.

Astfel, in perioada iunie 2017 – iunie 2018, Primăria Municipiului București împreună cu partenerii săi – Asociațiile Ecoteca, Environ, ECOTIC, Romania Green Building Council și Global Innovation Solution a organizat 7 Agore pentru a defini în mod participativ obiective și indicatori pentru un Plan strategic de acțiune locală de prevenire și management al deșeurilor. Acesta va fi implementat în parteneriat cu cetățenii, firmele, ONG-urile, instituțiile publice și de cercetare care au propus acțiuni concrete în cadrul acestuia, în perioada 2018 – 2019.

În cadrul primelor agore au fost identificate și dezbătute principalele probleme legate de prevenirea și gestionarea deșeurilor în România și prioritățile care pot fi asumate de Primaria Municipiului Bucuresti pentru a le imbunatati împreună cu membrii agorelor. Prioritățile identificate includ: 1) cresterea gradului de constientizare a populatiei privind prevenirea si managementul corespunzator al  deseurilor; 2) creșterea gradului de colectare separată „la sursă”; 3) prevenirea generării a deșeurilor de ambalaje.

În cadrul următoarelor agore discuțiile s-au concentrat pe identificarea unor acțiuni concrete care răspund priorităților menționate, pe care participanții doresc să le implementeze în parteneriat cu Primăria Municipiului București sau cu alți actori locali.

DSC04474 2

Saculeti reutilizabili pentru legume, fructe, cereale care inlocuiesc cu succes pungile de unica folosinta la achizitionarea de produse vrac din supermarketuri. Realizati din bumbac de Textilia pentru UrbanWINS (logo brodat).

Actiuni care vor fi implementate in perioada 2018-2019 in cadrul UrbanWINS

Dupa ce au fost propuse si dezbatute peste 30 de actiuni care pot fi implementate in Bucuresti pentru prevenirea si gestionarea corespunzatoare a deseurilor in Municipiul Bucuresti au fost votate de participantii Agorelor 8 actiuni ce urmeaza a fi demarate in perioada urmatoare.

In vederea respectarii cerintelor europene impuse in cadrul proiectului, au fost selectate 3 actiuni prioritare care vor fi demarate in perioada urmatoare:

  • Realizarea unor proiecte pilot de colectare separata a deșeurilor generate in cadrul evenimentelor publice organizate de Primaria Municipiului Bucuresti (printre actiunile incluse in actiune precizam: implementarea unui sistem integrat de colectare separata a deseurilor reciclabile, informarea participantilor prin oferirea unor exemple concrete de prevenire si gestionare corespunzatoare a deseurilor, colectarea corespunzatoare a deseurilor si predarea catre unitati de reciclare/valorificare, pastrarea evidentei deseurilor generate si raportarea cantitatilor de deseuri generate si colectate)
  • Elaborarea si implementarea unei campanii de conștientizare și prevenire a generării deșeurilor in unități de învățământ (actiuni incluse: instalarea unor filtre de apa in vederea reducerii deseurilor de ambalaje, implementarea unui sistem integrat de colectare separata a deseurilor reciclabile, informarea elevilor si profesorilor cu privire la prevenirea, reducerea si gestionarea corespunzatoare a deseurilor, pastrarea evidentei  deseurilor generate si raportarea cantitatilor de deseuri generate si colectate)
  • Implementare unui sistem integrat “zero waste” (pilot) de colectare separata (deseuri reciclabile si alimentare) in unitati din industria alimentara (ex. restaurante, catering). Actiuni incluse in proiect: colectarea separata a deseurilor reciclabile si alimentare; deseurile alimentare vor fi predate in vederea compostarii/valorificarii; implementarea unui ghid de prevenire, reducere si gestionare corespunzatoare a deseurilor; elaborarea și implementarea unui plan informațional pentru informarea clientilor si stakeholderilor unitatilor de catering privind prevenirea generarii deseurilor; pastrarea evidentei deseurilor generate si predarea rapoartelor legale de evidenta catre autoritatile de mediu de catre unitatile de alimentatie publica.

Un prim pas pentru realizarea acestui proiect a fost publicarea Hotararii numarul 247/04.05.2018 a Consiliului General al Municipiului Bucuresti de aprobare a Regulamentului privind salubrizarea, igienizarea şi înfrumuseţarea Centrului  Istoric, masura care va sprijini  implementarea unui sistem integrat de prevenire si gestionare corespunzatoare a deseurilor in zona Centrului Vechi si care va reprezenta un model si pentru alte zone din Capitala.

Toate actiunile vor fi monitorizate timp de cel putin un an de zile pentru a deveni sustenabile si dupa incheierea proiectului. Totodata, va fi luata in vedere extinderea acestor actiuni.

Un aspect important in cadrul acestor actiuni il reprezinta introducerea unor masuri de prevenire a generarii deseurilor. De ani buni, se incearca diverse actiuni pentru o mai buna gestionare a deseurilor insa este neglijat un aspect important solicitat de Comisia Europeana, respectiv prevenirea si reducerea deseurilor. Aceste actiuni au in vedere mai ales promovarea masurilor de prevenire a  generarii deseurilor.

Abordarea participativa – implicarea cat mai multor actori din domeniul gestionarii deseurilor in implementarea actiunilor – prioritatea UrbanWINS

21557902 1101025380030789 4995080154140324419 n

Alexandra Chenaru Ghenea – Manager proiect Ecoteca si Coordonator National UrbanWINS

Ne bucuram sa facem parte din acest proiect european, Romania are nevoie de astfel de colaborari internationale pentru a accelera tranzitia catre economia circulara. Nu este suficient sa transpunem in legislatia nationala directivele europene pentru a asigura aceasta tranzitie, avem nevoie de modele europene, de practici care pot fi adaptate si in Romania, este necesara o abordare participativa a acestui subiect fiindca gestionarea deseurilor este relevanta pentru orice cetatean; gestionarea deseurilor nu se poate realiza in mod individual sau din „birou”, avem nevoie in permanenta sa adaptam legislatia si strategiile la realitatile actuale, dar cel mai important avem nevoie sa asiguram o comunicare eficienta intre principalii stakeholderi ai acestui domeniu, pentru a gasi solutii avantajoase pentru toti. 

De aceea, apreciem foarte mult initiativa realizarii „agorelor urbane” in cadrul proiectului, intalniri virtuale sau fizice care au ca principal scop gruparea stakeholderilor relevanti, organizarea de discutii, propuneri in vederea identificarii unor solutii concrete pentru imbunatatirea gestionarii deseurilor atat la nivel european cat mai ales, la nivel national. In activitatea desfasurata pana acum, Ecoteca a incurajat de fiecare data colaborarea si transparenta in vederea imbunatatirii politicilor publice privitoare la gestionarea deseurilor, iar acest proiect ne da inca o data ocazia sa continuam sa promovam aceasta directie.” Alexandra Chenaru – Ghenea, Manager Proiect Asociatia Ecoteca, Coordonator national UrbanWINS

Alte actiuni selectate in cadrul Agorelor UrbanWINS care vor fi implementate in perioada urmatoare:

  • Promovarea unei platforme online care contine majoritatea punctelor de colectare separata din București (platforma „www.hartareciclarii.ro” dezvoltata de Asociatia Viitor Plus) si sprijin in updatarea informatiilor existente pe platforma;
  • Îmbunătățirea ratei de colectare separata „la sursa” prin dezvoltarea de parteneriate intre Primărie, operatori si asociații de locatari/cetățeni in vederea implementării corespunzătoare a programelor
  • Dezvoltarea unor centre municipale pilot pentru colectarea separata a deșeurilor
  • Dezvoltarea unei platforme online pentru colectarea de date privind gestionarea deșeurilor de construcții, pentru o mai buna monitorizare a acestora
  • Grup de lucru cu Primaria Municipiului Bucuresti in vederea promovarii achizitiilor verzi in institutiile publice

35884832 1267809190019073 7370630996284145664 o

Agorele UrbanWINS reprezinta o surpriza placuta, credem noi, fiindca nu se intampla foarte des ca niste actiuni sa fie dezbatute o perioada suficienta de timp si mai ales, initiatorii lor sa fie dispusi sa contribuie „cot la cot” cu autoritatea publica locala (in cazul nostru, Primaria Bucuresti) pentru implementarea lor.

30806177 1232068996926426 3439127383891097667 o

Din pacate, in acest domeniu ne-am obisnuit sa auzim foarte des critici legate de „ce nu fac autoritatile competente in acest domeniu” … foarte rar intalnim initiative si actiuni concrete care sa fie asumate si implementate de actorii care au parghiile necesare sa faca diferenta si sa sprijine autoritatile locale, care uneori au dorinta de a produce o schimbare dar nu au capacitate administrativa, specialisti in domeniu etc. pentru acest lucru

Va invitam sa fiti alaturi de noi in acest demers si sa urmariti activitatea proiectelor pilot si pe platforma online de discutii a proiectului – Agora Online UrbanWINS care poate fi accesata foarte usor aici.

………………………………………………………………………………………………………………………………….

Informații generale

UrbanWINS este un proiect European care se derulează pe durata a 3 ani, începând cu luna iunie 2016, și este finanțat prin Programul de Cercetare și Inovare Orizont 2020. Acesta analizează modul în care orașele consumă resurse și produse, precum și modul în care sunt eliminate deșeurile generate, în vederea dezvoltării și testării unor planuri și soluții eco-inovative, scopul fiind o mai bună prevenire și gestionare a deșeurilor. Abordarea participativă reprezintă o valoare adăugată a proiectului UrbanWINS, întrucât viziunea tuturor actorilor relevanți pentru domeniul gestionării deșeurilor la nivel urban va fi luată în considerare.

Urban_WINS va dezvolta şi testa strategii eco-inovative pentru prevenirea şi gestionarea deşeurilor în 8 oraşe-pilot: Bucureşti (România), CremonaTorino şi alte 2 oraşe care fac parte din Zona Metropolitană a Romei, Pomezia si Albano Laziale (Italia), Leiria (Portugalia) şi oraşele Manresa şi Sabadell (Spania).

Proiectul este coordonat de Municipalitatea Cremona din Italia, în parteneriat cu 26 de participanţi internaţionali.

În România, partenerii sunt: Asociaţia ECOTECA, Primăria Municipiului Bucureşti, Romania Green Building Council, Asociaţia ECOTIC, Global Innovation Solution, Asociaţia ENVIRON.

Mai multe informatii despre proiect gasiti aici – www.urbanwins.eu si pe platforma online de discutii – Agora Online UrbanWINS care poate fi accesata foarte usor aici.

 

Puteti citi si:

Un an de UrbanWINS

UrbanWINS lansează Agorele (dezbaterile) publice privind managementul corespunzator al deseurilor

UrbanWINS lanseaza agorele online, un spatiu virtual pentru dezbateri dedicate managementului deseurilor

Concluziile conferintei de lansare a proiectului Urban_Wins

Lansarea oficiala “Urban Wins” – prilej de dezbatere a strategiilor de prevenire si gestionare a deseurilor la nivel european

Managementul Deşeurilor Urbane la un nou nivel – prin participarea la Proiectul European Urban_WINS

Un an de UrbanWINS

1 CopyPartenerii proiectului UrbanWINS s-au reunit saptamana trecuta (13-14 septembrie) la Bucuresti pentru a prezenta bilantul primului an de proiect.

Prezenti la Arcub Gabroveni, peste 60 de participanti din cadrul celor 27 de organizatii europene partenere au prezentat rezultatele obtinute pana acum, au dezbatut aspectele prioritare si au stabilit pasii urmatori in derularea proiectului. Gazda evenimentului a fost Primaria Municipiului Bucuresti, partener roman in proiect. Bucurestiul reprezinta oras pilot in UrbanWINS;  PMB va dezvolta si testa in cadrul proiectului un Plan Strategic de Prevenire si Management al deseurilor in Bucuresti.

In cadrul intalnirii au fost prezenti si membri ai Consiliului Consultativ European ai Urban WINS (European Advisory Board), experti externi din domeniul protectiei mediului care au acceptat sa-si ofere expertiza in monitorizarea si evaluarea proiectului.

In primul an de proiect au fost selectati cei mai relevanti stakeholderi din domeniul managementului deseurilor si au fost intervievati in vederea identificarii celor mai bune strategii si practici de gestionare a deseurilor din cele 6 tari implicate in proiect (Austria, Italia, Portugalia, România, Spania şi Suedia).

Tototodata, au fost organizate intalniri (“agore”) fizice si online pentru a defini în mod participativ obiective și indicatori pentru dezvoltarea unor Planuri strategice de prevenire și management al deșeurilor. Acestea vor fi implementate cu sprijinul participanților la sesiunile de dezbateri, intalniri care vor continua si in 2018.

In Bucuresti, dezbaterile vor fi organizate de Primaria Municipiului Bucuresti in colaborare cu partenerii romani din proiect. Urmatoarea agora (dezbatere) fizica va avea loc in luna octombrie.

Cele mai relevante strategii/practici identificate vor fi testate in 8 oraşe-pilot din proiect: Bucureşti (România), Cremona, Torino şi alte 2 oraşe care fac parte din Zona Metropolitană a Romei, Pomezia si Albano Laziale (Italia), Leiria (Portugalia) şi oraşele Manresa şi Sabadell (Spania). Totodata, vor servi drept model pentru dezvoltarea unui toolkit (ghid) de bune practici in cadrul proiectului, ghid care va fi diseminat autoritatilor publice locale din tarile implicate in proiect in vederea replicarii practicilor respective si imbunatatirea activitatii de gestionare deseurilor. Responsabila pentru dezvoltarea acestui toolkit este Asociatia Ecoteca, coordonatorul national al proiectului in Romania.

Proiectul, finantat prin programul Orizont 2020 al Comisiei Europene, se desfasoara pe o durata de 3 ani si este coordonat de Municipalitatea Cremona din Italia, în parteneriat cu 26 de participanţi internaţionali.

În România, partenerii sunt: Primăria Municipiului Bucureşti, Asociaţia ECOTECA, Asociaţia ECOTIC, Global Innovation Solution, Asociaţia ENVIRON, Romania Green Building Council.

Mai multe informatii despre proiect gasiti aici sau pe:                                                                     www.urbanwins.eu

Twitter: @Urban_WINS 
Facebook: www.facebook.com/urbanwins
Instagram: www.instagram.com/urban_wins

 Contact coordonator roman al proiectului:

Alexandra Chenaru – Ghenea, Manager Proiect Asociatia Ecoteca,  E-mail: alexandra@ecoteca.ro

Contact coordonator proiect:  Mara Pesaro, Cremona, Italia
E-mail: info@urbanwins.eu

Toti stakeholderii (organizatii publice si private, ONG-uri, cetateni) interesati sa se implice in acest proiect se pot inregistra in platforma de discutii online a proiectului aici.

Puteti citi si:

UrbanWINS lansează Agorele (dezbaterile) publice privind managementul corespunzator al deseurilor

UrbanWINS lanseaza agorele online, un spatiu virtual pentru dezbateri dedicate managementului deseurilor

Concluziile conferintei de lansare a proiectului Urban_Wins

Lansarea oficiala “Urban Wins” – prilej de dezbatere a strategiilor de prevenire si gestionare a deseurilor la nivel european

Managementul Deşeurilor Urbane la un nou nivel – prin participarea la Proiectul European Urban_WINS

Taxa de depozitare amanata, din nou, pana in 2019!

11745746 668120026654662 8638320023470378449 n

Sursa foto: Statie de sortare deseuri municipale amestecate aflata in apropierea Bucurestiului

Desi de ani de zile ne tot racim gura de pomana impreuna cu majoritatea reprezentantilor industriei deseurilor pe la conferinte, intalniri cu reprezentantii autoritatilor de mediu, consultari pentru modificarea legislatiei din domeniu, prin petitii si scrisori oficiale, sustinand ca Romania are nevoie de o taxa de depozitare pentru stimularea valorificarii deseurilor, guvernantii nostri prefera, ca de obicei, sa ignore cerintele industriei si sa faca tot ce e mai convenabil pentru ei.

Dupa ce au anuntat-o de nenumarate de ori, au amanat-o in decembrie 2015 si au promis-o aproape la inceputul oricarui mandat, iata ca au amanat INCA O DATA, taxa de depozitare, mai exact, pana in 2019 printr-o ordonanta de urgenta de modificare a OUG 196/2005 privind Fondul pentru Mediu. Noul Guvern al României a publicat noua ordonanta în seara zilei de 30 iunie, orele 22.00, în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 506/30.06.2017…

V-a surprins vestea? Pe noi nu …

Ne asteptam mai devreme sau mai tarziu sa se intample acest lucru, atata timp cat la sfarsitul lunii ianuarie, la nici o luna de la intrarea in vigoare, proiectul de ordonanta pentru modificarea ei intrase in dezbatere publica.

La vremea respectiva realizam o analiza a situatiei in Europa si aratam care sunt tarifele de depozitare in majoritatea tarilor europene, lasand la latitudinea dvs. sa decideti daca este echitabila sau nu valoarea ei comparativ cu celelalte state europene …

Am auzit pareri ca aparitia taxei ar fi fost o miscare prea brusca care ar destabiliza industria deseurilor. Cum poate fi prea brusca in conditiile in care Uniunea Europeana a recomandat implementarea ei de acum 6 ani ?!?!?!

Nu mai conteaza faptul ca foarte multe firme de salubrizare si-au schimbat tarifele pentru acoperirea taxei, unele autoritati publice (de exemplu, autoritatile din Prahova) si-au facut numeroase strategii si au anuntat deja populatia … fiecare se descurca dupa posibilitati…

Sa ne amintim ca taxa de depozitare a fost introdusa prima data de Legea 384 din 2013 care reglementa taxarea progresivă a depozitării, începând cu 50 lei/tonă din 2014, 80 de lei/tonă din 2015 și 120 lei/tonă din 2016, ulterior a fost amanata in decembrie 2013, anuntata in 2015 si reintrodusa prin OUG 39/2016 pentru modificarea OUG 196/2005 privind Fondul pentru Mediu cu valoarea de 80 de lei/tona de deseuri depozitata la gropile de gunoi (~18 euro/t) de la 1 ianuarie 2017, urmand să crească la 120 de lei/tona (~27 Euro/tona) în 2018.

Noua modificare a OUG 196/2005 prevede cresterea taxei de depozitare pentru deseurile inerte si nepericuloase (deseurile municipale colectate de la populatie) la 80 de lei/tonă din 2019, respectiv la 120 de lei/tonă, abia din 2020!

Probabil ca pana in 2020 vom ajunge la 50% grad de reciclare cum prevede Uniunea Europeana si ca prin magie, nu vom mai avea nevoie deloc de taxa de depozitare. Sa fim “optimisti” si sa propunem de pe acum anularea ei pe perioada nedeterminata. Hai ca avem timp suficient sa crestem gradul de reciclare cu 45% in 2 ani si jumatate! (ca sa nu existe urme de interpretari, suntem bineinteles, ironici!)

Motivatiile fabuloase pentru amanarea taxei a “n” –a oara

Ministrul desemnat pentru Mediu, Grațiela Gavrilescu ne-a pregatit temeinic pentru minunata schimbare, inca de joia trecuta, în cadrul audierii sale din Comisiile reunite pentru Mediu din Parlament.

Pana sa trecem la colectarea selectiva pentru cele 4 categorii de ambalaje, avem posibilitatea sa colectam pe doua categorii, umeda si ambalaje, sa platim doar partea umeda pe care o ducem la groapa. Despre taxa la groapa, pe noi ne intereseaza ca cetateanul sa nu plateasca daca nu a fost informat si stie ce sa faca, Comisia Europeana a fost de acord ca Romania nu este pregatita pentru implementarea ei. Am obtinut o derogare pana la 1 ianuarie 2019. Am obtinut si masuri penalizatoare doar pe diferenta pe care nu vom reusi sa o indeplinim la finalul anului 2017„, a  declarat ministrul desemnat pentru Mediu.
Aceasta a mai declarat ca se analizeaza infiintarea unei agentii pentru preluarea depozitelor deseuri de catre stat si reintroducerea in circuitul economic.

Asta in conditiile in care Comisia Europeană a decis, în data de 15 februarie, să acționeze în judecată România la Curtea Europeană de Justiție (CEJ), pentru că autoritățile nu au reușit să închidă 68 de depozite municipale de deșeuri neconforme, care reprezintă un risc serios pentru sănătatea oamenilor și mediu…

Principalele prevederi ale noii ordonante

• Taxa de încasare pentru deșeurile inerte și nepericuloase încredințate în vederea eliminării finale prin depozitare se anulează începând cu 1 iulie 2017 și va reveni, conform Ordonanței, cu anul 2019 și va fi de 80 lei/tonă pentru anul respectiv, iar începând cu anul 2020 va fi de 120 lei/tonă.

• Obiectivul anual de reducere a cantităților de deșeuri municipale eliminate prin depozitare va fi pentru anul 2017 (cât a mai rămas) 25%, pentru 2018 – 35% și începând cu 2019 – 45%.

Acesta a crescut de la 15% cat era prevazut initial. Superb!

• Taxa de 100 lei/tonă, datorată de unitățile administrativ-teritoriale, sau, după caz, subdiviziunile administrativ- teritoriale ale municipiilor, în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de reducere a procentului cantităților de deșeuri eliminate prin depozitare din deșeurile municipale colectate prin operatorii serviciului public de salubrizare (plata făcându-se pentru diferența dintre cantitatea corespunzatoare obiectivului anual de diminuare și cantitatea efectiv încredințată spre reciclare) s-a redus la 50 lei/tonă.

Cunoasteti vreo primarie care a platit taxa de 100 lei pe tona, pentru neindeplinirea tintei de reducere cu 15% a deseurilor depozitate anual? Daca stiti, spuneti-ne si noua!Lasa ca vor fi motivati sa plateasca acum fiindca s-a injumatatit!

Asteptam cu interes sa vedem cum va responsabiliza noua masura toti operatorii economici si primariile care „uita” an de an sa pastreze evidenta gestiunii deseurilor si sa transmita rapoartele de evidenta la autoritatile de mediu, daramite sa mai plateasca vreo penalitate …

• S-au modificat și cheltuielile curente și de capital ale Administrației Fondului ce se asigurau din Fondul de mediu, în limita a 5%, iar noua O.U.G. aduce o majorare de încă 5% adică, de la 1 iulie cheltuielile vor fi de 10% la acest capitol.

Puteti vedea varianta noii ordonante publicata in Monitorul Oficial aici .

Puteti citi si:

Taxa la groapa se modifica. Proiectul de ordonanta de urgenta, in dezbatere publica

Avem, in sfarsit, taxa la groapa! Este valoarea ei echitabila comparativ cu celelalte state europene?

La inceput de an, sa ne amintim ce solutii propune UE de ani buni pentru deseurile din Romania

Ministrul Mediului: Din 2016, vom avea taxă la groapa de gunoi de 80 de lei pe tonă

Cresteti, domnilor si doamnelor, taxarea la depozitarea deseurilor!

Reciclarea in Romania – o radiografie facuta de principalii ″actori″ din domeniu

Consultari publice pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu

Depozitarea deseurilor, o solutie cu viitor incert

UrbanWINS lansează Agorele (dezbaterile) publice privind managementul corespunzator al deseurilor

Poster Agoras RO REV AG

Dupa lansarea agorelor online, in martie 2017, UrbanWINS (www.urbanwins.eu) lansează si Agorele fizice (întâlniri față în față), în scopul de a împărtăși cunoștințe și de a dezbate idei pe tema deșeurilor, resurselor și inovării. Aceste întâlniri vor avea loc în 8 orașe pilot din Europa – Cremona,Torino, două orașe din cadrul municipalității Roma – Albano Laziale și Pomezia (Italia), București (România), Leiria (Portugalia), Manresa și Sabadell (Spania).

Participanții împărtășesc cunoștințe, dezbat și creează împreună soluții pentru orașele lor.

Cetățeni, autorități guvernamentale, organizații, autorități locale, manageri ai companiilor din domeniul deșeurilor, precum și reprezentanți ai mediului academic participă la Agorele (dezbaterile) publice.

Implica-te si tu! Participa la agorele online si dezbaterile fata in fata din orasul tau!

Prima agoră organizată în București, Prioritatile orasului Bucuresti privind cosumul de resurse si prevenirea generarii deseurilor”, va avea loc in data de 6 iunie la Arcub Gabroveni și va reuni reprezentanți ai ONG-urilor, firmelor, asociațiilor profesionale, universităților și cetățeni din București. Primăria București va organiza câteva alte dezbateri de acest tip în 2017 și 2018, pentru a defini în mod participativ obiective și indicatori pentru un Plan Strategic de Prevenire și Management al deșeurilor. Acesta va fi implementat cu sprijinul participanților la sesiunile de dezbateri.

Intalnirea din data de 6 iunie va avea loc la Arcub Gabroveni, Str. Lipscani, nr. 84 – 90, Sala Coloanelor intre orele 13:30-17:30. Cei interesati sa participe la eveniment sunt rugati sa se inscrie la adresele elena.bercus@pmb.ro si office@ecoteca.ro pana pe data de 28 mai 2017.

Mai multe informatii despre eveniment gasiti aici.

Cei interesați să contribuie la definirea acestui plan strategic sunt invitați să se înscrie și pe platforma online disponibilă www.urbanwins.eu/online-agora, spațiu în care se vor continua discuțiile începute în cadrul agorelor.

Echipe din toate orașele pilot, într-un număr total de 20 de participanți, au beneficiat de instruire conform metodelor noi colaborative aplicate de Facultatea de Stiinte si Tehnologii FCT NOVA din Portugalia, în vederea coordonării sesiunilor de participare care vor avea loc în cadrul Agorelor Fizice. Aceste metode promovează dialogul  și încurajează construirea unor soluții care să contribuie la formarea unei atitudini mai responsabile și mai implicate în rândul cetățenilor, generând valoare adăugată pentru părțile interesate implicate.

Recomandările și instrumentele ce se vor dezvolta împreună cu cetățenii vor putea fi aplicate ulterior și altor orașe. Unul din rezultatele finale ale acestui proiect va fi un set de instrumente utile pentru luarea deciziilor și elaborarea planurilor de prevenire și gestionare a deșeurilor, bazate pe principii participative și științifice, putând fi utilizat și aplicat de oricare autoritate publică din Europa.

Informații generale

UrbanWINS este un proiect European care se derulează pe durata a 3 ani, începând cu luna iunie 2016, și este finanțat prin Programul de Cercetare și Inovare Orizont 2020. Acesta analizează modul în care orașele consumă resurse și produse, precum și modul în care sunt eliminate deșeurile generate, în vederea dezvoltării și testării unor planuri și soluții eco-inovative, scopul fiind o mai bună prevenire și gestionare a deșeurilor. Abordarea participativă reprezintă o valoare adăugată a proiectului UrbanWINS, întrucât viziunea tuturor actorilor relevanți pentru domeniul generării și gestionării deșeurilor la nivel urban va fi luată în considerare.

Proiectul este coordonat de Municipalitatea Cremona din Italia, în parteneriat cu 26 de participanţi internaţionali.

În România, partenerii sunt: Asociaţia ECOTECA, Primăria Municipiului Bucureşti, Romania Green Building Council, Asociaţia ECOTIC, Global Innovation Solution, Asociaţia ENVIRON.

Accesați aici prezentarea video a proiectului.

Mai multe informatii despre proiect gasiti aici.

Contact oficial: Lia Vasconcelos                                                                                       FCT NOVA (Portugalia)                                                                                                         Email: urbanwins@campus.fct.unl.pt
Contact oficial: Mara Pesaro,                                                                                 Coordonator proiect UrbanWINS
Comune di Cremona / Municipality of Cremona (Italy)
Email: urbanwinscremona@comune.cremona.it

uw partners new

………………………………………………………………………………………………………………………………….

Flag_of_Europe.svg (1)Acest proiect a primit finantare din partea Uniunii Europene prin programul de cercetare si inovare Horizon 2020, prin contractul nr. 690047. Responsabilitatea exclusiva pentru continutul  acestui articol ii revine autorului. Continutul articolului nu reflecta in mod necesar opinia Comisiei Europene.

In plus, Comisia Europeana nu este responsabila pentru o eventuala utilizare a informatiilor continute in acest material.

UrbanWINS lanseaza agorele online, un spatiu virtual pentru dezbateri dedicate managementului deseurilor

 

  • Participantii pot sa impartaseasca cunostinte, sa dezbata si sa creeze impreuna solutii pentru orasele lor
  • Cetatenii, autoritatile publice, actorii implicati in gestionarea deseurilor si reprezentantii mediului academic sunt invitati sa se alature acestei comunitati virtuale participative

004 UrbanWINS online agoras 1

UrbanWINS, proiect finantat de Uniunea Europeana menit sa dezvolte si sa testeze metode de elaborare si implementare a unor planuri strategice eco-inovatoare de prevenire a deseurilor, a lansat agorele UrbanWINS, o comunitate virtuala participativa, pentru impartasirea de cunostinte si discutii pe tema deseurilor, a resurselor si a inovatiei. Agorele UrbanWINS faciliteaza implicarea in proiect a cetatenilor si a altor parti interesate, incurajand in acelasi timp generarea de idei de catre participanti, crearea de solutii si tranzitia catre modele de consum si productie mai sustenabile. Agorele Urban Wins se pot accesa pe site-ul proiectului: https://www.urbanwins.eu/online-agora/

Pe langa cetateni, la discutiile din cadrul agorelor UrbanWINS vor participa autoritati publice, organizatii non-guvernamentale, furnizori de solutii de gestionare a deseurilor, institute de cercetare si centre educationale. Platforma online va facilita schimbul de idei la nivel international si va fi conectata cu workshop-urile cu participare fizica din proiect, precum si cu actiunile locale din cele opt orase-pilot din Europa – Cremona, Torino, Albano Laziale si Pomezia – orase din Zona Metropolitana a Romei (Italia), Bucuresti (Romania), Leiria (Portugalia), Manresa si Sabadell (Spania).

Recomandarile si solutiile care vor fi dezvoltate alaturi de cetateni vor putea fi replicate si in alte orase. Unul dintre rezultatele finale ale proiectului va fi un set de instrumente care sa stea la baza unui proces decizional participativ, bazat pe cercetari stiintifice si a elaborarii unui plan de prevenire si gestionare a deseurilor; acest set va putea fi utilizat de orice autoritate publica din Europa si bineinteles, din Romania.

Site-ul UrbanWINS – www.urbanwins.eu – care gazduieste agorele, functioneaza deja de trei luni si furnizeaza informatii complete despre obiectivele si abordarea proiectului. Fiecare dintre orasele pilot are propria pagina care cuprinde informatii detaliate despre strategiile proprii de gestionare și prevenire a deșeurilor. In cadrul proiectului s-a dezvoltat și un instrument de informare (“Sector Watch”) pentru cei responsabili cu achizitiile publice in domeniul deseurilor, care monitorizeaza și prezinta ultimele noutati pe acest subiect și poate fi accesat la  http://www.urbanwins.eu/resources/.

Despre proiect

UrbanWINS este un proiect care se deruleaza pe parcursul a trei ani, lansat in iunie 2016 si finantat prin Programul de Cercetare si Inovare Orizont 2020. Acesta analizeaza modul in care orasele consuma resurse si produse si elimina deseurile rezultate, pentru a dezvolta si testa solutii si planuri eco-inovatoare care sa imbunatateasca gestionarea si prevenirea deseurilor. Abordarea participativa este o valoare adaugata a proiectului UrbanWINS, intrucat permite luarea in considerare a tuturor actorilor relevanti pentru producerea si gestionarea deseurilor la nivel urban.

Proiectuleste coordonat de Municipalitatea Cremona din Italia, în parteneriat cu 26 de participanţi internaţionali.

În România, partenerii sunt: Asociaţia ECOTECA, Primăria Municipiului Bucureşti, Romania Green Building Council, Asociaţia ECOTIC, Global Innovation Solution, Asociaţia ENVIRON.

Contact coordonator proiect UrbanWINS: Mara Pesaro, Comune di Cremona (Italia), info@urbanwins.eu

Agorele UrbanWINS:    https://www.urbanwins.eu/online-agora/

Apasati aici pentru a urmari prezentarea video a proiectului.

………………………………………………………………………………………………………………………………….

Flag_of_Europe.svg (1)Acest proiect a primit finantare din partea Uniunii Europene prin programul de cercetare si inovare Horizon 2020, prin contractul nr. 690047. Responsabilitatea exclusiva pentru continutul  acestui articol ii revine autorului. Continutul articolului nu reflecta in mod necesar opinia Comisiei Europene.

In plus, Comisia Europeana nu este responsabila pentru o eventuala utilizare a informatiilor continute in acest material.