20 10 PlasticWaste v1 web 1

Eurostat: În 2019 România a reciclat 44,6 % din deșeurile de ambalaje

20 10 PlasticWaste v1 web 1

Sursa foto: Eurostat

Potrivit Eurostat, în 2020 majoritatea statelor membre UE au reușit să atingă ținta de 55% reciclare a deșeurilor de ambalaje, cu excepția României (44,6 %), Croației (54,2 %), Ungariei (52,4 %) și Maltei ( 40,0 %).

România nu a raportat datele privind gestionarea deșeurilor de ambalaje pentru anul 2020, pentru statistică, Eurostat a utilizat datele trimise pentru anul 2019.

În 2020, deșeurile de ambalaje generate au fost estimate la 177,2 kg pe locuitor în UE (variind de la 66,0 kg pe locuitor în Croația și 225,8 kg pe locuitor în Germania).

În România au fost raportate 103,81 kg de deșeuri de ambalaje generate pe cap de locuitor în 2019.

1 1050px Packaging waste generated and recycled 2020 kg per capita

Sursa foto: Eurostat

 

Din 2009 până în 2020, hârtia/cartonul a fost principalul deșeu de ambalaj în UE (32,7 milioane de tone generate în 2020), urmate de plastic și sticlă (15,5 milioane de tone pentru plastic și 15,1 milioane de tone pentru deșeurile din sticlă în 2020).

Packaging waste generated by packaging material EU estimate 2020

Sursa foto: Eurostat

În 2020, hârtia și cartonul (41,2 %), plasticul (19,5 %), sticla (19,1 %), lemn (15,1 %) și metal (5,0 %) au fost cele mai comune tipuri de deșeuri de ambalaje în UE. Alte materiale reprezintă 0,1% din volumul total de deșeuri de ambalaje generate în 2020.

Ratele de recuperare și reciclare a tuturor deșeurilor de ambalaje în 2020 din statele membre ale UE sunt prezentate în tabelul 1. Conform acestor rate, Finlanda a deținut cea mai mare rată de recuperare de 115,1 %; rata de peste 100 % poate fi explicată prin depozitarea și tratarea deșeurilor generate în anii anteriori. Belgia a avut cea mai mare rată de reciclare, de 79,2 %.

4 Recovery and recycling rate of packaging waste 2020

Sursa foto: Eurostat

Amintim țintele de reciclare și valorificare potrivit Directivei 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, care se regăsesc și în Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje:

  • până la 31 decembrie 2008, sunt reciclate deșeuri din ambalaje reprezentând între minimum 55 % și maximum 80 % din greutatea acestora;
  • până la 31 decembrie 2008, trebuie atinse următoarele obiective minime de reciclare pentru materialele conținute în deșeurile din ambalaje:
    • 60 % din greutate pentru sticlă;
    • 60 % din greutate pentru hârtie și carton;
    • 50 % din greutate pentru metale;
    • 22,5 % din greutate pentru materialele plastice, luând în considerare exclusiv materialele reciclate sub formă de plastic;
    • 15 % din greutate pentru lemn ;
  • cel târziu până la 31 decembrie 2025, minimum 65 % din greutatea tuturor deșeurilor de ambalaje va fi reciclată;
  • cel târziu până la 31 decembrie 2025, se vor îndeplini următoarele obiective minime, stabilite ca procent din greutate, în ceea ce privește reciclarea următoarelor materiale specifice conținute în deșeurile de ambalaje:
    • 50 % pentru plastic;
    • 25 % pentru lemn;
    • 70 % pentru metale feroase;
    • 50 % pentru aluminiu;
    • 70 % pentru sticlă;
    • 75 % pentru hârtie și carton;
  • cel târziu până la 31 decembrie 2030, minimum 70 % din greutatea tuturor deșeurilor de ambalaje va fi reciclată;
    o cel târziu până la 31 decembrie 2030, se vor îndeplini următoarele obiective minime, stabilite ca procent din greutate, privind reciclarea următoarelor materiale specifice conținute în deșeurile de ambalaje:
    o 55 % pentru plastic;
    o 30 % pentru lemn;
    o 80 % pentru metale feroase:
    o 60 % pentru aluminiu;
    o 75 % pentru sticlă;
    o 85 % pentru hârtie și carton.

Găsiți mai multe statistici în articolul Eurostat aici.

Articol scris în colaborare ECOTECA – www.ExpertDeseuri.ro

 

Puteti citi și:

Reutilizarea ambalajelor vs. prevenirea ambalajelor – De ce trebuie tratate diferit aceste concepte în contextul revizuirii Directivei CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje

Cum a amânat HG 1214/2022 implementarea Sistemului Garanție – Returnare (SGR)

Termenul de 1 octombrie 2022 pentru demararea Sistemului Garanție – Returnare (SGR) pare tot mai nerealist – De ce? Au explicat reprezentații RetuRO în cadrul Forumului de Mediu

În ce stadiu sunt pregătirile pentru implementarea Sistemului Garanție – Returnare (SGR) – Va fi demarat la data de 1 octombrie 2022?

Sistemul Garanție – Returnare (SGR) – Ce măsuri sunt necesare pentru a deveni funcțional. Acum nu e.

Încă un proiect de Ordonanță privind implementarea SGR se află în dezbatere publică

Ministerul Mediului a lansat în dezbatere publică o Hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 1074/2021 privind SGR – Sistemul Garanție-Returnare

Patrick Wiedemann, CEO RLG – Soluții pentru evitarea fraudării Sistemului Garanție-Returnare (SGR) în România

Pregătirea Sistemului Garanție-Returnare (SGR) în Scoția – ce poate fi adaptat la sistemul românesc?

Gheorghe Loloiu, RLG România – Care sunt riscurile implementării Sistemului Garanție-Returnare (SGR) și cum pot fi evitate

Bună practică – Sistemul Garanție-Returnare (SGR) în Lituania – cum funcționează la 6 ani de la implementare

Și Bulgaria va introduce Sistemul Garanție-Returnare (SGR) – În ce stadiu se află acum