Eurostat: Unde au fost exportate deșeurile UE în 2021?

2

Sursa foto: Eurostat

 

În urmă cu 4 ani, China interzicea importurile pentru 24 de categorii de deșeuri și obliga statele europene și nu numai, să găsească noi soluții pentru reciclarea și valorificarea deșeurilor.

Cum arată situația acum în Europa? Care sunt principalele destinații ale exportului UE de deșeuri?

Potrivit unei statistici Eurostat publicată în data de 25 mai ac., în 2021, exporturile de deșeuri din UE către țările non-UE au ajuns la 33,0 milioane de tone, o creștere de 77% față de 2004. Importurile de deșeuri din țările non-UE au crescut cu 11% din 2004, însumând 19,7 milioane de tone în 2021.

1

Sursa foto: Eurostat

 

Turcia: principala destinație pentru exporturile UE de deșeuri

Turcia este cea mai mare destinație a deșeurilor exportate din UE, cu un volum de aproximativ 14,7 milioane de tone în 2021 – de peste trei ori mai mult decât în ​​2004 și aproape jumătate din totalul exporturilor de deșeuri. A doua cea mai mare destinație a fost India, care a primit aproape 2,4 milioane de tone de deșeuri din UE în 2021, urmată de Egipt (1,9 milioane de tone), Elveția (1,7 milioane de tone), Regatul Unit (1,5 milioane de tone), Norvegia (1,4 milioane de tone). ), Pakistan (1,3 milioane de tone), Indonezia (1,1 milioane de tone), Statele Unite ale Americii (0,9 milioane de tone) și Maroc (0,6 milioane de tone).

În ultimii ani, Pakistanul a crescut considerabil ca destinație pentru deșeurile UE, volumele crescând de la 0,1 milioane de tone în 2004 la 1,3 milioane de tone în 2021.

În contrast puternic, exporturile UE de deșeuri în China au scăzut de la un vârf de 10,1 milioane de tone în 2009 la 0,4 milioane de tone în 2021.

Situația exporturilor și importurilor de deșeuri în România

Potrivit Eurostat, România a exportat 1 552 118 tone de deșeuri în 2021. În același timp, a raportat că a importat doar 151 314 tone în 2021.

importuri romania

Sursa foto: captura statistica Eurostat – Importuri deșeuri România

Raul poza oficialaRaul Pop, manager programe Ecoteca și cofondator Coaliția pentru Economie Circulară (CERC):

„Având în vedere acțiunile frecvente ale Gărzii de Mediu de oprire la vamă a zeci de containere cu deșeuri nereciclabile /periculoase/neconforme care nu prezintă documente reale și care intră în țara noastră ca deșeuri reciclabile credeți că datele raportate reflectă realitatea?

2. Câte tone de produse second-hand aduse în țară sunt de fapt deșeuri?”

exporturi romania

Sursa foto: captura statistica Eurostat – Importuri deșeuri România

 

Deșeurile de metale feroase reprezintă jumătate din toate exporturile de deșeuri din UE

 

În 2021, exporturile de deșeuri de metale feroase (fier și oțel) s-au ridicat la 19,5 milioane de tone, reprezentând mai mult de jumătate (59%) din toate exporturile de deșeuri din UE. Principala destinație a fost Turcia, care a primit 13,1 milioane de tone, aproximativ două treimi (67%) din toate deșeurile de metale feroase exportate din UE. Mai mult, UE a importat 5,5 milioane de tone de deșeuri de metale feroase, aproape o treime (32%) provenind din Regatul Unit.

Deși la un nivel mult mai scăzut, din UE au fost exportate și cantități considerabile de deșeuri de hârtie. Cele 4,4 milioane de tone exportate au reprezentat 13% din exporturile UE de deșeuri în 2021. India a fost principala destinație a deșeurilor de hârtie, primind 1,2 milioane de tone (26%), urmată de Indonezia (0,9 milioane de tone sau 22%) și Turcia (0,4 milioane de tone). milioane de tone sau 10%).

Cu toate acestea, au existat și 2,4 milioane de tone de deșeuri de hârtie importate în UE, cea mai mare cantitate (1 milion de tone sau 42%) sosind din Regatul Unit.

4

Sursa foto: Eurostat

Articol scris in colaborare ECOTECA – www.ExpertDeseuri.ro

 

Puteți citi și:

Raport Confederația Patronală Concordia – „Economia circulară în bussinessul românesc. Mic ghid de bune practici pentru o creștere durabilă

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Noi oportunități de finanțare în sectorul de mediu

Pactul Verde și Noul pachet de economie circulară: cum vor deveni produsele sustenabile un standard și cum poate Europa să-și consolideze independența față de resurse

Pactul Verde și Noul pachet de economie circulară: cum vor deveni produsele sustenabile un standard și cum poate Europa să-și consolideze independența față de resurse

reparare

Sursa foto: ec.europa.eu

La 7 ani de la adoptarea pachetului ambițios privind economia circulară

Comisia Europeană a prezentat ieri un nou pachet de propuneri și mai ambițions din cadrul Pactului verde european; noile propuneri au scopul de a asigura faptul că produsele sustenabile devin normă în UE, că sunt stimulate modelele de afaceri circulare, iar consumatorii au legitimitate să se implice mai mult în cadrul tranziției catre economia circulară.

Pachetul este format din:

  1. O inițiativă privind produsele durabile care vizează stimularea circularității produselor pe piața UE, inclusiv o reformă a legilor privind proiectarea ecologică
  2. O strategie pentru textile sustenabile și circulare
  3. O propunere de revizuire a Regulamentului privind produsele pentru construcții
  4. Noi reguli pentru consolidarea puterii consumatorului.

Vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a declarat: „Este momentul să punem capăt modelului care constă în «a lua, a produce, a strica și a arunca», care este atât de dăunător pentru planeta, sănătatea și economia noastră.

Propunerile de astăzi vor asigura faptul că numai produsele cele mai sustenabile sunt vândute în Europa. Acestea le permit consumatorilor să economisească energie, să repare produsele stricate în loc să le înlocuiască cu altele și să facă alegeri ecologice inteligente atunci când cumpără produse noi. În acest mod, readucem echilibrul în relația noastră cu natura și ne reducem vulnerabilitatea față de perturbările de la nivelul lanțurilor de aprovizionare globale.”

 

  1. Produse sustenabile și Design Ecologic

După cum s-a anunțat în Planul de acțiune pentru economia circulară, Comisia propune noi norme prin care aproape toate bunurile fizice de pe piața UE să devină ecologice, circulare și eficiente din punct de vedere energetic pe parcursul întregului lor ciclu de viață, de la faza de proiectare până la utilizarea zilnică, schimbarea destinației și sfârșitul ciclului de viață.

Pachetul include, de asemenea, o propunere legislativă pentru dezvoltarea designului ecologic, extinzându-și domeniul de aplicare la practic toate produsele introduse pe piață și deschizând ușa către noi măsuri, cum ar fi măsurarea amprentei de carbon și de mediu a produselor, dezvoltarea unui pașaport pentru produse digitale și analiza impactului dincolo de granițele UE.

Împreună cu această propunere, Comisia a adoptat, de asemenea, un Plan de lucru privind proiectarea ecologică și etichetarea energetică pentru perioada 2022-2024 pentru a acoperi noile produse cu impact energetic și a actualiza și a spori nivelul de ambiție pentru produsele care sunt deja reglementate, ca măsură tranzitorie până la intrarea în vigoare a noului regulament; proiectarea produselor determină până la 80% din impactul asupra mediului al unui produs, pe durata ciclului de viață al acestuia.

Planul de lucru abordează, în special, produsele electronice de larg consum (telefoanele inteligente, tabletele, panourile solare), care reprezintă fluxul de deșeuri cu cea mai rapidă creștere.

Propunerea va consolida piața unică, evitând situația în care legislația unui stat membru este divergentă de a altuia, și va crea oportunități economice pentru inovare și creare de locuri de muncă, în special în ceea ce privește refabricarea, întreținerea, reciclarea și repararea.

Toate produsele reglementate vor avea pașapoarte digitale ale produselor. Acest lucru va facilita repararea sau reciclarea produselor și va facilita urmărirea de-a lungul lanțului de aprovizionare a substanțelor care prezintă motive de îngrijorare. Se poate introduce, de asemenea, și etichetarea. Propunerea conține, de asemenea, măsuri menite să pună capăt practicii distrugerii bunurilor de consum nevândute, precum și să extindă achizițiile publice verzi și să ofere stimulente pentru produsele sustenabile.

Însă, reprezentanții EEB (European Environmental Bureau) avertizează că aceste măsuri nu vor fi implementate prea rapid, având în vedere că reprezentanții Comisiei prevăd o creștere limitată a personalului care lucrează la politica de produse. Totodată, oportunitățile de a oferi rezultate încă de la început, cum ar fi interzicerea imediată a distrugerii bunurilor nevândute, nu au fost luate.

 

2. Textile sustenabile

Într-un articol anterior prezentam situația îngrijorătoare a gestionării deșeurilor textile atât în Europa cât și în România.

Consumul european de textile are al patrulea cel mai mare impact asupra mediului și schimbărilor climatice, după alimente, locuințe și mobilitate. Acesta se situează, de asemenea, pe locul al treilea în ceea ce privește consumul de apă și utilizarea terenurilor și pe locul al cincilea din punctul de vedere al utilizării materiilor prime primare.

Comisia adoptă și o nouă strategie pentru textile sustenabile și circulare stabilește viziunea și acțiunile concrete pentru a asigura faptul că, până în 2030, produsele textile introduse pe piața UE au un ciclu de viață lung și sunt reparabile, reutilizabile reciclabile, fabricate pe cât de mult posibil din fibre reciclate, nu conțin substanțe periculoase și sunt produse cu respectarea drepturilor sociale și a mediului.

Măsurile specifice prevăzute vor include cerințe de proiectare ecologică pentru textile, informații mai clare, un pașaport digital al produselor și o schemă obligatorie a UE de răspundere extinsă a producătorilor. Strategia prevede, de asemenea, măsuri de combatere a eliberării neintenționate de microplastice din textile și de stimulare a modelelor de afaceri circulare, inclusiv a serviciilor de reutilizare și reparare.

Pentru a aborda moda de consum, strategia invită, de asemenea, întreprinderile să reducă numărul de colecții pe an, să își asume responsabilitatea și să ia măsuri pentru a-și reduce la minimum amprenta de carbon și de mediu și invită statele membre să adopte măsuri fiscale favorabile pentru sectorul reutilizării și reparațiilor.

EEB solicită factorilor de decizie să asigure o participare puternică a societății civile la dezvoltarea inițiativelor anunțate în strategie și să îmbunătățească măsurile care abordează abuzurile drepturilor omului în lanțurile de aprovizionare, un „punct orb” clar în textul identificat.

 

3. Produse pentru construcții

Industria construcțiilor reprezintă aproape 10% din valoarea adăugată a UE și asigură locuri de muncă pentru aproximativ 25 de milioane de persoane, în peste 5 milioane de firme. 430 000 de întreprinderi din UE fac parte din industria produselor pentru construcții, acestea având, în total, o cifră de afaceri de 800 de miliarde EUR. Acestea sunt, în principal, întreprinderi mici și mijlocii. Acestea reprezintă un atu economic și social esențial pentru comunitățile locale din regiunile și orașele europene.

Clădirile sunt responsabile de circa 50% din extracția și consumul de resurse și de peste 30% din totalul deșeurilor generate anual în UE. În plus, clădirile sunt responsabile de 40% din consumul de energie al UE și de 36 % din emisiile de gaze cu efect de seră legate de energie.

Revizuirea Regulamentului produselor pentru construcții (CPR-Construction Products Regulation) va consolida și va moderniza normele care sunt în vigoare din 2011. Noile cerințe privind produsele vor asigura faptul că proiectarea și fabricarea produselor pentru construcții se bazează pe tehnologii de ultimă oră, pentru a le face mai durabile, reparabile, reciclabile și mai ușor de refabricat.

În ciuda progreselor mai mari în alte dosare, revizuirea Regulamentului privind produsele de construcții avansează timid în ceea ce privește alinierea la inițiativa pentru produse durabile..

ONG-urile europene au avertizat printr-o adresă comună trimisă către Comisia Europeană în data de 15 martie 2022  că o astfel de lipsă de ambiție este deosebit de îngrijorătoare pentru o industrie care are nevoie disperată de decarbonizare, ca sursă a 35% din emisiile UE.

Acest lucru nu este abordat în mare parte de actualul CPR, care continuă să permită jucătorilor dominanti din industrie să stabilească standarde de mediu, în cazul în care pot conveni asupra celui mai mic numitor comun care sufocă inovațiile și IMM-urile.

4. Împuternicirea consumatorilor

Inițiativa privind „împuternicirea consumatorului pentru tranziția ecologică” urmărește să consolideze legislația UE existentă pentru a preveni greenwashing și a reduce deteriorarea programată, prin modificarea atât a Directivei privind practicile comerciale neloiale, cât și a Directivei privind drepturile consumatorilor.

Propunerea urmărește să îmbunătățească credibilitatea afirmațiilor și etichetelor de durabilitate – o măsură foarte solicitată, deoarece cercetări recente au arătat că 42% dintre afirmațiile ecologice sunt potențial false sau înșelătoare.

Mai mult, noile reguli privind prevederile de informare cu privire la durata perioadelor de garanție, disponibilitatea pieselor de schimb și actualizările de software sunt menite să ajute consumatorii să înțeleagă durata de viață estimată a produselor pe care le achiziționează.

Propunerea include, de asemenea, pe lista neagră practicile companiilor care duc la învechirea prematură, cum ar fi evitarea informării consumatorilor cu privire la necesitatea de a utiliza actualizări de software care împiedică funcționarea produselor sau necesitatea folosirii consumabilelor originale, cum ar fi cernelurile pentru imprimante.

EEB salută măsurile ca un pas foarte necesar pentru a opri greenwashing-ul, dar a avertizat cu privire la posibile lacune: inițiativa nu reușește să clarifice modul în care unele dintre cele mai problematice și răspândite afirmații, cum ar fi „neutralitatea climatică”, vor fi abordate, în timp ce interzicerea învechirii planificate a fost eliminată din propunere.

Prin propunerile de ieri, Comisia prezintă instrumentele necesare pentru trecerea la o economie cu adevărat circulară în UE: o economie decuplată de dependența de energie și de resurse, mai rezilientă la șocurile externe, care respectă natura și sănătatea oamenilor. Propunerile se bazează pe succesul normelor existente ale UE în materie de proiectare ecologică, care au dus la reduceri remarcabile ale consumului de energie al UE și la economii semnificative pentru consumatori.

Numai în 2021, cerințele existente în materie de proiectare ecologică le-au permis consumatorilor să economisească, în total, 120 de miliarde EUR. Normele au dus, de asemenea, la o scădere cu 10% a consumului anual de energie al produselor care intră în domeniul lor de aplicare. Până în 2030, noul cadru va putea duce la economii de energie primară de 132 milioane de tone echivalent petrol, ceea ce corespunde unei cantități de gaze naturale de aproximativ 150 de miliarde de metri cubi, cantitate aproape echivalentă cu importul UE de gaze rusești. 

 

Puteți citi și:

Situația deșeurilor textile în România: în ce stadiu suntem și ce mai e de făcut. Ce măsuri pot lua consumatorii.

Cum obligă principiul european „Do no significant harm”(DNSH) organizațiile să devină sustenabile

Aluminiul, „ambalajul nobil”, reciclabil 100% – de ce se colectează atât de greu în România

Legea compostului – unde (nu) este aplicată la 2 ani de la publicare

Sistemul Garanție – Returnare (SGR) – Ce măsuri sunt necesare pentru a deveni funcțional. Acum nu e.

Scurtă analiză a programelor de finanțare lansate de AFM pentru anul 2022

OUG nr. 136/2021 – Modificari privind Fondul pentru Mediu pentru UAT-uri

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Noi oportunități de finanțare în sectorul de mediu

Retrospectiva 2021 – noi reglementări privind gestionarea deșeurilor … au fost necesare sau nu?

Vizita Ecoteca – Cum functioneaza stația de epurare a apelor uzate a Municipiului Buzău

Situația deșeurilor textile în România: în ce stadiu suntem și ce mai e de făcut. Ce măsuri pot lua consumatorii.

poza textile shutterstock

Haine arse într-un depozit din regiunea Alicante, Costa Blanca, Spania. Sursa foto: Shutterstock (Ernest Rose)

Industria textilă este una din cele mai mari consumatoare de resurse la nivel mondial. Numai pentru producerea unui tricou de bumbac sau a unei perechi de blugi se irosesc nu mai puţin de 2.700 litri de apă.

În ultimii ani, industria modei și îmbrăcămintei s-a confruntat cu o atenție sporită în ceea ce privește problemele de mediu și condițiile de muncă, aceste probleme fiind intensificate recent și de criza pandemică COVID-19.

Criza a obligat majoritatea industriilor să găsească noi soluții pentru adaptarea la situația actuală; industria textilă nu face excepție de la acest demers, dimpotrivă, este probabil una dintre cele mai afectate industrii, mai ales dacă avem în vedere schimbările în comportamentul consumatorilor, consumatorii preferând shopping-ul online mult mai des decât înainte de pandemie.

Cu shopping-ul online vin si probleme logistice care de obicei nu sunt familiare consumatorului, spre exemplu o rată mărită de returnări către brand sau retailer. Aceste retururi, depinzând de cantitatea și prețul inițial al produsului pot fi sau nu puse în circulație din nou, facilitând astfel un mult mai mare grad de risipă a articolelor care au fost încercate și scoase din ambalajul original.

Luisa WRAP

Luisa Balaban, consultant in sustenabilitate în cadrul WRAP și eco-designer. Sursa foto: linkedin.com

Potrivit Luisei Balaban, consultant în sustenabilitate în cadrul WRAP (organizație nonprofit, înregistrată în Marea Britanie care colaborează cu organizații, indivizi și comunități în implementarea măsurilor de economie circulară, ajutându-le să reducă deșeurile, să dezvolte produse durabile și să utilizeze resursele într-un mod eficient) și eco-designer: „Consumatorii ar trebui să ia în considerare impactul asupra mediului al îmbrăcămintei pe care o poartă. Să ne gândim la tot procesul, de la fibra brută din care este făcută o piesă vestimentară până la procesele pe care le-a suferit pentru a ajunge la etapa finală,  fie că este vorba de croire, albire, vopsire sau imprimare până la distribuție/transport.”

Se estimează că industria modei generează 10% din emisiile de gaze cu efect de seră de la nivel mondial – mai mult decât toate zborurile internaționale și transporturile maritime la un loc. De asemenea, aceeași industrie generează 20% din apa reziduală poluantă la nivel modial potrivit Băncii Mondiale.

Fiind una dintre cele mai poluante industrii, presiunea publică asupra sectorului textil a crescut semnificativ în ultimii ani; în acest context, tot mai multe branduri textile caută soluții pentru a reduce poluarea și consumul de resurse și a îndeplini astfel, atât cerințele legale cât și așteptările consumatorilor privind sustenabilitatea și trasabilitatea.

Una din cercetările Luisei Balaban analizează utilizările durabile ale microalgelor și ale altor pigmenți naturali tradiționali precum foile de ceapă, turmericul și cojile reziduale de avocado, modul în care acestea pot fi utilizate în industria textilă și nu numai. Potrivit Departamentului de Comerț din SUA, Administrația Națională a Oceanelor și Atmosferei, aproximativ 50% din oxigenul de pe Pământ este produs și menținut de microalge.

La nivel global, mai puțin de 1% din haine sunt reciclate ca îmbrăcăminte, parțial din cauza faptului ca tehnologia de reciclare și separare a fibrelor de proveniență naturală sau parțial naturală (vâscoză, bumbac,) și a celor de proveniență chimică (precum polyesterul și elastanul) este în stadiu incipient. O companie care dezvoltă procese de reciclare și separare a fibrelor este Worn Again Technologies, dar acest proces este încă în stadiul de cercetare și dezvoltare, cu mari șanse de succes în implementarea unei economii circulare.

 

Măsuri propuse de Comisia Europeană pentru reducerea și reciclarea deșeurilor textile

ecolabel logo

Eticheta ecologica UE. Sursa foto: http://ec.europa.eu/

În temeiul Directivei privind deșeurile aprobată de Parlamentul European în 2018, țările din UE vor avea obligația ca până în 2025 să introducă colectarea separată a deșeurilor textile. Noua strategie a Comisiei conține și măsuri care susțin procesele de producție și materialele circulare, contribuie la reducerea substanțelor chimice periculoase și îi ajută pe consumatori să aleagă materiale textile sustenabile.

Totodată să nu uităm că există o etichetă ecologică a UE, pe care producătorii care respectă criteriile ecologice o pot aplica pe produsele lor, aceasta fiind garanția pentru uzul limitat de substanțe periculoase și o poluare redusă a apelor și a aerului.

 

Care e situația deșeurilor textile în România

În România aspectele legate de deșeurile textile sunt reglementate prin OUG 92/2021, care impune următoarele măsuri pentru gestionarea deșeurilor textile:

  • Art. 13 (2): măsuri pentru prevenirea generării deşeurilor; (…) încurajează reutilizarea produselor şi instituirea de scheme care promovează activităţile de reparare şi reutilizare pentru textile.
  • Art. 17 (3): producătorii de deşeuri şi deţinătorii de deşeuri au obligația să implementeze colectarea separată până la data de 1 ianuarie 2025 pentru textile.
  • Art. 60 (1) (h): autorităţile administraţiei publice locale asigură spaţiile necesare pentru colectarea separată a deşeurilor, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deşeu şi dezvoltă în mod corespunzător centrele înfiinţate, pentru a oferi populaţiei posibilitatea de a se debarasa, fără plată, de deşeuri de textile
  • în Anexa nr. 1 la punctul 13, deşeuri municipale sunt definite ca deşeuri amestecate inclusiv textilele.

Din păcate, în România deșeurile textile nu prezintă un interes semnificativ pentru autoritățile publice locale și pentru producătorii din industrie.

În lipsa unor reglementări clare și a unor investiții în reciclare majoritatea deșeurilor textile ajung fie la depozitele de deșeuri, fie sunt valorificate energetic prin incinerare în fabricile de ciment.

Dacă înainte de 1989, majoritatea fabricilor de textile găseau soluții cel puțin pentru deșeurile rezultate din producția proprie (spre exemplu erau tocate și folosite ca umplutură pentru saltele și alte obiecte), o dată cu extinderea fibrelor sintetice (ex. polyester), foarte puține deșeuri textile ajung să fie reciclate. La nivel național mai sunt doar câteva fabrici care aleg să transforme deșeurile de bumbac în lavete și umplutură pentru diverse industrii.

MINET SA este singurul reciclator autorizat de deşeuri textile din România. Investiţiile tehnologice din ultima perioadă în acest sector le permite să recicleze o arie foarte mare şi diversificată de deşeuri textile, concentrându-și activitatea pe deşeuri postindustriale (recuperate de la colectori autorizaţi sau generatori, pe care le transformă în fibre reciclate prin destrămare mecanică).

Cezar Bulacu, directorul de cercetare şi dezvoltare al societăţii MINET SA punctează foarte bine principalele probleme din sectorul reciclării deșeurilor textile: „Nu există în România organizaţii de transfer de responsabilitate (OTR) pentru industria textilă” (care să-i determine pe producători să găsească soluții pentru recuperarea și reciclarea deșeurilor textile). (…)

Din motive tehnice şi economice, în prezent deşeurile textile nu sunt utilizate suficient de bine pentru a justifica instalaţii industriale la scară medie sau mare pentru a prelucra această materie primă. Colectarea separată obligatorie la textile necesită soluţii eficiente din punct de vedere economic, care pot fi reproduse în întreaga Europă pentru ca autorităţile să gestioneze colectarea şi să ofere astfel afacerii o valoare semnificativă. (…)

O altă problemă tehnică cu care ne confruntăm în ultima perioadă este partea de testare şi analizare a materialelor textile pe care le producem. Materialele noastre interacţionează cu foarte multe domenii şi din păcate testele cerute de clienţii noştri – fie că vorbim de parte chimică, mecanică sau fizică – se pot realiza numai în străinătate. Cred că un centru ştiinţific pentru textilele tehnice este ceea ce lipseşte poate cel mai mult acestei industrii. Iar aceasta este cu siguranţă una dintre problemele întregii industrii din România.”

Ca să încheiem într-o notă pozitivă, din fericire, în ceea ce privește îmbrăcămintea, apar tot mai multe inițiative de colectare a hainelor folosite de populație și donarea lor către categoriile defavorizate.

Astfel de inițiative demarate de diverse asociații neguvernamentale, au fost preluate și de unele branduri de îmbrăcăminte iar în unele cazuri s-au creat parteneriate și cu autorități publice locale. Găsiți câteva exemple de bune practici aici.

Totodată, hainele second hand au început să fie tot mai populare și în țara noastră. Până vom vedea niște măsuri clare venite din partea producătorilor și autorităților publice locale pentru prevenirea, reducerea și reciclarea deșeurilor textile, singura soluție care ne rămâne este schimbarea la nivel de individ: să încercăm să cumpărăm responsabil, haine realizate din fibre naturale, produse local sau haine second hand, să nu mai cumpărăm „din impuls” ci doar când avem nevoie, să donăm hainele pe care nu le mai folosim sau să încercăm să le găsim o altă întrebuințare (ex. lavete pentru curățenie, așternut pentru animale etc.).

Cel mai sustenabil tricou sau articol vestimentar, este cel pe care nu l-ai cumpărat” este „lozinca” reprezentanților industriei textile care au înțeles că domeniul nu mai poate funcționa ca până acum și trebuie luate măsuri concrete pentru a deveni sustenabil.

„Dacă nu se poate adopta această soluție care poate părea utopică pentru unii, variantele la îndemână sunt utilizarea de produse second-hand sau schimbul de produse cu prieteni, rude etc”. (Luisa Balaban, consultant in sustenabilitate în cadrul WRAP și eco designer).

 

Puteți citi și:

Cum obligă principiul european „Do no significant harm”(DNSH) organizațiile să devină sustenabile

Aluminiul, „ambalajul nobil”, reciclabil 100% – de ce se colectează atât de greu în România

Legea compostului – unde (nu) este aplicată la 2 ani de la publicare

Sistemul Garanție – Returnare (SGR) – Ce măsuri sunt necesare pentru a deveni funcțional. Acum nu e.

Scurtă analiză a programelor de finanțare lansate de AFM pentru anul 2022

OUG nr. 136/2021 – Modificari privind Fondul pentru Mediu pentru UAT-uri

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Noi oportunități de finanțare în sectorul de mediu

Retrospectiva 2021 – noi reglementări privind gestionarea deșeurilor … au fost necesare sau nu?

Vizita Ecoteca – Cum functioneaza stația de epurare a apelor uzate a Municipiului Buzău

Aluminiul, „ambalajul nobil”, reciclabil 100% – de ce se colectează atât de greu în România

Aluminiul, „ambalajul nobil”, reciclabil 100% - de ce se colectează atât de greu în România

Sursa foto: Pixabay

În media, în majoritatea studiilor, în articole, în dezbaterile legate de ambalaje și deșeuri se pune accent mai ales pe pe ambalajele din plastic. În schimb, ambalaje mult mai sustenabile ca hârtia, sticla, aluminiul, ambalajele reutilizabile nu prezintă atât de mult interes sau cel puțin nu sunt atât de prezente în discuțiile publice

Este oarecum normal fiindcă ambalajele de plastic sunt cele mai răspândite, vizibile, se găsesc aruncate peste tot și sunt cunoscute deja efectele lor negative.

Deocamdată,  ambalajele de aluminiu, un material care se reciclează la infinit fără a-și pierde proprietățile, nu sunt promovate suficient ca alternativă mult mai sustenabilă la produsele din plastic.

Conform OUG 196/2005, ținta pentru reciclarea aluminiului pentru perioada 2019-2022 este de 20%, urmând ca din anul 2023 să fie de 30%. Link aici.

În 2018, potrivit Eurostat – România a raportat o rată de reciclare de 22,8 % a ambalajelor din  aluminiu.

Este greu de verificat cât de corecte sunt aceste date în condițiile în care la nivel național nu există un sistem generalizat  de colectare „din ușă în ușă” care să implice toată populația în colectarea deșeurilor iar datele sunt raportate în mare parte doar de producătorii de ambalaje și mai puțin de către unitățile administrativ – teritoriale (care sunt responsabile de colectarea deșeurilor la nivelul populației).

Doza de Aluminiu, un ambalaj sustenabil?

Pe lângă faptul că se reciclează la infinit fără a-și pierde proprietățile, aluminiul:

  • Este ușor de manevrat, transportat, depozitat
  • O doză de aluminiu confecționată din aluminiu reciclat 100% are o amprentă de carbon mai redusă cu 96% comparativ cu o doză confecționată din materie virgină
  • Este mai ușor de reciclat comparativ cu alte ambalaje (de exemplu – plastic)

Rolul Can Pack România în producerea și reciclarea dozelor de aluminiu

Can Pack Recycling si Can Pack România fac parte parte din Can Pack Group – unul dintre cei mai importanți producători de ambalaje de aluminiu din Europa.

Can Pack România produce de 20 de ani aproximativ 80% din dozele de aluminiu care se regăsesc în magazinele din România. Can Pack Recycling colectează ambalaje din aluminiu din România și le exportă în străinătate, primind ulterior tabla de aluminiu reciclată care este utilizată pentru producerea de noi doze.

Capacitatea de prelucrare a Can Pack România este de 3 ori mai mare față de cât reușește să producă în România.

Compania a realizat numeroase investiții pentru extinderea capacității de producție; se estimează că în acest an cele 2 linii de producție ale fabricii din București vor produce 2 miliarde de doze de aluminiu.

În ceea ce privește situația din România, Dragoș Doru, director general al Can Pack Recycling, cel mai important colector de doze de aluminiu din Romania și membru în consiliul de administrație al Coaliției pentru Economia Circulară a declarat în cadrul unui interviu RFI România că se fac eforturi în permanență pentru reducerea materiei prime folosite pentru confecționarea dozelor de aluminiu și producerea acestora într-o manieră cât mai sustenabilă.

Acum câțiva ani de zile folia de aluminiu folosită pentru confecționarea dozelor de aluminiu era de 0,3 milimetri, acum a ajuns la 0,24 mm, reducere de 20%, iar  o doză fabricată conține în proporție peste 45% aluminiu reciclat. La nivel european, proporția tinde spre 65-70%.

S-a redus, deci, cantitatea de materie primă folosită pentru confecționarea dozelor dar în același timp au fost luate măsurile necesare pentru păstrarea proprietăților ambalajelor – rezistență la presiune, la temperatură, la lovituri etc.

Prin colectarea directă din marile magazine, timpul de reîntoarcere al unei doze – colectată și reciclată- în magazin s-a redus de la 98 de zile la 60 de zile.

Principalele probleme privind colectarea și reciclarea dozelor de aluminiu

  • Lipsa predictibilității legislative – schimbările legislative și instabilitatea politică afectează companiile de reciclare, care nu-și pot construi strategii de dezvoltare pentru perioade mai mari de 1-2 ani
  • Lipsa unui sistem de colectare separată „din ușă în ușă” funcțional la nivel național
  • Întârzierea implementării sistemului de garanție-returnare, care ar suplini colectarea defectuoasă de la domiciliu, prin motivarea cetățenilor să aducă dozele goale la magazine.

Va îmbunătăți Sistemul Garanție – Depozit colectarea dozelor de aluminiu?

Într-un interviu acordat revistei ecologic, dl. Dragoș Doru a explicat: „noi suntem pentru introducerea unui sistem transparent, modern, astfel încât să colectăm cât mai mult din ambalajele puse pe piață. Dar trebuie spus că ambalajele acestea reprezintă aproximativ 10% din totalul deșeurilor municipale pe care le generează România: undeva pe la 600.000 tone față de peste 6 milioane tone anual. Iar dacă din cei 10% vom recupera în câțiva ani o țintă de 80-90%, vom rezolva doar o mică parte din problema deșeurilor, ceea ce pe termen lung nu ne ajută prea mult ca țară.

Când vorbim de SGR discutăm despre un efort uriaș, de un sistem care conține cam 6.000 de aparate în toată țara, dar numai în orașe, nu și în mediul rural. De asemenea, vorbim de aproximativ 8.000-9.000 de alte amplasamente unde se va face numărătoarea manuală a ambalajelor colectate. Va mai fi nevoie de o perioadă pentru alegerea administratorului, după care vor urma 60 de zile pentru semnarea a 15.000-16.000 de contracte cu retaileri, producători, cu centrele de numărare, cu prestatorii de servicii, totul în aceste 60 de zile, ceea ce mă face să cred că termenul este total nerealist. Nu mai vorbesc de nevoia armonizării unei sumedenii de legi, atât din domeniul mediului, cât și din cel fiscal. Eu cred că SGR va fi funcțional cu adevărat doar în câteva orașe, ceea ce nu înseamnă acoperire la nivel național.

Deşi CAN PACK susține introducerea SGR, este necesar un tratament echitabil pentru toate tipurile de ambalaje altfel riscăm să ne transformăm într-o țară a PET-urilor. Așa cum stau lucrurile acum, vom vedea la raft o taxă de 50 de bani pentru un ambalaj, indiferent de volum.”

Deci un PET de 2,5 litri va avea taxa de 50 de bani, la fel ca o sticlă sau o doză de aluminiu de 0,5 sau 0,33 litri. Evident că oamenii vor prefera să plătească acei 50 de bani pentru o cantitate mai mare de bere, apă sau suc decât 2,50 sau chiar 4 lei pentru aceeaşi cantitate de bere ambalată în doze de aluminiu, ceea ce va duce la o creștere a consumului de PET în România.

Iar această creștere nu este în conformitate cu politica de reducere a consumului de plastic la nivel european sau cu spiritul directivei privind plasticul de unică folosință.

Articol scris in colaborare ECOTECA – www.ExpertDeseuri.ro

Puteți citi și:

Legea compostului – unde (nu) este aplicată la 2 ani de la publicare

Sistemul Garanție – Returnare (SGR) – Ce măsuri sunt necesare pentru a deveni funcțional. Acum nu e.

Scurtă analiză a programelor de finanțare lansate de AFM pentru anul 2022

OUG nr. 136/2021 – Modificari privind Fondul pentru Mediu pentru UAT-uri

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Noi oportunități de finanțare în sectorul de mediu

Retrospectiva 2021 – noi reglementări privind gestionarea deșeurilor … au fost necesare sau nu?

 

Cum sunt cheltuiți banii pentru mediu în România

Pixabay

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/gunoi-mediu-inconjurator-natur%c4%83-1622130/

V-ați întrebat vreodată cum sunt cheltuiți banii pentru mediul înconjurător în România? Sunt acești bani cheltuiți eficient, cu rezultate vizibile? Știți ce drepturi, îndatoriri și pârghii legale avem noi, cetățenii, ONG-urile sau companiile pentru a putea influența felul în care sunt cheltuiți acești bani? Dacă ați răspuns ”nu/nu știu” la cel puțin una din întrebări, acest articol vă poate ajuta să vă clarificați câteva nelămuriri.

Protecția mediului nu este doar un drept fundamental al cetățenilor români, ci și una din îndatoririle acestora. De ce are așa o importanță în ceea ce ne privește? Pentru că între mediul în care trăim și calitatea vieții, sănătatea și bunăstarea noastră, este o legătură directă. Numai că, în ultimii ani, constatăm o înrăutățire a factorilor de mediu: poluare, spații verzi din ce în ce mai puține, dispariții de păduri, deșeuri tot mai multe, abandonate atât în localități, cât și în natură, sau multe alte aspecte care ne deranjează, ne fac rău și pe care am vrea să le știm rezolvate.

Întrebarea firească pe care ne-o punem este: cine trebuie să se ocupe de mediu și cum putem verifica dacă protecția mediului se desfășoară eficient în România? Pentru a avea o imagine cât mai corectă a situației, ar trebui să urmărim câteva aspecte:

  1. Ce prevede legislația în privința protecției mediului?
  2. Care e situația reală (ce spun statisticile din rapoartele oficiale)?
  3. Ce se poate îmbunătăți?

Protecția mediului – reglementări legale:

Potrivit Constituției României:

”Art. 35 – Dreptul la mediu sănătos

(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.

(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.

Art. 135 – Economia

(2) Statul trebuie să asigure:

e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;

f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.”

***

Potrivit Art. 1 din OUG 195/2005 privind protecția mediului:

(2) Mediul reprezintă ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului.”

Între principiile şi elementele strategice ce stau la baza OUG 95/2005 (Art. 3) menționăm:

”f) principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;

g) utilizarea durabilă a resurselor naturale;

h) informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu.”

Tot în OUG 95/2005 se prevede că:

”Art. 4 – Modalităţile de implementare a principiilor şi a elementelor strategice sunt:

b) adoptarea programelor de dezvoltare, cu respectarea cerinţelor politicii de mediu;

f) introducerea şi utilizarea pârghiilor şi instrumentelor economice stimulative sau coercitive;

l) menţinerea şi ameliorarea calităţii mediului;

p) educarea şi conştientizarea publicului, precum şi participarea acestuia în procesul de elaborare şi aplicare a deciziilor privind mediul.”

Art. 6 – (1) Protecţia mediului constituie obligaţia şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.

(2) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale prevăd în bugetele proprii fonduri pentru îndeplinirea obligaţiilor rezultate din implementarea legislaţiei comunitare din domeniul mediului şi pentru programe de protecţie a mediului şi colaborează cu autorităţile publice centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului în vederea realizării acestora.”

Sursa: http://www-old.anpm.ro/upload/217086_RSM 2020.pdf

Sursa: http://www-old.anpm.ro/upload/217086_RSM 2020.pdf

Protecția mediului – în cifre (perioada 2010-2020):

Potrivit Raportului_privind_Starea_Mediului_in_Romania_2020, preocuparea la nivelul autorităților privind această componentă importantă care ne afectează direct viața și sănătatea se observă din evoluția cheltuielilor pentru protecția mediului în ultimii 11 ani.

Cheltuielile pentru protecția mediului se fac din Fondul pentru Mediu, iar de gestionarea acestui fond se ocupă Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Așa cum se precizează pe site-ul instituției AFM, aceasta ”gestionează programe finanţate din fonduri naţionale şi este finanţată integral din venituri proprii şi răspunde de gestionarea Fondului pentru mediu. Administraţia Fondului pentru Mediu susţine finanţarea pentru 26 categorii de proiecte şi programe naţionale în vederea dezvoltării durabile a României.”

Defalcarea pe programe a cheltuielilor cu protecția mediului se poate observa în tabelul de mai jos (am selectat câteva categorii de cheltuieli din raportul mai sus menționat, păstrând numărul curent din tabelul de referință):

Extras din: http://www-old.anpm.ro/upload/217086_RSM 2020.pdf

Extras din: http://www-old.anpm.ro/upload/217086_RSM 2020.pdf

Ce ne arată statisticile de mai sus:

  1. Deși aproape că nu există localitate în România ai cărei locuitori să fie mulțumiți de gestionarea deșeurilor în comunitatea lor, suma alocată susținerii acestui program reprezintă doar 0,42% din suma totală a fondului de mediu disponibil în anul 2020, după ce 7 ani la rând suma alocată a fost 0 lei. Statistica ne demonstrează că acest program nu a fost pe lista de priorități ale AFM în ultimii 8 ani. Nici în prezent nu figurează pe lista Programelor în derulare sau Programelor în dezbatere/pregătire de lansare ale Administratiei_Fondului_pentru_Mediu.
  2. Conservarea biodiversității și administrarea ariilor naturale protejate: 0 lei în ultimii 5 ani
  3. Educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului: 0 lei în ultimii 5 ani.
  4. Programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în mediul urban: 0 lei în ultimii 2 ani.
  5. Împădurirea terenurilor degradate, reconstrucția ecologică și gospodărirea durabilă a pădurilor: sume din ce în ce mai modeste alocate (în 2020 s-a alocat doar 0,65% din fondul de mediu).

În schimb, programul ”Rabla” (poziția 13 din tabelul de mai sus) a avut în permanență ponderea majoritară a sumelor alocate din fondul pentru mediu al României pentru programe destinate mediului (72% în anul 2019 și 43% în 2020). Iar pentru ”Rabla 2021” s-a alocat suma_record de 1,24 miliarde lei.

Și, deși programul ”Rabla” a avut cea mai mare cotă a alocărilor din fondul pentru mediu, nu a reușit nici să reducă traficul auto din marile orașe, nici să oprească achiziția în ritm mai accelerat a mașinilor rulate. De exemplu, în anul_2019, 73% din autoturismele înmatriculate erau rulate și doar 27% mașini noi. Iar în primele_6_luni_din_anul_2021, autoturismele noi achiziționate au avut o scădere generală de 3,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce achiziția de autoturisme rulate a crescut cu 10%. De altfel, impactul pozitiv de mediu al acestui program nu a fost niciodată calculat și e incert (dacă el există).

Pe de altă parte, industria_auto reprezintă cea mai mare industrie din România și una din principalele forțe economice ale țării, având o contribuţie de 14% în PIB şi de 26% în exporturi, deci este firesc să fie susținută masiv de stat.

Problema nu e că se încurajează scoaterea de pe piață a mașinilor poluante foarte vechi și vechi, ci faptul că ”Rabla” a ajuns să consume cea mai mare parte a sumelor destinate protecției mediului, în condițiile în care și așa aceste sume sunt mici – România se află pe penultimul_loc_din_Europa la cheltuielile naționale destinate protecției mediului, cu o pondere de 0,8% din PIB, față de media europeană de 2%.

Dar ceea ce pare a fi ignorat complet de către decidenții alocării fondului pentru mediu este consultarea publică privind prioritizarea programelor destinate mediului, practic, încălcând dreptul garantat al cetățenilor la elaborarea planurilor și programelor de mediu, așa cum prevede OUG 95/2005:

”Art. 5 – Statul recunoaşte oricărei persoane dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic, garantând în acest scop:

c) dreptul de a fi consultat în procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea politicii şi legislaţiei de mediu, emiterea actelor de reglementare în domeniu, elaborarea planurilor şi programelor.”

***

Am făcut referire la acest aspect deoarece în spațiul public au apărut, de ani de zile, o mulțime de solicitări ale societății civile pentru implicarea sporită a autorităților statului în fiecare din programele de mai sus. În ciuda acestor solicitări, programele de mediu menționate fie nu beneficiază deloc de fonduri, fie le sunt alocate sume total insuficiente. Deci interes și preocupare există atât din partea cetățenilor, cât și a unor asociații și fundații care fac eforturi deosebite pentru a suplini această nevoie stringentă de protejare a mediului.

Protecția mediului – ce se poate îmbunătăți?

  • În primul rând comunicarea și dialogul cu toți actorii interesați să participe, să se implice în vreun fel în programele de protecție a mediului.
  • Apoi, diversificarea surselor de finanțare (incluzând sursele de finanțare externă), pentru completarea sumelor care nu acoperă nici pe departe necesarul de finanțare al acestui domeniu.
  • Și, poate cel mai important: asigurarea unui echilibru în alocările din fondul de mediu, în mod just și echitabil, proporțional cu nevoile comunității.

Un exemplu în acest sens ar putea fi utilizarea sumelor colectate în urma aplicării instrumentelor economice din domeniul deșeurilor exclusiv pentru proiecte în domeniul deșeurilor (cum ar fi programele ”Gestionarea deșeurilor” sau ”Educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului” /pentru componenta deșeuri), așa cum prevede și Planul_National_de_Gestionare_a_Deseurilor (pct. 18 de la pag. 204 din document).

În plus, să nu uităm că instrumentele economice, aplicate corect, pot rezolva o mulțime de probleme cu care se confruntă în prezent țara noastră (deșeuri necolectate separat sau pre-colectate separat incorect, rată foarte mică de reciclare/valorificare – 11,5%, rată foarte mare de depozitare – peste 70% etc.).

”Obiectivul instrumentelor economice este acela de a încuraja schimbarea comportamentului în scopul unei gestionări corespunzătoare a deșeurilor, prietenoasă cu mediul. Aceasta se poate realiza fie prin stimularea comportamentului/activității dorite (de exemplu prin acordarea de subvenții pentru anumite investiții), fie prin creșterea costurilor comportamentului/activității nedorite (taxe aplicate pentru anumite produse, taxa de depozitare).” (Planul_National_de_Gestionare_a_Deseurilor, detalii la pag. 314).

La inceput de an, sa ne amintim ce solutii propune UE de ani buni pentru deseurile din Romania

foaie_wide

Sursa foto: ecologic

Pentru a asigura punerea deplină în aplicare a legislației UE privind deșeurile și ierarhia deșeurilor, inclusiv prin eliminarea dependenței încă foarte predominanta de depozitare a deșeurilor municipale Comisia Europeana facea următoarele recomandări inca de acum 3 ani:

1. Introducerea unei taxe de depozitare si cresterea progresiva a impozitului pe depozit pentru a devia deseurile de la depozitare. Utilizati veniturile pentru asprijini colectarea separata si infrastructuri alternative

2.Extinderea şi îmbunătăţirea raportului cost-eficacitate, a monitorizării şi a transparenţei schemelor REP actuale şi eliminarea fenomenului clandestinităţii (free-riding).

3. Punerea în aplicare a strategiei privind deșeurile biologice, inclusiv măsuri specifice pentru a devia deșeurile biodegradabile de la depozitare.

4. Intensificarea activităților de inspecție și sanctionare pentru a asigura conformitatea cu prevederile legale de gestionare a deșeurilor municipale.

5. Actualizarea Planurilor naţionale şi regionale de gestiune a deșeurilor, inclusiv a măsurilor strategice specifice de atingere a obiectivelor stabilite şi a analizei actualei situaţii a gestionării deşeurilor pe baza unor date solide, a analizei impacturilor implementării măsurilor strategice, a infrastructurilor necesare şi a predicţiilor privind generarea şi tratarea deşeurilor.

6. Stabilirea și controlul infrastructurii de colectare separată și a schemelor de colectare. Punerea în aplicarea sistemului door-to-door de colectare separată (din usa in usa) cât mai curând posibil.

7. Inițierea unor campanii cuprinzătoare de conștientizare privind colectarea separată și gestionarea corespunzătoare a deșeurilor.

8. Îmbunătățirea utilizarea și alocarea fondurilor UE disponibile pentru a sprijini prevenirea generării deșeurilor, pregătirea pentru reutilizare și reciclare.

Va lasam pe dvs. sa apreciati ce masuri s-au pus in aplicare pana in prezent …

Pana atunci, sa vedem cum arata situatia taxelor de depozitare in Europa in 2014:

foaie-3

Sursa: ecologic

Puteti consulta documentul complet cu problemele identificate de Comisia Europeana si mai ales, solutiile propuse, aici.

Puteti citi si:

Retrospectiva: topul masurilor privind managementul deseurilor in 2015

Prevenirea deseurilor: care e situatia in Europa

Comisia Europeana adopta un nou pachet ambitios de masuri privind economia circulara

La inceput de an, o repetitie cu Legea 211/2011

Studiu UE: Un european risipește in medie 16 % din alimente; românii mai puțin risipitori

jrc-food-waste-kitchen

Sursa: Comisia Europeana

Un nou studiu realizat la cererea UE si publicat in Environmental Research Letters arata ca locuitorii din 6 tari europene risipesc in medie 123 kg de mancare/cap de locuitor.

Aproape 80% din alimentele risipite (cca 97 kg) sunt comestibile si ar trebui recuperate. Raportat la media UE, inseamna ca 47 de milioane de tone de deseuri alimentare ar putea fi evitate anual.

Oamenii de stiinta care au realizat studiul au luat in calcul resursele de apa si azot folosite la prepararea hranei pentru o mai buna acuratete a datelor.

Studiul numit „Lost water and nitrogen resources due to EU consumer food waste”, a fost alcatuit pe baza datelor furnizate de 6 tari – Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Finlanda, Germania si Romania.
In cadrul studiului a fost luata in vedere atat risipa alimentara din gospodarii cat si cea din sectorul „catering” (restaurante, scoli).

Fără nicio surpriză, alimentele care se risipesc cel mai mult sunt fructele, legumele, cerealele și carnea.

Prin asocierea datelor, cercetatorii au reușit să afle că un locuitor al Marii Britanii risipește in medie, echivalentul unei cutii de conserve pe zi. Românii, care sunt cel mai puțin risipitori dintre locuitorii statelor studiate, risipesc echivalentul unui măr pe zi de persoană.

Extrapolând datele la celelalte state ale UE, cercetătorii au ajuns la concluzia că europenii risipesc anual 22 de milioane de tone de hrană, ceea ce corespunde unei pierderi de apă (necesară pentru producerea acestor alimente) de 57 de kilometri cubi pe an.

Un alt studiu realizat de Organizatia Natiunilor Unite, la nivel mondial de acesta data, arata ca prin reducerea cu 25% a risipei globale alimentare ar putea fi hranita toata populatia care sufera in prezent de foame, respectiv 795 de milioane de oameni.

In fiecare an la nivel mondial sunt risipite 1,3 miliarde de alimente, aproape un sfert din cantitatea totala de hrana produsa; dintre acestea 45% sunt fructe si legume, 35% peste, 30% cereale, 20% produse de baza si 20% carne.

Puteti consulta studiul european aici.

Studiul ONU il gasiti aici.

Puteti citi si:
„Frigiderul solidaritatii” – o metoda simpla de combatere a risipei alimentare

Propunere legislativa pentru combaterea risipei alimentare – in consultare publica la Senat pana pe 27 iulie

Franta obliga supermarketurile sa doneze produsele alimentare nevandute

Parlamentarii francezi vor sa oblige supermarketurile sa doneze produsele alimentare nevandute

Statul american Massachusetts va interzice depozitarea deseurilor alimentare

FoodKeeper – aplicatia de mobil care ne ajuta sa reducem risipa alimentara

″Gustul″ Zero Waste: Primul restaurant fara deseuri din Marea Britanie

Un nou magazin Zero Waste a fost deschis in Franta

Cel mai mare retailer canadian vinde ieftin fructele si legumele „urate”, pentru a combate risipa alimentara

O organizatie non-profit din Arizona ″salveaza″ anual milioane de alimente aruncate la granita SUA – Mexic

Senzorii care detectează mâncarea alterată ar putea reduce risipa alimentară

Bump Mark – eticheta revolutionara care poate reduce risipa alimentara

Ministrul Mediului: Din 2016, vom avea taxă la groapa de gunoi de 80 de lei pe tonă

groapa-gunoi-2-luiza-puiu

Sursa: Mediafax

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat, luni, într-o conferinţă că la 1 ianuarie 2016 intră în vigoare o taxă pentru depunerea deşeurilor la groapa de gunoi de 80 de lei pe tonă, care se va dubla până la sfârşitul anului.

Taxa ar trebui să fie extrem de mare să nu mai fim tentaţi să adunăm gunoi“, a spus ministrul Mediului.

Gratiela Gavrilescu a mai declarat că această taxă va fi introdusă pentru alinierea României la normele europene – “deşeu zero”(zero waste), adică orice produs devenit deşeu să reintre în circuitul de refolosire şi să redevină materie primă.

Coalitia pentru Mediu, Ecoteca si actorii din industrie au tot solicitat introducerea taxei de depozitare de ani de zile.

Aceasta taxa ar obliga jucatorii din domeniu sa recicleze mai mult – pentru a nu-si asuma plata ei – si in plus ar determina autoritatile sa inchida gropile de gunoi; oricum majoritatea depozitelor sunt neconforme si trebuie inchise cat mai repede.

Costurile actuale de depozitare 10-15 euro/tona

Sa nu uitam ca in prezent exista doar un cost de administrare a depozitelor de gunoi, de numai 10-15 euro/tona in timp ce in alte tari depaseste 100 de euro/tona, fapt ce contribuie la mentinerea ratei rusinoase de reciclare de 3%.

Sa ne amintim ca in România s-a dorit introducerea unei taxe pentru depozitarea deşeurilor la groapa de gunoi prin Ordonanaţa Guvernului nr. 31/2013 de modificare a Ordonanaţei de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu. Aceasta prevedea perceperea unei taxe pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate în vederea eliminării finale prin depozitare, de 50 de lei/tonă în 2014, 80 de lei/tonă în 2015 şi 120 de lei/tonă în 2016.

Ulterior, OG 31/2013 a fost modificată şi adoptată în Parlament, prin Legea nr. 384/2013, care prevede introducerea taxei în 2017, la valoarea de 80 de lei, care să crească la 120 de lei în anul următor.

Sa speram ca de aceasta data guvernantii nu se vor mai razgandi si vor introduce taxa de depozitare de anul viitor.

Puteti citi si:

Reciclarea in Romania – o radiografie facuta de principalii ″actori″ din domeniu

Slovenia „campioana” Europei la reciclare, Romania in continuare printre codasi

Doar jumatate dintre romani sunt dispusi sa colecteze selectiv, comparativ cu 90% din europeni

Romania – in continuare pe ultimele locuri in UE la reciclarea deseurilor municipale

Rata de reciclare in SUA a ajuns la 34.3%

DSCN1349

Locatie foto: Green Group Buzau

Potrivit unui raport publicat recent de Agentia de Protectie a Mediului din Statele Unite, rata medie de reciclare in 2013 a atins 34.3%, apropiindu-se de media europeana de 43%.

Statele Unite au generat 254.11 milioane de tone deseuri municipale solide in 2013 dintre care 87.18 milioane tone au fost recuperate prin compostare si reciclare.

Procentul de deseuri municipale solide generat in 2013 comparativ cu 2012 a crescut cu 1.22%; in medie, in 2013 un american a produs 1,8 kg de deseuri municipale/zi.

Ratele de reciclare pentru principalele categorii de deseuri municipale in 2013
• hartie si carton – 63.3 %
• sticla – 27.3 %
• plastic – 9,2%

Tonul raportului EPA (Environmental Protection Agency) arata o abordare „proaspata” asupra modului de gestionare a materialelor durabile, care are in vedere o mai buna utilizare a materialelor dincolo de ratele de recuperare si eliminare.

Titlul raportului din 2013 nu este ales tocmai intamplator. „Managementul materialelor durabile” sugereaza faptul ca EPA gandeste „dincolo de deseuri”, referindu-se la utilizarea si reutilizarea materialelor in modul cel mai productiv si sustenabil pe toata durata de viata. Anul trecut raport ul s-a numit „Generarea, reciclarea si eliminarea deseurilor municipale solide in SUA”.

Rata de recuperare a DEEE – 40%

In privinta ratei de recuperare pentru deseurile electrice, Statele Unite au atins in 2013 un procent de 40.4%, inregistrand o crestere de la 30.6% in 2012. In 2013, fluxul de deseuri municipale solide a inclus 3.14 milioane tone de DEEE, dintre care 1.27 milioane tone au fost recuperate.

Nu este insa clar daca aceasta crestere de 10 procente se datoreaza unei cresteri reale a cantitatilor reciclate sau este rezultatul imbunatatirii datelor colectate.

Articol preluat de pe environ.ro.

Puteti consulta raportul EPA aici.

Puteti citi si:

Românii aruncă miliarde de euro la gunoi

Slovenia „campioana” Europei la reciclare, Romania in continuare printre codasi

Reciclarea in Romania – o radiografie facuta de principalii ″actori″ din domeniu

Doar jumatate dintre romani sunt dispusi sa colecteze selectiv, comparativ cu 90% din europeni

Românii aruncă miliarde de euro la gunoi

 

Raul burtiera 1

Sursa: Digi 24

De ani de zile tot auzim ca România, una dintre cele mai sărace ţări ale Europei stă de departe, cel mai prost la reutilizarea resurselor.

Vecinii noştri, bulgarii şi maghiarii, au o rată de reciclare de 6 ori mai mare decât noi, arată datele Comisiei Europene.

Raul Pop, manager de programe in Ecoteca a fost invitat vineri in cadrul emisiunii Business Club (Digi 24), pentru a discuta despre problemele care plaseaza Romania de ani buni la coada Europei in ceea ce priveste managementul deseurilor:

Romania are probleme mari pe partea de reciclare si de asemenea are niste avantaje pe care nu le realizeaza din cauza asta. Spuneati in reportaj ca este vorba de materie prima care nu se recupereaza, este vorba de consum de energie, este vorba de locuri de munca, este vorba de bani, este vorba de sanatate publica s.a.m.d. Problema deseurilor nu este simpla, nimeni nu spune ca se poate rezolva peste noapte si intr-un mod facil. Si asta ne dovedeste insasi faptul ca exista atata legislatie, toata aliniata in directia potrivita dar care se aplica foarte slab la nivel de teritoriu.

Avem legi, avem penalizari, avem amenzi si ele nu se incaseaza, fie ca nu se aplica, fie ca nu se incaseaza efectiv (…) Contactul cetateanului cu deseul se transforma intr-o sarcina pentru primarie, care trebuie mai departe s-o indeplineasca cu ajutorul firmei de salubritate. Acest lucru nu se intampla dupa cum ne arata cifrele si problema este acolo. Nu se poate rezolva din cabinetul unui ministru din Bucuresti”.(…)

Pierderi anuale intre 1 miliard si 2 miliarde de euro

Estimarile sunt undeva intre 1 miliard si 2 miliarde de euro pe an pierderi financiare datorate faptului ca aceste resurse in loc sa genereze o activitate economica si o materie prima in final ajung intr-o groapa de gunoi si genereaza poluare.(…) Avem o problema majora pe raportari. Nu se pot verifica iar cei care le raporteaza nu au nici un fel de interes sa raporteze cat mai jos, dimpotriva”, explica Raul Pop.

Exista de un an si ceva in functiune la Ministerul Mediului, mai precis la Agentia Nationala pentru Protectia Mediului un sistem de raportare national care este inca in faza de maturizare, are inca scapari, dar este pe calea potrivita. Este acel sistem de raportare care ne poate permite sa vedem foarte rapid, respectiv organul de control sa vada foarte rapid care dintre primarii nu-si face treaba, care valorificator raporteaza diferit fata de colectorii care spun ca i-au dus deseuri pentru valorificare pentru a se vedea automat unde sunt discrepante in sistem si ca sa se poata face reglaje in timp real. Asta este un pas extrem de important.(…)

Al doilea pas foarte important este acel „pay as you throw”, adica plateste proportional cu ceea ce arunci la gunoi, pe care l-am vazut in functiune in alte tari (…)”.

Cantitati semnificative de aur si argint aruncate la gunoi

În vreme ce electronicele vechi zac în gropi de gunoi, vest-europenii câştigă bani din ele. Cu o strategie de colectare bine pusă la punct, nemţii, francezii şi suedezii reuşesc să recupereze dintr-o sută de mii de aparate mai bine de două kilograme de aur. Datele Uniunii Europene arată că pe lângă aur se mai pot extrage alte 25 de kilograme de argint şi aproape o tonă de cupru din 100 de mii de electronice vechi.

România însă colectează mai puţin de un kilogram de componente pe cap de locuitor, de aproape 30 de ori mai puţin decât Suedia. Pe lângă deşeurile electronice, mai risipim şi plasticul, hârtia, aluminiul, sticla si alte deseuri reciclabile.

Gunoiul în sine poate fi o sursă importantă de energie. Din resturile alimentare, la rampa de gunoi se poate face energie din biomasă şi biogaz, dar în România această resursă este practic nevalorificată deși 10% din mâncarea cumpărată în ţară ajunge la gunoi…

Puteti urmari interviul aici.

Pe aceeasi tema:

Slovenia „campioana” Europei la reciclare, Romania in continuare printre codasi

Până la 90% din deșeurile electronice generate la nivel mondial sunt aruncate anual la gropile de gunoi

Reciclarea in Romania – o radiografie facuta de principalii ″actori″ din domeniu

Doar jumatate dintre romani sunt dispusi sa colecteze selectiv, comparativ cu 90% din europeni

Până la 90% din deșeurile electronice generate la nivel mondial sunt aruncate anual la gropile de gunoi

7ba40aaf-6238-4b85-a035-86085ae645c8-2060x1236

Sursa: Green Report

Anual, până la 90% din deșeurile electronice din lume, cu o valoare estimată la aproape 19 miliarde de dolari, se tranzacționează ilegal sau sunt aruncate la gropile de gunoi, potrivit unui raport realizat Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

Potrivit raportului, din cele 41 de milioane de tone de deșeuri electronice generate la nivel mondial o componenta semnificativa o reprezinta calculatoarele și telefoanele inteligente uzate, iar pentru 2017 se estimează că această cantitate va depăși 50 de milioane de tone.

Deși exportarea deșeurilor periculoase din statele membre ale Uniunii Europene și Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este interzisa, mii de tone de deșeuri electronice sunt declarate în mod fals bunuri second-hand și sunt exportate în țările în curs de dezvoltare. Aceste exporturi includ baterii, declarate ca plastic sau fier vechi mix, precum și tuburi și monitoare de calculatoare, declarate ca deșeuri metalice.

Multe țări asiatice și africane, cum ar fi Ghana, Nigeria, China, Pakistan, India și Vietnam, au fost transformate în hub-uri pentru deșeurile ilegale, care ocolesc piața mondială a reciclării legitime, estimată la 410 miliarde de dolari anual.

UNEP avertizează că volumele tot mai mari de deșeuri electronice, deșeuri municipale, deșeuri alimentare, produse chimice scoase din uz și pesticide contrafăcute au un impact deosebit asupra mediului înconjurător și economiei. De asemenea, metodele de evitare a pieței de reciclare cauzează pierderi semnificative resurselor de metale rare, cupru și aur.

UNEP recomandă tuturor țărilor să-și consolideze legislația națională și să diversifice metodele de recuperare a metalelor prețioase și a altor resurse blocate în interiorul produselor electronice.

Articol preluat de pe green-report.ro.

Puteti citi si:

Spania – prima țară din UE care impune reutilizarea “deşeurilor” electrice

Ce „surprize” aduce Ordonanţa de urgenţă nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice

Deseuri electrice: Directiva 2012/19/UE transpusa in sfarsit, dupa un an de intarziere

Cate deseuri de echipamente electrice colecteaza romanii?