O lupă feministă asupra schimbărilor climatice

O lupă feministă asupra schimbărilor climatice

Raportul UN Women, agenția ONU care se ocupă de tematica egalității de gen propune o abordare feministă a schimbărilor climatice Feminist Climate Justice. Și chiar dacă ni se pare o abordare prea abruptă, merită să o discutăm cel puțin astăzi.  Pentru că egalitatea de gen, stimulează productivitatea economică, reduce sărăcia și îmbunătățește coeziunea socială. Femeile sunt mai vulnerabile la schimbările climatice, dar și mai înclinate să adreseze această problemă.

Criza climatică se desfășoară în cadrul și este marcată de o serie de alte crize: 

  • o criză a inegalităților economice, cu insecuritate economică și milioane de femei și fete în sărăcie și foamete; 
  • o criză a îngrijirii odată cu îmbătrânirea populații și acces insuficient la servicii de îngrijire specializate, impunând în același timp alegeri dificile și costuri pentru femei;  
  • o criză a democrației, care împiedică luarea de măsuri privind schimbările climatice, alimentată de creșterea mișcărilor care propagă naționalismul xenofob, regresiv și negaționismul climatic, adesea alături de retorica anti-imigranți și antigen; 
  • o recrudescență a violenței și a conflictelor prelungite, care are ca rezultat migrația forțată și violența sexuală în conflicte, ceea ce duce, de asemenea, la o fragmentare sporită și la un blocaj geopolitic pe scena internațională

În acest context, unde numărul dezastrelor cauzate de schimbările climatice aproape s-a dublat în ultimele două decenii, în cel mai pesimist scenariu climatic, până la 158 de milioane de  femei la nivel mondial ar putea fi împinse în sărăcie ca urmare directă a schimbărilor climatice până în 2050. Asta deși femeile petrec, în medie zilnică globală, cu 2,8h mai multe ore de muncă neremunerată și domestică. 

Sistemele de hrană sunt unele dintre cele mai afectate de schimbările climatice și inegalități, în timp ce sistemul agro-alimentar generează 1/3 din totalul emisiilor globale de gaze cu efect de seră. Până în 20250, în cel mai pesimist scenariu climatic, 236 de milioane de femei ar putea ajunge în situație de insecuritate alimentară. În timp ce 1/3 din hrana globală este produsă de mici fermieri, dintre care foarte mulți sunt femei; evoluția lor către soluții care să crească reziliența fermelor și modelelor agricole este limitată de accesul la finanțare și drepturile de proprietate. 

A diagram of different types of information

Description automatically generated

În timp ce sunt mai expuse riscurilor generate de schimbările climatice, există și o diferențe de gen în raport cu percepțiile asupra schimbărilor climatice și a acțiunilor – Game Over include un eșantion regional și cu respondenți din România. 

tfNpztBZ6ZJBxIAsDHwoEciRw7u1prYlZwfwbUG6c1j2HmUBynaq42dmNh5jOR1wg5RxAYdIYPEeNlgtf3v k 66koCCjaOwr5S8fdjit2bVKh40KlTS3BUfC EGOG7JiccC0LkrJTOaRuszZfE1SA

 Dincolo de responsabilitatea de a asigura o tranziție justă, considerarea elementelor de gen în politicile climatice, dar și în designul de produse și servicii, poate aduce oportunități de diversificare și de creștere. Femeile sunt considerabil mai puțin prezente pe piața muncii din România, ar putea fi integrate mai ușor în noi locuri de muncă verzi, iar accesul lor la finanțare ar putea fi diversificat pentru a asigura tranziția la un sistem de hrană sustenabil. O discuție care trebuie să continue și după 8 martie.

Autor: Adelina Dabu

Tranziția către o finanțare durabilă în UE – practici din primele 6 luni

Tranziția către o finanțare durabilă în UE – practici din primele 6 luni

Băncile sunt, în prezent, cele mai turate motoare pentru tranziția verde. Cu ținte de portofoliu, taxonomia și alte reglementări specifice pentru economia verde, caută în piață companii care vor să investească în afaceri mai sustenabile și, când nu le găsesc, încurajează dezvoltarea ecosistemului în această direcție. Despre Pachetul european pentru finanțare durabilă am scris vara trecută, la lansare, dar dincolo de ce este, în practică este important ce putem face cu el. EU Platform on Sustainable Finance (EU PSF) a trecut în revistă practicile care trec dincolo de conformare și ar putea să sprijine și să informeze eforturile de tranziție ale actorilor economici. Raportul A compendium of market practices este o colecție de practici timpurii, produse financiare, instrumente și inițiative pe care participanții din piață le utilizează pentru a face tranziția modelelor de afaceri și investițiilor, acoperind trei domenii:

  • utilizarea cadrului financiar sustenabil al UE pentru strategia de afaceri, planificarea tranziției, și stabilirea obiectivelor;
  • finanțare și tranzacții;
  • raportarea, monitorizarea și asigurarea.

Actorii din Raport și Anexa acoperă întreg spectrul economico-financiar și relațiile lor cu cadrul de finanțare durabilă și taxonomia:

  • Companii mari / corporații
  • Instituții de credit
  • Investitori
  • Asiguratori
  • Auditori și consultanți
  • Sectorul public
  • IMM-uri

Raportul descriere o serie de practici pentru fiecare, cu tot cu oportunitățile și provocările pe care le au în prezent, fără să fie în mod necesar bune practici, ci o explorare a procesului de tranziție, și împărtășește practicile comerciale și financiare colectate de EU PSF pentru a continua să consolideze capacitățile de piață și înțelegerea cadrului și să faciliteze schimbul de cunoștințe despre și între actori. Practic, o abordare integrată, la nivel de lanț de aprovizionare, poate fructifica mai bine oportunitățile din cadrul de finanțare durabilă. 

Spre exemplu, IMM-urile sunt direcționate să înceapă un proces de raportare voluntară, începând cu indicatorii cheie relevanți pentru modelele de afaceri, activitățile și solicitările clienților. Chiar dacă nu sunt supuse în mod direct reglementărilor privind finanțarea durabilă, cerințele de raportare pentru întreprinderile mari și instituțiile financiare afectează indirect IMM-urile prin diverse canale – sunt parte a unor lanțuri de aprovizionare sau sunt finanțate de instituții financiare care trebuie să raporteze în aval. Impactul acestui efect este diferit în funcție de sector, sectorul manufacturier fiind cel mai afectat, momentan în proporție de 30%, dar fără ca standardele europene de raportare non-financiară (CSRD) și pe lanțul de aprovizionare (CSSD) să fie în vigoare. 

Potrivit analizei, IMM-urile doresc să investească în durabilitate, iar transformarea modelelor lor de afaceri este deja în curs de desfășurare. Concentrarea asupra finanțării sustenabile adaptate IMM-urilor poate sprijini și spori și mai mult aceste eforturi.

Companiile mari sunt direcționate să își definească foi de parcurs și obiective de aliniere la Taxonomia UE, utilizând indicatori-cheie de performanță (KPI) ai Taxonomiei. Pe toate cele trei domenii amintite mai sus, există o plajă variată de practici în cadrul companiilor mari derivate din Taxonomia UE, dar și din alte cerințe de reglementare și oportunități de finanțare, descrise în raport. În raport cu finanțarea, în timp ce conceptul de avantaj financiar definitiv rezultat din emiterea de instrumente de finanțare durabilă (așa-numitul „greenium”) rămâne evaziv, companiile europene consideră că există avantaje în ceea ce privește accesul la un grup mai larg și mai divers de investitori, ceea ce duce la condiții de preț potențial mai favorabile în comparație cu tranzacțiile convenționale. Cel mai amplu capitol acoperă tocmai practicile din instituțiile de credit care experimentează cel mai mult în domeniu, încercând să ofere cât mai multe opțiuni de finanțare verde în timp ce respectă standardele din piață, acolo unde există sau creează unele noi acolo unde nu există și își securizează riscurile specifice. 

Fără să fie o lectură ușor de parcurs, este un raport de început de tranziție pentru adaptarea, de către toți actorii din piață, la ființarea durabilă. 

Autor: Adelina Dabu

Circularity Gap Report – 2024

Circularity Gap Report – 2024 sau când am vorbit mai mult și am făcut mai puțin

După ce liniștea pandemică s-a disipat, în timp ce vorbim tot mai multe despre conceptul de economie circulară, consumul de materii primare a revenit pe un trend ascendent și ponderea materialelor secundare consumate de economia mondială a scăzut de la 9,1% în 2018 la 7,2% în 2023 – o scădere de 21% în decurs de cinci ani, potrivit Circularity Gap Report 2024.

Cu un ecosistem ale cărei limite au fost deja depășite, consumul accelerat de materii prime virgine accelerează și, odată cu el, crește riscul unor fenomene naturale extreme și cel privind accesul la materiale pe termen mediu. Cu cât consumăm mai mult și mai puțin responsabil, cu atât crește riscul să nu mai avem ce consuma în câțiva ani. Dacă penuriei de materii prime și evenimentelor meteo extreme li se adaugă evenimente geopolitice precum blocajele din Marea Roșie la care asistăm în prezent, vom avea o furtună perfectă.

Raportul identifică sistemele globale esențiale pentru schimbarea în sensul limitării impactului de mediu.

–        Sistemul alimentar, cu patru direcții pentru soluții: tranziția la o alimentație nutritivă bazată de legume și fructe, agricultura regenerativă, prioritizarea consumului local și de sezon, minimizare risipei și pierderilor de alimente

–        Mediul construit – utilizarea la potențial maxim a fondului existent, utilizarea materialelor secundare, eficiență energetică, prioritizarea materialelor și abordărilor circulare

–        Bunuri manufacturate – integrarea simbiozei și eficienței industriale, extinderea duratei de viață, limitarea achizițiilor de produse noi, în special textile

Regândirea consumului de materiale este o direcție care poate răspunde oricărui grad de dezvoltare economică, dar în funcție de stadiul de dezvoltare și structura economică dominantă, pot fi grupate în 3 categorii, fiecare cu propriile puncte de sprijin care susțin dezvoltarea socio-economică:

–        SHIFT – țările dezvoltate care au deja infrastructură construită, dar care consumă multă materie primă per capita. Principalele puncte de inflexiune vizează mediul construit și dezvoltarea fluxurilor de materiale secundare.

–        GROW – țările cu venituri medii, încă în dezvoltare, multe dintre ele hub-uri industriale. Principalele puncte de inflexiune se găsesc în sistemul alimentar și în simbioza industrială.

–        BUILD – țări în care trăiește jumătate din populația planetei, sunt țări care trebuie să se dezvolte în continuare, dar o pot face cu modele mai sustenabile. Punctele de inflexiune sunt în agricultură, prin adoptarea de modele regenerative și adoptarea unei diete bazată pe plante și abordarea față de deșeuri și fluxurile de materiale secundare.

DeiHcEQ9D fM3GtTQ9NUwk OeD6LdI4cPdReHwhj13ciiBDtxe2b1sLlQ MReATcXe1aXC 5p5IFlGpwEhmCQJtm

România, raportat la structura socio-economică, ar putea materializa mai multe puncte de inflexiune din categoriile amintite. Avem infrastructură construită aproape de SHIFT, industrie de manufactură și obiceiuri de consum similar cu GROW, un sector agricol mare și probleme cu deșeurile pe alocuri aproape de BUILD. Tot atâtea oportunități, direcții de acțiune în raport, pe trei direcții de acțiune: politici, oameni, finanțare.

Autor: Adelina Dabu

Riscurile verzi din 2024+

Fiecare an începe, setând cadrul pentru discuțiile de la Davos, cu o analiză World Economic Forum a riscurilor globale (Global Risks Report 2024) – care sunt temele care îi îngrijorează cel mai tare, în 2024 și privind la orizont de timp scurt și mediu, pe mai mult de 1000 de lideri globali, din business și din alte medii non-profit.

Înainte să le trecem în revistă, de ce ar trebui să le știm? Pentru că, într-o foarte mare măsură, acolo se vor duce energiile, uneori și banii. Unele teme pot ajunge chiar profeții care se îndeplinesc de la sine, plecate de la teme incipiente. În unele dintre aceste arii sunt și oportunitățile din următorii ani.

Față de începutul 2023, când peisajul global părea că se stabilizase în raport cu efectele post-pandemice și războiul din Ucraina, 2024 vine cu evoluții nefavorabile pe mai multe planuri, de la conflicte, precum cel între Israel și Gaza, la cel mai călduros an înregistrat vreodată și consecințele lui, plus nemulțumire socială în mai multe țări, manifestată cu proteste și greve. În acest context, Raportul evidențiază o perspectivă predominant negativă pentru lume în următorii doi ani, care se așteaptă să se înrăutățească în următorul deceniu. It is not gonna get any better, așa putem citi ce spun liderii globali. Și aș completa …if we keep on doings things the same way. 2/3 dintre ei se așteaptă la un viitor furtunos sau cel puțin turbulent; și la propriu și la figurat.

Raportul contextualizează analiza cu patru forțe structurale care vor modela aceste riscuri globale în următorul deceniu, schimbări pe termen mai lung în ceea ce privește relațiile dintre cele patru elemente sistemice ale peisajului global:

–        Schimbările climatice  și traiectorii legate de încălzirea globală și consecințele lor asupra vieții pe pământ

–        Demografia, respectiv evoluția mărimii, creșterii și structurii populației globale

–        Tehnologia, în special accelerarea tehnologiilor de frontieră

–        Geopolitica și evoluția concentrării și a surselor de putere

Riscurile societale și cele economice se nasc la intersecția dintre mai multe dintre celelalte elemente sistemice, exacerbând apoi și mai mult efectele în raport cu alte riscuri. Suntem, practic, pe termen scurt, într-un sistem cu bucle de feedback negativ. Și dacă de la buclele economice și sociale așteptările sunt să se închidă, pentru că suntem obișnuiți cu ciclicitatea economiei și a conflictelor, schimbările climatice și efectele ei rămân printre cele mai mari riscuri la orizontul unui deceniu:

–        Fenomenele metro extreme

–        Schimbări critice ale sistemelor terestre

–        Pierderea biodiversității și colapsul ecosistemelor

–        Penurie de resurse minerale

–        Poluare

Toate acestea sunt evaluări ale unor lideri din toate domeniile, nu vin doar de la oameni de mediu. Distincția importantă apare însă între sectorul privat, care evidențiază aceste riscuri ca fiind principale pe termen lung, prin comparație cu societatea civilă și sectorul guvernamental, care acordă prioritate acestor riscuri pe termen mai scurt. Disonanța în ceea ce privește orizontul de timp de manifestare și respectiv urgența unor acțiuni poate duce la pierderea unor momente cheie de intervenție, concertate, care să atenueze riscurile.

În raport cu schimbările critice în materie de climă, raportul explorează consecințele depășirii țintelor de temperatură, respectiv scenariul unei lumi cu o creștere de 3oC. Fără să se ajungă chiar la aceste valori,  cercetările recente sugerează că pragul de declanșare a unor schimbări potențial ireversibile și care se perpetuează de la sine în anumite sisteme planetare este probabil să fie depășit la sau înainte de 1,5°C, care se anticipează că va fi atins la începutul anilor 2030. Față de acest moment critic când vom vedea manifestarea unor efecte neliniare, cele mai multe economii sunt insuficient pregătite. Odată materializat acest risc, va avea impact radical asupra creșterii economice, a securității alimentară, a apei și a sănătății. Efectele imediate ar putea reduce productivitatea agricolă și ar putea provoca eșecuri simultane ale recoltelor în regiuni cheie. Fermierii care sunt în aceste zile pe străzile Europei, chiar dacă ieșiți din alte considerente, ne pot face să proiectăm mai bine consecințele sociale ale acestor fenomene.

Dar viitorul nu este predeterminat. Următorul deceniu poate lua o mulțime de traiectorii.

Cooperarea este tot mai mult pusă sub presiune în această lume fragmentată. Rămân în continuare oportunități cheie pentru acțiuni care pot fi întreprinse la nivel local sau internațional, individual sau în colaborare – care pot reduce semnificativ impactul riscurilor globale. Riscurile se pot adresa și la altă scară decât una globală, ne spun autorii Raportului. Și de la mic la mare, nu doar invers; fără să minimizăm impactul unei decizii globale, doar să nu ne bazăm exclusiv pe ele.

Acțiunile colective ale cetățenilor, ale companiilor și ale țărilor pot părea nesemnificative în sine, dar, în cazul unei mase critice, acestea pot face să se schimbe situația în ceea ce privește reducerea riscurilor la nivel mondial. Și riscurile pentru propriile afaceri – expunerea la fenomenele climatice extreme, accesul la materii prime, pacea socială.

Autor: Adelina Dabu

Un cadru de analiză pentru managementul deșeurilor din plastic

Începem 2024 cu plastic, așa cum au început și fluxurile de știri din prima săptămână plină din an care ne anunță cât nanoplastic conține apa îmbuteliată. 

Plasticul este una dintre cele mai mari probleme din ecosistemul de consum – de la materie primă până la finalul vieții, la poluare. Plasticul a adus democratizare și simplificare în multe sectoare și arii ale vieții cotidiene, dar s-a multiplicat, cu tot cu efecte negative, într-atât încât acum căutăm soluții să îi facem managementul. Odată cu reglementările de mediu, ambalajele de plastic au devenit și costuri pentru companii. 

The Plastic Waste Management Framework face o analiză globală a sistemelor de management al deșeurilor de plastic și propune soluții de îmbunătățire în funcție de gradul național de dezvoltare. 

Screenshot 2024 01 12 093001

La nivel global, 70% din deșeurile de plastic rămân necolectate, dar procentul este diferit de la țară la țară. Pornind de la 5 dimensiuni cheie: 

  1. colectare
  2. tratare
  3. cadrul legislativ general pentru deșeuri
  4. cadrul specific de politici pentru (deșeuri de) plastic
  5. catalizatori,

raportul identifică 6 profile de țară în raport cu managementul dușurilor:

  1. sisteme subdezvoltate
  2. sisteme incipiente
  3. sisteme în curs de dezvoltare
  4. sisteme funcționale, dar subreglementate
  5. sisteme avansate (cu provocări)
  6. sisteme dezvoltate performante,

cu ratele de colectare de la aproape 0 la peste 40%. 

Pentru fiecare dintre aceste categorii, raportul analizează caracteristicile în termeni de stakeholders, infrastructură, cadrul legislativ și cadrul operațional modele operaționale, în baza cărora propune politici și pârghii specifice necesare pentru îmbunătățirea sistemului și a performanțelor la fiecare etapă a procesului de colectare și gestionare. 

Potrivit acestei evaluări, România are un onorabil sistem avansat, similar cu multe state europene (care nu ajuns deja la sisteme performante), în mare măsură, realist vorbind, cu impulsul din reglementările europene.

Sistemele avansate  au sisteme complexe de gestionare a deșeurilor și au pus în aplicare politici cuprinzătoare cadre cuprinzătoare, cu rate globale de reciclare a deșeurilor din plastic cuprinse între 20% și 30% (în general cu rate mai mari de ratele pentru sticlele de plastic și ambalajele rigide). Cu toate acestea, aceste sisteme pot fi îmbunătățite substanțial deoarece au potențialul de a-și dubla cel puțin ratele de reciclare a deșeurilor din plastic. Acest lucru poate fi realizat prin politici și stimulente specifice care vizează fluxurile de deșeuri din plastic care nu sunt abordate (pe deplin) în prezent, împreună cu creșterea stimulentelor pentru părțile interesate implicate. Aplicarea riguroasă a cadrelor lor de politici, la toate nivelurile, combinată cu adoptarea inovației și a tehnologiei de-a lungul întregului lanț valoric, sunt esențiale.

Țările care dispun de astfel de sistem au potențial de a crește semnificativ ratele de reciclare la nivel mondial, datorită oportunităților neexploatate, în special în categoriile de deșeuri din plastic, cum ar fi ne-ambalaje și ambalaje flexibile. 

Veștile bune sunt că atât răspunderea extinsă a producătorului și sistemul garanție-returnare, în măsura în care sunt implementate serios, aduc un plus de valoare în sistem. 

Care sunt direcțiile de politici care ne-ar duce mai aproape de un sistem performant? 

Infrastructura de colectare multi-fracții (funcțională) – printr-un sistem de stimulente și sancțiuni aplicabile municipalităților, generatorilor de deșeuri, și actorilor din lanțul valoric al deșeurilor.

Prelucrarea deșeurilor și sfârșitul ciclului de viață  – încurajarea investițiilor în tratarea avansată la nivel local a deșeurilor la sfârșitul ciclului de viață finală. Sortarea este echilibrată între acoperirea geografică și utilizarea capacității de sortare. Un echilibru între reciclarea mecanică și chimică și promovarea reciclării tuturor tipurilor de plastic din toate fluxurile de deșeuri. Asigurarea unei calități ridicate de înaltă calitate a materiilor prime. 

Calea spre circularitate – definirea unui plan clar pentru realizarea unei circularități depline, prin stabilirea obiective progresiv mai ambițioase pentru toate tipurile de deșeuri și definirea obligații pentru toate părțile interesate implicate. 

Încorporarea unor obiective ambițioase de reciclare care să depășească interesul actual al pieței. Este esențial să se introducă obiective specifice și detaliate care să acopere toate tipurile de materiale plastice și fluxurile de deșeuri. Și designul de ambalaje, inclusiv conținutul de materie reciclată, UE se ocupă de ele.  Creșterea capacității în instituțiile relevante (și nu numai) pentru a crește calitatea intervențiilor. 

Despre țările cu sisteme performante și modelele lor de bune practici, vă las să citiți în raport, dar direcția este aceeași din recomandările pentru a face saltul de la avansat către performanță. Cu ele vin și oportunități de design și reciclabilitate, de circularizare odată cu diminuarea costurilor de răspundere a producătorului, de colectare mai multă și mai diversă șii de dezvoltare a unor piețe de materiale reciclate. 

Autor: Adelina Dabu

2023, ce-am avut și ce-am pierdut în zona de climă și economie circulară

Când încercăm să ținem pasul cu obiectivele Acordului de la Paris, obiective care odată îndeplinite ar asigura o continuitate a vieții pe Pământ în liniile generale cu care suntem obișnuiți (fără generalizarea fenomenelor extreme) și după 2050, fiecare an trebuie să aducă mai multă acțiune din toate ariile – de la guverne și reglementatori, de la companii și de la cetățeni. Mai ales că urmează să se confirme că am încheiat cel mai călduros an înregistrat vreodată. Practic nu ne permitem să pierdem nimic (dar totuși pierdem oportunități, dacă ne uităm la nivel de ambiție manifestat la COP28), ci doar să construim inteligent. 

Un diagnostic pentru România avem, vine de la Banca Mondială în Raportul de țară privind clima și dezvoltarea: nu doar că dacă nu reușim să ținem fenomenul sub control vom plăti cel puțin prețul fenomenelor meteo extreme, dar există indicații că, în măsura în care toți actorii contribuie la decarbonizare și la înverzirea economiei, creșterea economică se va menține. Este nevoie de efort concertat. Apa rămâne cea mai mare vulnerabilitate, în timp ce transportul și energia pot face diferența. 

Începem cu Strategii și Planuri, bune în măsura în care nu rămân în sertare. Planul Național pentru Economie Circulară, adoptat anul acesta, aduce conceptele din Strategie în concret pentru șapte sectoare prioritare și două sectoare transversale, fiecare dintre ele fiind însoțite de obiective generale și specifice, acțiuni prioritare și alte acțiuni specifice care să contribuie la creșterea gradului de circularitate din fiecare sector:

  • agricultură și silvicultură
  • auto
  • construcții
  • alimente și băuturi
  • ambalaje precum sticla, hârtia, materialele plastice, lemn și materiale metalice
  • textile
  • echipamente electrice și electronice și baterii
  • deșeuri
  • apă și ape uzate

Dacă ești CEO în oricare dintre sectoare, vestea bună este că acest model poate veni cu o serie de beneficii:

  • Creșterea afacerii
  • Inovație și avantaj competitiv
  • Reducerea costurilor
  • Reducerea consumului de energie și a emisiilor
  • Securizarea lanțurilor de aprovizionare 
  • Mitigarea riscurilor cu privire la penuria și fluctuațiile de preț ale materiilor prime

Ce măsurăm și cum măsurăm odată ce am ales calea economiei circulare: metodă și indicatori.

Uniunea Europeană ia temele emergente în serios, în prima fază în termeni de prospectivă și identifică 10 arii tematice care necesită intervenție prin politici publice pentru a răspunde provocărilor din domeniul schimbărilor climatice:

  • Un nou contract social european. Schimbările climatice afectează în mod disproporționat grupurile vulnerabile, iar tranziția, cu toate implicațiile ei, poate lăsa multe grupuri în urmă.
  • Aprofundarea Pieței Unice pentru a promova o economie net-zero solidă.
  • Stimularea ofertei UE pe scena mondială pentru a consolida cooperarea cu partenerii-cheie.
  • Reorientarea producției și a consumului către durabilitate, vizând reglementarea și încurajarea unor stiluri de viață echilibrate.
  • Accelerarea investițiilor prin acțiuni publice care să catalizeze fluxurile financiare pentru tranziție.
  • Adaptarea bugetelor publice pentru sustenabilitate prin intermediul cadrului fiscal și al cheltuieli publice eficiente.
  • Orientarea indicatorilor politici și economici către o bunăstare durabilă și favorabilă incluziunii, inclusiv prin ajustarea PIB-ului în funcție de diferiți factori.
  • Asigurarea contribuției la tranziție pentru toți cetățenii prin creșterea participării pe piața muncii și prin concentrarea asupra competențelor viitoare.
  • Consolidarea democrației, cu echitatea generațională în centrul procesului de elaborare a politicilor, pentru a consolida sprijinul pentru tranziții.
  • Completarea protecției civile cu “prevenirea civilă” prin consolidarea setului de instrumente al UE privind pregătirea și răspunsul.

Acestea încep deja să se materializeze în reglementări, dintre care amintesc:

  • Raportare non-financiară și standardele europene în materie: baza este ESG (mediu-social-guvernanță), iar de-acolo se desprind multe detalii. Dincolo de o obligație legală (pentru anumite companii), raportarea poate fi o bună radiografie a punctelor tari și slabe ale unei companii, prin comparație cu propriile obiective și competitorii din industrie și un punct e plecare (T0) pentru obiective pe termen mediu în oricare dintre ariile tematice. 
  • Afirmațiile privind mediul și durabilitatea pentru că utilizarea unor cuvinte precum verde sau sustenabil în campaniile publicitare trebuie crediblizată și trebuie asigurată concurența pe noile piețe. Un ambalaj verde nu este suficient. 
  • Pachetul privind finanțarea durabilă – pentru că schimbarea se (poate) produce acolo unde se duc banii

Soluții există dincolo de strategii. Asta înseamnă și oportunități pentru companiile care sunt atente la piață – putem crește semnificativ valoarea adăugată prin reducerea consumului de materii prime și energie; despre inovare, în alt episod. 

2023 este și anul în care s-a tăiat panglica Sistemului Garanție-Returnare (SGR) – un sistem complex pentru România care ar urma să aducă cantități semnificativ mai mari de ambalaje de băuturi la reciclare. Dar pasul următor este să închidem cercul mai devreme și am găsit o abordare constructivă pentru scalarea ambalajelor. 

Poate cea mai mare dintre provocări rămâne cum conectăm toate aceste teme într-un efort coerent care să aibă sens pentru toți actorii și să genereze impact în sensul limitări schimbărilor climatice – cum abordăm complexitatea rămâne o temă de învățare și pentru anul următor. 

Ce ne așteaptă în 2024 dincolo de pregătirile pentru raportare? Sustainability & climate trends to watch


Autor: Adelina Dabu

2024 cu sustenabilitatea, încotro?

Screenshot 2023 12 21 125340

Încheiem cel mai călduros an înregistrat vreodată și cum altfel să o facem dacă nu uitându-ne la ce ne așteaptă anul viitor – predicțiile cu privire la temperaturi rămân climatologilor, cu tot cu premisele clare de menținere a direcției “tot mai cald”, în timp ce din mediul de afaceri ne uităm în continuare la instrumentele pe care la avem la dispoziție să răspundem acestor schimbări și tendințele în materie pentru anul viitor.

Pornim în această explorare a tendințelor cu Raportul MSCI Sustainability &  Climate. Trends to watch 2024, opt la număr:

1.     Fenomenele meteo extreme, acasă și la muncă. Mai ales dacă muncești în sectoare expuse, cum ar fi agricultura, dar nici construcțiile nu merge mai bine pe temperaturi extreme. Productivitate va arăta diferit în viitor, iar costurile asigurărilor vor crește. S-ar putea să auzim mai des de siesta și în afara spațiului mediteraneean, la pachet cu o creștere a consumului de energie.

2.     Cine se ocupă de supravegherea corporativă? Pe măsură ce ESG se integrează tot mai mult în piețele financiare, crește riscul să vedem derapaje în raportări. Supravegherea slabă lasă loc de greenwashing la nivel macro, iar asta se poate rezolva doar cu guvernanța (cea mai puțin atractivă literă din ESG) – consiliile de administrație trebuie să facă o actualizare a (competențelor) membrilor și să dezvolte mecanisme prin care să le păstreze.

3.     Nu doar temperaturile au crescut anul acesta, ci și capacitatea inteligenței artificiale. Odată cu ea, îngrijorările despre ce se întâmplă cu datele (noastre) odată ce intră în malaxor; AI Act va veni cu câteva soluții, dar practica are o viteză substanțial mai mare. O temă care nu pare de sustenabilitate, dar în fapt ocupă un spațiu tot mai important în S din ESG. 

4.     Verificarea prealabilă a lanțului de aprovizionare (supply chain due dilligence) tranziționează de la tendință la reglementare europeană, plus obligații conexe cum ar fi obligația să demonstreze că produsele vândute în UE nu provin de pe terenuri defrișate recent. Lanțurile de aprovizionare complexe au adus eficiență și avantaje competitive, dar de-acum costurile acestora trebuie să fie cunoscute. Trasabilitatea este noua temă pentru companii și nu există soluție miraculoasă, doar multă muncă de reconstrucție a acestor lanțuri.

5.     Mai multe informații despre climă publicate, dar cu ce metode sunt calculate? În UE începe aplicarea directivei privind raportarea non-financiară (CSRD) – standarde comune, dar sustenabilitatea nu este matematică și lasă loc de creativitate. Iar acest tip de creativitate într-o piață liberă înseamnă mai puțină transparență reală și mai puțină competitivitate. Companiile din România vor fi ocupate anul viitor să implementeze fluxuri de colectare și raportare de date; cele pe care le stabilesc vor determina și ce vedem publicat.

6.     Finanțarea durabilă – va funcționa și în piețe mai tinere? Regulamentul privind publicarea de informații privind finanțarea durabilă (SFDR) ridică standardele în raport cu ținta de neutralitate climatică din 2050, dar regulile pe care le impune sunt compatibile cu piețe dezvoltate. Ce facem cu cele care nu îndeplinesc condițiile ca să nu rămână complet în urmă, va fi una dintre temele mari ale anului viitor.

7.     Datoriile private primesc un loc la masa discuțiilor despre tranziția climatică, nici nu se putea altfel dacă vrem să creștem impactul finanțării verzi. Dar acest lucru este posibil în măsura în care vor exista mai multe date și de o calitate mai bună și din această arie.

8.     Când jumătate din producția globală este dependentă de natură și semnalele despre biodiversitate nu sunt deloc încurajatoare, devine evident că natura este o investiție necesară. Și poate fi accesibilă investitorilor nu doar pentru proiecte de CSR, ci și prin instrumente de piață  cu ar fi schimburi „datorie externă contra investiții în protecția mediului” (debt-for-nature swaps) sau credite de carbon. Știu, sunt cuvinte care par îndepărtate de România anului 2024, dar sunt oportunități care pot fi dezvoltate de mediul privat înainte să aștepte reglementări.

Am zis date de mai multe ori – devine tot mai clar că de la date trebuie să pornim pentru o imagine mai clară a impactului în companie și al companiei, pentru raportare, pentru asigurarea investițiilor și a unui cadru de piață competitiv (odată cu transparentizarea). De multă intervenție calitativă va fi, în schimb, nevoie pe lanțurile de aprovizionare, fie că suntem la începutul, la capătul sau la jumătatea lui. În 2024 vom vedem și multe discuții despre greenwashing in România, cu instrumentul european aproape gata.

Autor: Adelina Dabu

Scalarea returnării ambalajelor, o abordare constructivă

La doar câteva zile de la lansarea celui mai mare proiect de colectare din România, Returo, simt nevoia să duc tema mai departe. Pentru că o mai bună reciclare este bine-venită în raport cu situația de fapt, dar insuficientă în raport cu reducerea consumului de materie primă, materiale și emisii pe care ar trebui să le facem ca să ținem direcția neutralității climatice. 

Bătălia reciclare vs. reutilizare se poartă deja de ceva timp și s-a intensificat odată cu lansarea de către Comisia Europeană a unui Regulament care include ținte de reutilizare pentru diferite sectoare economice. Principalul argument al criticilor sistemului, și unul legitim, este că sistemul generează foarte multe de emisii din transport, iar înverzirea transportului este, de asemenea, o temă cu bătaie lungă (pentru distanțe medii și lungi unde este nevoie de camioane, căci camionetele au deja un avans în electrificare).

Un raport comandat de Zero Waste Europe ne arată că o continuare a utilizării, în sectorul băuturilor, a ambalajelor de PET (în special), sticlă și aluminiu la aceeași amploare nu conduce spre atingerea țintelor din 2050. Un alt raport, comandat de Rethink Plastic Alliance, prezintă dezavantajele ambalajelor de unică folosință din hârtie care au luat locul, în ultimul timp, celor de plastic, drept o alternativă mai sustenabilă în sectorul alimentar – o industrie care consumă intensiv resurse și are un impact negativ în mai multe puncte din lanțul de aprovizionare (ex. pădurile și fabricarea hârtiei, produsele chimice cu care vin adesea însoțite ambalajele de hârtie, etc.). Iar reutilizarea are, de asemenea, contestatarii ei: un studiu pentru European Paper Packaging Alliance compară ciclul de viață (LCA) al  ambalajelor de unică folosință pe bază de hârtie cu cele reutilizabile din plastic dintr-un lanț de fast-food din Europa, concluzionând – prvizibil, de altfel, având în vedere cine a comandat și comunicat studiul – că atât emisiile cât și consumul de apă sunt considerabil mai mari pentru modelul reutilizabil. 

Amploarea lanțurilor de aprovizionare, a impactului general și a ipotezelor, fac din această temă a ambalajelor de unică folosință vs. reutilizabile o temă complexă, polarizată în raport cu interesele industriilor și greu de judecat “la suprafață”. Dar când apare un studiu pe tema aceasta care, susținut și de industriile vizate, vine cu o propunere constructivă și realistă pentru scalarea ambalajelor reutilizabile, merită atențai noastră. Pentru că la cum se prefigurează acordul politica la nivel UE, nu mai este nici cale de întors de la acest model. 

ȘI TOTUȘI, CE E DE FĂCUT ?

În studiul Unlocking a reuse revolution: scaling returnable packaging, Ellen McArthur Foundation pleacă de la premisa că o astfel de scalare este critică pentru a rezolva criza poluării cu plastic.  Cele 4 segmente de larg consum pe care studiul le analizează sunt:

  • Băuturile
  • Îngrijirea personală
  • Alimentele proaspete
  • Alimentele neperisabile

Scenariile pe care studiul le are în vedere, cu scopul de a determina performanța de mediu (emisii GES, apă, materiale și deșeuri) și performanța economică, sunt:

  • Schimbare sistemică – o cotă mare în piață, cu o rețea extinsă de infrastructură cu utilizare largă de toți actorii
  • Abordare colaborativă – infrastructură dezvoltată și parțial utilizată în comun de toți actorii din piață
  • Eforturi fragmentate – o cotă mică de piață și infrastructură limitată și fragmentată

Scenariile arată o scădere semnificativă a emisiilor, de până la +60% pentru anumite tipuri de ambalaje dacă se instituie cel puțin un mecanism colaborativ, care are și șanse ca treptat să ducă spre schimbare sistemică. 

A screenshot of a computer

Description automatically generated

Pentru ca un astfel de sistem să fie și viabil din punct de vedere economic, studiul identifică 3 direcții de dezvoltare:

  1. Infrastructură comună, la scară – pentru ca procesele de colectare, sortare, curățare și transport să fie eficiente, este nevoie de scară. Tot amplitudinea ar reuși să aducă o rată de utilizare mare prin accesibilitatea pentru clienți.
  2. Standardizarea și comasarea ambalajelor, astfel încât mai puține modele să fie utilizate de cât mai mulți producători. Rămâne ca diferențierea de brand să se facă prin etichetare. 
  3. Rate de returnare ridicate, care se pot obține cu 1 și 2 și cu garanții adecvate.

Concluzia, din fericire, este că scalarea este posibilă cu acțiune colectivă a tuturor actorilor implicați, companii, instituții financiare și decidenți în cel puțin trei direcții:

  • Adoptarea acestei noi mentalități despre schimbare sistemică necesară
  • Inițierea tranziției prin implementarea unor sisteme colaborative multibrand și multi-comerciant (ca să evite un start fragmentat)
  • Scalarea acestor sisteme pentru mai multe produse, sectoare și în teritoriu

Și dacă nu vă puteți imagina cum ar arăta un astfel de sistem, studiul este generos cu detalii și exemple foarte practice. 

Cu Regulamentul european adoptat cu ținte de reutilizabil, utilizarea modelului SGR (sau ce învățăm din implementarea) pentru o dezvoltare similară în implementarea unor sisteme generalizate de ambalaje reutilizabile. Studiul ne arată, iată, că viabilitatea economică în contextul respectării unor obligații de mediu poate fi menținută prin cooperarea între cei implicați, atât în cadrul sectorului, pe lanțul de aprovizionare, cât și în afara lui cu inovatori, finanțatori, autorități.

Este important de înțeles și asumat și că, odată cu standardizarea, când ambalajele vor însemna mai puțin din decizia de cumpărare, calitatea va prima și marketing-ul se va reinventa.  Astfel, tranziția poate costa afacerile mai mult sau mai puțin în funcția de direcția pe care o aleg pentru implementarea ambalajelor reutilizabile.  

Autor: Adelina Dabu

Cui îi este frică de schimbările climatice? Raport de țară privind clima și dezvoltarea

Una dintre principalele îngrijorări, când vine vorba de schimbările climatice, este că ne va costa prea mult să le combatem. Nu doar că dacă nu reușim să ținem fenomenul sub control vom plăti cel puțin prețul fenomenelor meteo extreme, dar există indicații că, în măsura în care toți actorii contribuie la decarbonizare și la înverzirea economiei, creșterea economică se va menține. Pentru România, aplicat, această ipoteză este confirmată de Raportul de țară privind clima și dezvoltarea lansat săptămâna trecută de Banca Mondială: nu va fi ușor să facem tranziția către neutralitate climatică la orizontul 2050, dar cu măsurile potrivite, scenariul de creștere poate rămâne același – aceeași creștere economică, dar cu mai puțină poluare și cu un impact social pozitiv. S-ar putea astfel atinge un echilibru în profit-planetă-oameni. 

Raportul identifică câteva sectoare esențiale pentru decarbonare și ele sunt în mod indisolubil conectate și de sectorul privat.

  • Apa – resursă vitală, este una dintre cele mai probleme pentru România pe termen mediu. Companiile cu consum ridicat de apă ar trebui să își eficientizeze procesele și chiar să le regândească în perspectiva unui acces limitat. 
  • Transportul – este cel mai problematic din perspectiva reducerii emisiilor de carbon pentru că oamenii și mărfurile vor continua să se miște. Accelerarea investițiilor, implementarea tehnologiilor existente și încurajarea schimbărilor de comportament sunt câteva dintre direcțiile de schimbare.
  • Energia – tranziția de la combustibili fosili la surse regenerabile se poate face doar printr-un amplu proces de electificare. Ceea ce pot face și mulți operatori economici, inclusiv cu aprovizionare proprie din surse regenerabile, tehnologia este deja aici la costuri rezonabile.

Și în industrie este loc de înverzire, cel puțin în câteva direcții:

  • Eficiență energetică
  • Folosirea surselor regenerabile pentru producerea de căldură la temperatura scăzută-medie
  • Electrificarea proceselor de fabricație;
  • înlocuirea proceselor existente cu alternative cu un consum redus de carbon
  • anumite procese industriale (de ex. producția de îngrășăminte) ar putea înlocui gazele naturale cu amoniacul produs cu energie electrică din surse regenerabile.

Forța de muncă rămâne, fără să ne mai mire, un element esențial pentru realizarea creșterii sustenabile din punct de vedere economi și de al mediului, cu competențele care să poată dezvolta un nou model de producție. De la sistemul educațional de bază, la formarea angajaților, toată lumea are ceva de făcut pe tema aceasta.

Singurul element, poate cel mai complicat dintre toate este că pentru atingerea țintelor de neutralitatea climatică cu același nivel de creștere economică și creșterea bunăstării sociale, toată lumea trebuie să se implice – companii, autorități, cetățeni. Aceasta ne rămâne marea provocare, să lucrăm împreună. Despre pierderile în cazul în care nu o vom face, în altă ediție.

Autor: Adelina Dabu

Avem (și) un Plan Național pentru Economie Circulară

Avem (și) un Plan Național pentru Economie Circulară

Săptămâna trecută a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial HG 927/2023 pentru completarea Strategiei naţionale privind economia circulară, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.172/2022, adică  Planul de acţiune pentru Strategia naţională privind economia circulară. Despre Strategie au scris colegii de la Ecoteca la momentul publicării; față de aceasta, Planul vine să aducă mai multă concretețe în abordarea sectoarelor cu cel mai mult potențial în dezvoltarea circularității. 

Pornind de la indicatorul de succes al unei tranziții verzi, respective decuplarea dezvoltării

economice de utilizarea resurselor naturale și degradarea mediului, dă câteva direcții care ar trebui să ghideze procesul de tranziție:

  • reducerea consumului de materii prime virgine prin activități durabile de extracție, reciclare și recuperare;
  • reducerea consumului de bunuri de consum prin prelungirea duratei de viață a produselor;
  • reducerea impactului activităților de producție asupra mediului;
  • reducerea impactului activităților de gestionare și de eliminare a deșeurilor și a apei reziduale asupra mediului;
  • îmbunătățirea coerenței politicilor și guvernanței, comunicarea și colaborarea dintre autoritățile locale, regionale și naționale.

În completare acestor direcții din Strategie, Planul propune acțiuni concrete pentru dezvoltarea economiei  circulare, cu precădere în sectoarele prioritare.

Obiectivele generale sunt: 

  • acordarea de prioritate producției locale în fața produselor și materialelor importate;
  • consolidarea competitivității economice și a forței de muncă;
  • aprovizionarea responsabilă și durabilă cu materii prime;
  • promovarea cu prioritate a inovării și cercetării în domeniul economiei circulare;
  • prezervarea, conservarea și utilizarea sustenabilă a resurselor naturale;
  • prevenirea generării de deșeuri și gestionarea sustenabilă a deșeurilor;
  • promovarea consumului responsabil și a educației de mediu;
  • protecția ecosistemelor și a sănătății cetățenilor.

Planul include șapte sectoare prioritare și două sectoare transversale, fiecare dintre ele fiind însoțite de obiective generale și specifice, acțiuni prioritare și alte acțiuni specifice care să contribuie la creșterea gradului de circularitate din fiecare sector. 

  1. agricultură și silvicultură
  2. auto
  3. construcții
  4. alimente și băuturi
  5. ambalaje precum sticla, hârtia, materialele plastice, lemn și materiale metalice
  6. textile
  7.  echipamente electrice și electronice și baterii
  8. deșeuri
  9. apă și ape uzate

Cu titlu de exemplu, ce ar trebui să vedem în agricultură:

  • Creșterea gradului de utilizare a biomasei provenite din activități agricole și forestiere pentru producerea de energie și a biofertilizatorilor.
  • Utilizarea apelor uzate tratate în sistemele de irigații
  • Implementarea unor metode agricole durabile care să conserve și să regenereze fertilitatea naturală a solurilor și să asigure protecția și refacerea ecosistemelor
  • Construcția de centre logistice şi infrastructură de depozitare şi distribuție a produselor agrosilvice şi alimentare în vederea facilitării accesului la piețe specializate
  • Instrumentelor de finanțare adaptate pentru fermieri și silvicultori și care sprijină cercetarea-dezvoltarea în sector

Sună bine atât pentru afacerile agricole și pentru fermieri (mai multe resurse, optimizarea celor existente, acces la piață și la finanțare, potențial de dezvoltarea afacerilor), cât și pentru consumatori (acces (mai facil) la resurse agricole/de hrană mai curate). Similar în celelalte sectoare, Planul include o serie de oportunități de dezvoltare cu beneficii pentru toate părțile interesate, pornind de la actorii economici din sistem. 

Cu ce fonduri și prin ce mecanisme se pot totuși realiza aceste acțiuni și materializa aceste beneficii potențiale?

Planul include o listă de oportunități de finanțare (în mare parte fonduri UE) care, în realitate, spre a fi direcționată către sectoarele prioritare va trebui să câștige competiția cu alte nevoi de finanțare naționale și, atunci când a câștigat-o, să intre pe piața finanțărilor cu criterii inteligente, care să recunoască gradul de noutate pentru unele dintre subiecte și tehnologii, să încurajeze inovarea și parteneriatele. 

Cine se ocupă de implementarea Planului?

A blue and orange rectangular box with white text

Description automatically generated

Avem un Comitet de Coordonare, condus de șeful Cancelariei prim-ministrului, în calitate de președinte și un secretariat asigurat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Membrii Comitetului sunt ministerele de linie și alte câteva structuri guvernamentale. 

Fiecare sector prioritar va avea Comisie dedicată care va coordona și supraveghea realizarea acțiunilor specifice pe baza unui plan de monitorizare sectorială. Temele trans-sectoriale ar urma să fie abordate prin intermediul unor structuri de implementare constituite de la caz la caz.
Consiliul Consultativ ar trebui să asigure inputul constant din partea mediului de afaceri, academic și societatea civilă. 

În fapt, Planul ar trebui să ofere direcțiile pentru dezvoltarea unor politici publice și a unor linii de finanțare care să încurajeze economia circulară, comitetele sectoriale ar trebui să lucreze pentru eliminarea barierelor specifice și să furnizeze expertiză specializată pentru politici și finanțare. Economia circulară va fi făcută de mediul de afaceri, mai mult sau mai puțin în funcție de oportunitățile pe care politicile și finanțarea le eliberează. Oportunități sunt, atât listate în Plan cât și în afara lui, rămâne de văzut în ce măsură vor fi fructificate sau cel puțin neîncurcate. 

Autor: Adelina Dabu

Cum și ce învățăm ca să navigăm complexitatea schimbărilor climatice

Cum și ce învățăm ca să navigăm complexitatea

Odată ce am început să ne uităm cu atenție la relația dintre om și natură și la relațiile din ecosistemele socio-economice și influența lor asupra mediului, am început să fim copleșiți de multitudinea informațiilor, elementelor, relațiilor dintre ele și efectele pe care le generează în lanț sau la câteva noduri distanță. Practic, toate problemele noastre în legătură cu schimbările climatice au început să se dezvăluie drept probleme care nu au o soluție imediată și evidentă fără să creeze efecte (nedorite) în lanț. Cum rezolvăm acest tip de probleme nu am învățat la scoală. Dar pe măsură ce deciziile de business și de politici publice se iau și în raport cu impactul asupra climei, necesită și soluții pe măsura complexității. Astfel că ar trebui să ne gândim tot mai serios la ce să învățăm ca să putem naviga complexitatea și să găsim soluții (aproape) optime. În raport cu schimbările climatice și mediu vorbim mai des despre competențe verzi (green skills) necesare, dar tehnice în raport cu alte elemente cu care interacționează mediul înconjurător (oamenii, economia). Complexitatea are multe domenii și multe niveluri și cum nu putem să le cuprindem pe toate cu expertiză tehnică, căutăm șabloane de gândire și de lucru și instrumente care să ne ajute să găsim soluții pentru schimbările climatice și să luăm decizii în business și în viață.

Innovative Learning Solutions to Navigate Complexity: Adapting Systems Thinking to Future Classrooms, white paper-ul World Economic Forum ne spune, în ceea ce pare că se adresează exclusiv mediului academic, cam ce ar trebui să învățăm noi, angajații și chiar tinerii care nu au ajuns încă în câmpul muncii, dacă vrem acțiuni semnificative pe baza unei înțelegeri aprofundate a modelelor, relațiilor, interconexiunilor, dependențelor și compromisurilor: sisteme și gândire sistemică. Și înainte de a ne uitat la inteligența artificială și tehnologie ca fiind sau deținând soluțiile, autorii ne explică de ce gândirea sistemică aplicată de oameni poate oferi un cadru pentru a înțelege și gestionara problemele și sistemele complexe din jur, cum sunt cele care țin de climă (ecosisteme, biosferă, sisteme economice cu impact de mediu, etc.) oferind soluții la aceste provocări cu o mai mare adaptabilitate, flexibilitate și orientate spre viitor. Așadar, gândirea sistemică trebuie să devină o componentă din instrumentarul intelectual și profesional al celor care adresează domeniul sustenabilității, pe o scară cât mai largă. 

Integrarea gândirii sistemice în metodologiile de învățare la orice nivel poate antrena cursanții să gândească critic, să recunoască modele ascunse și relații și să rezolve probleme complexe. Pe baza metodologiei specifice, vor fi capabili să combine, recombine, dezmembreze și regândi concepte pentru a genera noi concepte care să rezolve probleme sociale și ecologice prin soluții, de exemplu, circulare. De astfel de abordări putem avea nevoie, printre altele, pe lanțul de producție, în departamentul de logistică și în management ca să adresăm impactul de mediu al afacerii și să îl echilibrăm cu componenta economică. O soluție sau strategie pe care angajații o vor genera odată educați sistemic, ar trebui să adreseze în mod aprofundat spațiul posibilității, acolo unde apare de obicei și inovația. 

A screen shot of a chart

Description automatically generated

Fie că pregătiți un curs, fie că pregătiți un parteneriat cu o instituție de învățământ sau analizați capacitatea angajaților de a performa în raport cu activitatea sustenabilitatea și integrarea ei cu componenta strict de afaceri, abordare sistemică nu trebuie să lipsească și, recomandabil, să fie însoțită de:

  • Gândire analitică
  • Rezolvarea problemelor
  • Comunicare și colaborare
  • Creativitate și inovație 
  • Foresight (studii prospective)
  • Gândire critică
  • Reflecție

Prosperitatea și combaterea schimbărilor climatice se vor întâlni dacă adresăm complexitatea, iar gândirea sistemică este un instrument extrem de util.

Autor: Adelina Dabu

Afirmațiile privind mediul și durabilitatea


Sau ce spun companiile/produsele/serviciile despre impactul lor asupra mediului și despre durabilitate. Ați remarcat, probabil, influxul de ambalaje verzi și natur și mențiuni precum “natural”, “sustenabil”, “ambalaj reciclat” și ați auzit despre controversele legate de afirmația privind caracterul zero-waste al unui lanț comercial de la noi sau despre sustenabilitatea materiei prime pentru un brand de snack-uri. Dincolo de aspectele etice pe care le putem dezbate îndelung, aspectul pragmatic relevant pentru companii este cel ce vizează concurența – pe măsură ce aspectele de sustenabilitate devin mai relevante pentru consumatori, companiile au nevoie de condiții de concurență echitabilă pe piață, care să lase cât mai puțin loc de dezinformare sau trunchiere a informației în relațiile comerciale. Practic, utilizarea verdelui nu se poate interzice, dar orice frunză în plus, trebuie justificată. 

Odată ce a luat amploare practica afirmațiilor, parte dintre ele s-au dovedit îndoielnice, chiar jumătate dacă ne uităm la cifrele publicate de Uniunea Europeană, care a și a luat această temă în serios și, deși pornește de la obiectivul de a da mai multă putere consumatorilor când fac alegeri de natură comercială, asigură astfel și concurența mai loială în Piața Unică. Astfel, UE a propus o directivă tematică – Directiva privind responsabilizarea consumatorilor pentru tranziția ecologică / Directive on Empowering Consumers for the Green Transition, aflată în acest moment în proces decizional european.

A screenshot of a computer

Description automatically generated

Până ajunge Directiva în forma finală și se transpune în statele membre (să zicem, în cel puțin 2 ani), companiile vor vrea să promoveze în continuare lucrurile bune pe care le fac, fie că vorbim de compensarea emisiilor de carbon, ambalaje mai durabile sau materii prime mai naturale. Pe cât sunt de noi aceste practici pentru companii și consumatori, pe atât sunt de noi pentru autoritățile care pot verifica veridicitatea acestor declarații, respectiv, în România, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC). Așa că un teren echitabil, care să asigure un echilibru între ce fac companiile și cum comunică, trebuie gestionat, până la venirea Directivei, cu criterii mai ferme, măcar pe câteva principii. Și am regăsit astfel de principii în Ghidul tematic pentru mediul de afaceri/ Environmental and sustainability claims – Draft guidance for business  din Australia (încă în forma de draft, pentru că ei lasă 2 luni pentru consultare publică). Principiile propuse, drepte recomandări pentru afirmațiile mediului de afaceri:

  1. Faceți afirmații exacte și veridice, ceea ce implică să:
  • Nu exagerați gradul de acceptare științifică
  • Nu exagerați beneficiile pentru mediu
  • Faceți doar afirmații semnificative
  • Vă asigurați că orice comparație este transparentă și echitabilă
  • Aveți motive întemeiate pentru a face o afirmație despre viitor
  1. Aveți dovezi care să vă susțină afirmațiile, inclusiv certificare de terțe părți
  2. Nu ascundeți informații importante (inclusiv cu privire la întregul ciclu de viață; nici măcar cu litere mici)
  3. Explicați orice condiții sau calificări cu privire la declarații 
  4. Evitați afirmațiile prea generale și necalificate
  5. Folosiți limbaj ușor de înțeles
  6. Elementele vizuale nu ar trebui să creeze impresia greșită (un logo în plus nu este suficient)
  7. Fiți direcți și deschiși cu privire la tranziția de sustenabilitate pe care o implementați

Criteriile acestea sunt detaliate și însoțite de studii de caz și de exemple care sunt utile pentru înțelegerea practică a acestor principii. În final, Australia propune și  amenzi considerabile dacă se constată o încălcare, ceea ce este semn că le iau foarte în serios. 

Modelul european propus de Comisie pe care îl vom vedea și în România este mai prescriptiv, solicitând criterii clare, precum și o terță parte certificată care să verifice aceste afirmații. Este doar o chestiune de abordare cu privire la libertatea de implementare, dar, în fond companiile are trebui să aplice aceleași principii ca să rămână într-un cadru concurențial, iar consumatorii să poată face alegeri informate. 

În concluzie, cum să se pregătesc companiile pentru noua legislație europeană privind afirmațiile verzi? Să interiorizeze acest set de principii încă de pe-acum și le va fi mai ușor să respecte criteriile clare care vor veni prin Directivă.

Autor articol: Adelina Dabu