Proiect de Hotărâre pentru modificarea și completarea HG 1074/2021 privind SGR (Sistemul Garanție -Returnare)

SIGUREC

În data de 4 mai a fost publicat pe site-ul Ministerului Mediului un nou proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea HG 1074/2021 privind stabilirea SGR.

Ecoteca a realizat un tabel comparativ HG 1074/2021 – noua propunere legislativă pentru a putea verifica mai ușor modificările. Îl găsiți aici.

Principalele modificări aduse de noul proiect:

  1. este introdusă obligativitatea plății garanției și tarifului de administrare de către producători administratorului SGR doar prin transfer bancar

Artic. 4, alin (1) Producătorii sunt obligaţi:

f)să plătească administratorului SGR valoarea garanţiei aferente produselor în ambalaje SGR introduse pe piaţa naţională, până în data de 25 a lunii următoare introducerii pe piaţă a produselor;

„f) să plătească administratorului SGR prin transfer bancar valoarea garanției aferente produselor în ambalaje SGR introduse pe piața națională, până în data de 25 a lunii următoare introducerii pe piață a produselor;”

h)să plătească administratorului SGR tariful de administrare conform contractului încheiat cu administratorul SGR;

h) să plătească, prin transfer bancar administratorului SGR tariful de administrare conform contractului încheiat cu administratorul SGR, până în data de 25 a lunii următoare introducerii pe piață a produselor;”

2. sunt introduse noi clarificări privind încheierea contractelor între producători și administratorul SGR

La articolul 4, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (6), cu  următorul cuprins:

„(6) Modelul de contract  prevăzut la  alin. (1) lit. a) se aprobă pe baza propunerii înaintate de către administratorul SGR, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.”

Spre informare artic 4, alin (1), lit a) prevede că:

 Producătorii sunt obligaţi:

  1. a)să încheie contracte cu administratorul SGR, în cel mult 60 de zile de la data înregistrării conform prevederilor  3, în vederea îndeplinirii obligaţiilor aşa cum decurg acestea din prezenta hotărâre; – n.r. – artic 3 prezintă Obligaţiile privind înregistrarea producătorilor
  2. sunt introduse noi clarificări privind încheierea contractelor și între comercianți și administratorul SGR

La articolul 6, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:

„(3) Modelul de contract  prevăzut  la  alin. (1) lit. a) se aprobă pe baza propunerii înaintate de către administratorul SGR, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.”

Spre informare artic 4, alin (1), lit a) prevede:

(1) Comercianţii sunt obligaţi:

a)să încheie contracte cu administratorul SGR în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce decurg din prezenta hotărâre, în cel mult 90 de zile de la data înregistrării potrivit prevederilor  5; n.r. – artic 5 prezintă Obligaţiile privind înregistrarea comercianților

 

3. este introdusă interdicția de a exporta sau vinde intracomunitar ambalajele care fac parte din sistemul SGR

La articolul 10, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (6), cu  următorul cuprins:

„(6) Este interzisă  exportarea  sau vânzarea intracomunitară a produselor în ambalajele prevăzute la art. 1 alin. (1) și inscripționate în condițiile art. 24 .”

 

4. Se introduce un tarif de administrare SGR pentru perioada 30 noiembrie 2023 – 31 decembrie 2024

La articolul 15, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin.(4), cu următorul cuprins:

„(4) Pentru perioada 30 noiembrie 2023 – 31 decembrie 2024, valoarea tarifului de administrare este cea prevăzută în anexa nr. 2.”

Anexa nr 2

Stabilirea cuantumului tarifului de administrare și tarifului de gestionare general aplicabil în România de către administratorul SGR în perioada 30 noiembrie 2023 – 31 decembrie 2024

 

  1. Tariful de administrare
Tipul

ambalajului

SGR

Tarif de administrare
Pentru perioada

30.11.2023 – 31.12.2023

Pentru perioada

01.12.2024 – 31.12.2024

Sticlă mică (˂=500 ml) 0,0700 0,1337
Sticlă mare (˃500ml) 0,2308 0,3218
plastic transparent 0,0333 0,0672
plastic albastru sau verde 0,0453 0,0826
plastic culoare mixtă 0,0754  0,1213
plastic cu barieră 0,0886 0,1342
Metal 0,0000 0,0037

 

  1. Tariful de gestionare
Tipul

ambalajului

SGR

Tarif de gestionare
Preluare

automată (RVM)

Preluare

manuală

HoReCa
Sticlă mică (˂=500 ml) 0,2280 0,0861 0,0575
Sticlă mare (˃500ml) 0,3148 0,1487 0,1151
Plastic 0,1928 0,0685 0,0207
Metal 0,1391 0,0349 0,0103

 

5. Se introduce tariful de gestionare care se achită prin transfer bancar și pentru comercianții HoReCa, deși aceștia nu au obligația de a organiza puncte de returnare.”

La articolul 16, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(1) Tariful de gestionare se achită prin transfer bancar operatorilor punctelor de returnare, precum și comercianților HoReCa pentru ambalajele preluate de către administratorul SGR și începând cu data de 1 ianuarie 2025 va fi stabilit de administratorul SGR în conformitate cu prevederile ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor prevăzut la art. 27 alin. (3) pentru stabilirea metodologiei de calcul al tarifelor de administrare și gestionare, în funcție de modalitatea de preluare a ambalajelor SGR returnate, respectiv manuală sau prin echipament automat de preluare.

7. Exportul sau vânzarea intracomunitară a produselor în ambalajele SGR se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei. Constatarea se va face de Garda Națională de Mediu.

Cetățenii, instituțiile și organizațiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 de zile de la data publicării pe site, la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Direcția Gestionarea Deșeurilor.

Persoanele sau organizaţiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 zile de la data publicării, la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Direcția Gestionarea Deșeurilor, persoane de contact: Ion Nae Mușetoiu și Ecaterina Maria Gîldău, consilieri – Direcția Generală Deșeuri și Situri Contaminate, e-mail:  ionut.musetoiu@mmediu.ro și  ecaterina.gildau@mmediu.ro

 Mai multe informații despre noul proiect – aici.

 

 

Autoritățile publice locale vor plăti penalitățile în cazul unei posibile condamnări a statului român la Curtea de Justiție a UE pentru nefinalizarea procedurilor de închidere a depozitelor de deșeuri – proiect de OUG

6

Sursa foto: pixabay

Guvernul își ia măsuri de precauție în vederea unei eventuale condamnări a statului român la Curtea de Justiție a UE pentru neînchiderea celor 68 de depozite neconforme de deșeuri (data limită era 23.02.2022) și pentru depășirea valorilor-limită privind calitatea aerului.

Ca urmare a faptului că România nu a închis toate cele 68 de depozite neconforme de deșeuri, în data de 23.02.2022, Grefa Curții de Justiție a Uniunii Europene a transmis cererea introductivă de instanță în Cauza C-109/22, având ca obiect procedura de infringement privind neexecutarea hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 18.10.2018 în Cauza C- 301/17, Comisia Europeană împotriva României, vizând depozitele de deșeuri.

Procedura scrisă a fost finalizată în data de 29.09.2022, iar în prezent se așteaptă hotărârea CJUE.

În data de 28 aprilie 2023, Guvernul României a fost emis proiect de OUG care prevede ca suma forfetară și eventualele penalități să fie suportate de:

  • Autoritățile publice locale în cazul depășirii valorilor-limită pentru poluanții prevăzuți în anexa nr. 1 la Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător
  • Autoritățile publice locale titulare ale obligațiilor de mediu în cazul depozitelor neconforme clasa „b” din zona urbană prevăzute în anexa nr. 5 – Tabelele 5.1 și 5.2 la Ordonanța Guvernului nr. 2/2021 privind depozitarea deșeurilor – art 2, (2)

1 2

  • Titularii obligațiilor de mediu în cazul depozitelor neconforme de deşeuri industriale periculoase și nepericuloase prevăzute în anexa nr. 5 – Tabelele 5.3 și 5.4 la Ordonanța Guvernului nr. 2/2021 privind depozitarea deșeurilor

4 5

România poate fi obligată  la plata unei sume forfetare, bazate pe un cuantum zilnic de 3.311,5 euro, înmulțit cu numărul zilelor care s-au scurs începând din ziua următoare pronunțării hotărârii în cauza C – 301/2017 Comisia Europeană împotriva României, până la data luării tuturor măsurilor necesare de către România pentru a se conforma acestei hotărâri sau, în lipsa luării acestor măsuri, până la data pronunțării hotărârii de către CJUE în prezenta cauză, sub rezerva depășirii sumei forfetare minime de 1.643.000 euro.

Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 zile de la data publicării privind noul proiect de OUG la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Direcția Generală Evaluare Impact, Controlul Poluării și Schimbări Climatice.

Persoana de contact este dna. Lăcrămioara CHIOARU, Sef Serviciu Calitate Aer, Direcția Generală Evaluare Impact, Controlul Poluării și Schimbări Climatice, telefon: 0754 231 042, e-mail: lacramioara.chioaru@mmediu.ro.

Mai multe informații despre proiectul de OUG aici.

 

Puteti citi si:

Raport de audit Curtea de Conturi: Doar în 14 județe Sistemele de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) sunt finalizate, deși au fost demarate în perioada 2007-2013

Termenul pentru actualizarea contractelor de delegare mutat la finalul anului prin OUG 30/2023 pentru modificarea OUG 133/2022

be08ed13 11ad 487b 96d9 1deca9e70498 1

Sursa foto: Ecoteca

În septembrie 2022 era publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de urgenţă nr. 133/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţa de urgenţă nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, precum şi a Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006.

Noua OUG a generat numeroase critici, în special din cauza modificărilor aduse în atribuirea contractelor de delegare a gestiunii deșeurilor municipale.

Încă de la începutul anului, asistăm la un blocaj (de discutat dacă justificat) pe tot fluxul de gestionare a deșeurilor municipale fiindcă foarte puține contracte de delegare au fost actualizate până la finalul lunii februarie, așa cum stabilea OUG 133/2022.

La sfârșitul lunii noiembrie 2022 A.N.R.S.C trimitea către toate Unitățile Administrativ –Teritoriale (UAT) și Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) o circulară prin care le amintea, printre obligațiile (teoretic) cunoscute de gestionare a deșeurilor, că mai trebuie:

  • să precizeze dacă au recalculat şi au aprobat noile tarife ale activităților de salubrizare prin luarea în considerare numai a cheltuielilor aferente activităţilor respective, fără includerea cheltuielilor cu contribuţia pentru economia circulară şi a cheltuielilor cu alte activităţi desfăşurate de operatori pe fluxul deşeurilor municipale – termenul limită era de 45 de zile de la data publicării OUG 133/2022 (30 septembrie 2022), respectiv 13 noiembrie 2022–art. V, (1)
  • să precizeze dacă au atribuit contractele de delegare a gestiunii pentru activitățile de sortare, tratare și/sau depozitare prin eliminare a deșeurilor municipale prestate de operatori numai pe baza autorizației de mediu – termenul limită era de 120 de zile de la data publicării OUG 133/2022 (30 septembrie 2022), respectiv 29 ianuarie 2023– art. V (2)
  • să încheie acte adiționale la contractele de delegare existente care să includă indicatorii de performanță pentru gestionarea deșeurilor municipale (inclusiv penalitățile pentru neîndeplinirea acestor indicatori) pentru fiecare etapă desfăşurată de operatori pe fluxul deşeurilor municipale: colectare, sortare, depozitare – termenul limită era de 120 de zile de la data publicării OUG 133/2022 (30 septembrie 2022), respectiv 29 ianuarie 2023– art. 6, (1) i), art. V, (3).

Fiindcă multe UAT-uri și ADI-uri nu au răspuns solicitării, A.N.R.S.C a transmis în data de 25 ianuarie o nouă adresă, fără prea mult impact.Mulți operatori se plâng că deșeurile nu mai sunt primite la stațiile de sortare sau la depozite în lipsa actualizării acestor contracte.

Pentru a debloca situația cât mai rapid, autoritățile au emis la începutul lunii aprilie un nou proiect de OUG care  amâna obligația de actualizare a contractelor de delegare până la 31 decembrie 2023.

Ulterior proiectul de OUG a fost foarte puțin modificat și republicat în consultare pe pagina Ministerului Mediului în data de 25 aprilie.

Surpriză însă, de această dată, proiectul nu a mai fost în dezbatere publică timp de 10 zile, cum era firesc, conform procedurilor legale, a fost adoptat următoarea zi și publicat în Monitorul Oficial sub titlul Ordonanţa de urgenţă nr. 30/2023 privind modificarea art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, precum şi a Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006.

 

Puteți citi și:          

Proiect de OUG pentru modificarea termenelor contractelor de delegare a gestiunii deșeurilor municipale prevăzute în OUG 133/2022

HAOS în actualizarea contractelor de delegare a gestiunii deșeurilor municipale din cauza OUG 133/2022

Cum a modificat OUG 133/2022 legea salubrizării (101/2006) și OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor

 

 

Asociația ECOTECA, alături de GRF+, lansează Academia de Jurnalism de Mediu „Reporting: Climate”

1

Raul Pop, Director Programe Ecoteca, trainer în primul modul „Economie circulară și managementul resurselor materiale”

Ce este programul „Reporting: Climate” și cum se pot înscrie participanții

 

Agenția GRF+ și Asociația Ecoteca au lansat Academia de Jurnalism de Mediu „Reporting: Climate”, un program care își propune să vină în sprijinul jurnaliștilor cu informații și resurse tehnice pentru a aprofunda subiectele de mediu și sustenabilitate. Academia este dezvoltată de ECOTECA, asociație specializată în managementul corespunzător al deșeurilor și sustenabilitate, alături de GRF+, agenție de consultanță și co-design cu și pentru branduri active în societate, și sprijinită de BCR în calitate de partener fondator.

„Jurnalismul de mediu are nevoie de profesioniști care să transmită pe înțelesul publicului schimbările constante prin care trecem, de aceea este important să-i oferim informațiile într-un mod cât mai explicit. Interesul publicului pentru subiectele de mediu și sustenabilitate se află într-o continuă creștere, iar jurnaliștii au nevoie să fie constant informați de schimbările care au loc la nivel tehnic, legal și nu numai. Reporting: Climate le oferă o resursă jurnaliștilor români pentru a-i ajuta să înțeleagă aceste implicații, pentru ca ulterior să abordeze temele de mediu într-un mod cât mai aplicat și cu impact,” a declarat Raul Pop, Director de Programe, Asociația ECOTECA.

Publicul are nevoie de informații despre schimbările climatice și de educație pe teme de mediu, iar jurnalismul de mediu poate răspunde acestor nevoi. Un studiu realizat de către Cult Market Research și GRF+ în 2022 arată că:

  • 77% dintre români cred că ar trebui să existe mai multă educație pe subiecte de mediu
  • 53% declară că ar putea deveni mai responsabili cu mediul dacă ar fi mai bine informați despre schimbările climatice și efectele pe termen lung ale acestora
2

Alexandru Laibăr, Director Executiv al Coaliției pentru Economia Circulară – CERC, trainer în primul modul „Economie circulară și managementul resurselor materiale”

Reporting: Climate urmărește să sprijine crearea unei comunități de jurnaliști pregătiți să trateze profesionist teme legate de mediu, climă și sustenabilitate, pentru a susține dezvoltarea jurnalismului de mediu în România și o mai bună informare a publicului cu privire la aceste subiecte.

Programul Reporting: Climate este susținut de BCR în calitate de partener fondator, alături de Coca-Cola HBC România, Egger și Vodafone în calitate de parteneri ai primei ediții. Modulul „Economie circulară și managementul deșeurilor” este susținut de Stratos Management, iar modulul „Calitatea aerului și a apei” de Mercedes-Benz Romania.

Accesul la informații și educație despre mediu este necesar pentru că, în esență, nu avem o a doua planetă. Și doar prin informare, prevenție și bun simț ecologic pus în practică putem construi împreună un viitor mai verde. La BCR, noi credem cu tărie că sustenabilitatea începe cu fiecare dintre noi, iar viitorul pe care ni-l dorim se construiește pe o bază solidă de informații și prin implicarea companiilor, a instituțiilor publice și a societății. Ne bucurăm să susținem Academia Reporting:Climate, pentru că jurnalismul de mediu este un motor pentru informarea mai bună a publicului și acțiuni mai responsabile din partea noastră, a tuturor”, a declarat Nicoleta Deliu-Pașol, Director de Comunicare BCR.

Prima ediție a programului Reporting: Climate cuprinde 5 module tematice de o zi, susținute de specialiști de mediu cu experiență relevantă în domeniu, în cadrul cărora jurnaliștii au oportunitatea de a afla mai multe despre sustenabilitate, mediu și schimbări climatice.  Programul a debutat pe 20 aprilie cu modulul „Economie circulară și managementul resurselor materiale”. Următoarele teme acoperite în program vor fi:

  • Calitatea aerului și a apei – 11 mai 2023
  • Păduri și biodiversitate – 15 iunie 2023
  • Sustenabilitate și schimbări climatice – 15 septembrie 2023
  • Eficiență energetică și resurse regenerabile – 12 octombrie 2023

Participarea în programul Reporting: Climate este gratuită pentru jurnaliști, în limita locurilor disponibile. Înscrierea se poate face prin completarea formularului de la adresa ecoteca.ro/reporting-climate-formular-de-inscriere

3 3

Luminița Roșca, Director General Stratos – trainer în primul modul „Economie circulară și managementul resurselor materiale”

Concursurile de jurnalism tematic Reporting: Climate

Fiecare modul Reporting: Climate va fi urmat de un concurs de jurnalism tematic, prin care jurnaliștii sunt încurajați să dezvolte materiale pe subiectele de mediu acoperite în modulul respectiv.

  • Materialele vor putea fi publicate și înscrise în concurs în termen de două luni de la încheierea modulului; în cazul primului modul – Economie circulară și managementul resurselor materiale – materialele editoriale trebuie să fie publicate până la 19 iunie 2023.
  • Autorul celui mai reușit material din fiecare etapă de concurs va fi recompensat cu o bursă de 500 de euro.
  • Informații suplimentare despre primul concurs Reporting: Climate vor fi disponibile pe website-ul ro/proiecte/reporting-climate începând cu 1 mai 2023.

Cursul organizat de Ecoteca și GRF+ este o mână de ajutor în plus pentru aprofundarea problemelor de mediu. Am aflat despre resurse noi de informare, am dezbătut pe baza statisticilor oficiale și, la final, am plecat cu noi idei pentru viitoare analize.” – Alina-Elena Vasiliu, jurnalist

„Presa poate salva sau îngropa democrații, poate susține sau ucide reputații, poate crea sau distruge lideri. În egală măsură, presa poate ajuta omenirea să facă față crizei climatice – cu informații și exemple care să îndemne nu la panică sau dezorientare, ci la acțiune. Ne dorim ca Reporting: Climate! să fie un instrument prin care colegii jurnaliști să facă ce știu mai bine – să aducă opțiuni reale, credibile și bine documentate în fața cititorilor lor,” declară Irina Ciocan-Stănescu, Managing Partner GRF+.

Primul modul din program, pe tema „Economie circulară și managementul resurselor materiale”, a avut loc pe 20 aprilie sub îndrumarea trainerilor Raul Pop, Director de Programe al Asociației ECOTECA, și Alexandru Laibăr, Director Executiv al Coaliției pentru Economia Circulară – CERC. În cadrul sesiunilor de training din modulul 1, participanții au aflat mai multe informații referitoare la cum pot documenta și scrie despre gestionarea resurselor materiale și prelungirea ciclului de viață al produselor prin reutilizarea, repararea și reciclarea resurselor deja existente.

Modulele continuă în perioada mai – octombrie, iar mai multe informații sunt disponibile pe pagina proiectului.

 

***

Despre Asociația ECOTECA

Asociația ECOTECA este o organizație neguvernamentală specializată în managementul corespunzător al deșeurilor. Are o experiență de 12 ani în politici publice, consultanță în managementul deșeurilor și în implementarea de proiecte de gestionare a deșeurilor din fonduri europene, private (provenite de la companii) sau fonduri naționale.

Despre GRF +

Afiliat exclusiv pentru România al rețelei globale Ketchum din 2012, GRF+ este o agenție de comunicare ce dezvoltă campanii de marketing integrate PR-driven, extinzându-și capabilitățile în zona digitală, strategie și servicii de creație, CSR și sustenabilitate, advocacy, public affairs, influencer marketing, evenimente, sports marketing. Misiunea GRF+ este realizarea campaniilor și dezvoltarea de proiecte cu impact maxim în business și în societate.

 

 

 

Proiect de OUG pentru modificarea termenelor contractelor de delegare a gestiunii deșeurilor municipale prevăzute în OUG 133/2022

be08ed13 11ad 487b 96d9 1deca9e70498

Sursa foto: Ecoteca

În septembrie 2022 era publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de urgenţă nr. 133/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţa de urgenţă nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, precum şi a Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006.

Noua OUG a generat numeroase critici, în special din cauza modificărilor aduse în atribuirea contractelor de delegare a gestiunii deșeurilor municipale.

Încă din luna ianuarie 2023 asistăm la un blocaj pe tot fluxul de gestionare a deșeurilor municipale fiindcă foarte puține contracte de delegare au fost actualizate.

La sfârșitul lunii noiembrie 2022 A.N.R.S.C trimitea către toate Unitățile Administrativ –Teritoriale (UAT) și Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) o circulară prin care le amintea, printre obligațiile (teoretic) cunoscute de gestionare a deșeurilor, că mai trebuie:

  • să precizeze dacă au recalculat şi au aprobat noile tarife ale activităților de salubrizare prin luarea în considerare numai a cheltuielilor aferente activităţilor respective, fără includerea cheltuielilor cu contribuţia pentru economia circulară şi a cheltuielilor cu alte activităţi desfăşurate de operatori pe fluxul deşeurilor municipale – termenul limită era de 45 de zile de la data publicării OUG 133/2022 (30 septembrie 2022), respectiv 13 noiembrie 2022 –art. V, (1)
  • să precizeze dacă au atribuit contractele de delegare a gestiunii pentru activitățile de sortare, tratare și/sau depozitare prin eliminare a deșeurilor municipale prestate de operatori numai pe baza autorizației de mediu – termenul limită era de 120 de zile de la data publicării OUG 133/2022 (30 septembrie 2022), respectiv 29 ianuarie 2023 – art. V (2)
  • să încheie acte adiționale la contractele de delegare existente care să includă indicatorii de performanță pentru gestionarea deșeurilor municipale (inclusiv penalitățile pentru neîndeplinirea acestor indicatori) pentru fiecare etapă desfăşurată de operatori pe fluxul deşeurilor municipale: colectare, sortare, depozitare – termenul limită era de 120 de zile de la data publicării OUG 133/2022 (30 septembrie 2022), respectiv 29 ianuarie 2023 – art. 6, (1) i), art. V, (3).

Fiindcă multe UAT-uri și ADI-uri nu au răspuns solicitării, A.N.R.S.C a transmis în data de 25 ianuarie o nouă adresă, fără prea mult impact.Mulți operatori se plâng că deșeurile nu mai sunt primite la stațiile de sortare sau la depozite în lipsa actualizării acestor contracte.

Pentru a debloca situația cât mai rapid, autoritățile au emis un nou proiect de OUG care mută obligațiile de actualizare a contractelor de delegare până la data de 31 decembrie 2023, rămâne în vigoare doar termenul de maximum 45 de zile de la data intrării în vigoare a OUG 133, ca să recalculeze şi să aprobe noile tarife aferente fiecărei activităţi de salubrizare (art V, 1).

Alineatele 2 și 5, din artic. V care prevedeau termenele de 120 de zile de la data intrării în vigoare a OUG 133/2022 (respectiv, 29 ianuarie 2023) pentru atribuirea contractelor de delegare și încheierea actelor adiționale la contractele de delegare existente pentru activitățile de sortare, tratare și/sau depozitare, prin eliminare, a deșeurilor municipale, vor fi abrogate.

Găsiți mai jos noile propuneri:

După alineatul (3) se introduc două noi alineatc, alineatele (31) și (32), cu următorul cuprins:

(31) Până la data de 31 decembrie 2023, autoritățile administrației publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară, pe baza mandatului special primit de la unitățile/subdiviziunile administrativ­ teritoriale membre, au obligația ca pentru activitățile de sortare, tratare și/sau depozitare prin eliminare, a deșeurilor municipale prestate de operatori numai pe baza autorizației de mediu atribuie contractele de delegare a gestiunii activității/activităților respective, în vederea conformării cu prevederile art. II pct. 16 și pct. 33, referitor la prevederile a1t. 14  și art. 321.

(32) Până la data de 31 decembrie 2023, autoritățile administrației publice locale ale unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară au obligația. în aplicarea dispozitiilor art. 17 alin. (5) lit. g) și I) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările și completările ulterioare, aprobe modificarea hotărârii de dare în administrare sau, după caz, încheierea unui act adițional la contractele de delegare existente în vederea includerii tuturor indicatorilor de performanță aferenți activităților prestate de operator pe fluxul deșeurilor municipale, inclusiv pentru includerea penalităților suportate de către operator în caz de neîndeplinire a acestora, stabilite la nivelul cheltuielilor cu contribuția pentru economia circulară  și al cheltuielilor cu depozitarea deșeurilor pentru cantitățile de deșeuri municipale care depășesc cantitățile destinate a fi depozitate corespunzătoare indicatorilor de performanță.

  1. Alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4) În situația în care unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială nu adoptă, individual sau în asociere, în termenul prevăzut la alin. (32) măsurile administrative necesare includerii în actele de atribuire a indicatorilor de performanță aferenți activității/activităților prestate de operator, inclusiv a penalităților în caz de neîndeplinire a acestora, Garda Națională de Mediu aplică sancțiunile prevăzute la art. 62 alin. (I) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021, cu modificările și completările ulterioare.”

Puteți consulta noul proiect de OUG aici

 

Puteți citi și:

Cum a modificat OUG 133/2022 legea salubrizării (101/2006) și OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor

HAOS în actualizarea contractelor de delegare a gestiunii deșeurilor municipale din cauza OUG 133/2022

Raport de audit Curtea de Conturi: Doar în 14 județe Sistemele de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) sunt finalizate, deși au fost demarate în perioada 2007-2013

WhatsApp Image 2023 03 29 at 16.13.11 1

Sursa foto: Ecoteca

Curtea de Conturi a publicat în data de 31 martie sinteza Raportului de audit privind evaluarea riscului de infringement împotriva României privind gropile de gunoi din marile orașe, pentru perioada 2015-2021; auditul s-a desfășuratîn perioada în perioada 10.01.2022 – 30.05.2022 la:

  • Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor,
  • Administrația Națională pentru Protecția Mediului,
  • Garda Națională de Mediu, Administrația Fondului pentru Mediu,
  • șapte unități administrativ-teritoriale județene și locale (Argeș, Bihor, Brașov, Constanța, Iași, Neamț și Municipiul București) și
  • Agenții județene pentru protecția mediului.

Obiectivul general al misiunii de audit a vizat evaluarea riscului de declanșare a unei proceduri de infringement împotriva României privind depozitele de deșeuri din marile orașe și identificarea factorilor care amplifică condițiile de producere a acestui risc.

În 12 noiembrie 2021, România a primit o scrisoare de punere în întârziere, document ce anunța, de fapt, iminența unei proceduri de infringement. În acest context, Curtea de Conturi a programat și realizat misiunea de audit de conformitate.

Potrivit raportului, autoritățile administrației centrale și locale au acționat insuficient și au monitorizat deficitar activitatea de management al deșeurilor, astfel că România riscă noi sancțiuni din partea Uniunii Europene din cauza gropilor de gunoi neconforme, a colectării în amestec, a nesortării și netratării corespunzătoare a deșeurile municipale.

Cum (nu) funcționează Sistemele de Management Integrat al Deșeurilor (SMID)

SMID 1 1

Sursa: captură Raport Curtea de Conturi

Prin Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor, s-a prevăzut ca gestionarea deșeurilor municipale în România să se realizeze integrat la nivel de județ, respectiv municipiul București, prin sisteme de management integrat al deșeurilor (SMID). Responsabilitatea pregătirii proiectului SMID este a consiliului județean, respectiv municipiului București, iar implementarea este în responsabilitatea Asociației de dezvoltare intercomunitară (ADI), care are ca membri toate sau majoritatea unităților administrativ teritoriale din județ.

Deși în decursul timpului au existat posibilități de atragerea a fondurilor europene pentru realizarea unor Sisteme de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), autoritățile locale nu au reușit construirea unui astfel de sistem în toate județele.

Sistemele integrate de management al deșeurilor sunt funcționale în mai puțin de o treime (29%) din unitățile administrativ-teritoriale evaluate (județele Argeș, Bihor), majoritatea (71%) neavând încă un sistem integrat de management al deșeurilor (Brașov, Municipiul București, Constanța, Iași, Neamț).

SMID 2

Sursa: captură Raport Curtea de Conturi

Mai mult, structurile de tratare și sortare a deșeurilor municipale sunt deficitare, iar în depozite ajung cantități semnificative de deșeuri care nu au fost supuse operațiunilor prealabile impuse de lege. În consecință, țintele prevăzute în planul de gestionare a deșeurilor nu au fost atinse, în principal pentru că nu a fost implementat la nivel național un sistem de colectarea separată. Sistemul de colectarea din poartă în poartă nu este încă implementat integral, iar în orașe, în zonele de blocuri, se colectează preponderent în amestec. De asemenea, sortarea deșeurilor este insuficientăiar tratarea mecano-biologică nu se realizează (cu câteva excepții, în Țuțora, jud Iași, Praova, Mureș, Bihor).

La data auditului, în România erau operabile, total sau parțial, 34 de proiecte SMID

SMID 3 1

Sursa: captură Raport Curtea de Conturi

 

Cum (nu) funcționează sistemul de management al deșeurilor în București și Ilfov

 

La nivelul Municipiului București și al județului Ilfov, nu funcționează un sistem integrat de management al deșeurilor, nefiind astfel îndeplinite obiectivele strategiei locale de gestionare a deșeurilor și ale Directivei nr. 1999/31/CE privind depozitarea deșeurilor.

Colectarea deșeurilor menajere în Municipiul București se realizează în cea mai mare parte, în amestec (cu mici excepții în unele sectoare unde afost implementat un sistem de colectare pe 2 fracții – umed, uscat). În perioada analizată, depozitarea a reprezentat principala opțiune de eliminare a deșeurilor municipale, gradul de valorificare a deșeurilor reciclabile menajere şi similare fiind scăzut.

Eficiența stațiilor de sortare este mult sub limita minimă de 75% și din cauza sistemului actual de colectare a deșeurilor reciclabile și a tehnologiilor de tratare, nu se poate atinge ținta de pregătire pentru reutilizare și reciclare a deșeurilor municipale de minim 50% din deșeurile de ambalaje.

Astfel, nu a fost atinsă ținta de pregătire pentru reutilizare și reciclare a deșeurilor municipale (50%, anul 2020), întrucât nu s-au implementat sisteme eficiente de colectare separată și nici nu s-a investit în stații de sortare automatizate.

Municipiului București nu deține la acest moment nicio instalație de tratare termică a deșeurilor municipale.

În perioada analizată, au fost identificate trei depozite care primeau deșeuri colectate de pe raza Municipiului București și cea a județului Ilfov, astfel:

  • Depozit Chiajna – Rudeni (IRIDEX)
  • Depozit Vidra (ECOSUD SA)
  • Depozit Glina (ECOREC SA).

La data elaborării Planului de gestionare a deșeurilor la nivelul Municipiului București, doar două dintre aceste depozite mai aveau autorizație integrată de mediu în vigoare, întrucât APM a respins solicitarea de aviz a depozitului GLINA-Popești Leordeni.

Ce se întâmplă cu depozitele de deșeuri neconforme

 

La data aderării, România s-a angajat să se conformeze prevederilor directivelor europene, întocmind un Plan ce prevedea sistarea activității de depozitare și închiderea depozitelor.

Aceste procese ar fi trebuit finalizate pe etape, în perioada 2005-2017, mai ales că anterior aderării (2003-2004), a fost  realizată inventarierea depozitelor de deșeuri (municipale și industriale) care existau pe teritoriul României. Astfel, au rezultat 265 de depozite de deșeuri municipale, din care 251 erau neconforme. De asemenea, existau 269 de depozite de deșeuri industriale, din care 154 erau neconforme.

Uniunea Europeană a finanțat, prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, activități de închidere a depozitelor neconforme.

Cu toate că Administrația Fondului de Mediu fusese deja nominalizată ca solicitant eligibil pentru atragerea unor fonduri care să finanțeze închiderea depozitelor neconforme, instituția publică nu a putut aplica în vederea atragerii unor fonduri externe nerambursabile. Astfel, s-a pierdut șansa remedierii unor probleme grave de mediu prin utilizarea banilor europeni și în consecință, efortul financiar necesar a rămas strict pe seama Fondului pentru Mediu.

Astfel, echipa de audit a reținut că autoritățile publice locale care au primit finanțare din Fondul pentru Mediu au beneficiat de un tratament preferențial față de autoritățile locale care au luat decizia finanțării din fonduri proprii a activităților de închidere a depozitelor neconforme, fără să existe o altă justificare decât presiunea exercitată de existența deciziei Curții Supreme de Justiție a Uniunii Europene.

În prezent, administratorii depozitelor de deșeuri au obligația de constituire a fondului pentru închidere și urmărire postînchidere, însă legislația nu stabilește un cuantum valoric al acestuia, ci tot administratorul, prin proiectul de închidere. În cazul nerespectării acestei obligații, sancțiunile sunt relativ reduse comparativ cu costurile de închidere, astfel că pot deveni convenabile.

Amintim că în data de 2 februarie 2023 a fost lansat în dezbatere publică Ordinul privind aprobarea metodologiei de constituire, gestionare şi utilizare a garanţiei financiare de mediu prevăzută la art. 13 și la art. 40 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2021  privind depozitarea deşeurilor, ordin care își propune să asigure o mai bună reglementare a gestionării și implicit a închiderii depozitelor de deșeuri.

Situatia depozitelor neconforme

Sursa: captură Raport Curtea de Conturi

Raportările noastre de toate zilele…

PNGD

Sursa: captură Raport Curtea de Conturi

Cu toate că autoritatea centrală pentru protecția mediului avea obligația de a transmite raportări, la intervale de 3 ani, către Comisia Europeană, asupra implementării Directivei nr. 1999/31/CE privind depozitarea deșeurilor, din verificarea efectuată s-a constatat că pentru peri

oada 2013 – 2015 nu s-au efectuat raportări de acest fel iar rapoartele care s-au transmis pentru perioada următoare (2016-2019) nu au fost puse la dispoziția publicului și nici publicate, conform prevederilor legale în vigoare.

În plus, rapoartele cu privire la deşeurile municipale şi biodeşeurile (acoperirea materială şi teritorială a colectării separate şi eventualele derogări de la aceste obligaţii), impuse prin Directiva 2008/98/CE (modificată și completată prin Directiva 2018/851/CE), au fost transmise Comisiei Europene cu întârziere.

 

Ce facem cu contribuția de 0,8 euro/ kg de deșeuri de ambalaje din plastic nereciclate

 

În ceea ce privește modul de reglementare a aplicării unor instrumente de mediu la nivel național, s-a constatat că autoritatea publică centrală în domeniul protecției mediului nu a adoptat cadrul legal de colectare a resurselor financiare necesare plății cotei de apel pe care statul român o datorează UE pentru deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate.

Astfel, deși Uniunea Europeană a instituit statelor membre obligația de gestionare a întregii cantități de plastic pusă în piață, România și-a asumat obiectivul de reciclare minim stabilit de UE, respectiv reciclarea a minimum 22,5% din cantitatea de deșeuri din plastic pusă pe piață. Statul român a impus operatorilor economici obligația de a recicla doar acest cuantum, iar reciclarea diferenței de 77,5% din cantitatea de deșeuri de plastic nu revine nimănui. Întrucât Uniunea Europeană impune statelor membre plata unei contribuții de 0,8 euro/kg de deșeuri de ambalaje din plastic nereciclate, consecința este că statul român este obligat la plata anuală a acestei cote de apel.

Indicatori de performanta 1

Sursa: captură Raport Curtea de Conturi

Echipa de audit a formulat recomandări de remediere pentru fiecare deficiență constatată, atât la nivelul structurilor de mediu, cât și la nivelul autorităților publice locale evaluate, privind:

  • îmbunătățirea infrastructurii necesare unui management eficient al deșeurilor;
  • creșterea gradului de colectare separată a deșeurilor;
  • introducerea indicatorilor de performanță ce reies din cadrul legal, în contractele de asigurare a serviciilor de salubritate;
  • creșterea gradului de monitorizare a sistemului de management a deșeurilor de către autoritățile competente
  • creșterea gradului de tratare a deșeurilor înaintea depozitării;
  • creșterea gradului de sancționare a persoanelor juridice care nu-și îndeplinesc obligațiile de mediu.

 

Având în vedere situația dezastruoasă constatată (și) de Curtea de Conturi, va fi aproape imposibil să evităm procedura de infringement împotriva României.

Sinteza Raportului de audit de conformitate privind evaluarea riscului de infringement împotriva României privind gropile de gunoi din marile orașe, pentru perioada 2015-2021, poate fi consultată aici .

 

Puteți citi și:

Eurostat: În 2021 România a reciclat 11,3% din deșeurile municipale

Eurostat: În 2019 România a reciclat 44,6 % din deșeurile de ambalaje

Eurostat: Unde au fost exportate deșeurile UE în 2021?

Curtea Europeană de Conturi: Peste 50% din deșeurile periculoase generate în UE sunt depozitate

Retrospectiva 2021-2022: industria reciclării hârtiei

Gestionarea deșeurilor de construcții în UE versus România versus SUA

Evoluția ambalajelor puse pe piață și valorificate în perioada 2009 -2022 în România

1 Ev POM

Statistic, din aproximativ 2,4 mil tone de ambalaje puse pe piață în 2022 (POM – Put On Market) au fost reciclate 1,5 mil tone de ambalaje (61%) iar 4% au fost valorificate prin alte metode (VAM).

♻️ Din 689.600 tone ambalaje de hârtie puse pe piață în 2022 – 70% au fost reciclate iar 4% VAM

♻️ Din 489.000 tone ambalaje de plastic puse pe piață în 2022 au fost reciclate – 47% si 13% VAM

♻️ Din 463.400 tone ambalaje de sticlă puse pe piață în 2022 – 65% au fost reciclate

♻️ Din aprox. 639.600 tone de ambalaje de lemn puse pe piata în 2022 au fost reciclate 61% iar 1% VAM

♻️ Din 65.800 tone de ambalaje de metal puse pe piață în 2022 – 54% au fost reciclate.

2 ev valorificate

În ultima statistică națională trimisă la Eurostat declaram că am reciclat 44,6% din ambalaje în 2019. În schimb, în anul 2020 România nu a raportat datele privind gestionarea deșeurilor de ambalaje, Eurostat utilizând datele trimise pentru anul 2019 pentru statistica anuală. – https://lnkd.in/d5PJeJnP

3 ev reciclare hartie

4 ev reciclare plastic

5

6 ev reciclare lemn

7 ev reciclare metal

„Teoretic” în 2022 am îndeplinit țintele vechi de reciclare (din 2008) pentru lemn (15%), sticlă (60%), hârtie (60%), metal (50%) și plastic (22,5%) și ne apropiem ușor-ușor de îndeplinirea țintelor prevăzute până în anul 2025:

♻️ 50 % pentru plastic;
♻️ 25 % pentru lemn;
♻️ 70 % pentru metale feroase;
♻️ 50 % pentru aluminiu;
♻️ 70 % pentru sticlă;
♻️ 75 % pentru hârtie și carton;

De ce aceste statistici se reflectă diferit în raportările trimise către Eurostat e … o enigmă națională.

#CumStam, de fapt?

PS: dacă punem alături și cantitățile de deșeuri generate pe cap de locuitor și deșeurile municipale colectate, misterul începe să se risipească…. –https://lnkd.in/dNt_pMXA

 

Cum se face raportarea anuală a deșeurilor: Generatorii de deșeuri

Raportarea anuală a deșeurilor: Generatorii de deșeuri

Raportarea anuală a gestionării deșeurilor este o obligație legală pentru operatorii economici din domeniu, conform OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor și Legii nr. 17/2023. Aceasta trebuie transmisă până la 15 martie pentru anul precedent, atât în format letric, cât și electronic, prin aplicația SIM.

Obligațiile operatorilor economici privind raportarea deșeurilor

Obligația de raportare revine următoarelor entități:

  • Producătorilor de deșeuri nepericuloase;

  • Operatorilor economici care colectează, transportă sau tratează deșeuri;

  • Producătorilor de deșeuri periculoase;

  • Comercianților și brokerilor de deșeuri.

Art. 48. –

(1) Producătorii de deşeuri nepericuloase, unităţile şi întreprinderile prevăzute la art. 34 (NR toate unităţile sau întreprinderile care desfăşoară activităţi de colectare, salubritate, tratare a deşeurilor), producătorii de deşeuri periculoase şi unităţile şi întreprinderile care colectează sau transportă deşeuri periculoase, nepericuloase cu titlu profesional ori acţionează în calitate de comercianţi şi de brokeri de deşeuri periculoase şi nepericuloase ţin o evidenţă cronologică lunară, o publică în format tabelar şi o pun la dispoziţia agenţiei judeţene pentru protecţia mediului electronic în sistemul pus la dispoziţie de ANPM, până la 15 martie anul următor raportării, precum şi la cerere autorităţilor competente de control, după:”.

Până la apariția actului normativ pentru aprobarea procedurii şi formatului de raportare  a informaţiilor privind gestiunea deșeurilor (menționat la art. 48, alin. 3 al OUG nr. 92/2021 și L. 17/2023), raportarea în format letric a datelor se va realiza utilizând următoarele formulare:

  • Chestionar COL/TRAT – date furnizate de operatorii economici colectori / valorificatori de deşeuri (inclusiv cei care dezmembrează deşeuri);
  • Chestionar MUN – date furnizate de operatorii economici de salubritate;
  • Chestionar NĂMOL – date furnizate de deţinătorii staţiilor de epurare;
  • Chestionar PRODDES – date furnizate de generatorii de deşeuri;
  • Chestionar TRAT – date furnizate de deţinătorii instalaţiilor de tratare a deşeurilor.

– Raport privind gestionarea uleiurilor uzate – termen: anual, pentru anul precedent, până la data de 30 aprilie (art. 49, alin. 9).

Pentru raportarea în format letric se vor utiliza formularele postate pe site, domeniul ”Deșeuri”, la secțiunea ”Uleiuri uzate” (http://www.anpm.ro/web/apm-buzau/uleiuri-uzate).

– Program de prevenire și reducere a cantităților de deșeuri generate din activitatea proprie sau, după caz, de la orice produs fabricat și Raport privind progresul înregistrat – termen: anual, pentru anul precedent, până la data de 31 mai  (art. 44).

  • Raportările aferente fluxurilor speciale de deșeuri (ambalaje, DEEE, VSU, baterii și acumulatori, PCB)se vor realiza conform obligațiilor și termenelor stabilite prin autorizația de mediu / autorizația integrate de mediu.

Pentru raportarea în format letric, se vor utiliza formularele postate pe site, domeniul ”Deșeuri”, la secțiunea corespunzătoare fiecărui tip de deșeu (http://www.anpm.ro/web/apm-buzau/deseuri).   

Pentru raportarea electronică a datelor privind gestionarea deșeurilor (inclusiv cele din fluxurile speciale), accesați linkulhttps://raportare.anpm.ro/irj/portal/public și să raportaţi electronic datele anuale corespunzătoare fiecărei aplicaţii în parte, în acest moment fiind deschise următoarele aplicații:

SIM SD – Sesiunea de raportare a datelor pentru anul 2022 (data afișării: 08.02.2023)

SIM DEEE – Sesiunea de raportare a datelor pentru anul 2020 (data afișării: 31.10.2022)

SIM AMBALAJE – Sesiunea de raportare a datelor pentru anul 2021 (data afișării: 19.10.2022)

SIM PCB – Sesiunea de raportare a datelor pentru anul 2021 (data afișării: 28.09.2022) – Introducerea în aplicație a datelor transmise în format letric va fi realizată de APM!

SIM ULEIURI – Sesiunea de raportare a datelor pentru anul 2020 (data afișării: 13.04.2022)

SIM VSU – Sesiunea de raportare a datelor pentru anul 2021 (data afișării: 07.04.2022)

Citește și:

Obligația de raportare a deșeurilor pentru instituțiile de învățământ

Schimbări majore în legislația Fondului pentru Mediu – Ecoteca

LEGISLAȚIA DEȘEURILOR ÎN ROMÂNIA – Ecoteca

Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu va fi modificată- proiect de ordin de ministru

bani

În data de 1 februarie 2023 a fost aprobat proiectul de Ordin al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru modificarea și înlocuirea anexei la OM nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu.

Am realizat un tabel comparativ între OM 578/2006 și noul proiect legislativ, pentru a fi mai ușor de urmărit noile propuneri. Îl puteți consulta aici.

 

Principalele prevederi:

Art. 7

(1)     Sunt obligaţi la plata contribuţiei de 2% (acum în vigoare este obligația de 3%) din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor, deținătorii deșeurilor, persoane fizice sau juridice.

Art. 23

(1)  Operatorii economici prevăzuţi la art. 21 care realizează în mod individual obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje, le pot îndeplini prin valorificarea deșeurilor aferente:

a) ambalajelor primare reutilizabile;

b) ambalajelor primare pentru care aplică un sistem de returnare a ambalajelor proprii folosite;

c) ambalajelor secundare şi ambalajelor pentru transport pentru care aplică un sistem de preluare de la distribuitorii produselor lor;

d) ambalajelor produselor importate/achiziţionate intracomunitar pentru utilizare sau consum propriu;

e) ambalajelor date spre închiriere, sub orice formă, cu titlu profesional;

 

Art 46 (2) Contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. p) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se plăteşte anual de către unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, prevăzute la alin. (1) numai în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de reducere a cantităţilor de deşeuri municipale eliminate prin depozitare cu procentul prevăzut în anexa nr. 6 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Plata se face pentru diferenţa dintre cantitatea corespunzătoare obiectivului anual de reducere cu procentul prevăzut în anexa nr. 6 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi cantitatea intrată în instalația de valorificare/reciclare, după scăderea impurităților, altele decât materialul țintă

Art. 49. -(1) Unităţile administrativ-teritoriale trebuie să deţină situaţii lunare şi anuale, potrivit formularului din anexa nr. 4 la metodologie, întocmite de către operatorul serviciului de salubrizare, în baza documentelor financiar-contabile şi a documentelor justificative cu privire la:

  1. a) cantităţile de deşeuri municipale efectiv eliminate prin depozitare
  2. b) cantităţile de deşeuri municipale efectiv reciclate;
  3. c) cantităţile de deşeuri municipale efectiv valorificate prin alte forme decât reciclarea;
  4. d) cantităţile de deşeuri de ambalaje colectate şi reciclate de către operatorii economici colectori prevăzuţi la art. 20 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 249/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Pentru deşeurile colectate, dovada trasabilităţii se va face până la operatorul economic valorificator.

(4) Cantitatea de deșeuri municipale biodegradabile care intră în tratare aerobă sau anaerobă poate fi considerată ca fiind reciclată în cazul în care tratarea generează compost, digestat sau alte materiale într-o cantitate a conținutului reciclat similară cu cea a materialelor inițiale, care urmează să fie utilizat ca produs, material sau substanță reciclată. În cazul în care materialele obținute în urma tratării sunt utilizate pentru  îmbunătăţirea solurilor sunt considerate ca fiind reciclate numai dacă această utilizare aduce beneficii agriculturii sau ameliorării ecologice.

Art. 50

(1) Obligaţia de a calcula şi de a plăti ecotaxa în valoare de 0,15 lei/bucată prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. q) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, revine operatorilor economici care introduc pe piaţa naţională pungi de transport, cu excepţia celor fabricate din materialele care respectă cerinţele SR EN 13432:2002, după cum urmează:

  1. a) operatorii economici care produc ambalaje de desfacere, pentru pungile de transport fabricate în România, cu excepţia celor fabricate din materialele care respectă cerinţele SR EN 13432:2002;
  2. b) operatorii economici care introduc pe piaţa naţională ambalaje de desfacere, pentru pungile de transport achiziţionate din afara spaţiului naţional, cu excepţia celor fabricate din materialele care respectă cerinţele SR EN 13432:2002.

(2) Sunt asimilaţi operatorilor economici prevăzuţi la alin. (1) operatorii economici care îşi aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe pungile de transport, în scopul introducerii pe piaţa naţională.

(3) Sunt exceptate de la plata ecotaxei pungile de uz casnic introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici, aceştia având obligaţia să le inscripţioneze individual cu sintagma «pungi de uz casnic»;

(4) Este interzisă comercializarea pungilor de uz casnic ca ambalaje la punctul de vânzare/desfacere.

 

Instrucțiunile SIATD de verificare a tranzacțiilor cu deșeuri vor fi modificate – proiect de ordin

Poza transport deseuri

În data de 1 februarie 2023 a fost publicat pe site-ul Ministerului Mediului  un Proiect de Ordin al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor privind aprobarea Instrucţiunilor de utilizare a aplicaţiei informatice Sistemul informatic de asigurare a trasabilităţii deşeurilor (SIATD), în vederea monitorizării şi verificării corectitudinii tranzacţiilor cu deşeuri de ambalaje, anvelope, echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori portabili în sistemul răspunderii extinse a producătorului.

Am realizat un tabel comparativ între Ordinul 1595/2020 – SIATD și noul proiect legislativ, pentru a fi mai ușor de urmărit noile propuneri. Îl puteți consulta aici.

Principalele prevederi ale proiectului de ordin:

Articolul 1 (4) SIATD permite monitorizarea şi verificarea în timp real, la nivel de document financiar-contabil şi justificative a tranzacţiilor cu deşeuri de ambalaje, anvelope, echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori portabili, pentru care organizaţiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului, denumite în continuare operatorii economici autorizaţi pentru implementarea răspunderii extinse a producătorului, finanţează costurile de gestionare astfel cum sunt  prevăzute de Legea nr.249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a  Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și de actele administrative emise în aplicarea acestora.

Art. 2. – (1) SIATD se utilizează de către următoarele categorii de persoane juridice:

a) operatorii economici autorizaţi pentru implementarea răspunderii extinse a producătorului în domeniul ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje;

b) operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare, brokeraj, salubrizare, sortare, tratare, asociaţii de dezvoltare intracomunitară, unităţi administrativ-teritoriale și gestioneză deșeuri pentru operatorii economici de la lit. a);

c) operatorii economici care desfăşoară activităţi de valorificare/reciclare și gestioneză deșeuri pentru operatorii economici de la lit. a);

d) persoanele juridice care preiau responsabilitatea gestionării anvelopelor uzate, autorizate de Comisia Naţională pentru Reciclarea Materialelor din cadrul Ministerului Economiei;

e) operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare, salubrizare, sortare, tratare, brokeraj, asociaţii de dezvoltare intracomunitară, unităţi administrativ-teritoriale și gestioneză deșeuri pentru operatorii economici de la lit. d);

f) operatorii economici care desfăşoară activităţi de valorificare/reciclare și gestionează deșeuri pentru operatorii economici de la lit. d);

g) operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice;

h) operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare, salubrizare, sortare, tratare, brokeraj, asociaţii de dezvoltare intracomunitară, unităţi administrativ-teritoriale și gestioneză deșeuri pentru operatorii economici de la lit. g);

i) operatorii economici care desfăşoară activităţi de valorificare/reciclare și gestionează deșeuri pentru operatorii economici de la lit. g);

j) operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili;

k) operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare, salubrizare, sortare, tratare, asociaţii de dezvoltare intracomunitară, unităţi administrativ-teritoriale și gestioneză deșeuri pentru operatorii economici de la lit. j);

l) operatorii economici care desfăşoară activităţi de valorificare/reciclare și gestionează deșeuri pentru operatorii economici de la lit. j);

(2) Utilizarea SIATD este obligatorie pentru toate persoanele juridice prevăzute la alin. (1) care gestionează deşeuri ale căror costuri nete şi/sau costuri de colectare/ valorificare/sortare /tratare /raportare/gestionare sunt finanţate de către operatorii economici autorizaţi pentru implementarea răspunderii extinse a producătorului.

(3) Începând cu anul de raportare 2023, cantităţile de deşeuri de ambalaje care nu se regăsesc în aplicaţia informatică SIATD nu vor fi luate în calcul la realizarea obiectivelor minime de gestionare a deşeurilor de ambalaje.

(4) În cazul în care operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare, valorificare, salubrizare sau brokeraj nu constituie garanţia prevăzută la art. 122 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.105/2006, cu modificările și completările ulterioare, nu pot accesa sistemul SIATD şi nu pot raporta cantităţi de deşeuri de ambalaje pentru operatorii care implementează răspunderea extinsă a producătorilor.

(5) Începînd cu anul de raportare 2023, utilizarea SIATD este obligatorie pentru toate persoanele juridice prevăzute la alin. (1) lit. d) – l) care gestionează deşeuri de anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice și deșeuri de baterii și acumulatori portabili ale căror costuri nete şi/sau costuri de colectare/valorificare/sortare/tratare/raportare sunt finanţate de către operatorii economici autorizaţi pentru implementarea răspunderii extinse a producătorului.

(6)  Începând cu data de 1 ianuarie 2024, cantităţile de deşeuri de anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice și deșeuri de baterii și acumulatori portabili care nu se regăsesc în aplicaţia informatică SIATD nu vor fi luate în calcul la realizarea obiectivelor minime de gestionare a deşeurilor

de anvelope, de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și de colectare a deșeurilor de baterii și acumulatori portabili.

 

Art. 3. (1) Utilizarea SIATD de către persoanele prevăzute la art. 2 alin. (1) va fi posibilă numai după înrolarea în aplicaţia informatică și înregistrarea în modulul corespunzător categoriilor de deșeuri tranzacționate.

(2) Utilizarea SIATD şi încărcarea datelor, informaţiilor şi/sau a documentelor în sistemul informatic se efectuează în conformitate cu caracteristicile tehnice ale SIATD şi puse la dispoziţia utilizatorilor, în mod gratuit, de către Administraţia Fondului pentru Mediu.

 

Art. 5. (1) Cererea de înrolare prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele instrucțiuni, se completează și se transmite prin platforma SIATD.

(2) Completarea cererii de înrolare cu datele, informaţiile şi/sau documentele în SIATD se realizează de către următoarele persoane, denumite în continuare persoane autorizate:

a) reprezentant legal, deţinător al unei semnături electronice calificate, sau

b) împuternicitul reprezentantului legal, deţinător al unei semnături electronice calificate.

(3) Completarea cererii de înrolare de către persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) este posibilă numai în baza unei împuterniciri notariale ataşate la cererea de înrolare.

 

 

 

HAOS în actualizarea contractelor de delegare a gestiunii deșeurilor municipale din cauza OUG 133/2022



1 2La sfârșitul lunii noiembrie 2022 A.N.R.S.C trimitea către toate Unitățile Administrativ –Teritoriale (UAT) și Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) o circulară prin care le amintea, printre obligațiile (teoretic) cunoscute de gestionare a deșeurilor, că mai trebuie:
• să precizeze dacă au recalculat şi au aprobat noile tarife ale activităților de salubrizare prin luarea în considerare numai a cheltuielilor aferente activităţilor respective, fără includerea cheltuielilor cu contribuţia pentru economia circulară şi a cheltuielilor cu alte activităţi desfăşurate de operatori pe fluxul deşeurilor municipale – termenul limită era de 45 de zile de la data publicării OUG 133/2022 (30 septembrie 2022), respectiv 13 noiembrie 2022 –art. V, (1)
• să precizeze dacă au atribuit contractele de delegare a gestiunii pentru activitățile de sortare, tratare și/sau depozitare prin eliminare a deșeurilor municipale prestate de operatori numai pe baza autorizației de mediu – termenul limită era de 120 de zile de la data publicării OUG 133/2022 (30 septembrie 2022), respectiv 29 ianuarie 2023 – art. V (2)
• să încheie acte adiționale la contractele de delegare existente care să includă indicatorii de performanță pentru gestionarea deșeurilor municipale (inclusiv penalitățile pentru neîndeplinirea acestor indicatori) pentru fiecare etapă desfăşurată de operatori pe fluxul deşeurilor municipale: colectare, sortare, depozitare – termenul limită era de 120 de zile de la data publicării OUG 133/2022 (30 septembrie 2022), respectiv 29 ianuarie 2023 – art. 6, (1) i), art. V, (3)
Fiindcă multe UAT-uri și ADI-uri nu au răspuns solicitării, A.N.R.S.C a transmis în data de 25 ianuarie o nouă adresă (urmăriți imaginile de mai jos).
Deja unii operatori se plâng că deșeurile nu mai sunt primite la stațiile de sortare sau la depozite în lipsa actualizării acestor contracte. Așteptați-vă la scandaluri …
1. În condițiile actuale, cine e de vină de haosul creat? A.N.R.S.C, ADI-urile, UAT-urile?
2. Cum se asigură A.N.R.S.C că au fost actualizate contractele dacă UAT-urile, ADI-urile nu răspund solicitărilor și nu trimit documentația în timp util?
3. Există o platformă unde UAT-urile sau ADI-urile pot să semnaleze că au semnat/actualizat aceste contracte, să știm care localități au semnat/actualizat și care nu?
2 3 4 5 1

Curtea Europeană de Conturi: Peste 50% din deșeurile periculoase generate în UE sunt depozitate

WhatsApp Image 2023 01 18 at 17.57.41

Sursa foto: analiză ecoteca – statistică Eurostat, Curtea Europeană de Conturi

O analiză publicată în data de 16 ianuarie de Curtea Europeană de Conturi evidențiază provocările actuale și viitoare în abordarea problemei privind deșeurile periculoase, aspecte care se aplică, bineînțeles și României:

  • prevenirea generării acolo unde este posibil
  • îmbunătățirea clasificării,
  • reducerea decalajului dintre cantitățile raportate de deșeuri periculoase generate
  • și tratate prin asigurarea trasabilității de la generare până la tratarea finală;
  • creșterea gradului de valorificare
  • reducerea depozitării
  • combaterea traficului ilegal, care continuă să fie o afacere profitabilă.

„Generarea de deșeuri periculoase este în creștere, iar UE trebuie să rezolve această problemă”, a declarat  Eva Lindström, membra Curții de Conturi Europene responsabilă de această analiză. „Modalitățile preferate de tratare a deșeurilor periculoase constau în reciclare și valorificare energetică. Eliminarea ar trebui să fie ultima soluție utilizată. Cu toate acestea, peste 50% din deșeurile periculoase generate în UE sunt pur și simplu eliminate. În această analiză, arătăm că prevenirea și tratarea deșeurilor periculoase rămân o provocare, care prezintă însă și oportunități”.

Conform raportului, peste 50% din cantitatea de deșeuri periculoase produsă în Uniune este încă aruncată (Cf. Eurostat – 47,4%, cam în acelați ordin de mărime).

750px Hazardous waste treatment 2020 million tonnes 12 01 2023

Sursa foto: Eurostat

 

Potrivit Eurostat, în 2020:

  • 46,7 % din deșeurile periculoase tratate în UE au fost valorificate:
    • 38,5 % prin reciclare sau rambleiere (echivalentul a 64 kg pe locuitor) și
    • 8,3 % prin valorificare energetică (14 kg pe locuitor), vezi Figura 8.
  • 53,3 % au fost:
    • incinerate fără recuperare de energie (5,8 % sau 9,7 kg pe locuitor),
    • depozitate în sau pe pământ sau prin tratare a terenului (22,1 % sau 36,9 kg pe locuitor) sau
    • eliminate pe altă cale (25,3 % sau 42,3 kg pe locuitor).

Situația gestionării deșeurilor periculoase în România

În ceea ce privește România, analiza arată că țara noastră generează în medie cca 726.000 de tone de deșeuri periculoase anual, semnificativ (!!!) sub media UE de cca 102 milioane de  tone (cifre 2021)vezi imaginea de mai jos.

WhatsApp Image 2023 01 18 at 17.57.41

Este de remarcat faptul că cifrele oficiale arată o medie de cca 2500 t deșeuri pentru fiecare miliard USD din Produsul Intern Brut, în timp ce UE are o medie de aproape 6,000 t/mlrd USD, iar alte țări din regiune, cu profil economic asemănător, prezintă, în general, valori mult mai mari (Ungaria – 3000t, Slovacia – 4000t, Polonia – 5500t ,  Cehia – 6000t). Așadar, fie noi producem PIB într-o manieră mai ecologică fie … avem o problemă de date.

Cazuri de deșeuri depozitate ilegal (periculoase și nepericuloase) întâlnim pe arii extinse din țara noastră, în apropierea localităților și nu numai.

Un astfel de exemplu, dintr-o localitate aflată la marginea Bucureștiului a fost prezentat de euronews zilele trecute. Puteți găsi mai multe informații aici sau aici.

Cea mai bună metodă de combatere a deșeurilor periculoase este prevenirea în primul rând a producerii lor, care reprezintă o prioritate pentru UE din 1991.

Acțiunile UE s-au axat pe influențarea modului în care operatorii economici proiectează și fabrică produse, pe responsabilizarea poluatorilor pentru deșeurile lor și pe o mai bună informare a consumatorilor. În pofida acestor inițiative, cantitatea de deșeuri periculoase generate în UE nu este în scădere.

Deșeurile periculoase trebuie tratate de instalații de tratare specializate în conformitate cu norme și cerințe de siguranță stricte. Sarcina administrativă rezultată și costurile mai mari pentru operatorii economici dau naștere riscului de trafic de deșeuri periculoase, prin care operatorii nu declară deșeurile generate ca fiind periculoase, ci le aruncă, în schimb, ilegal sau le expediază ilegal în alte locuri.

Auditorii subliniază că o clasificare și o urmărire corespunzătoare a deșeurilor periculoase ar putea contribui la evitarea tratării lor inadecvate și a „scurtăturilor” ilegale, însă observă că deșeurile periculoase sunt clasificate diferit în diversele state membre.

Potrivit auditorilor, Comisia Europeană ar trebui, la rândul ei, să își intensifice eforturile în vederea armonizării legislației UE aplicabile. Alinierea registrelor electronice naționale ale deșeurilor periculoase la viitorul registru european pentru expedierea deșeurilor ar putea ajuta la asigurarea unei urmăriri mai eficace a deșeurilor periculoase pe parcursul ciclului lor de viață.

Deșeurile periculoase ar trebui, în mod ideal, să fie pregătite pentru reutilizare sau reciclate. Or, majoritatea deșeurilor periculoase nu se pretează la pregătirea pentru reutilizare și reciclarea este limitată din cauza dificultăților tehnice și a lipsei oportunităților pe piață pentru rezultatul reciclat.

În această analiză, auditorii arată că ameliorarea tehnologiilor și a capacității de reciclare ar putea oferi unele oportunități: de exemplu, valorificarea materiilor prime critice din aparate electronice și din alte deșeuri ar veni în sprijinul autonomiei strategice a UE.

Traficul și aruncarea ilegală de deșeuri periculoase continuă să fie o afacere profitabilă: veniturile obținute anual din aceasta sunt estimate la o valoare cuprinsă între 1,5 miliarde de euro și 1,8 miliarde de euro numai pentru traficul de deșeuri periculoase. Detectarea, anchetele și urmăririle penale sunt rare, iar sancțiunile sunt mici.

Utilizarea digitalizării pentru a urmări mai bine deșeurile periculoase și pentru a combate declarațiile false și un mecanism de sancțiuni mai strict ar putea limita posibilitățile de trafic ilegal.

Interzicerea tuturor expedierilor de deșeuri în vederea eliminării lor, pe care Comisia a propus-o în 2021, ar putea contribui și mai mult la diminuarea traficului de deșeuri periculoase.

 

Puteți consulta analiza Curții de Conturi aici.

…………….

Câteva informații generale privind deșeurile periculoase

Legislația UE definește deșeurile periculoase drept deșeuri care prezintă una sau mai multe proprietăți periculoase, de exemplu faptul că sunt explozive, iritante sau toxice. Deșeurile periculoase pot dăuna sănătății umane și mediului.

Procesele de fabricație (în special industria metalurgică), tratarea apei și a deșeurilor, sectorul construcțiilor și mineritul formează împreună 75 % din deșeurile periculoase generate în UE. Deșeurile periculoase pot fi produse și în gospodării (de exemplu: anumite medicamente, baterii uzate, produse de curățare, aparate electronice).

În domeniul gestionării deșeurilor, responsabilitatea de a asigura aplicarea cerințelor legale ale UE la nivel național revine țărilor din UE.

Comisia a lansat numeroase proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva statelor membre care nu au transpus cerințele UE în norme naționale sau în cazuri de nerespectare a cerințelor UE. Comisia dispune de o imagine de ansamblu asupra finanțării din partea UE pentru gestionarea deșeurilor în general, pentru care au fost alocați, pentru perioada de programare 2014-2020, 4,3 miliarde de euro din fondurile UE, dar nu pentru deșeurile periculoase în mod specific.

Datele disponibile arată că finanțarea pentru aceste din urmă deșeuri a fost furnizată în principal prin intermediul programului Orizont 2020 pentru cercetare și pentru consolidarea capacităților. Celelalte cele mai mari surse de finanțare a gestionării deșeurilor periculoase sunt Fondul de coeziune și Fondul european de dezvoltare regională. În completarea bugetului UE, atât Mecanismul de redresare și reziliență, cât și Banca Europeană de Investiții oferă, de asemenea, finanțare pentru gestionarea deșeurilor, inclusiv pentru deșeurile periculoase. De la adoptarea Regulamentului privind taxonomia în 2020, UE a încetat să mai finanțeze incinerarea deșeurilor periculoase și eliminarea lor în depozite de deșeuri, activități considerate nesustenabile. În schimb, UE promovează activități de valorificare.

Acest document nu este un raport de audit, ci o analiză care se bazează în principal pe informații sau materiale disponibile publicului larg care au fost colectate în scopul de față.

Alte publicații elaborate anterior de Curte în acest domeniu se referă la principiul „poluatorul plătește”, la deșeurile de echipamente electrice și electronice și la deșeurile din plastic.

 

Puteți citi și:

Europarlamentarii iau măsuri pentru reguli mai stricte privind transporturile de deșeuri

Eurostat: Unde au fost exportate deșeurile UE în 2021?

Gestionarea deșeurilor de construcții în UE versus România versus SUA

Regulamentul UE 2019/2009 privind compostul și alte îngrășăminte a fost modificat

Pactul Verde și Noul pachet de economie circulară: cum vor deveni produsele sustenabile un standard și cum poate Europa să-și consolideze independența față de resurse

Situația deșeurilor de construcții în România – Cum sunt gestionate și ce poate fi îmbunătățit

Gestionarea deșeurilor de construcții în UE versus România versus SUA

Deșeurile voluminoase – cui le predăm și ce se întâmplă cu ele